Decizia nr. 806/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 86/2019 a Curții de Apel Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Tehnică, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări, a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 314.724,67 RON ce reprezintă contravaloarea debitelor restante din cadrul proiectului x/S; I.D. x, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la data plății integrale a sumelor reprezentând debite restante și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În apărare a formulat întâmpinare pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări, prin care a solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii de chemare în garanție a managerului de proiect, doamna A., în condițiile în care pârâta ar cădea în pretenții sau ar fi obligată la despăgubiri. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 86 din 28 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări. A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări la plata către reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a sumei de 314.724,67 RON, precum și a dobânzii legale aferente acestui debit începând cu data de 14.06.2018 și până la achitarea integrală a acestuia. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări, în contradictoriu cu chemata în garanție A.. A obligat pe chemata în garanție A. la plata către pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări a sumei 314.724,67 RON, precum și a dobânzii legale aferente acestui debit începând cu data de 14.06.2018 și până la achitarea integrală a acestuia către pârâta Autoritatea Națională Pentru Calificări. A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări la plata către reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs chemata în garanție A., solicitând casarea sentinței și respingerea cererii de chemare în garanție sau, în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurenta a solicitat, totodată, și repunerea sa în termenul de formulare a recursului, invocând faptul că pe toată perioada de derulare a litigiului a locuit în Oman și nu a avut cunoștință de dosarul în care a fost implicată. A aflat de existența sentinței ca urmare a unui e-mail primit de la Ministerul Educației la data de 07.10.2019. În ceea ce privește motivele de recurs, o primă critică se referă la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei. Recurenta arată că acțiunea a fost formulată la aproape 5 ani de la depunerea cererilor de rambursare iar pârâta a dat dovadă de lipsă de inițiativă și nu a formulat niciun fel de apărări pe acest aspect. O a doua critică se referă la lipsa elementelor legale pentru atragerea răspunderii sale materiale. Recurenta arată că în derularea proiectului pentru care s-a solicitat plata sumelor ce formează obiectul litigiului au intervenit o serie de piedici astfel încât, deși a înaintat cererile de rambursare formulate de reclamantă, acestea au fost respinse, de către OI POSDRU. Răspunsul instituției a fost în sensul că aceste cheltuieli nu au fost făcute conform activităților din proiect și că cererea este neconformă. Ulterior, proiectul nu a mai primit finanțare de la Ministerul Educației și nu a mai putut fi continuat. Recurenta mai arată că, deși pârâta a indicat-o pe ea ca fiind singura responsabilă pentru nerambursarea sumelor solicitate aceasta a omis să menționeze faptul că toate documentele oficiale emise în numele ANC, mai ales cele în care se discuta sau se dispunea cu privire la plata sau la solicitarea unor sume de bani erau în mod obligatoriu semnate și de către Directorul General al instituției, în calitate de reprezentant legal și ordonator de credite. În condițiile în care a dispus înaintarea cererii de rambursare către OI POSDRU iar de înaintarea efectivă, de primirea răspunsului și de comunicarea acestuia către partener s-a ocupat pârâta, recurenta apreciază că și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau în calitate de manager de proiect. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Universitatea Tehnică a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal, excepția tardivității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Calificări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii formulate de recurentă. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 10 ianuarie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 3 iunie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. 1.

Alte aspecte procesuale Înalta Curte, în temeiul art. 186 din C. proc. civ., a încuviințat cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta- chemată în garanție A., astfel cum reiese din practicaua încheierii de ședință din data de 03.06.2021. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de chemata în garanție este fondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prima instanță a reținut că între reclamanta Universitatea Tehnică din Cluj Napoca și pârâta Autoritatea Națională pentru Calificări, alături și de alte părți contractante, a fost încheiat contractul intitulat Acord de parteneriat înregistrat sub nr. x/07.09.2009 . Potrivit clauzelor contractuale reclamanta și pârâta și-au asumat obligațiile prevăzute la art. 6.1 din contract. De asemenea, reclamanta și-a asumat obligația de a finanța proiectul cu suma de 630.000 RON. Reclamanta a efectuat cheltuieli pentru implementarea proiectului în cuantum total de 314.724,67 RON, reprezentând cheltuieli salariale directe și indirecte, cheltuieli transport, diurne, cazare participanți . Suma nu a fost contestată de pârâtă, sau de chemata în garanție. Conform prevederilor art. 7.2 din contract reclamanta avea dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate de la AM/OI pe baza documentelor justificative prezentate, în procentele și condițiile stabilite în Contractul de finanțare. Contractul de finanțare a fost încheiat între pârâtă și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, AMPOSDRU . Conform clauzelor contractuale, pârâta beneficia de finanțare nerambursabilă de la AMPOSDRU pentru implementarea proiectului intitulat "Dezvoltarea capacității de implementare a sistemului de calificări din învățământul superior". AMPOSDRU și-a asumat acordarea unei finanțări nerambursabile de 16.096.940 RON, fără TVA, echivalentă cu 98% din valoare eligibilă prevăzută la art. 3, alin. (1) din contract (16.425.449 RON). Prin urmare, doar pârâta putea efectua o cerere de rambursare. La data de 18.11.2013, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de rambursare a întregii sume de bani avansate pentru