ÎCCJ, Decizia nr. 46/2024

ÎCCJ, Decizia nr. 46/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 februarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 1P din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului procuror sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) și t) teza I din același act normativ.

În motivare acestei soluții, cu referire la situația de fapt, s-a reținut că la 3 iulie 2018 domnul procuror a fost oprit de doi agenți de poliție rutieră, pentru că ar fi circulat cu o viteză mai mare decât cea legală, ocazie cu care i-au fost cerute documentele sale și ale autoturismului.

Domnul procuror a refuzat să prezinte actele solicitate, declinându-și identitatea prin prezentarea legitimației de procuror, a reproșat agenților că l-au oprit abuziv și că este în timpul serviciului. Cu aceeași ocazie, i-a insultat și i-a amenințat pe agenții de poliție rutieră, i-a filmat cu telefonul, a sunat diverse persoane care să intervină să nu fie sancționat contravențional.

La aceeași dată, atât domnul procuror A., cât și agenții de poliție s-au adresat organelor judiciare cu acuzații reciproce, procurorul apreciind că a fost sancționat contravențional în mod abuziv de către agenții de poliție rutieră și lipsit de libertate pe perioada procedurilor de verificare și întocmire a înscrisurilor de aplicare a sancțiunii contravenționale, iar polițiștii s-au considerat amenințați de către domnul procuror.

Ulterior, aspectele sesizate au format obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a fost declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, unde este înregistrat sub nr. x/2018.

Aflând despre plângerea penală pe care agenții de poliție B. și C. o făcuseră împotriva sa în legătură cu incidentul arătat și apreciind nereale aceste acuzații, la data de 29 octombrie 2018, pârâtul procuror A. a formulat o altă plângere penală împotriva polițiștilor, reclamând comiterea de către aceștia a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

După formularea plângerii penale, pârâtul, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a emis Ordonanța nr. 4174/II/6/2018 din 2 noiembrie 2018, prin care a aplicat celor doi lucrători de poliție din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru săvârșirea abaterii judiciare prevăzută de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., pentru că l-ar fi oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre București spre Slobozia și l-au sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și inspecția tehnică periodică expirată, reținându-i certificatul și plăcuțele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, ceea ce l-a împiedicat să-și mai continue drumul și să soluționeze dosarul nr. x/2017, pe care îl avea în lucru.

La data de 22 noiembrie 2018, prin Ordonanța nr. 4174/II/6/2018, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost infirmată ordonanța emisă anterior de domnul procuror, potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) C. proc. pen., reținându-se netemeinicia vădită a aspectelor expuse, din perspectiva respectării principiilor și dispozițiilor procesual penale.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 90 din aceeași lege, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 și Declarația privind etica judiciară de la Londra (2010), în raport de care secția a reținut că manifestările pârâtului procuror A. din 3 iulie 2018, față de lucrătorii de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constituie elementul material al acestei abateri.

Astfel, pârâtul procuror A. fiind oprit în trafic de un echipaj al politiei rutiere, format din agenții de poliție B. și C., pentru că a depășit viteza maximă admisă în localitate, a refuzat, inițial, să se legitimeze, acuzându-i pe aceștia de comiterea unui abuz. După ce i s-a adus la cunoștință faptul că autoturismul cu care se deplasa nu are inspecția tehnică periodică valabilă, pârâtul procuror i-a jignit pe polițiști (le-a adresat invective de genul "nesimțiți"), i-a amenințat că se va sesiza din oficiu împotriva lor, că le va întocmi dosar penal și că îi va amenda. Totodată, pârâtul procuror a inițiat filmarea cu telefonul său mobil a celor doi lucrători de poliție care își exercitau atribuțiile de serviciu, încercând, astfel, să-i timoreze în luarea măsurilor legale care se impuneau pentru contravențiile constatate în sarcina sa.

Din probele administrate, s-a reținut conduita reprobabilă a domnului procuror; martorii ascultați atât în cursul cercetării disciplinare cât și în fața secției au confirmat cele reținute în rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare.

Îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a celor doi agenți de poliție a determinat, potrivit declarațiilor lucrătorului de poliție B., adoptarea de către pârât a unei atitudini recalcitrante în cursul căreia a proferat amenințări explicite la adresa celor doi agenți de poliție.

Secția a reținut relevante declarațiile unuia dintre lucrătorii de poliție, în sensul că în luna iulie 2018 a fost sunat de procurorul A., care i-a adus la cunoștință că a fost oprit în trafic de doi colegi de-ai martorului și că, din acel moment, își va schimba atitudinea față de el, în sensul că îl va amenda, fără să îi precizeze motivul.

