ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 15 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș Severin, sub nr. x/2019, la data de 06.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, solicitând instanței să dispună desființarea totală sau parțială a raportului de inspecție fiscală nr. x, încheiat la data de 31.03.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a deciziei de impunere nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a anexei la decizia de impunere nr. x, întocmită la data de 31.03.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a fișei privind obligațiile suplimentare de plată stabilită de inspecția fiscală nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de Inspecție fiscală nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, comunicate la vechiul sediu al administratorului judiciar la data de 12.04.2017, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a anexei la decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin, a anexei la decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanții Serviciului Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Caraș-Severin.
Sentința instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 332 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepția tardivității precizării de acțiune formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator special Cabinet Individual de Insolvență C., raportat la prevederile art. 204 alin. (3) noul C. proc. civ.
A respins ca tardivă precizarea de acțiune a reclamantei.
A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator special Cabinet Individual de Insolvență C., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin.".
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr. 332 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A. S.R.L. în insolvență prin Lichidator Judiciar D., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției tardivității precizării de acțiune și continuarea judecării cauzei.
Arată recurentul că prin precizarea de acțiune depusă la temenul din data de 21.05.2019 reclamanta a solicitat anularea și a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației ca urmare a faptului că s-a formulat o sesizare penală împotriva societății la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin.
Apreciază recurentul că argumentele referitoare la depășirea termenului impus de art. 204 noul C. proc. civ. sunt nelegale întrucât, așa cum rezultă din fișa dosarului, primul termen de judecată în dosarul ce face obiectul prezentului recurs a fost stabilit de Curtea de Apel Timișoara tocmai în data de 21.05.2019, dată la care precizarea de acțiune se afla deja la dosarul cauzei, când instanța de fond a dispus comunicarea ei pârâtelor din dosar.
În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pe considerentul că reclamanta nu a înțeles, în respectarea riguroasă a normelor procedural fiscale, a ataca în fața instanței de judecată și decizia de soluționare a contestației administrativ-fiscale, recurenta arată că Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a dispus suspendarea soluționării contestației ca urmare a faptului că s-ar fi formulat o sesizare penală împotriva societății la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, însă decizia nu a fost comunicată niciodată societății, astfel cum impun prevederile art. 281 NCPF ("Comunicarea deciziei și calea de atac") alin. (1) și (2) NCPF, care stipulează că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Instanța de fond, arată recurenta, constată că "Reclamanta a formulat în procedura prealabilă, contestație împotriva deciziei de impunere nr. x/31.03.2017, a anexei la decizia de impunere, a fișei din data de 31.03.2017, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/31.03.2017, decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 39/21.04.2018, emisă în dosarul fiscal nr. x, și a anexei la decizia referitoare la obligațiile accesorii".
Or, deși aceste aspecte sunt corect reținute de instanța de fond totuși, prin sentința recurată, admite excepția inadmisibilității formulării acțiunii reținând următoarele:
"Ceea ce reclamantul trebuia să facă, în respectarea riguroasă a prevederilor legale, era să promoveze prezenta acțiune împotriva deciziei de soluționare a contestației, în speță, împotriva deciziei prin care s-a suspendat soluționarea contestației administrativ-fiscale, iar criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze strict măsura suspendării dispusă de organul investit cu rezolvarea contestației".
Consideră recurenta că aceste susțineri sunt netemeinice întrucât prin precizarea de acțiune depusă la temenul din data de 21.05.2019 a solicitat anularea și a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF prin care această instituție a dispus suspendarea soluționării contestației noastre ca urmare a faptului că s-ar fi formulat o sesizare penală împotriva societății la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin.
Mai arată recureanta, că din analiza dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea 207/2015 rezultă că suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere fiscală nu se impune în mod obligatoriu în orice situație în care autoritatea fiscală este investită cu analiza unor creanțe fiscale care fac și obiectul unei acțiuni penale, fiind o procedură facultativă.
