ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 19.07.2018, sub număr unic de dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara — Serviciul Soluționare Contestații a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: - anularea Deciziei de respingere a contestației x7/18.01.2018 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații privind soluționarea contestației formulate în procedura prealabilă; - anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice cu nr. de înregistrare x/31.05.2017, emisă de inspectorii din cadrul DGFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017; - anularea Deciziei nr. 1466/07.07.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii emisă de Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 14.08.2018, s-a solicitat și anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 10 din data de 22.01.2020, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, continuator în drepturi și obligații a fostei Administrații Județene pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, invocată prin întâmpinare de pârâta AJFP Arad. A respins excepția nulității cererii de anulare a Deciziei nr. 1466/17.07.2017, invocată prin întâmpinare de pârâta ANAF. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele: DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, continuator în drepturi și obligații a fostei Administrații pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara și A.N.A.F.- Direcția de Soluționare a Contestațiilor, a anulat, în parte, Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017 și Decizia de impunere nr. x/31.05.2017, ambele emise de pârâta DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, Decizia nr. 1466/17.07.2017, referitoare la obligațiile fiscale accesorii, emisă de DGRFP Timișoara –Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara și Decizia nr. 27/18.01.2018 privind soluționarea contestației, emisă de A.N.A.F.- Direcția de Soluționare a Contestațiilor, pentru suma de 2.402.933 RON, reprezentând: - impozit pe profit în cuantum de 520.957 RON; - TVA în cuantum de 910.690 RON; - dobânzi aferente impozitului pe profit, în cuantum de 261.621 RON; - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, în cuantum de 96.100 RON; - dobânzi aferente TVA în cuantum de 470.307 RON; - penalități de întârziere aferente TVA în cuantum de 143.258 RON. A respins acțiunea în ce privește impozitul pe profit în cuantum de 20.523 RON, dobânzi aferente în cuantum de 2.409 RON și penalități de întârziere aferente în cuantum de 1.492 RON și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 15.000 RON, reprezentând onorariu expert, onorariu avocat și taxa judiciară de timbru.

Cererile de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 10 din data de 22.01.2020, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele A.N.A.F.- Direcția de Soluționare a Contestațiilor și DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, prin AJFP Caraș-Severin și AJFP Caraș-Severin în nume propriu. 3.1. În recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A.N.A.F.- Direcția de Soluționare a Contestațiilor a solicitat casarea hotărârii instanței de fond, iar în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A. ca neîntemeiată. 3.1.1. Recurenta a susținut în esență că sentința civilă nr. 10/22.01.2020 a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, respectiv: art. 3 alin. (2), art. 273 alin. (2), art. 280 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pct. 9.4. din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 3741/2015 privind Instrucțiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și art. 134 1 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal, apreciind, în primul rând, că în mod eronat instanța de fond a respins excepția nulității cererii de anulare a Deciziei nr. 1466/17.07.2017 prin care au fost stabilite obligații fiscale accesorii în sumă de 975.187 RON, pe motiv ca cererea de anulare a deciziei de calcul accesorii reprezintă un petit accesoriu cererii de anulare a deciziei de impunere, întrucât intimata - reclamanta face referire la obligațiile fiscale accesorii doar la nivel declarativ, fara a prezenta motivele de fapt si de drept pe care își întemeiază cererea ce anulare a acestora. 3.1.2. În al doilea rând, recurenta-pârâtă arată că, contrar celor reținute de instanța de fond, Decizia nr. 27/18.01.2018 a fost emisa cu respectarea dispozițiilor legale fiscale. 3.1.2.1. Astfel, referitor la suma de 1.262.110 RON, reprezentând 541.480 RON impozit pe profit si 720.630 RON TVA, recurenta apreciază ca în mod corect nu s-a investit cu soluționarea pe fond a contestației formulate de societatea intimata având în vedere ca prin Decizia nr. 259/27.02.2017 emisa de D.G.R.F.P Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, organul de soluționare s-a pronunțat asupra cauzei având același obiect și aceleași părți, respectiv asupra capetelor de cerere privind: posibilitatea legală a diminuării masei profitului impozabil cu contravaloarea cheltuielilor reprezentând dobânzi și diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat de petenta în scopul achiziționării pachetului majoritar de acțiuni al unei alte societăți; privind cheltuielile aferente achitării contravalorii facturilor emise de B. S.R.L. în sumă de 429.318 RON, tratate ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit aferent anului 2014; privind impozitul pe profit și TVA colectata stabilită suplimentar in urma calificării drept artificială a unei reduceri de preț acordată unui client; privind TVA aferenta vânzărilor de apartamente împreună cu locurile de parcare/garaje, iar concluzia organului de soluționare a contestației a fost aceea ca organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Caras-Severin au stabilit in mod