ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.06.2019 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova:

- anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 în ce privește măsurile 1, 2, 3 și 4, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor;

- anularea Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 și a Raportului de Inspecție Economico - Financiară nr. x/08.08.2018, emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Craiova, Biroul de Inspecție Economico - Financiară Vâlcea - Olt.

Prin sentința nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 emisă de M.F.P.-Serviciul soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor, în ce privește măsurile de la pct. 3 și 4, precum și anularea în parte a Dispoziției Obligatorii nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Biroul Inspecție economico-financiară Vâlcea, în ce privește măsurile de la pct. 3 și pct. 4.

De asemenea, a menținut restul dispozițiilor actelor administrative contestate.

Împotriva sentinței nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri reclamanta A. S.A. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în integralitate a acțiunii introductive.

În motivarea recursului au fost expuse critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice a solicitat,admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.

În motivarea recursului au fost expuse critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care invocă excepția nulității recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că recursul pârâtei nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

4.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu privire la excepția nulității recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere.

Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs sunt reluate argumente din întâmpinarea depusă la instanța de fond, nu se poate susține lipsa criticilor la adresa sentinței, atâta timp cât argumentele menționate nu au primit un răspuns în cuprinsul considerentelor acesteia.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului organului fiscal, invocată prin întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din noul C. proc. civ.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova:

- anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 în ce privește măsurile 1, 2, 3 și 4, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor;

- anularea Dispoziției obligatorii nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 și a Raportului de Inspecție Economico - Financiară nr. x/08.08.2018, emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Craiova, Biroul de Inspecție Economico - Financiară Vâlcea - Olt.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 emisă de M.F.P.-Serviciul soluționare a plângerilor prealabile și contestațiilor, în ce privește măsurile de la pct. 3 și 4, precum și anularea în parte a Dispoziției Obligatorii nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x/08.08.2018, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Biroul Inspecție economico-financiară Vâlcea, în ce privește măsurile de la pct. 3 și pct. 4. De asemenea, a menținut restul dispozițiilor actelor administrative contestate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea Raportului de Inspecție Economico - Financiară nr. x/08.08.2018 nu este întemeiată. Este adevărat că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 cu privire la măsurile 1, 2, 3 și 4, emisă de Ministerul Finanțelor Publice -Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor, însă motivarea Deciziei rezultă tocmai din Raportul de control. Raportul de control reprezintă o operațiune administrativă ce face corp comun cu dispoziția, care justifică dispoziția obligatorie analizată prin Decizia de soluționare a contestației, aptă să producă efecte juridice . Raportul de control este un act premergător aflat în legătură indisolubilă cu actele administrative subsecvente.

Excepția lipsei de interes a fost apreciată ca nemotivată concludent. Reclamanta a formulat acțiunea în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 554/2004 și art. 45 din H.G. nr. 101/2012. Pârâta nu prezintă argumente concludente sub aspectul lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată ca o condiție de admisibilitate . Interesul juridic reprezintă folosul, scopul urmărit de reclamant în demersul său judiciar . Reclamanta a contestat măsurile impuse în procedura prealabilă, iar interesul vizează stabilirea legalității actelor de control, prin care i se reproșează abateri de la principiile legalității, economicității, eficacității, eficientei și regularității.

Reclamanta A. S.A. a criticat actele administrative întocmite de pârâtul MFP și DGRFP -Inspecția Economico financiară Vâlcea Olt ce au verificat fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru perioada 2016 și 2017 pentru nelegalitate și netemeinicie.

A invocat reclamanta o primă categorie de critici de nelegalitate ce vizează măsurile impuse de prin Dispoziția Obligatorie la pct .1 și 2 sub aspect procedural, în sensul că s -au depășit obiectivele din avizul de inspecție, fiind efectuate verificări și în ceea ce privește penalitățile de întârziere ce urmau a fi percepute în baza contractelor ce au făcut obiectul verificării .

