ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat restituirea cauțiunii consemnate prin recipisa de consemnare nr. x emisă de către Casa de Economii și Consemnațiuni S.A., în valoare de 33.000 RON, depusă la dispoziția Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, având ca obiect "suspendare executare act administrativ".

Prin sentința civilă nr. 369 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin (actuala Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin) și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 33.000 RON, depusă cu recipisa de consemnare nr. x din 03.07.2013 emisă de către B. S.A. - Unitatea Caransebeș, pentru dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, pârâtele au susținut că reclamanta figurează cu obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, iar creanța nu a fost achitată, astfel încât autoritățile fiscale sunt îndreptățite să intre în posesia acestei cauțiuni pentru acoperirea creanțelor datorate.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

În raport cu aceste prevederi, se observă o diferență de reglementare a procedurii de eliberare a cauțiunii, după cum măsura suspendării a fost admisă (caz reglementat de alin. (1) și (2) ale art. 1064), sau cererea de suspendare, pentru a cărei soluționare a fost consemnată cauțiunea, a fost respinsă (caz reglementat de alin. (4) al art. 1064).

Astfel, în situația admiterii cererii de suspendare se solicită îndeplinirea unui cumul de condiții pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii și anume să existe o cerere a persoanei îndreptățite; cauza să fie definitiv soluționată; inexistența unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauza de față, cauțiunea consemnată conform recipisei nr. x din 03.07.2013, a fost stabilită de instanța de judecată în dosarul nr. x/2013, pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.04.2013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-CS 198/2013.

Cererea de suspendare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 377/28.08.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4487/25.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1064 alin. (2) din C. proc. civ., privind existența cererii formulate de persoana îndreptățită și caracterul definitiv al procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, aspecte față de care pârâtele nu au formulat critici în recurs.

Cât privește cea de-a treia condiție, a inexistenței unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, Înalta Curte reține că, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs, pârâta nu a făcut dovada depunerii unei astfel de cereri.

Înalta Curte constată a fi nefondată critica formulată de pârâte, privitoare la existența unui prejudiciu adus bugetului de stat ca urmare a imposibilității de executare a actului administrativ fiscal și de încasare cu celeritate a creanțelor fiscale, câtă vreme nu s-a formulat o acțiune pentru plata unor despăgubiri, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege. Pretinsele prejudicii datorate executării cu întârziere a obligațiilor fiscale ar putea fi acoperite din cuantumul cauțiunii doar în condițiile învestirii instanței de judecată cu o acțiune în pretenții, înăuntrul termenului prevăzut de lege, în lipsa unui astfel de demers legiuitorul stabilind că suma consemnată se restituie părții care a depus-o.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a dispune restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune, iar criticile pârâtelor din recurs nu conduc la schimbarea acestei soluții.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 369 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.