În sensul normei legale sus citate, pe lângă faptul că nu organele fiscale de control au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni (acestea au întocmit decizii de impunere, sesizarea penală fiind făcută ulterior, doar la cererea reprezentanților Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, după contestarea deciziilor emise), în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin se efectuează numai activități specifice fazei actelor premergătoare urmăririi penale, fără a rezulta cu acuratețe obiectul cauzei penale și nici persoana sau persoanele care au calitatea de suspect, nefiind emisă o soluție de începere a urmăririi penale din care s-ar fi putut deduce indiciile săvârșirii unei infracțiuni.
Din acest motiv, arată recurenta există temeiuri ce îndreptățesc concluzia conform căreia reprezentanții Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF și-au exercitat abuziv dreptul de a proceda la suspendarea soluționării contestației administrative, deoarece din datele existente nu rezultă indiciile privitoare la săvârșirea unei infracțiuni și nici că presupusa activitate infracțională desfășurată de societățile comerciale care au avut rolul de furnizori pentru debitorul A. S.R.L ar avea înrâurire hotărâtoare asupra deciziei de soluționare a contestației.
Concluzionând, recurenta apreciază că este evident din motivarea deciziei 417/09.11.2017 a organului fiscal că sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin a fost superficială, formală, generică, fără indicarea unor minime elemente de fapt sau drept, organul fiscal arătând sumar că aceasta se realizează "în vederea stabilirii dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală sau în legi speciale".
Art. 214 alin. (1) lit. a) impune ca organul fiscal să indice infracțiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă și să arate și indiciile care au stat la baza acestei sesizări. Decizia nr. 417/09.11.2017 face referiri generice la "operațiuni pentru care se ridică problema legalității, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate statului", fără a preciza clar ce operațiuni, elemente, acte sau fapte juridice are în vedere.
Fiind o măsură excepțională și pe durată nedeterminată, acest tip de suspendare trebuie să respecte strict condițiile legale, iar, în speță, decizia nr. 417/09.11.2017 de suspendare nu îndeplinește condițiile stipulate de art. 214 alin. (1) lit. a). Organul fiscal nu poate suspenda procedura contestației administrative atunci când are simple bănuieli, presupuneri subiective, în lipsa unor elemente concrete ce pot fi vizibile unui judecător.
Lipsa oricăror indicii sau suspiciuni rezonabile din partea organului fiscal asupra unui tip de infracțiune permite o exercitare abuzivă a dreptului de suspendare pe o perioadă nedeterminată a soluționării contestației administrativ-fiscale și, dată fiind durata în general îndelungată de soluționare a laturii penale, în special în dosare cu componentă economică, existența juridică a contribuabilului este pusă sub semnul întrebării, deoarece decizia de impunere deja emisă este executorie, putând conduce la o excludere de pe piața relevantă geografic și comercial, impusă de organul fiscal, cu privire la persoana juridică respectivă.
Având în vedere că sesizarea penală formulată împotriva societății la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin nu se referă în concret la vreo infracțiune a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă și nu arată și indiciile care au stat la baza acestei sesizări, apreciază recurenta că se impune respingerea excepției inadmisibilității formulării acțiunii.
Apărările formulate în cauză
Intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finațelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finațelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finațelor Publice Caraș-Severin au depus întâmpinari și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.
Soluția instanței de recurs
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Față de criticile vizând soluția instanței de fond asupra cererii de precizare a acțiunii depusă la temenul din data de 21.05.2019 prin care reclamanta a solicitat anularea și a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF prin care această instituție a dispus suspendarea soluționării contestației ca urmare a faptului că s-a formulat o sesizare penală împotriva societății la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, Înalta Curte arată că aceste sunt nefondate.
Astfel, dispozițiile art. 204 Modificarea cererii de chemare în judecată - C. proc. civ. dispun în sensul că:,,(1) Reclamantul poate sa isi modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta cand:
1.se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2.reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3.se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;
4.se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila.
(3) Modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor.".
Din dispozițiile legale anterior citate rezultă că reclamantul are posibilitatea modificării cererii de chemare în judecată până la primul termen de judecată la care este legal citat, în caz contrar, acceptarea modificării de acțiune este condiționată de acordul expres la tuturor părților litigante.