Curtea de apel a constatat din cuprinsul avizului de inspecție economico-financiară nr. x/04.04.2018 și a Ordinului de Serviciu nr. CRR-AIF 1127/07.05.2018, anexe la dosarul cauzei, că inspecția economico-financiară la societatea A. S.A. a avut următoarele obiective:

"verificarea respectării prevederilor legale, care potrivit legii, intră în sarcina Ministerului Finantelor Publice, cu privire la: - fundamentarea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli; - respectarea disciplinei bugetare, economico-financiare și contabile; respectarea prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și bunurile deținute sub orice formă; - modul de organizare și exercitare a formelor obligatorii de control intern/managerial;- verificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat al statului, precum și verificarea studiilor de prefezabilitate/fezabilitate a căror contravaloare a fost achitată din fonduri publice/fonduri proprii ale entității".

Prima instanță a reținut că temeiul de drept pentru dispunerea măsurilor nr. 1 și 2 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 este reprezentat de prevederile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prevederile acordurilor contractuale, respectiv subclauzele nr. 2.5 (revendicările beneficiarului), nr. 8.2 (durata de execuție) și nr. 8.7 (penalități de întârziere).

Observând că societatea A. S.A. are ca obiect principal de activitate operarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, nu se poate susține că verificarea modului de încasare a penalităților de întârziere contractuale nu sunt definite de lege ca și fonduri publice, în contextul în care inspecția a constatat încălcarea prevederilor legale și contractuale, iar pentru dispunerea măsurilor a avut în vedere realizarea de către societatea controlată a unei bune gestiuni financiare în ansamblu. Argumentul potrivit căruia penalitățile de întârziere fac obiectul unor acțiuni judiciare nu susține excluderea verificărilor cu privire la aceste aspecte, iar afirmația conform căreia penalitățile de întârziere au o natură juridică incertă nu reprezintă un argument juridic. În esență, prima instanță a concluzionat că penalitățile contractuale reprezintă un accesoriu al prestațiilor contractuale și urmează regimul juridic al contractelor ce au făcut obiectul verificării inspecției, nefiind afectată astfel validitatea actelor de control prin depășirea sferei obiectului activității de control, astfel cum se conturează din definițiile noțiunilor de "fonduri publice "și respectiv, patrimoniu public, " reglementate prin norma art. 2 lit. . k și lit. s) din O.G. nr. 119/1999.

O a doua categorie critici subsidiară, a vizat netemeinicia impunerii prin măsurile 1, 2 a recuperării penalităților pentru depășirea duratei de execuție a lucrărilor contractate în condițiile în care investițiile sunt în curs, nefiind predate unităților administrative teritoriale . Reclamanta susține că inspecția fiscală a interpretat eronat clauzele contractuale, și anume clauza pct. 7 alin. b referitoare la termenele contractuale .

Criticile nu sunt fondate, de natură a antrena nulitatea actelor de control, întrucât, raportat la prevederile legale și contractuale, societatea A. S.A. nu a întreprins demersuri suficiente pentru recuperarea penalităților de la Hidroconstrucția S.A. și de la S.C. B. S.R.L., în calitate de Lider al Asociației constituită împreună cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., în conformitate cu subclauzelor contractuale nr. x, nr. 8.2 și nr. 8.7 din acordurile contractuale sus menționate, care prevăd calcularea penalităților de întârziere în situația în care antreprenorul nu respectă durata de execuție a lucrărilor. În mod real s-a reținut că nu a fost respectat principiul bunei gestiuni financiare și în temeiul art. 42 alin. (4) lit. a) din Anexa la H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, măsurile nr. 1 și 2 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 fiind legale și temeinice.