legal obligații fiscale suplimentare in sarcina societății reclamante. În cazul în care contribuabilii nu respecta dispozițiile art. 273 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu consecința atacării unui act administrativ fiscal de mai multe ori pe cale administrativa, devin aplicabile dispozițiile art. 430 alin. (1) și 431 alin. (1) din C. proc. civ. cu privire la hotărârile judecătorești. Contestația înregistrată sub nr. x/07.08.2017 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 se încadrează în excepția prevăzută de C. proc. civ., având în vedere că și contestația înregistrată la A.J.F.P Caras- Severin - Inspecția Fiscala sub nr. x/07.03.2017 a avut același obiect, părți și cauză. Ambele contestații au fost formulate împotriva aceleiași Decizii de impunere nr. x/05.07.2016, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.262.110 RON, reprezentând 541.480 RON impozit pe profit si 720.630 RON TVA. Societatea intimata și-a exercitat dreptul conferit de legiuitor de a formula calea de atac împotriva Deciziei de impunere nr. x/05.07.2016 cu ocazia contestației depuse, respectiv contestația înregistrată la A.J.F.P Caras- Severin - Inspecția Fiscala sub nr. x/07.03.2017, soluționată de D.G.R.F.P Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații prin Decizia nr. 259/27.02.2017, iar în speță sunt incidente dispozițiile art. 280 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Luând in considerare aceste prevederi legale care instituie excepția autorității de lucru judecat și având în vedere că asupra actului atacat care formează obiectul contestației, D.G.R.F.P Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații s-a mai pronunțat printr-o decizie rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac, recurenta apreciază că în mod corect ANAF - DGSC nu s-a învestit cu soluționarea acestui capăt de cerere, întrucât, în cauză, există autoritate de lucru judecat. 3.1.2.2. Mai susține recurenta-pârâtă că, în mod eronat instanța de fond a reținut nelegalitatea impunerii in sarcina reclamantei a sumei de 1.165.247 RON reprezentând 190.060 RON TVA, 264.030 RON dobânzi de întârziere aferente impozitului pe profit, 97.592 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 470.307 RON dobânzi de întârziere aferente TVA si 143.258 RON penalități aferente TVA. A. Astfel, în privința deductibilității dobânzii si a diferențelor de curs valutar aferente împrumutului de 3.767.000 euro contractat de societate de la C., în scopul achiziționării pachetului majoritar de acțiuni (68.642 acțiuni) al S.C. D. S.A. Brașov, instanța de fond a concluzionat in mod greșit ca legislația fiscală nu prevede tratament fiscal diferit în situația în care în cursul unui an fiscal nu se pot tranzacționa toate titlurile achiziționate prin intermediul respectivului împrumut, condițiile de amânare a deductibilității fiind expres prevăzute de vechiul Codul fiscal și fiind legate exclusiv de valoarea gradului de îndatorare. Recurenta reiterează constatările organelor de inspecție fiscale, potrivit cărora veniturile si cheltuielile și veniturile intimatei-reclamante nu sunt purtătoare de taxa, întrucât baza impozabila pentru stabilirea impozitului pe profit nu este similara cu baza impozabila la care se aplica TVA și că în mod eronat expertul a calculat gradul de îndatorare, luând în calcul dobânzile și diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat cu C.. Cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar aferente împrumuturilor contractate de la banci nu intra sub incidența prevederilor art. 23 Codul fiscal, ci sunt analizate în baza art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. i) din Codul fiscal, respectiv, daca veniturile obținute din vânzarea de acțiuni sunt neimpozabile, cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil. B. În ceea ce privește legalitatea impunerii sumei de 39.198 RON reprezentând TVA, recurenta consideră că societatea intimata avea obligația să colecteze TVA rezultata din calificarea drept artificiale a lucrărilor de compartimentare a unor apartamente cu suprafețe mari, întrucât aceasta nu a prezentat documente din care să rezulte o altă situație de fapt. Societatea intimata a procedat la efectuarea unor lucrări de sub-apartamentare a trei imobile deținute în proprietate, în urma cărora au rezultat 6 apartamente -bunuri imobile distincte înregistrate în extrase de carte funciară distincte, care au fost vândute unor beneficiari diferiți. În executarea Deciziei nr. 259/27.02.2017, prin care organele de soluționare a contestației din cadrul DGRFP Timișoara au desființat Decizia de impunere nr. x/06.07.2015 pentru TVA stabilită suplimentar rezultată din calificarea drept artificiale a lucrărilor de compartimentare a unor apartamente cu suprafețe mari, urmare a reverificărilor efectuate, organele de inspecție fiscala au concluzionat ca apartamentul achiziționat de familia E. si F. cu cota redusa de TVA cu o suprafața utila de 107 mp compusa din 1/2 hol, baie, bucătărie, 1/2 camera, terasa, obținut în urma compartimentării apartamentului 67 din G., la valoarea de 206.303 RON, nu respecta condițiile stipulate în prevederile legale ale art. 140 alin. (2) 1 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la suprafața utila si prețul tranzacției. Locuința nu îndeplinește statutul de suprafața locuibila, astfel cum este stipulat in prevederile legale de la pct. 23 alin. (8) din H.G. nr. 44/2005, respectiv, organele de inspecție fiscală au considerat că o familie nu poate locui într-o jumătate de camera și o serie de dependințe, astfel încât, în cazul apartamentului nr. x din complexul rezidențial G., intimata-reclamanta a procedat la o divizare artificială a apartamentului, în scopul aplicării cotei reduse de TVA de 5%. Astfel, apartamentul nr. x, având extras Carte Funciara nr. x-C1-U57, rezultat în urma recompartimentării și care a fost vândut familiei E. si F. nu putea fi vândut cu cota de de 5% TVA întrucât nu sunt îndeplinite prevederile pct. 23 din Normele metodologice de aplicare a Titlului Vi din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile legii special, respectiv Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare, întrucât suprafața locuibilă este "1/2 cameră". Pe cale de consecința, în mod corect organele de inspecție fiscală au stabilit TVA suplimentară de plată în sumă de 39.198 RON [(206.303 x 24% = 49.513lei)] -[(206.303 x 5%) = 10.315 RON], în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), art. 140 alin. (2)^1, lit. c) pct. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si pct. 23 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. C. Referitor la suma de 150.862 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată, recurenta susține că societatea intimata avea obligația să colecteze taxa pe valoarea adăugată rezultata din majorarea cotei de TVA de la 19% la 24% aferenta operațiunilor derulate de H. S.A. cu I. S.A., întrucât cota de 24% se afla în vigoare la data emiterii facturii înainte de a interveni faptul generator. Recurenta-pârâtă a reiterat aspectele de fapt constatate de organele de inspecție fiscală și concluziile acestora din cadrul Raportului de inspecție fiscală, în sensul ca operațiunii în cauză nu îi sunt aplicabile prevederile art. 134 1 alin. (6) din Codul fiscal, astfel încât intimata-reclamanta nu se putea prevala de acest articol în stabilirea datei livrării și a cotei de TVA aplicabila, aceasta întocmind eronat factura nr. x/31.08.2010, și că, in speța fiind aplicabile reglementările de la art. 134^2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma aflata în vigoare în anul 2010. Recurenta-pârâtă nu a procedat, în acest caz, în sensul de a adduce critici concrete sentinței, ci a reiterat aprecierea organelor fiscal că predarea bunurilor s-a făcut la data întocmirii facturii nr. x, respectiv la data de 31.08.2010, iar faptul generator si exigibilitatea au intervenit la data de 31.08.2010, data la care cota aplicabila este 24%, cu înlăturarea procesului-verbal de predare-primire nr. x/15.12.2009, care, în opinia acestuia, nu constituie mijloc de probă în dovedirea de către societatea reclamanta a datei livrării bunurilor către S.C. I. S.A., respectiv a momentului când intervine faptul generator si exigibilitatea taxei pentru operațiunea in cauza. D. În ceea ce privește stabilirea TVA asupra penalităților de întârziere calculate de intimata-reclamanta pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către cumpărători, recurenta-pârâtă a învederat instanței de recurs că în mod eronat instanța de fond a reținut ca " în noul RIF și în noua decizie de impunere, emise ulterior desființării actelor de impunere inițiale, nu se menționează nimic în legătură cu aceste aspecte.". Organele de inspecție fiscala au tratat aceste sume ca și dobânzi, care intra în baza de impozitare a taxei (așa cum rezulta din Anexa nr. 2 la RIF nr. RIF nr. x/31.05.2017 - Situație calcul diferența TVA aferenta vânzărilor de apartamente împreuna cu locuri de parcare/garaje) și nu penalități cum în mod greșit expertul susține. Suma de 441.127 RON reprezintă dobânda (stipulata în promisiune la cap. III, pct. 3.7. și 3.7.1.), care intra în baza de impozitare a taxei conform art. 137 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și care este stipulat a fi percepută prin promisiunea de vanzare-cumpărare. E. Referitor la accesoriile stabilite prin Decizia nr. 1466/17.07.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, prin care au fost stabilite dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 975.187 RON, recurenta-pârâtă susține legalitatea impunerii acestora, cu motivarea că accesoriile aferente unui debit reprezintă o sancțiune pentru neplata debitului, fiind aferente unor sume care au stat la dispoziția contribuabilului, bugetul de stat fiind prejudiciat prin neîncasarea creanței la termenele stabilite de lege, iar conform principiului "accesorium sequitur principale", atâta timp cat debitul principal a fost legal stabilit în sarcina societății intimate, accesoriile sunt, în egală măsura, datorate. 3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în nume propriu prin reprezentanții săi legali, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, considerând sentința civilă nr. 10/22.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, apreciind că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative, fără a ține cont de prevederile legale în materie, recurenta reiterează pe larg aspectele de fapt reținute de organele de inspecție fiscală prin actele administrative fiscal contestate, astfel cu a procedat și recurenta-pârâtă ANAF, pe care instanța de control judiciar nu le va mai relua, urmând să rețină acele critici care vizează în mod concret încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în concret, și care nu au mai fost invocate. 