Martorul a realizat că pârâtul era supărat că a fost oprit în trafic, percepând atitudinea adoptată de procuror ca fiind amenințătoare, fapt ce l-a determinat, ulterior, să solicite atât prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, D., cât superiorilor săi, să nu mai fie repartizat în supravegherea pârâtului procuror A., de teama de a nu fi sancționat.

S-a menționat poziția adoptată de pârâtul procuror A., atât în fața inspectorilor judiciari, cât și a secției, de nerecunoaștere a faptelor imputate sau de minimalizare a acestora.

De asemenea, în cazul acestei abateri disciplinare se pune în discuție existența unor limite ale răspunderii disciplinare impuse de necesitatea respectării dreptului magistratului la libertatea de exprimare, consacrat de art. 30 din Constituția României, precum și prin dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în privința libertății de exprimare, aprecierea se realizează prin raportare la obligația de rezervă impusă magistraților, ce presupune moderație și reținere în prezentarea opiniilor și exprimă o sinteză a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independență, imparțialitate, integritate).

Sub aspectul laturii subiective, în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, vinovăția magistratului se raportează atât la standardele de conduită impuse de dispozițiile legale și regulamentare indicate mai sus, cât și la cerințele societății, concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.

Astfel, din probele administrate în cauză s-a constatat că pârâtul procuror A. a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) cu intenție directă. Urmarea faptei săvârșite de pârât este gravă și se raportează la atingerea adusă onoarei, demnității și prestigiului funcției de magistrat, ceea ce conduce la diminuarea încrederii și a respectului opiniei publice față de această funcție, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Astfel, secția a reținut că probatoriul administrat a relevat că între urmarea specifică și acțiunile ce constituie elementul material al abaterii disciplinare există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite toate condițiile generale ale răspunderii disciplinare.

În consecință, secția a constatat că faptele pârâtului procuror A., constând în conduita adoptată de către acesta, în ziua de 3 iulie 2018, reprezintă un comportament incompatibil cu statutul de magistrat, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, secția a avut în vedere și dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, precum și punctul 2.1. din Declarația privind etica judiciară de la Londra din 2010.

Din probatoriul administrat, secția a reținut că, în timpul în care a așteptat întocmirea procesului-verbal de contravenție, domnul procuror a sunat mai multe persoane, cu scopul ca acestea să intervină pentru a nu fi sancționat.

Una dintre persoanele apelate a fost doamna E., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, căreia i-a spus "sunt aici oprit, vorbiți dumneavoastră".

De asemenea, l-a sunat în mai multe rânduri pe domnul D., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, și în prima discuție i-a spus că i se vor reține plăcuțele de înmatriculare "și trebuie să facem ceva", iar ulterior i-a mai spus că este indignat pentru că nu este normal ca un procuror să fie oprit pentru control pe raza de competență a parchetului și că procedura de sancționare a durat mai mult de o oră, fiind tratat cu lipsă de respect.

O altă persoană pe care a sunat-o domnul procuror a fost agentul-șef principal de poliție F., din cadrul IPJ Ialomița - Serviciul Poliției Rutiere. Percepția agentului de poliție F., cu privire la motivul pentru care a fost sunat de procurorul A. în ziua de 3 iulie 2018, a fost că acesta considera că este superiorul celor doi polițiști care l-au oprit și că ar putea să-i determine să nu îl sancționeze.

În context, s-a menționat că, urmare a discuțiilor purtate de către pârât cu prim-procurorul D., acesta a fost transportat la Slobozia de șeful Postului de Poliție Ciochina, agent-șef principal de poliție G..

În consecință, secția a apreciat că faptele pârâtului procuror A. de a folosi funcția deținută, de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru a obține un tratament favorabil din partea celor doi agenți de poliție care l-au sancționat contravențional la data de 3 iulie 2018, precum și intervențiile repetate adresate agentului de poliție F. și procurorilor E. și D., cu scopul ca aceștia sa intervină pentru a-i determina pe cei doi agenți de poliție să nu îl sancționeze, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004.

Pârâtul a urmărit prin atitudinea manifestată să obțină un tratament favorabil, preferențial din partea autorităților, în afara cadrului legal, menționarea calității de procuror fiind făcută în acest scop.