Or, Înalta Curte constată că, în speță, modificarea de acțiune a fost depusă de reclamantă din punct de vedere al exigențelor procedurale, după primul termen de judecată, în condițiile în care la primul termen de judecată s-a discutat numai excepția necompetenței materiale a instanței, excepție apreciată ca întemeiată, iar cauza fiind declinată spre soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Abia pentru cel de-al doilea termen de judecată în cauză, reclamanta a înțeles a-și întregi obiectul demersului său procedural, împrejurare ce plasează, evident, momentul procedural al depunerii modificării de acțiune după primul termen de judecată cum pretend dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând automat incidența art. 204 alin. (3) C. proc. civ. și făcând necesar acordul tuturor părților în litigiu pentru primirea precizării/modificării de acțiune.
Or, în cauză, se constată că acest acord nu a fost întrunit, de vreme ce pârâta AJFP Caraș-Severin nu s-a declarat de acord cu primirea modificării cererii de chemare în judecată formulată după primul termen de judecată în cauză .
Așadar, în mod corect, instanța de fond a admis excepția tardivității precizării de acțiune raportat la dispozițiile art. 204 C. proc. civ., apreciind, deopotrivă, că nu se poate reține nici argumentul reclamantei că, decizia dată în soluționarea contestației administrativ-fiscale nr. 417/09.11.2017 nu i-a fost niciodată comunicată, nefiind respectate dispozițiile Codului de procedură fiscală privind comunicarea actelor intrând sub incidența sa de reglementare, astfel că, se află în termenul legal de a o ataca și, implicit, precizarea de acțiune trebuie primită, necomportând că momentul procedural până la care putea fi făcută precizarea a fost depășit.
Or, examinând înscrisurile depuse de pârâtă în verificarea susținerii reclamantului, Înalta Curte constată că Decizia nr. 417/09.11.2017 a fost comunicată reclamantei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul societății menționat în contestație, însă, întrucât corespondența a fost returnată la oficiul poștal, s-a procedat la comunicarea deciziei prin publicitate, cu respectarea prevederilor art. 47 alin. (5)-(7) din Codul de procedură fiscală, prin afișarea unui anunț individual, publicat la data de 05.12.2017 și care, potrivit alin. (7) s-a considerat comunicat reclamantei la data de 22.12.2017 .
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit prezentului titlu […], iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
Potrivit art. 270 alin. (1) din același act normativ, contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Din actele dosarului, rezulta că împotriva actelor administrative fiscale a căror anulare se solicită, reclamanta are posibilitatea sa formuleze contestație în termenul de 45 de zile prevazut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Din analiza acestor prevederi legale, se desprinde concluzia că atacarea actelor administrative fiscale pe cale administrativă este o condiție fără de care sesizarea instantei de contencios administrativ nu este posibilă.
În acest caz, instanța de judecată nu are competența să se pronunțe direct asupra temeiniciei si legalității actelor administrative atacate in conditiile in care nu s-a formulat actiunea si impotriva deciziei de solutionare a contestatiei.
Pe cale de consecință, numai după emiterea unei decizii prin care se soluționează pe fond contestația administrativă, societatea reclamantă poate aprecia asupra oportunității de a o ataca în contencios administrativ și doar în situația în care modul de soluționare a contestației ar fi considerat vătămator de catre reclamantă.
Or, Decizia nr. 417/09.11.2017 a fost atacată peste termenul prevăzut de lege, astfel că instanța nu se poate învesti direct cu soluționarea legalității deciziei de impunere în condițiile în care nu se atacă decizia de soluționare a contestației administrative în termenul prevăzut de lege, căci din 22.12.2017 curgea un termen de 6 luni, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 când reclamanta putea formula acțiune în anularea actului administrativ fiscal pretins vătămător.
Or, din perspectiva celor deja antamate și a soluției prefigurate, Înalta Curte arată că nu pot face obiectul analizei în recurs dispozițiile art. 214 și 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, acestea vizând fondul litigiului.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. S.R.L. în insolvență prin Lichidator Judiciar D. împotriva sentinței civile nr. 332 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.