3.2.1. Referitor la constatările curții de apel în privința deductibilității dobânzii și a diferențelor de curs valutar aferente împrumutului de 3.767.000 Euro, contractat de societate de la C. în scopul achiziționării pachetului majoritar de acțiuni (68.642 acțiuni) al S.C. D. S.A. Brașov, recurenta-pârâtă arată că cheltuielile și veniturile reclamantei nu sunt purtătoare de taxa, baza impozabila pentru stabilirea impozitului pe profit nu este similara cu baza impozabila la care se aplica TVA, baza legala privind deductibilitatea cheltuielilor (pe natura lor) sau natura veniturilor neimpozabile la calculul profitului impozabil (și impozitului pe profit aferent) este clar stipulata în Codul fiscal și diferă de baza legala stipulata în același act normativ în ceea ce privește taxa (deducerea respectiv colectarea taxei). Hotărârile Curții Europene de Justiție la care instanța de fond face referire ar putea, în opinia recurentei, să fie luate în considerare doar dacă s-ar referi la spete privind TVA și, chiar atunci, ar trebui să ne regăsim în aceeași situație în care s-au găsit societățile pentru care s-au emis aceste hotărâri. Expertul, în mod eronat, a calculat gradul de îndatorare luând în calcul dobânzile și diferențele de curs valutar aferente împrumutului contractat cu C., cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar aferente împrumuturilor contractate de la banci nu intra sub incidența prevederilor Codul fiscal, art. 23 (cum eronat susține reclamanta) si sunt analizate in baza prevederilor Codul fiscal, art. 21 alin. (1). Întrucât deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile și diferențele de curs valutar (aferente unui împrumut contractat de la o banca) nu se tratează prin prisma art. 23 și nu intra la calculul gradului de îndatorare, eronat se face referire la acest calcul care a fost efectuat în cadrul expertizei, în timpul inspecției fiscale și a fazelor de contestare a deciziei de impunere, inclusiv în toate punctele de vedere, societatea nu s-a prevalat de gradul de îndatorare astfel încât organele de inspecție să se exprime cu privire la acest tratament. Veniturile obținute de societate pentru achiziția de acțiuni (care este scopul contractării creditului de la C.) sunt venituri neimpozabile la calculul impozitului pe profit (conform art. 20 Codul fiscal). Prin urmare, susține recurenta-pârâtă, că în condițiile în care cheltuielile nu fac obiectul art. 23 din Codul fiscal, se aplica prevederile art. 21 alin. (1) si alin. (4) lit. i) din Codul fiscal, respectiv, daca veniturile obținute din vânzarea de acțiuni sunt neimpozabile, cheltuielile cu dobânzile si diferențele de curs valutar sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil. 3.2.2. Referitor la constatările curții de apel în privința deductibilității cheltuielilor cu lucrările de finisaje facturate de B. S.R.L., în sumă de 429.318 RON, recurenta-pârâtă susține că deși instanța invoca autoritatea de lucru judecat, punctul de vedere pe aceasta speța rămâne neschimbat, in sensul ca, cheltuielile in suma de 429.318 RON sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil in conformitate cu prevederile Codul fiscal, art. 21, alin. (1), din motivele exprimate atât in rapoartele de inspecție fiscala întocmite cât și in fiecare dintre obiecțiunile formulate la raportul expertului desemnat de instanța. Din punctul de vedere al impozitului pe profit, deductibilitatea acestor cheltuieli nu a fost analizata de instanța, iar în lipsa motivației recurenta nu poate afirma ca, cheltuielile sunt deductibile din punctul de vedere al impozitului pe profit, menținându-și punctul de vedere exprimat prin RIF nr. x/05.07.2016, Raportul de inspecție fiscala nr. x/31.05.2017 si Decizia de impunere nr. x/31.05.2017 si considerând nedeductibila cheltuiala în suma totala de 429.318 RON. 3.2.3. În privința constatărilor curții de apel referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar și TVA stabilită suplimentar în urma calificării drept artificială a unei reduceri de preț acordată unui client, recurenta-pâțrâtă susține că, deși se argumentează reducerea acordata ca fiind o decizie luata din rațiuni comerciale fata de un client care a achitat diferența de preț anticipat fata de termenul limita prevăzut in promisiune, trebuie menționat faptul ca ultima plata efectuată de acesta a fost data de 21.12.2012, în condițiile în care termenul limita prevăzut de promisiune era la data de 15.12.2012. Mai mult, promisiunea prevede penalități de întârziere in caz de nerespectare a termenului de plata, dar nu conține clauze potrivit cărora sa fie stimulata sub forma unor reduceri de preț, o eventuala plata anticipata. Scopul acordării acestei "reduceri de preț" a fost tocmai încadrarea operațiunii de vânzare în condițiile impuse de legea fiscală pentru aplicarea cotei reduse de TVA, avantaj fiscal ce nu putea fi acordat în condițiile în care facturarea s-ar fi făcut la prețul angajat in baza promisiunii de vânzare- cumpărare, preț care de altfel a fost si achitat in întregime de către client. Baza de impozitare este suma de 405.929 RON respectiv rata (389.230 RON = 379.599 RON + 9.631 RON) și dobânda (16.699 RON). Din aceasta suma, societatea oferă o reducere de preț în suma de 9.631 RON, (deși acordarea unei reduceri nu este stipulata nici în promisiunea de vanzare-cumpărare și nici în contractul final și nu este motivata întrucât clientul face ultima plata în 21.12.2012, in condițiile in care termenul limita prevăzut de promisiune era la data de 15.12.2012). Astfel, baza de impozitare din punctul de vedere al taxei este suma de 405.929 RON (405.929 RON total achitat de clientul J.), baza care depășește suma de 380.00 RON, suma care este prevăzuta ca și condiție obligatorie pentru aplicarea cotei de taxa de 5% . În mod eronat, expertul susține ca suma de 16.699 RON reprezintă penalitate în condițiile în care, la pct. 3.3 din cap. III al promisiunii sunt specificate sumele și datele la care clientul are obligația de a efectua plata, sumele fiind achitate în cuantumul și la datele stipulate în promisiune, neexistând motivul penalizării clientului în condițiile în care acesta a respectat cauzele contractuale. Suma de 16.699 RON reprezintă dobânda (stipulata în promisiune la cap. III, pct. 3.7. și 3.8.), dobânda care intra în baza de impozitare a taxei conform Codul fiscal, art. 137, alin. (2) lit. b) și care este stipulata a fi perceputa prin promisiunea de vanzare-cumpărare, recurenta menținându-și punctul de vedere exprimat prin Raportul de inspecție fiscala nr. x/31.05.2017 si Decizia de impunere nr. x/31.05.2017. 3.2.