De altfel, din declarația pârâtului procuror A. a rezultat că acesta are o percepție greșită cu privire la drepturile conferite de statutul de procuror, afirmând că este anormal ca un procuror să fie sancționat de polițiști în raza de competență a parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtului procuror A. în săvârșirea acestei fapte, sub forma intenției directe, rezultă din conduita pe care acesta a înțeles să o adopte, acceptând producerea consecințelor faptelor sale.

Urmarea imediată a comportamentului reprobabil adoptat de pârât a avut consecințe negative atât asupra onoarei sale ca procuror, cât și a prestigiului Ministerului Public, putând contribui la scăderea aprecierii publice pozitive asupra sistemului judiciar din care face parte, afectând, astfel, imaginea justiției, ca sistem și serviciu public.

S-a apreciat dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului procuror A. și urmarea menționată, atât de probatoriul administrat în cauză, cât și de mediatizarea acestora.

Față de cele expuse, secția a constatat că faptele pârâtului procuror A. de a folosi funcția deținută pentru a obține un tratament favorabil din partea celor doi agenți de poliție care l-au sancționat contravențional la data de 3 iulie 2018, precum și intervențiile adresate agentului de poliție F. și procurorilor E. și D. cu scopul ca aceștia sa intervină pentru a-i determina pe cei doi agenți de poliție să nu îl sancționeze, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, secția a avut în vedere art. 99

1

, art. 98 alin. (1) și art. 4 din lege, precum și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 815 din 8 septembrie 2005, dispozițiile legale pe care le-a raportat la situația de fapt, cum a fost prezentată anterior.

Astfel, s-a reținut că demersul pârâtului procuror A., concretizat în Ordonanța emisă la un interval de 3 luni după incidentul din 3 iulie 2018 a fost determinat de intenția acestuia de a se răzbuna pe cei doi agenți de poliție care au acționat, pe tot parcursul incidentului, în limitele atribuțiilor de serviciu, dar și ca urmare a atitudinii adoptate de persoanele vătămate de a promova plângere penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de ultraj, deși ordonanța a fost dată în baza dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., care nu pot constitui temei al amenzii judiciare aplicate celor două persoane vătămate, domnul procuror creând în acest fel, în mod artificial, un cadru procesual într-un dosar penal care nu avea nicio legătură cu lucrătorii de poliție respectivi, în vederea tranșării unei probleme de ordin personal.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că, sub aspect obiectiv, faptele reținute au natura unor acte de justiție înfăptuite cu înfrângerea unei valori sociale, reprezentate de relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție, atât în sensul larg, cât și în sensul restrâns al acestei noțiuni, care presupun pe lângă organizarea și funcționarea adecvată a organelor judiciare și înfăptuirea corectă a actului de justiție, pe planul raportului juridic de muncă aceste relații se transpun în obligații și îndatoriri profesionale ale magistraților, stabilite prin legi și regulamente.

În ceea ce privește latura subiectivă a acestei abateri, secția a constatat că pârâtul a început demersurile în vederea amendării polițiștilor după ce a aflat că Inspecția Judiciară efectuează verificări, adică la aproximativ la 4 luni după ce aceștia l-au sancționat contravențional.

Mai mult decât atât, din perspectiva laturii subiective prezintă relevanță și modul în care este redactată ordonanța prin care au fost amendați polițiștii, în sensul că se fac aprecieri cu privire la legalitatea măsurii dispuse de aceștia împotriva procurorului și, totodată, aceștia sunt acuzați de fapte grave, care, în final ar fi avut ca urmare împiedicarea procurorului de a soluționa un dosar.

Au fost avut în vedere și considerentele sentinței penale nr. 201/F din data de 12 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, prin care s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

La individualizarea sancțiunii, au fost avute în vedere valoarea socială lezată, respectiv relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție, precum și atitudinea adoptată de către pârâtul procuror, după declanșarea cercetării disciplinare și sesizarea secției pentru procurori în materie disciplinară, ce dovedește că acesta nu a înțeles caracterul grav al faptelor sale și nici care este conduita pe care trebuia s-o adopte în calitate de magistrat, fiind relevante memoriile formulate de acesta către diverse instituții.

Secția a apreciat că maniera în care a procedat pârâtul procuror este una reprobabilă și incompatibilă cu funcția deținută, întrucât acesta, pe lângă faptul că a încălcat și a nesocotit o serie de obligații legale și deontologice impuse de statutul și demnitatea funcției de magistrat, a și încercat să minimalizeze cele imputate, ba mai mult, a acreditat idea că, prin acțiunile lucrătorilor de poliție, de a sesiza cele ce preced, s-a produs o campanie de denigrare la adresa sa, creându-i-se astfel un prejudiciu de imagine.