Se reține sub aspectul stării de fapt, că s-au încheiat Procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/14.10.2016, nr. x/21 .04.2017 și nr. x/23.03.2017 prin care s-a admis recepția la terminarea lucrărilor, iar în anexele la procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor sus menționate, se consemnează lista lucrărilor ce necesită remedieri minore sau trebuie finalizate în termen de 84 de zile după data recepției la terminarea lucrărilor. Pe de altă parte, conform adreselor nr. x/30.01.2017, nr. y/05.07.2017 și x/30.05.2018, s-a retinut că societatea F. S.R.L. a comunicat beneficiarului A. S.A. și antreprenorilor Hidroconstrucția S.A., respectiv S.C. B. S.R.L., în calitate de Lider al Asociației constituită împreună cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., că:

"A. S.A., în calitate de Beneficiar se consideră îndreptățit și a solicitat aplicarea de penalități de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi din valoarea de contract acceptată (...). Revendicarea beneficiarului a fost făcută, invocând nerespectarea prevederilor sub-clauzei 8.2 (durata de execuție) și a sub-clauzei 8.7 (penalități de întârziere pentru lucrări) (...). în urma solicitării Beneficiarului, făcută în baza sub-clauzei 2.5 (Revendicările autorității contractante) (inginerul a analizat solicitarea Beneficiarului de aplicare a penalităților de întârziere și consideră că este îndreptățit la aplicarea penalităților de întârziere în cuantum de 0, 1% pe zi din valoarea de contract acceptată Inginerul comunică Părților Contractante (...) valoarea penalităților pe care beneficiarul este îndreptățit să le aplice Antreprenorului (...).

Prin înscrisurile "Anexe la ofertă - Capitolul 1 - Date referitoare la contract/Secțiunea 2 - Condiții speciale de contract" existente la dosarul cauzei, se reține că potrivit sub clauzei 2.5 - "Revendicările autorității contractante" de la clauza 2 - "Autoritatea contractantă": suma poate fi recuperată din prețul contractului și din Certificatele de Plată sau solicitată la plată de către Autoritatea contractantă prin emiterea unei facturi", iar conform clauzei 8 "începerea, întârzierea și suspendarea lucrărilor': Subclauza 8.7: Situații lunare; de întârziere pentru lucrări) - 0, 1% pe zi din valoarea de contract acceptată".

Va respinge contestația în ce privește măsurile dispuse la pct. 1 și 2 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 și prin Raportul de inspecție economico-financiară nr. x/08.08.2018.

În ce privește măsurile dispuse la pct. .3 și 4 din actele de control, curtea de apel a reținut că în esență,se critică sub aspectul legalității,întrucât nu s-a respectat termenul de prescripție conform art. 9 din O.U.G. nr. 94/2016, măsura a vizat o perioadă ce nu a fost supusă verificării, s-a încălcat competența controlului atunci când s-a analizat oportunitatea aprovizionării cu materiale și întrucât nu s-au indicat persoanele responsabile pentru nerespectarea prevederilor legale .

Criticile sunt fondate, de natură a afecta validitatea actelor de control .

Sub aspectul incidenței prescripției dreptului de a stabili obligații, Curtea va analiza prevederile exprese ale Avizului de inspecție economico - financiara nr. x/04.04.2018 si a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 94/2016, respectiv: alin. (1) Dreptul organului de inspecție economico-financiară de a stabili obligații in sarcina operatorilor economici se prescrie in termen de 5 ani de la încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Si alin. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat.,,

Prin Dispoziția obligatorie si Raportul de inspecție economico - financiara, s-au stabilit obligații in sarcina A. S.A. de a intreprinde demersuri pentru stabilirea persoanelor responsabile pentru aprovizionarea acestor materiale si recuperarea de la acestea a contravalorii lor in suma totala de 14.714,04 RON, inclusiv tva, precum si daune interese de 1.285,67 RON.