În ceea ce privește constatările curții de apel referitoare la TVA aferentă vânzărilor de apartamente împreună cu locurile de parcare, recurenta reiterează constatările inspecției fiscale, în sensul că, în contractele încheiate cu persoanele in cauza, obiectul contractului este vânzarea unui tot unitar compus din apartament si loc de parcare. Astfel, în valoarea locuințelor livrate cu cota redusa de TVA se include si valoarea spatiilor de parcare aflate la subsolul imobilului achiziționate împreuna cu apartamentul situat la etajele aceluiași imobil, chiar daca acestea au fost înregistrate cu numere cadastrale diferite in registrul de publicitate imobiliara, livrarea locurilor de parcare având caracter accesoriu in raport cu livrarea apartamentului si constituind o operațiune unica ce trebuie sa beneficieze de același tratament fiscal in înțelesul jurisprudenței comunitare in materie de TVA. Recurenta-pârâtă consideră ca expertul nu tine cont/contrazice principiul prevalentei economicului asupra juridicului instituit in mod expres prin art. 11 alin. (1) din Codul fiscal. In conformitate cu prevederile Codul fiscal, art. 140 alin. (2) 1 , cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite care include și amprenta la sol a locuinței. Conform H.G. nr. 44/2004, pct. 23, alin. (9), în sensul art. 140 alin. (2) 1 lit. c) din Codul fiscal, suprafața utilă a locuinței de 120 mp nu include anexele gospodărești. Suprafața terenului pe care este construită locuința, precum și suprafața utilă a locuinței, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii. Valoarea-limită de 380.000 RON prevăzută la art. 140 alin. (2) 1 lit. c) din Codul fiscal cuprinde valoarea locuinței, inclusiv valoarea cotelor indivize din părțile comune ale imobilului și a anexelor gospodărești și, după caz, a terenului pe care este construită locuința, dar exclude unele drepturi de servitute legate de locuința respectivă. Astfel, conform acestor prevederi legale, suprafața utila de 120 mp nu include anexele gospodărești insa valoarea anexelor gospodăreștii (in cazul nostru garaje/locuri de parcare) este inclusa in valoarea-limita de 380.000 RON. Vânzarea apartamentelor cu locuri de parcare/garaje nu îndeplinește cumulativ condițiile stipulate in Legea nr. 571/2003, art. 140, alin. (2) 1 lit. c) prin aceea ca valoarea apartamentelor la care se adaugă valoarea locurilor de parcare/garajelor depășește suma de 380.000 RON așa cum reiese chiar din promisiunile de vanzare-cumpărare. Mai mult, recurenta consideră că în Legea nr. 50/1991, sunt asimilabile noțiunii de anexe gospodăreștii garajele si altele asemenea (în cazul nostru, locuri de parcare) care, prin amplasarea in vecinătatea locuinței, alcătuiesc împreuna cu aceasta o unitate funcțională distincta. În ceea ce privește aplicarea cotei standard pentru vânzarea locuințelor (exclusiv garaje/locuri de parcare), recurenta arată că din diferența de taxa stabilită de către organele de inspecție fiscala în aceasta speța s-au scăzut sumele reprezentând taxa colectata de societate în cota de 5% pentru vânzarea de locuințe (anexa nr. 2.2. la RIF nr. x/31.05.2017). 3.2.

În privința constatărilor curții de apel referitoare la stabilirea TVA asupra penalităților de întârziere calculate de reclamantă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către cumpărători, recurenta-pârâtă susține că, deși Curtea observă că "în noul RIF și în noua decizie de impunere, emise ulterior desființării actelor de impunere inițiale, nu se menționează nimic în legătură cu aceste aspecte", organele de inspecție fiscala au tratat aceste aspecte însă ca și dobânzi, care intra în baza de impozitare a taxei (așa cum reiese din Anexa nr. 2 la RIF nr. RIF nr. x/31.05.2017 -Situație calcul diferența TVA aferenta vânzărilor de apartamente împreuna cu locuri de parcare/garaje). În mod eronat, expertul susține ca organele de inspecție fiscala au inclus în baza de impozitare penalități în suma de 441.127 RON, invocând pg. 20 din RIF nr. x/05.07.2016, acesta fiind un act de control care a fost refăcut prin RIF nr. x/31.05.2017, în care organele de inspecție fiscala utilizează noțiunea de dobânzi (ca în RIF-ul precedent), susținând faptul ca suma de 441.127 RON reprezintă dobânda (stipulata în promisiune la cap. III, pct. 3.7. și 3.7.1.), care intra în baza de impozitare a taxei conform Codul fiscal, art. 137, alin. (2) lit. b) și care este stipulat a fi perceputa prin promisiunea de vanzare-cumpărare. Persoanele achita dobânda calculata la soldul rămas neachitat, conform promisiunii de vanzare-cumpărare în cote stabilite pe an, similar dobânzilor percepute de banci. 3.2.