Având în vedere cele arătate, secția a constatat că pârâtul nu mai corespunde exigențelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcției de procuror, iar pentru a preveni posibilitatea comiterii unor noi abateri similare, se justifică aplicarea față de acesta a celei mai grave sancțiuni disciplinare și anume "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. art. 99 lit. a), n) și t) teza I din același act normativ.

Hotărârea de suspendare din funcție

Prin Hotărârea nr. 180 din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a dispus suspendarea din funcție a domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, începând cu data de 9 martie 2023, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

În motivare, a reținut că în cauză se aplică prevederile Legii nr. 303/2004, având în vedere că acțiunea disciplinară a fost declanșată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, cu respectarea art. 6 alin. (2) din C. civ. și a art. 284 alin. (2) Legii nr. 303/2022.

Secția pentru procurori a examinat necesitatea și proporționalitatea măsurii suspendării din funcție, cu referire la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 20 octombrie 2020 în cauza Camelia Bogdan împotriva României.

A reținut că procurorul A., fiind oprit în trafic de 2 lucrători de poliție, s-a prevalat de calitatea de magistrat și i-a amenințat pe aceștia cu scopul de a-i împiedica să ia masurile legale ce se impuneau, a prezentat legitimația de serviciu și le-a imputat că îl împiedică să ajungă la locul de muncă, i-a amenințat că se va sesiza din oficiu și le va întocmi dosar penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu și le-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

De asemenea, procurorul A. s-a folosit de funcția deținută pentru a obține un tratament favorabil din partea celor doi agenți de poliție care l-au sancționat contravențional, a intervenit la un agent de poliție și la procurori cu funcții de conducere cu scopul ca aceștia sa îi determine pe cei doi agenți de poliție să nu îl sancționeze.

Ulterior acestor fapte, procurorul A. a emis o ordonanță prin care a dispus amendarea celor doi lucrători de poliție pentru fapte care nu aveau legătură cu vreo cauză penală aflată în instrumentarea sa.

În contextul situației de fapt expuse anterior și față de gravitatea deosebită a abaterilor reținute, secția pentru procurori a apreciat că măsura suspendării din funcție a pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, este necesară și proporțională.

Recursul exercitat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii de sancționare disciplinară, domnul procuror A. a formulat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea recursului, domnul procuror a susținut că hotărârea atacată este nelegală atât sub aspectul nerespectării procedurii de cercetare disciplinară, cât și cu privire la temeiurile legale pe care s-a fundamentat sancțiunea, solicitând anularea hotărârii, repunerea în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite.

Ca o primă chestiune, domnul procuror a arătat că hotărârea a fost pronunțată în baza unor norme legale inexistente, susținând aplicabilitatea Legii nr. 303/2022 și faptul că sancțiunea excluderii nu se mai regăsește în legea specială.

Sub acest aspect, s-a precizat că întreaga motivare a sancțiunii disciplinare s-a făcut prin raportare la dispozițiile legii abrogate, respectiv art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 cu referire la art. 99 lit. a), n) și t) teza I din același act normativ.

A apreciat recurentul că secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu avea competența funcțională de a dispune, raportat la noua lege de organizare și funcționare, ce cuprinde norme de procedură de imediată aplicare.

Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii a avut în vedere nesocotirea termenului de prescripție a exercitării acțiunii disciplinare, prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, acțiunea putând fi exercitată doar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetărilor, dar nu mai târziu de 2 ani, iar în ceea ce privește prescripția răspunderii disciplinare au fost invocate dispozițiile art. 52 din Legea nr. 305/2022.

S-a invocat nelegalitatea hotărârii și sub aspectul încălcării prevederilor art. 197 alin. (1) lit. g) teza finală din aceeași lege, sancțiunea nefiind proporțională cu gravitatea faptei și urmările acesteia.

Recurentul a criticat și suspendarea din funcție, apreciind că este relevantă soluția pronunțată în dosarul penal în care a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, de care instanța disciplinară nu a ținut cont.

De asemenea, a fost criticată modalitatea în care a fost întocmită procedura de cercetare disciplinară, domnul procuror arătând că nu a fost informat cu privire la acuzațiile ce formau obiectul cercetărilor.

În acest sens, susține că nu a semnat procesul-verbal de informare sau de constatare a refuzului de a fi ascultat, pentru că a prezentat acte medicale care au justificat împrejurări obiective.