implementarea proiectului, respectiv 314.724,67 RON . Pârâta nu a răspuns în nici un fel acestei cereri, deși o avea în evidență, fiind înregistrată sub nr. x/20.11.2013. Ulterior, reclamanta i-a mai solicitat pârâtei prin patru adrese să realizeze demersurile necesare în vedere rambursării sumei de bani . Pârâta nu a răspuns la niciuna dintre solicitări. S-a mai reținut că la întâmpinare, pârâta a atașat un răspuns al OIPOSDRU MEN la o cererea de rambursare. În opinia instanței de fond, însă, acesta nu are putința de a dovedi că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Astfel, răspunsul se referă la cererea de rambursare nr. x, or atât reclamanta cât și pârâta au înfățișat o singură cerere de rambursare și anume cererea de rambursare nr. x Niciuna dintre părți nu a afirmat că ar fi fost formulată o cerere de rambursare cu nr. 1. Răspunsul atașat de pârâtă nu face nici o referire la reclamantă, putând fi adresat oricărei alte părți contractuale. În plus de aceasta, nu există nici o dovadă a comunicării acestui răspuns către reclamantă. Pârâta mai înfățișează un înscris emis de aceeași autoritate, respectiv OIPOSDRU, care din motive similare nu poate dovedi executarea obligațiilor contractuale. În consecință, Curtea a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv nu a efectuat nici un demers pentru rambursarea sumei de la OIPOSDRU, astfel că din culpa acesteia reclamanta nu a putut beneficia de restituirea sumei cheltuite în cadrul proiectului, conform clauzelor contractuale. Curtea a mai reținut că toate cheltuielile efectuate de reclamantă sunt eligibile pentru rambursare, acestea constând în cheltuieli salariale și cu cazarea, transportul și diurna aferentă personalului implicat în proiect În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 179/31.05.2013 chemata în garanție A. a fost numită în funcția de manager/responsabil de proiect . Aceasta era angajată a pârâtei, la momentul emiterii deciziei, îndeplinind funcția de director, împrejurare necontestată de vreuna dintre părți. În consecință, raportul juridic între pârâtă și chemata în garanție a fost unul de dreptul muncii. Atribuțiile chematei în garanție nu au fost stabilite printr-un contract de management, aceasta exercitând funcția în temeiul deciziei despre care s-a făcut vorbire. Instanța de fond a apreciat că acest fapt nu însemnă că nu a avut nici o atribuție, ci că vor deveni aplicabile standardele minimale în cadrul acestei profesii. Standardele minimale referitoare la toate profesiile au fost elaborate de Consiliul pentru Standarde Ocupaționale și Atestare înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 779/1999. În temeiul art. 5 din acest act normativ, a fost elaborat și standardul ocupațional referitor la profesia de manager de proiect. Conform acestui standard, chemata în garanție avea ca principală obligație, aceea de a asigura respectarea prevederilor contractuale ale proiectului. Ignorând cererile repetate formulate de reclamantă, aceasta obligație contractuală nu a fost executată. Înalta Curte constată că soluția primei instanțe a fost dată cu încălcarea normelor privind rolul activ al judecătorului, aducându-se în mod grav atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, deși la dosar existau răspunsuri primite de pârâtă de la OIPOSDRU MEN la cereri de rambursare, instanța de fond a înlăturat aceste probe esențiale doar pentru că existau anumite imprecizii care făceau ca înscrisurile să nu fie pe deplin lămuritoare și a concluzionat că autoritatea publică pârâtă și chemata în garanție au stat în pasivitate și nu au dat curs cererilor repetate ale reclamantei pentru obținerea rambursării cheltuielilor. Or, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., care impune judecătorului "să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză" judecătorul ar fi trebuit să solicite lămuriri de la autoritatea emitentă a înscrisului pentru a stabili cu certitudine dacă răspunsul respectiv se referă, într-adevăr, la proiectul în discuție în prezenta cauză și dacă cererea de rambursare privea și cheltuielile solicitate de reclamantă. Instanța de fond dispunea de înscrisuri importante care făceau credibilă susținerea potrivit căreia sumele pretinse de reclamantă, în calitate de partener, au fost solicitate la rambursare de lider dar au fost respinse de autoritatea de management. În urma formulării unei astfel de solicitări, în recurs, a rezultat că, într-adevăr, pârâta nu a stat în pasivitate, ci a depus în patru rânduri o cerere de rambursare care a fost respinsă de tot atâtea ori de către autoritatea competentă. Prima cerere de rambursare a fost respinsă prin scrisoarea de respingere CR1 din data de 01.02.2011 (înscrisul de la dosar fond la care a făcut referire și prima instanță). În cadrul celei de a treia cereri de rambursare, intitulată Cererea de rambursare nr. x varianta 3 a fost cuprinsă și suma de 314.877,93 RON solicitată de reclamantă prin Cererea de Rambursare nr. x, cererea fiind respinsă prin scrisoarea de respingere CR 1 finală Varianta 3. Ulterior a mai fost formulată o cerere de rambursare intitulată Cererea de rambursare nr. x finală Varianta 4 care a fost respinsă prin Scrisoarea de respingere CR 1 varianta 4 finală (înscrisul de la dosar fond la care s-a referit și instanța de fond). Din aceste înscrisuri și din cele referitoare la evidența cheltuielilor rezultă că autoritatea publică pârâtă, prin managerul de proiect și prin ceilalți funcționari implicați în derularea proiectului a întreprins demersuri în vederea decontării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului finanțat conform contractului de finanțare nr. x ID x Cod SMIS 21774, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile cuprinse de Partener în cererea de rambursare nr. x, însă aceste cereri au fost respinse. Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de chemare în garanție trebuia respinsă ca neîntemeiată, recurentei-chemate în garanție neputându-i-se reproșa atitudinea pasivă reținută de instanța de fond. În ceea ce privește problema prescripției dreptului material la acțiune Înalta Curte constată că invocarea acesteia este posibilă doar în fața primei instanțe, așa cum prevede art. 2513 din C. civ., însă acest aspect este lipsit de relevanță pentru prezentul recurs în condițiile în care soluția de respingere a cererii de chemare în garanție se impunea în raport de celelalte considerente dezvoltate mai sus. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de chemata în garanție A., va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții. PENTRU ACESTE MOTIVE,