În ceea ce privește TVA-ul aferent vânzării unei locuințe rezultate în urma unei compartimentări, în cuantum de 39.198 RON pentru vânzarea apartamentului nr. x, recurenta-pârâtă își menține punctul de vedere exprimat prin Raportul de inspecție fiscala nr. x/31.05.2017 si Decizia de impunere nr. x/31.05.2017 și consideră ca societatea datorează diferența de taxa in suma de 39.198 RON. Recurenta-pârâtă arată în primul rând că referirea instanței de fond la apartamentul familiei K. este eronata, întrucât acest apartament a fost achiziționat cu cota standard de taxa și nu cu cota de 5%. În cazul apartamentului 67 din G. (speța de față), organele de inspecție fiscala constata ca familia E. si F. a achiziționat cu cota redusa de TVA o suprafața utila de107 mp compusa din 1/2 hol, baie, bucătărie, 1/2 camera, terasa. Valoarea locuinței din contractul/promisiunea de vânzare cumpărare este de 206.303 RON. Deși sunt îndeplinite condițiile stipulate in prevederile legale referitoare la suprafața utila si prețul tranzacției (Legea nr. 571/2003, art. 140, alin. 2A1, lit. c), locuința nu îndeplinește statutul de locuibila astfel cum este stipulat in prevederile legale (H.G. nr. 44/2005, cu modificările si completările ulterioare, pct. 23, alin. (8), respectiv nu se poate considera ca o familie poate locui într-o jumătate de camera si o serie de dependințe. Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la art. 140, alin. 2A1, lit. c), se) stipulează ca "[...] Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare [...], iar în H.G. nr. 44/2004, la pct. 23, alin. (8), se stipulează ea "în aplicarea art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, prin locuință se înțelege construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care, la data livrării, satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii". Recurenta nu este de acord cu argumentele si concluzia expertului, preluate de către Curte, întrucât locuința familiei E. si F. este compusa din total suprafața utila de 107 mp din care 77,18 mp reprezintă suprafața unei terase si restul suprafeței de 30,07 mp cuprinde 1/2 hol, baie, bucătărie si 1/2 camera, astfel încât nu este posibil ca pentru o familie este suprafața "locuibila", o suprafața de 30,07 mp compusă din anexe (baie, bucătărie si hol) si jumătate de camera, în condițiile in care trei sferturi din suprafața sunt terasa si anexe (baie, bucătărie, hol). 3.2.

În fine, referitor la constatările Curții în ce privește TVA aferentă vânzării a 12 apartamente către S.C. I. S.A., în cuantum de 150,862 RON, decurgând din majorarea cotei de TVA de la 19% la 24%, recurenta-pârâtă arată că RIF nr. x/31.05.2017 a fost întocmit urmare refacerii inspecției fiscale în baza deciziei organului de soluționare a contestației la inspecția inițială cu respectarea expresa a considerentelor din decizie, din care s-a desprins faptul ca, pentru acest capăt de cerere, obligația organelor de inspecție fiscala care au refăcut inspecția a fost analizarea procesului-verbal de predare-primire nr. x/15.12.2009, respectiv daca acest document constituie mijloc de proba în dovedirea de către contribuabil a datei livrării bunurilor către I. S.A., respectiv a momentului când intervine faptul generator si exigibilitatea taxei pentru operațiunea in cauza. Deși Curtea constată ca lipsită de relevanță data emiterea facturii finale nr. x/31.08.2010, vizând restul prețului de 5.000 euro, precum și data descărcării din gestiune, aceste împrejurări nefiind de natură a combate dovada predării apartamentelor înainte de schimbarea legislativă intervenită în privința cotei TVA, organele de inspecție fiscala au considerat/considera ca procesul-verbal in cauza nu constituie mijloc de proba care sa dovedească fara îndoiala data predării bunurilor din următoarele motive: Procesul-verbal a fost înregistrat la H. S.A. la data de 15.12.2009 sub nr. x, documentul conținând o serie de mențiuni contradictorii; contrazicând clauzele privind transferul dreptului de proprietate stipulate in promisiunea de vânzare cumpărare nr. x/01.06.2009; apare ca anexa la Promisiunea de vanzare-cumpărare nr. x din 01.06.2009 dar este înregistrat la H. S.A. in 15.12.2009 (conform ștampilei aplicate de societate pe prima pagina); conține o serie de deficiente pentru apartamentele nr. x și nu se știe la ce data au fost constatate acestea; conține deficiențe privind data predării unor apartamente cu character contradictoriu și mențiuni olografe pe pagini care nu se știe dacă aparțin sau nu procesului-verbal. De asemenea, recurenta-pârâtă mai arată că organele de inspecție fiscala nu pot recunoaște drept justificare fisa clientului I. S.A. "din care rezulta înregistrarea unor facturi reprezentând refacturari de utilități către aceasta societate", în condițiile în care exprimarea expertului a fost generala, acesta neindicând nr. si data acestor facturi si conținutul lor, iar contractul comercial de închiriere nr. 1128/11.08.2010, se refera doar la apartamentul nr. x care, conform mențiunilor din procesul-verbal de predare-primire nr. x/15.12.2009 apare "Predat in 29.09.2009 prin proces vb. de predare nr. 946". Prin urmare, nu se știe dacă apartamentul nr. x a fost predat in 29.09.2009 cum apare in procesul-verbal pe care expertul îl considera mijloc de proba sau a fost predat înainte de 11.08.2010, data la care, conform contractului comercial, a fost închiriat de I. unei terțe persoane. H. S.A. a refacturat utilități către I. S.A., pentru ca aceste utilități erau facturate de către furnizorii de utilități pe H. S.A., ceea ce reprezintă încă o dovada ca nu era realizat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in cauza (apartamentelor). Din cele de mai sus, reiese ca