De asemenea, a arătat că nu i-a fost comunicată rezoluția începerii cercetării disciplinare, conform art. 45 alin. (5) din legea incidentă în cauză, iar inspectorul-șef nu a pus în discuție toate cererile și excepțiile care, în opinia recurentului, făceau de prisos exercitarea acțiunii disciplinare.

Hotărârea este nelegală, întrucât nu sunt expres prevăzute nici calea de atac și nici termenul în care se poate exercita.

Recurentul a menționat dispozițiile art. 40, 44, 45, 47, 48, 49, 50, 51, 52 și 53 din Legea nr. 303/2022, art. 3, 197, 198, 200, 201 și 202 din Legea nr. 305/2022, art. 100 din Legea nr. 303/2004, art. 51 și 52 din Legea nr. 317/2004, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 651/2018.

A fost indicată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Deciziile nr. 281/2013, nr. 401/2013 și nr. 4/2013.

Contestația împotriva hotărârii de suspendare

Atât prin memoriul de recurs depus la 12 martie 2023, cât și prin cel depus la 18 aprilie 2023, domnul procuror a formulat și contestație împotriva hotărârii de suspendare din funcție.

În motivare, a arătat că această hotărâre este nelegală, fiind pronunțată în baza unor norme legale inexistente în legislația actuală, atât sub aspectul competenței, cât și cu privire la temeiul legal în baza căruia s-a fundamentat soluția.

Apărările formulate de părți

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a combătut criticile formulate în cuprinsul memoriului de recurs și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat rectificarea citativului, în sensul scoaterii sale din cauză întrucât nu are calitate procesuală pasivă.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de declinare

Prin Decizia nr. 3727 din 4 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a contestației formulate împotriva Hotărârii 1P din 8 martie 2023 a secției pentru procurori în materie disciplinară în favoarea Completelor de 5 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora competența materială procesuală de soluționare a cauzei revine Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată la Completul de 5 Judecători C1 în materie civilă pe anul 2023.

La termenul de judecată din 5 februarie 2024, instanța a dispus rectificarea citativului, în sensul soluționării recursului declarat împotriva Hotărârii 1P/8 martie 2023 în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, în calitate de intimat, urmând a menține pentru contestația la măsura suspendării din funcție, în aceeași calitate procesuală, Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, din oficiu, Înalta Curte a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale în ceea ce privește soluționarea contestației la măsura suspendării din funcție,

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018, recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare.

Asupra legii aplicabile în cauză

Prin memoriul de recurs, domnul procuror a susținut că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată în baza unor norme legale abrogate, întrucât cauzei îi sunt aplicabile prevederile legii noi, respectiv ale Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Din actele cauzei rezultă că atât acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva domnului procuror, cât și hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost pronunțată sancțiunea excluderii din magistratură, au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pe dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile de la Titlul VI - Dispoziții finale și tranzitorii - art. 284 alin. (2) - din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, act normativ care a intrat în vigoare la 16 decembrie 2022, "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor (…) și nici altor proceduri în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare."

De asemenea, în ceea ce privește aplicarea în timp a legii civile noi, se reține că, potrivit ale 6 alin. (5) din C. civ., dispozițiile legii noi se aplică faptelor și actelor juridice săvârșite după intrarea sa în vigoare, această reglementare având valoare generală de drept tranzitoriu, pentru orice succesiune temporală a legilor care ar putea fi aplicate unei anumite situații juridice (legea veche, respectiv legea nouă), în măsura în care acestea nu conțin dispoziții exprese privind succesiunea în timp.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Decizia nr. 351 din 22 noiembrie 2021.

Pornind de la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că, în raport cu intervalul de timp în care au fost săvârșite faptelor imputate magistratului cercetat disciplinar (3 iulie 2018 - 2 noiembrie 2018) și cu împrejurarea că sesizarea Inspecției Judiciare, verificările prealabile, cercetarea disciplinară a recurentului și exercitarea acțiunii disciplinare s-au realizat sub imperiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, act normativ care a fost în vigoare de la 27 septembrie 2004 până la 15 decembrie 2022, și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea au fost în mod corect determinate ca fiind aplicabile cauzei, critica invocată de recurent fiind nefondată.

Asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 1P din 8 martie 2023 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Criticile referitoare la efectuarea cercetării disciplinare

Prin memoriul de recurs, domnul procuror a susținut că cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru că nu a fost informat cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, nu a semnat procesul-verbal de informare, la dosar existând actele sale medicale justificative, nu i s-a comunicat rezoluția de începere a cercetării disciplinare, iar inspectorul-șef nu a pus în discuție toate cererile și excepțiile pe care le-a invocat.