Reclamanta a menționat că o parte din materiale au fost aprovizionate in perioada anterioara anului 2013, nefiind contestate aceste împrejurări de fapt. În apărarea sa, pârâtul a arătat că a avut în vedere nu perioadele aprovizionării cu materiale, ci anii când au fost afectate costurile societății, prin creșterea cheltuielilor ca urmare a constatării nevalorificării materialelor datorită gradului ridicat de uzură fizică și morală.

Materialele și mărfurile suspuse litigiului ce fac obiectul proceselor-verbale de casare au fost aprovizionate astfel:

- Pentru produsele prevăzute în Procesul-verbal de casare nr. x/30.08.2016, racordurile si niplurile in valoare de 6665,82 RON au fost achiziționate in anul 2012 conform factură fiscală nr. x din 29.08.2012, factură fiscală nr. x din 31.08.2012 atașată și factura fiscală nr. x din 04.09.2012.

- Pentru produsele prevăzute in Procesul-verbal de casare nr. x din 15.06.2017 produsele casate au fost aprovizionate astfel: șurub M8 conform Fisa de magazie atașata, produsul a intrat in magazia A. S.A. urmare a fuziunii in data de 01.01.2011; piulița M 30 conform Fisa de magazie produsul a intrat in magazia A. S.A. in 01.01.2011; cablu tracțiune a fost achiziționat in anul 2008 conform factura fiscala nr. x din 21.02.2008 atașata; cutii AC 3 40A conform Fisa de magazie, produsul a fost achiziționat inainte de anul 2007; întrerupător G. conform Fisa de magazie, a fost achiziționat înainte de 2007; plasa gard conform Fisa de magazie, produsul a fost achiziționat înainte de 2007; rulmenți au fost achiziționați in anul 2011 conform factură fiscală nr. x din 14.01.2011; semeringurile au fost achiziționate in anul 2008 conform factură fiscală nr. x din 10.10.2008;

Având în vedere perioadele în care au fost achiziționate produsele de mai sus, reiese că inspecția economico - financiară nu a fost derulată în termenul de prescripție .Nu are fundament legal motivarea Serviciului de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor în care susține că analiza s-a raportat la înregistrarea în contabilitate a proceselor-verbale de casare din perioada 2016 - 2017 .Nu procedura casării sau operațiunea în sine a fost nelegală sau a implicat costuri neperformante, cauza neregulilor fiind tocmai lipsa oportunității aprovizionării cu materiale și mărfuri, aspecte ce nu pot fi analizate decât la data achizițiilor și nu retroactiv, analiză ce a putut face obiectul unor controale economico financiare anterioare . Materialele rezultate in urma casării au fost valorificate prin H. S.A..

Conform art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, inspecția economico financiară se efectuează o singură dată pentru fiecare exercițiu financiar. Prin excepție, M. Finanțelor poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției economico - financiare și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare, necunoscute la data efectuării verificărilor, care influențează rezultatele inspecției economico - financiare. Potrivit art. 18 din anexa la H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico - financiare, decizia de reverificare a unei anumite perioade se poate lua dacă la data încheierii inspecției economico - financiare și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute la data efectuării inspecției ecoonomico - financiare, care influențează rezultatele acesteia. Datele suplimentare pot rezulta din situații cum sunt: a) obținerea pe parcursul acțiunilor de inspecție economico -financiară efectuate la alți operatori economici a unor documente sau informații suplimentare referitoare la activitatea operatorului economic, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecției economico - financiare; b) solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituții îndreptățite potrivit legii; c) informații obținute în orice mod, de natură să modifice rezultatele inspecției economico - financiare efectuate anterior.

Pârâtul nu aduce argumente care s-ar putea circumscrie ipotezei de excepție mai sus descrise .

În ce privește măsura pct. 4 din Dispoziția Obligatorie, prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 39 alin. (1) din Anexa ta H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico financiare, potrivit cărora:

"analiza plângerii prealabile se face în raport cu susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării".

Cadrul procesual este stabilit prin plângerea prealabilă, Decizia de soluționare a contestației fiind actul de învestire a instanței de judecată .

