ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020 pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 15.532 RON, consemnată în dosarul nr. x/2017 cu recipisa de consemnare nr. x din data de 23.01.2018 eliberată de B..

Prin sentința civilă nr. 379 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind restituirea cauțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 15.532 RON, consemnată potrivit Recipisei de consemnare nr. x din data de 23.01.2018 în dosarul nr. x/2017.

Împotriva sentinței civile nr. 379 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, arătând că aceasta a fost admisă de către instanță în dosarul nr. x/2017. Prin urmare, întrucât s-a stabilit în mod irevocabil la fond faptul că DGRFP Timișoara nu are calitate procesuală pasiva, era evident faptul că nici într-un dosar accesoriu și conex nu pârâta nu avea calitate procesuală pasivă, soluția impunându-se și din perspectiva autorității de lucru judecat sub aspectul respectivei excepții, aspect ce ar fi condus la respingerea cererii de restituire a cauțiunii față de DGRFP Timișoara.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (…)

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."

În raport cu aceste prevederi, se observă o diferență de reglementare a procedurii de eliberare a cauțiunii, după cum măsura suspendării a fost admisă (caz reglementat de alin. (1) și (2) ale art. 1064), sau cererea de suspendare, pentru a cărei soluționare a fost consemnată cauțiunea, a fost respinsă (caz reglementat de alin. (4) al art. 1064).

Astfel, în situația admiterii cererii de suspendare se solicită îndeplinirea unui cumul de condiții pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii și anume să existe o cerere a persoanei îndreptățite; cauza să fie definitiv soluționată; inexistența unei cereri pentru plata despăgubirilor, formulată de partea în defavoarea căreia s-a dispus suspendarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauza de față, cauțiunea consemnată conform recipisei nr. x din data de 23.01.2018, a fost stabilită de instanța de judecată în dosarul nr. x/2017, pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Cererea de suspendare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 70/13.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă se va dispune și restituirea cauțiunii.

Criticile pârâtei din recurs nu conduc la schimbarea acestei soluții, întrucât procedura de soluționare prevăzută de art. 1064 alin. (3) C. proc. civ. dispune că cererea de restituire a cauțiunii se judecă cu citarea părților din procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea. În plus, nu sunt îndeplinite nici cerințele legii privind existența autorității de lucru judecat al lipsei calității procesuale pasive, aspect invocat de recurenta-pârâtă DGRFP Timișoara, obiectul și cauza din dosarele nr. x/2017 și y/2017 fiind diferite.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; s.a.m.d.

Or, aspectele enunțate nu se circumscriu argumentelor cuprinse în cererea de recurs, astfel că motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

În consecință, instanța de fond în mod corect a procedat la restituirea sumei consemnate cu titlu de cauțiune.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 379 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.