Potrivit art. 46 alin. (6) teza I din Legea nr. 317/2004 "Cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea.".

Conform art. 10 alin. (6) Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1.027/2012 a Consiliul Superior al Magistraturii "Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-șef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar și avizat de șeful direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef.".

Pe baza actelor dosarului de cercetare disciplinară, Înalta Curte reține următoarele:

La 3 august 2018, s-a înregistrat la Inspecția Judiciară, sub nr. x/2018, sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, de către procurorul A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, constând în aceea că, la data de 3 iulie 2018, fiind oprit în trafic de lucrătorii de poliție B. și C., în cadrul procedurilor de sancționare a contravențiilor constatate de aceștia, procurorul, prevalându-se de calitatea sa de magistrat, i-a amenințat pe polițiști cu scopul de a-i împiedica să ia măsurile legale ce se impuneau.

Prin referatul din 14 septembrie 2018, termenul de efectuare a verificărilor a fost prelungit cu 45 de zile, având în vedere că erau necesare verificări directe; verificările prealabile au fost finalizate la 2 noiembrie 2018, cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de cercetare disciplinară.

Prin rezoluția nr. x/2018 din 9 noiembrie 2018, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul A. sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și n) din Legea nr. 303/2004.

Ulterior, la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, s-a înregistrat sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare cu privire la conduita procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, constând în emiterea unei ordonanțe prin care a dispus amendarea lucrătorilor de poliție B. și C..

În acest dosar, verificările prealabile au fost finalizate la data de 10 decembrie 2018.

Prin rezoluția nr. x/2018 din 10 decembrie 2018, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul A. cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Prin referatul din 10 decembrie 2018, cele două lucrări au fost conexate, iar la 19 decembrie 2018 a fost finalizată cercetarea disciplinară, în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) teza I din Legea nr. 317/2004.

Este nefondată critica recurentului, potrivit căreia cercetarea disciplinară ar fi început prin actul procesual întocmit de purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare. Referatul purtătorului de cuvânt al Inspecției Judiciare din data de 19 noiembrie 2018 a stat la baza sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, măsura fiind dispusă de inspectorul-șef, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciara, anterior redat.

La 11 decembrie 2018, domnul procuror a formulat o cerere de amânare pentru pregătirea apărării, aflată la dosarul disciplinar, cerere încuviințată de către inspectorii judiciari.

Ulterior, la 19 decembrie 2018, domnul procuror a fost ascultat în prezența apărătorului ales, domnul avocat H., procesul-verbal aflându-se la dosarul disciplinar. La aceeași dată, domnul procuror a luat cunoștință de conținutul dosarului disciplinar, solicitând totodată să îi fie comunicate copii ale mai multor înscrisuri, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu această ocazie .

Având în vedere aceste împrejurări, pentru că domnul procuror a dat declarații cu privire la faptele care i se imputau, ce au fost consemnate în procese-verbale, este evident că nu se impunea încheierea unui proces-verbal în care să fie consemnat refuzul de a da declarații, așa cum pretinde acesta.

Critica privind prescripția dreptului de exercitare a acțiunii disciplinare, respectiv a răspunderii disciplinare

Așa cum s-a arătat anterior, în examinarea chestiunii legii aplicabile procedurii privind răspunderea disciplinară, cauza dedusă judecății este supusă prevederilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la prescripția dreptului de exercitare a acțiunii disciplinare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, pe care recurentul le invocă, ci cele ale art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având un conținut similar:

"acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită."

Este de menționat faptul că normele referitoare la prescripție sunt norme de drept material (substanțial).

Din probatoriul administrat, se reține că faptele reținute ca abatere disciplinară s-au petrecut în perioada 3 iulie 2018 - 2 noiembrie 2018, finalizarea cercetării disciplinare a avut loc, pentru lucrarea nr. x/2018 la data de 10 decembrie 2018, iar pentru lucrarea nr. x/2018 la 19 decembrie 2018, iar exercitarea acțiunii disciplinare s-a făcut la 9 ianuarie 2019, fiind înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la 11 ianuarie 2019.

În raport de aceste date, rezultă că exercitarea acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară s-a făcut cu respectarea termenului de 2 ani de la săvârșirea abaterii, prevăzut de textul legal mai sus citat, precum și în termenul de 30 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare, dreptul de exercitare a acțiunii disciplinare nefiind prescris.