Astfel, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/29.11.2016 aflat la dosarul plângerii prealabile, se reține că societatea A. S.A. a fost sancționată de Politia Orașului Călimănești cu suma de 2.000 RON.

De asemenea, din analiza documentelor anexate la dosarul cauzei, se reține că prin adresa nr. x/14.12.2016 întocmită de consilierul juridic al societății A. S.A., s-a menționat că:

"conducătorii unităților în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații: lit. k) stabilesc responsabilități pentru șefii compartimentelor de muncă, în ceea ce privește paza și siguranța utilajelor și instalațiilor; trebuia să avem sistem de supraveghere video și/sau serviciu de pază.

Deși exista sistem de supraveghere, acesta este nefuncțional, iar consilierul juridic al societății a informat conducerea societății cu privire la persoanele responsabile. Prin Raportul de inspecție economico financiară nr. x/08.08.2018 rezultă că nu s-au întreprins demersuri pentru contestarea acestei amenzi sau recuperarea contravalorii acesteia de la persoanele vinovate.

Totodată, din analiza procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/01.09.2015 existent la dosarul cauzei, se reține că societatea A. S.A. a fost sancționată de Primăria Rm. Vâlcea cu suma de 500 RON.

Pârâții au precizat că prin sentința nr. 204/16.01.2017 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 1344/2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins plângerea formulată de către societatea A. S.A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/01.09.2015 încheiat de Primăria Rm. Vâlcea.

De asemenea, se mai reține sub aspectul stării de fapt că prin deciziile nr. 6/28.02.2017 și nr. 28/28.06.2017, Consiliul de Administrație al societății A. S.A. a hotărât trecerea pe costuri a celor două amenzi în sumă de 2.500 RON.

Din probele administrate rezultă că defectarea sistemului de supraveghere a fost cauzata din motive neimputabile, iar remedierea acestui sistem necesita o perioada de timp necesara pentru constatarea defecțiunii, diagnosticarea defecțiunii si identificarea componentelor defecte, întocmirea referatului de aprovizionare, identificarea produselor in SEAP, inițierea achiziției in SEAP, întocmirea comenzii de achiziție si aprobarea acesteia de către conducerea societății, finalizarea achiziției in SEAP, livrarea componentelor de către firma furnizoare, schimbarea de către persoane autorizate a componentelor defecte, efectuarea testelor privind funcționalitatea sistemului după repararea acestuia, punerea in funcțiune a acestora.

Reclamanta a menționat că perioada cuprinsă de la data constatării defectării sistemului de supraveghere, repararea acestuia și punerea in funcțiune, este minim 10 zile cauzată de parcurgerea tuturor pașilor enumerați mai sus.

Curtea are în vedere și faptul că achiziția directă prin intermediul SEAP este realizată conform art. 49 din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

Toate aceste împrejurări de fapt relevă cauze concurente și obiective care dus la neregula sancționată contravențional .Ori pentru antenare unei răspunderi individual eeste necesară evidențierea cu certitudine a elementelor specific și condițiilor angajării răspunderii: vinovăție, faptă și legătură de cauzalitate directă .

Referitor la sancționarea contravențională a societății reclamante potrivit procesului-verbal nr. x din 01.09.2015 emis de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea, judecătorul fondului a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 17. alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, documentele cu forță probantă, respectiv:Adresa nr. x din 04.10.2013 emisă de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea - Direcția Administrării Domeniului Public prin Director ing. I., având ca obiect asfaltarea str. x;

- Declarația martorului I., care a confirmat că societatea noastră a înțeles să procedeze de acord cu angajații D.A.D.P. Rm. Vâlcea, privind aducerea la stare inițială a trotuarelor și a străzilor ce au făcut obiectul amenzii contravenționale;

- Autorizație de construire nr. x din 01.06.2012 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea;

- Autorizație de construire nr. x din 30.12.2014 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/16.09.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/24.10.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/16.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea:

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/16.09.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/30.08.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/28.10.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/06.06.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/06.06.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/20.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;

- Proces-verbal de recepție calitativă nr. x/16.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea inițială, acesta fiind semnat și de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;- Proces Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor nr. x din 03.07.2015.