procesul-verbal pare a fi întocmit in decembrie 2009 când nu existau prevederile art. 134^1, alin. (6) care stabilește expres ca, pentru bunurile imobile, faptul generator este dat de data livrării adică data predării bunurilor, motiv pentru care, pentru a putea susține aplicarea acestor prevederi, contribuabilul inserează niște mențiuni olografe la finalul procesului-verbal care au amânat momentul predării in martie 2010. In aceste condiții (contribuabilul nu a dovedit momentul predării bunurilor) coroborat cu faptul ca in contracte se stipulează ca dreptul de proprietate se transfera la data semnării de către părți a contractului definitiv care este condiționată de plata integrala a tranzacției, organele de inspecție fiscală considerând ca predarea imobilelor s-a făcut la data întocmirii facturii nr. x respectiv la data de 31.08.2010. Organele de inspecție fiscala au procedat la analiza facturii nr. x/31.08.2010 si au constatat ca aceasta este întocmita cu încălcarea prevederilor Legii nr. 571/2003, art. 140, alin. (3) unde se stipulează ca "Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator", coroborate cu prevederile art. 140, alin. (1) din același act normativ unde se stipulează ca "Cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. Concluzia organelor de inspecție fiscala a fost/este ca procesul-verbal nr. x/15.12.2009 nu constituie mijloc de proba si deci, predarea bunurilor s-a făcut la data întocmirii facturii nr. x, respectiv Ia data de 31.08.2010, faptul generator si exigibilitatea intervin la data de 31.08.2010, cota aplicabila este 24% (cota in vigoare Ia data când intervine faptul generator) si ca factura este întocmita eronat (in sensul ca modul de stornare a avansului este corect insa la suma integrala a tranzacției trebuia aplicata cota de 24%). 3.3 Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, continuatoare în drepturi a Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara, conform dispozițiilor H.G. nr. 520/2013. OPANAF nr. 2716/2018 și OPANAF nr. 3127/2018, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea în tot a acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea deciziilor contestate ca fiind temeinic și legal întocmite, precum si exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. 3.3.1. Recurenta-pârâtă reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad față de petitul acțiunii privind anularea actelor administrativ fiscale menționate, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 209 Codul de procedură fiscală, în condițiile în care în speța nu se contesta niciun act emis de aceasta, iar în cuprinsul acțiunii, reclamanta nu invocă niciun temei de drept sau de fapt care să justifice chemarea în judecată a A.J.F.P. Arad, in calitate de continuator al Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara. Având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, potrivit art. 194 C. proc. civ.. Un eventual raport juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a unui act administrativ și persoana vătămata prin acel act. Mai mult, în speța actul administrativ atacat - Decizia de soluționare a contestației pe cale administrativa - este emis de Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, iar Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. x/31.05.2017 si Decizia nr. 1466/07.07.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii sunt emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras Severin. Totodată, la data formulării cererii de recurs reclamanta este în administrarea fiscala a Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad în baza H.G. nr. 520/2013, privind organizarea și funcționarea ANAF, a OPANAF nr. 2716/05.11.2018 pentru modificarea Ordinului președintelui ANAF nr. 3610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii și a OPANAF nr. 3127/2018 privind structura organizatorica a Direcțiilor Regionale a Finanțelor Publice Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov, dar, în speța nu se contesta niciun act emis de AJFP Arad - Serviciul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii Arad, chiar daca, într-adevăr, instituția va trebui sa dea eficiența hotărârii definitive care se va pronunța în prezenta speța, având în vedere competenta de administrare fiscala de la locul de domiciliu al reclamantei, această prerogativă fiind primită ca urmare a publicării OPANAF nr. 3127/2018. 3.3.2. Pe fond, în situația în care nu se va admite excepția invocata, recurenta solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate si respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiata si menținerea ca temeinic si legal al actului administrativ fiscal atacat respectiv a Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x/07.07.2017 emisa de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Timișoara, arătând că, calcularea dobânzilor si penalităților de intarziere pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale către bugetul de stat reprezintă o măsura de sancționare, instituita prin legea fiscala, a contribuabililor care nu isi achita la termenele de scadenta obligațiile fiscale. Prin urmare dobânzile si penalitățile de intarziere în suma totala de 975.187 RON, aferente obligațiilor fiscale principale de natura TVA si impozit pe profit, au fost calculate în mod legal de organul fiscal, măsura fiind una accesorie conform principiului de drept "accesorium sequitur principale", iar organul fiscal competent in mod corect a respins contestația reclamantei cu privire la acesta suma. In concluzie, fata de considerentele instanței de fond, recurenta apreciază ca acestea nu sunt justificate în totalitate fata de starea de fapt și de drept invocata și prezentata de organele fiscale în toate etapele, fapt pentru care achiesează la motivele și concluziile pe care aceste instituții le vor prezenta în calea de atac pe care o vor promova. 