Cât privește prescripția răspunderii disciplinare, se reține că aceasta a fost invocată de către recurent exclusiv în considerarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 305/2022, însă textul legal indicat nu este aplicabil în cauza dedusă judecății, faptele apreciate a constitui abateri disciplinare fiind săvârșite cu mult înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Critica privind nelegalitatea hotărârii, din perspectiva faptului că nu precizează nici calea de atac nici termenul în care aceasta poate fi exercitată

Analizând Hotărârea nr. 1P din 8 martie 2023, Înalta Curte constată că pe ultima fila, verso, este trecută mențiunea "cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicate la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție".

În plus, Înalta Curte reamintește că lipsa mențiunii căii de atac în cuprinsul unei hotărâri judecătorești nu atrage nulitatea acestui act de procedură, conform principiului legalității prevăzut de art. 451 din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Criticile cu privire la întrunirea condițiilor prescrise de lege pentru calificarea faptelor ca abateri disciplinare

Domnul procuror a fost sancționat pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Conform acestora, "Reprezintă abatere disciplinară:

lit. a) "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;" lit. n) "folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni;" lit. t) teza I "exercitarea funcției cu rea-credință".

Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, "(1) Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.

(2) Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință".

Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției statuează:

"Magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia".

Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, magistrații sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate, iar art. 18 din același act stabilește că relațiile magistraților în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și de funcția acestora.

În speță, se impută domnului procuror un comportament contrar standardelor de conduită impuse magistraților, prin atitudinea adoptată față de echipajul de poliție rutieră, care în data de 3 iulie 2018 l-a oprit pentru că circula cu viteză mai mare decât limita legală, prin jignirile și amenințările aduse lucrătorilor de poliție, prin numeroasele telefoane pe care domnul procuror le-a inițiat pe durata opririi către persoane din poliție sau parchet, persoane care să intervină pentru a nu fi sancționat, precum și prin emiterea ulterioară, în scop de răzbunare, într-o cauză penală pe care o avea spre instrumentare, a unei ordonanțe prin care a aplicat celor doi agenți de poliție rutieră o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON fiecare.

În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Astfel, referitor la existența faptelor reținute în sarcina domnului procuror, se reține că instanța de disciplină a făcut o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile.

Situația de fapt, în mod just stabilită, nu se impune a fi schimbată în recurs, probele administrate reliefând clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și legătura de cauzalitate, semnificativ fiind faptul că recurentul însuși nu neagă producerea faptelor, acordând însă propria semnificație acestora.

Comportamentul domnului procuror față de agenții de poliție rutieră, caracterizat prin amenințări, în scopul de a-i împiedica să ia masurile legale ce se impuneau, atitudine recalcitrantă, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, este unul reprobabil, incompatibil cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, fiind cu mult depășite limitele în care această atitudine ar putea fi considerată ca scuzabilă.

Așa cum a reținut și instanța disciplinară, pe baza declarației domnului procuror A., acesta are o percepție greșită cu privire la drepturile conferite de statutul de procuror, afirmând că este anormal ca un procuror să fie sancționat de polițiști în raza de competență a parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea, ceea ce relevă faptul că magistratul nu se consideră supus acelorași rigori legale.

De asemenea, domnul procuror s-a folosit de funcția deținută pentru a obține un tratament favorabil din partea celor doi agenți de poliție care l-au sancționat contravențional, intervenind la un agent de poliție și la procurori cu funcții de conducere, pentru ca aceștia sa îi determine pe cei doi agenți de poliție să nu îl sancționeze.

Ca atare, se impune constatarea că atitudinea și comportamentul în discuție întrunesc, sub aspectul laturii obiective, cerințele prevăzute de art. 99 lit. a), n) din Legea nr. 303/2004.

Ulterior acestor fapte, la câteva luni distanță, domnul procuror a emis o ordonanță, prin care a dispus amendarea celor doi lucrători de poliție pentru fapte care nu aveau legătură cu vreo cauză penală aflată în instrumentarea sa.

Astfel, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, recurentul a emis Ordonanța nr. 4174/II/6/2018 din 2 noiembrie 2018, prin care a aplicat lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomița, care îl opriseră în trafic, câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru săvârșirea abaterii judiciare prevăzută de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., pentru faptul că l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre București spre Slobozia, și l-au sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și inspecția tehnică periodică expirată, reținându-i certificatul și plăcuțele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulație, ceea ce l-a împiedicat să-și mai continue drumul și să soluționeze dosarul nr. x/2017 pe care îl avea în lucru.