Din Procesele-verbale de recepție calitativă rezultă faptul că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost de acord cu recepția calitativă a lucrărilor, astfel încât antrenarea răspunderii individuale ale unei sau unor persoane exclusiv dintre angajații reclamantei nu este pe deplin justificată .

Perioada în care au fost efectuate lucrările de reparații ale trotuarelor și ale străzilor a fost nefavorabilă turnării asfaltului deoarece societatea J. S.R.L. cu care era încheiat contractul de furnizare asfalt fierbinte nu furnizează asfalt in perioade cu temperaturi scăzute conform normativelor tehnice privind turnarea asfaltului;

Instanța de fond a avut în vedere și explicațiile reclamantei referitoare la faptul că în situația în care societatea ar fi asfaltat trotuarele și străzile cuprinse in P.V. de contravenție, costurile efectuate pentru aceste lucrări erau cu mult mai mari decât valoarea de 500 RON, astfel că din punct de vedere economic societatea nu a fost prejudiciată în mod efectiv. Or, motivarea impunerii măsurii de recuperare a amenzii constă tocmai în ideea producerii unui prejudiciu societății.

Curtea de apel a reținut și incidența prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico, faptul că nu s-au respectat prevederile Avizului de Inspecție Economico - Financiară care consemnează în Raportul de Inspecție Economico -Financiară că perioada verificată este 01.01.2016 - 31.12.2017, însă procesul-verbal provine din 2015 când s -a cunoscut existența și întinderea presupusului prejudiciu.

În consecință, judecătorul fondului a constatat că nu se demonstrează încălcarea prevederilor art. 2 și ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu completările și modificările ulterioare, nefiind justificate rezonabil măsurile de recuperare a contravalorii sumelor achitate de către operatorul economic și de imputare a amenzilor și nici concluziile privind nesocotirea principiilor legalității, economicității, eficacității, eficientei și regularității.

Înalta Curte constată, în privința recursului declarat de reclamanta A. S.A., că prin hotărârea atacată instanța de fond nu a răspuns unor argumente de nelegalitate, invocate în mod explicit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și, de asemenea, a omis să analizeze aspecte esențiale ale cauzei, după cum se va detalia în cele ce urmează.

Înalta Curte are în vedere, în privința măsurilor nr. 1 și 2, că judecătorul fondului nu a analizat în mod efectiv susținerea reclamantei potrivit căreia penalitățile de întârziere nu reprezintă fonduri publice în raport cu definiția dată acestora prin prevederile art. 2 lit. k) din O.U.G. nr. 119/1999, respectiv "sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale, împrumuturi interne contractate de autoritățile administrației publice locale, precum și din bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale". Constatarea instanței de fond conform căreia "penalitățile contractuale reprezintă un accesoriu al prestațiilor contractuale" și referirea la dispozițiile art. 5 din același act normativ nu reprezintă, în mod evident, un răspuns dat susținerilor reclamantei.

De asemenea, instanța fondului nu a răspuns în niciun fel susținerilor reclamantei referitoare la prevederile subclauzei 3.5 din contracte care dădeau în competența exclusivă a Inginerului soluționarea problemei existenței obligației Antreprenorului de plată a unor penalități de întârziere și nici celor referitoare la respectarea de către aceasta a subclauzelor contractuale 8.2 (Durata de execuție) și 8.7 (Penalități de întârziere).