3.3.3. Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în suma de 15.000 RON, recurenta solicită, în principal, înlăturarea acestei obligații, iar, în subsidiar, diminuarea acesteia, în aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în concordanță cu jurisprudenta CEDO în materie de cheltuieli de judecată, care a stabilit ca rambursarea cheltuielilor se poate obține în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuala a pârtii "care cade în pretenții". Culpa procesuala este cea care trebuie sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a căzut în pretenții, cu titlul de cheltuieli de judecată. Cheltuielile privind angajarea unui apărător, cele privind administrarea probatoriului sunt cheltuieli obișnuite și nu se pot imputa pârtii adverse, așa cum s-a subliniat în practica judiciara. 4. Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. 5. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 01 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. 6.1. Situația de fapt La data de 19.07.2018 reclamanta S.C. A. S.A s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei de respingere a contestației x7/18.01.2018 emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații privind soluționarea contestației; Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice cu nr. de înregistrare x/31.05.2017, emisă de inspectorii din cadrul DGFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin, Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017 și Deciziei nr. 1466/07.07.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii emisă de Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, solicitând anularea actelor fiscale de soluționare a contestației administrative fiscale și a actelor administrative fiscale și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. Actele administrative fiscale pretins vătămătoare pentru societatea reclamantă au fost emise în urma refacerii inspecției fiscale dispusă prin Decizia x59/27.02.2017, emisă de DGRFP Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, prin care a fost desființată Decizia de impunere nr. x/05.07.2016 pentru suma totală de 2.778.884 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la reanalizarea situației fiscal, fiind respinsă ca neîntemeiată contestația pentru suma de 103.036 RON reprezentând TVA aferent cheltuielilor din facturile emise de S.C. B. S.R.L., și ca nemotivată pentru suma de 39.865 RON, reprezentând TVA aferentă operațiunilor derulate cu L. S.R.L. și M. S.R.L.. Aceste sume pentru care s-a respins contestația nu fac obiectul cauzei de față, ci fac obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Arad. În urma refacerii inspecții fiscale parțiale, în perioada 04.05.2017-22.05.2017, la societatea reclamanntă, având ca obiectiv verificarea stabilirii obligațiilor fiscale constând în impozit pe profit, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2014, și TVA, pentru perioada 01.01.2010-30.09.2015, a fost emis RIF nr. x/31.05.2017 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/31.05.2017 de către AJFP Caraș Severin, prin s-au stabilit în sarcina societății S.C. A. S.A obligații suplimentare de plată constând în impozit pe profit în cuantum de 541.480 RON și TVA în cuantum de 910.690 RON, iar prin Decizia 1466/07.07.2017 referitoare la obligații fiscale accesorii, emisă de fosta Administrație pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, s-au stabilit în sarcina societății obligații privind dobânzi/majorări aferente TVA în cuantum de 470.307 RON; penalități întârziere aferente TVA în cuantum de 143.258 RON; dobânzi/majorări aferente impozitului pe profit în cuantum de 264.030 RON; penalități întârziere aferente impozitului pe profit în cuantum de 97.592 RON. Împotriva actelor administrative - fiscale menționate reclamanta a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 27/18.01.2018, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, fiind respinsă contestația, în parte ca fiind intervenită autoritatea de lucru judecat (pentru suma de 1.262.110 RON, reprezentând 541.480 RON impozit pe profit și 720.630 RON TVA), în parte ca neîntemeiată, (pentru suma de 1.162.247 RON reprezentând 190.060 RON TVA, 264.030 RON dobânzi de întârziere aferente impozitului pe profit, 97.592 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 470.307 RON dobânzi de întârziere aferente TVA și 143.258 RON penalități aferente TVA). Prin sentința recurată, așa cum s-a reținut, instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, continuator în drepturi și obligații a fostei Administrații Județene pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, a respins excepția nulității cererii de anulare a Deciziei nr. 1466/17.07.2017, invocată prin întâmpinare de pârâta ANAF, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele: DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras Severin, DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, continuator în drepturi și obligații a fostei Administrații pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara și A.N.A.F.- Direcția de Soluționare a Contestațiilor și a anulat în parte Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.05.2017 și Decizia de impunere nr. x/31.05.2017, ambele emise de pârâta DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caras Severin, Decizia nr. 1466/17.07.2017, referitoare la obligațiile fiscale accesorii, emisă de DGRFP Timișoara –Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara și Decizia nr. 27/18.01.2018 privind soluționarea contestației,