Este de subliniat faptul că, la data de 22 noiembrie 2018, prin Ordonanța nr. 4174/II/6/2018, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost infirmată ordonanța emisă anterior de domnul procuror, potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) C. proc. pen., reținându-se netemeinicia vădită a aspectelor expuse, din perspectiva respectării principiilor și dispozițiilor procesual penale.

Ordonanța a fost dată în baza dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., care nu pot constitui temei al amenzii judiciare aplicate celor doi agenți de poliție în absența oricărei legături a acestora cu cauza penală în care s-a dispus măsura.

Demersul recurentului a fost unul cu scop vindicativ, situat în afara oricărui cadru legal și determinat de intenția acestuia de a-i pedepsi pe cei doi agenți de poliție care au acționat, pe tot parcursul incidentului, în limitele atribuțiilor de serviciu, dar și ca urmare a faptului că agenții de poliție au formulat, ca persoane vătămate, plângere penală împotriva recurentului pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

În acest fel, recurentul a creat, în mod artificial, un cadru procesual pentru a tranșa o problemă de ordin personal, aplicând norma juridică în afara scopului pentru care aceasta a fost edictată, ceea ce constituie în mod evident o exercitare a funcției cu rea-credință, faptă incriminată ca abatere disciplinară de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Înalta Curte a avut în vedere și considerentele sentinței penale nr. 201/F din data de 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, prin care s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., alături de cele ale deciziei penale nr. 102/A din data de 18 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispusă în dosarul nr. x/2019.

În egală măsură, și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut corect vinovăția magistratului, sub forma intenției directe, aceasta rezultând din conduita pe care a înțeles să o adopte, din modul în care a încălcat obligațiile legale și deontologice decurgând din statutul de procuror, acceptând producerea consecințelor faptelor sale, probele administrate dovedind existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.

Consecința imediată și directă a acestor abateri, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de procuror, afectarea gravă a imaginii justiției, a ideii de supremație a legii și de desfășurare a activității procurorilor potrivit principiului legalității, fără deturnarea instituțiilor juridice de la scopul avut în vedere de legiuitor.

Se constată, așadar, că toate faptele imputate domnului procuror intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 a), n) și t) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, conduita ilicită, vinovăția, urmările prejudiciabile și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textul legal menționat.

Cu privire la sancțiunea aplicabilă și individualizarea acesteia

Potrivit art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, incident în cauză, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a) -d).

Așadar, legiuitorul a apreciat că faptele de natura celor săvârșite de domnul procuror au un caracter atât de grav încât, în măsura în care sunt constatate, vor avea ca urmare aplicarea doar a două posibile sancțiuni, cele de la lit. d)

1

) sau e) ale art. 100 din Legea nr. 303/2004, și anume retrogradarea sau excluderea din magistratură.

Întocmirea ordonanței de sancționare a celor doi agenți de poliție pentru a tranșa o problemă de ordin personal, în afara oricărui cadru legal, așa cum s-a arătat pe larg anterior, precum și poziția exprimată de domnul procuror, atât prin declarațiile și memoriile din cadrul cercetării disciplinare, cât și în cursul procesului, atestă lipsa de conștientizare a gravității și urmărilor faptelor sale, a exigențelor impuse calității de magistrat.

Comportamentul manifestat de recurent este de natură a induce ideea unei activități deficitare a Ministerului Public prin procurorii săi, și a sistemului judiciar în general, cu consecința directă a alterării opiniei publice cu privire la competența, probitatea și imparțialitatea, ca un corolar al legalității, pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

Deși sancțiunea disciplinară aplicată domnului procuror este cea mai gravă dintre cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că măsura a fost temeinic motivată și pe deplin justificată, pentru că gravitatea concretă a faptelor, consecințele acestora, modul în care domnul procuror se raportează la abaterile săvârșite, dovedesc că recurentul nu corespunde exigențelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcției deținute, sancțiunea excluderii din magistratură impunându-se pentru a preveni posibilitatea săvârșirii unor abateri similare.

Prin urmare, analizând circumstanțele reale identificate de cercetarea judecătorească și cele personale ale pârâtului procuror, consecințele negative ale abaterilor disciplinare săvârșite, precum și atitudinea subiectivă în raport cu acestea, apreciind că unul dintre scopurile sancțiunilor disciplinare, acela de a asigura îndreptarea magistratului care a săvârșit o abatere disciplinară, conformarea acestuia la rigorile profesiei, nu s-a dovedit a putea fi atins, Înalta Cu