Totodată, judecătorul fondului nu argumentează în niciun fel considerentele prin care se statuează că "afirmația conform căreia penalitățile de întârziere au o natură juridică incertă nu reprezintă un argument juridic" și nici nu explică de ce a apreciat că reclamanta nu a întreprins "demersuri suficiente" pentru recuperarea penalităților de întârziere.

Cât privește recursul declarat de DGRFP Craiova, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat în mod eronat prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 atunci când a apreciat că, în privința măsurii nr. 3, inspecția economico-financiară nu a fost derulată în termenul de prescripție prevăzut de textul legal menționat. Înalta Curte are în vedere că organul de inspecție fiscală s-a raportat la înregistrarea în contabilitate a proceselor-verbal de casare din perioada 2016-2017 care se încadrează în perioada supusă inspecției. Ceea ce prezintă relevanță în speță nu este data aprovizionării cu materialele casate, ci situația ulterioară - nevalorificarea economică a acestora prin folosirea în procesul de producție, ori prin vânzare, ceea ce a determinat în mod direct casarea acestora, din cauza uzurii fizice și morale.

Față de aceste împrejurări, se impune analizarea pe fond a legalității măsurii nr. 3, cu luarea în considerare a argumentelor expuse de ambele părți, prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod eronat, instanța de fond nu a analizat pe fond nici legalitatea măsurii nr. 4, întemeindu-și soluția de anulare a acestei măsuri pe considerente irelevante, contradictorii ori nelegale.

Astfel, faptul că "defectarea sistemului de supraveghere a fost cauzata din motive neimputabile, iar remedierea acestui sistem necesita o perioada de timp" ori existența unor "cauze concurente și obiective care dus la neregula sancționată contravențional" constituie împrejurări nerelevante în raport de conținutul măsurii menționate, dat fiind că privesc legalitatea și temeinicia proceselor-verbale de contravenție, aspect ce nu face însă obiectul măsurii, în condițiile în care amenzile contravenționale în cuantum de 2500 RON au fost achitate.

Nu poate fi reținută nici aserțiunea instanței de fond potrivit căreia "antrenarea răspunderii individuale ale unei sau unor persoane exclusiv dintre angajații reclamantei nu este pe deplin justificată" aceasta având un caracter auto-contradictoriu, atâta timp cât din analiza logică a acesteia rezultă că angajarea răspunderii angajaților reclamantei era parțial justificată. De asemenea, aserțiunea potrivit căreia au fost avute în vedere "explicațiile reclamantei referitoare la faptul că situația în care societatea ar fi asfaltat trotuarele și străzile cuprinse in P.V. de contravenție, costurile efectuate pentru aceste lucrări erau cu mult mai mari decât valoarea de 500 RON, astfel că din punct de vedere economic societatea nu a fost prejudiciată în mod efectiv" nu poate fi considerată o motivare a soluției de anulare a măsurii nr. 4, atâta timp cât nu rezultă dacă aceste explicații au fost însușite de instanță și argumentele pentru care a fost acceptat acest punct de vedere.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut și o greșită aplicare a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 94/2011, în condițiile în care ceea ce prezintă relevanță în cauză nu sunt datele încheierii proceselor-verbal de contravenție, ci datele când conducerea societății reclamante a decis trecerea pe cheltuieli a amenzilor aplicate - 28.02.2017 și 28.06.2017, date care se află în interiorul perioadei verificate (01.01.2016 - 31.12.2017).

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat nici argumente esențiale invocate în apărare de pârât, prin întâmpinare

Înalta Curte apreciază însă drept neîntemeiată critica prin care se susține inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect anularea raportului de inspecție economico-financiară, în condițiile în care dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod explicit competența instanței de contencios administrative de a se pronunța și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

În contextul celor expuse, Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătorești, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, deși prima instanță a admis în parte acțiunea, în fapt aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât nu a analizat argumente esențiale expuse de părți . Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin cererile părților. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 497 noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de S.C. A. S.A. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Admite recursurile formulate de S.C. A. S.A. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu, precum și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2022.