ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4962/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș - Severin, a solicitat:

(i) anularea Deciziei de respingere a contestației cu nr. 1325/436/31.08.2015, emise în procedura administrativă prealabilă de către ANAF - DGRFP Timișoara - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor;

(ii) anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice cu nr. de înregistrare F-CS 93/30.04.2015, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș - Severin;

(iii) anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală x/30.04.2015;

(iv) restituirea sumei achitate nedatorat de către societate, în baza deciziei de impunere menționate și plata dobânzilor corespunzătoare acestei sume, începând cu data plății și până la data compensării sau restituirii efective a acesteia, în conformitate cu art. 124 alin. (1)

1

Codul de procedură fiscală anterior și art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală actual;

(v) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 291 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin;

(ii) a anulat, în parte, atât Decizia de soluționare a contestației nr. 1325/436/31.08.2015, cât și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.04.2015, în sensul că a eliminat din baza impozabilă utilizată de organul fiscal pentru determinarea obligațiilor suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și accesorii aferente acestora, următoarele venituri și cheltuieli:

- 315.014 RON - cheltuială, reprezentând contravaloare servicii administrare prestate de S.C. B. S.R.L.;

- 760.442 RON - cheltuială, reprezentând contravaloare lucrări construcții prestate de S.C. C. S.R.L.;

- 5.598.235 RON - venit, reprezentând contravaloarea ratelor din prețul de vânzare obținute de reclamantă din 43 de promisiuni de vânzare-cumpărare;

- 1.248.238,5 RON - venit, reprezentând contravaloarea dobânzilor și comisionului de administrare pe care l-ar fi obținut reclamanta din împrumuturile acordate S.C. D. S.A.

(iii) a anulat în parte, în aceeași măsură, Dispoziția nr. F-CS 42/30.04.2015;

(iv) a menținut în rest actele administrativ-fiscale contestate;

(v) a respins, în rest, acțiunea;

(vi) a obligat reclamanta la plata sumei de 18.579 RON către expert E., reprezentând diferență onorariu expert, iar pârâtele la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată în sumă de 13.100 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 291 din 12 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., casarea parțială a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași hotărâri au declarat recurs și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș - Severin, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei și menținerea Deciziei nr. 1325/436/31.08.2015.

Prin decizia nr. 187 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a constatat nul recursul formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, împotriva sentinței nr. 291 din 12 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal;

- a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva aceleiași sentințe;

- a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, a anulat actele administrativ fiscale contestate și cu privire la suma de 131.911 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente serviciilor facturate de S.C. F. S.R.L., pe care a înlăturat-o din baza impozabilă;

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Înalta Curte a reținut că, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că deși recurentele-pârâte au invocat în mod formal greșita aplicare a normelor de drept material, nu au formulat critici care să fie încadrabile la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum a relevat intimata-reclamantă, la pag. 1-6 din cererea de recurs sunt copiate motivele din contestația societății, la pag. 6-12 sunt copiate motivele din decizia de soluționare a contestației, respectiv critica 3.1 din recurs copiază pag. 44 din decizia de soluționare a contestației, pct. 3.2 din recurs copiază pct. 3.2 din decizia de soluționare, anume pag. 48-49, pct. 3.3 copiază pct. 3.3 din decizia de soluționare, anume pag. 51-52, pct. 3.4 copiază pct. 3.4 copiază pct. 3.4 din decizia de soluționare, anume pag. 56, pct. 3.5 copiază pct. 3.5 din decizia de soluționare, anume pag. 58-62, la fel pct. 3.7 și 3.8.

La punctul 6 din considerentele hotărârii, sub titulatura aspecte de fapt și de drept relevante, au fost amintite în mod concis motivele reținute de prima instanță în fundamentarea admiterii contestației reclamantei și recunoașterea deductibilității unor sume considerate nejustificate de către organele fiscale.

În temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Oricât de diligentă ar fi instanța de recurs în efectuarea controlului judiciar, în lipsa oricăror critici față de argumentele primei instanțe, în temeiul cărora constatările și măsurie dispuse de organul de control fiscal au fost înlăturate, nu poate identifica în ce constă aplicarea greșită a normelor de drept fiscal care ar fi putea să atragă casarea hotărârii recuate.

Având în vedere că recurentele-pârâte nu au dezvoltat critici prin care să combată argumentele reținute de prima instanță, ci reiterează starea de fapt și de drept reținută prin actele administrativ-fiscale contestate, Înalta Curte a admis excepția invocată și a constatat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea recursului formulat de pârâte.

Împotriva deciziei nr. 187 din 15 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, au formulat contestație în anulare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 mai 2020, sub nr. x/2020.

Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și anularea deciziei criticate; totodată, contestatoarele au solicitat și suspendarea executării deciziei atacate, până la soluționarea contestației în anulare.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarele au învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce privește constatarea nulității recursului pe care l-au declarat, întrucât calea de atac a fost motivată și a îndeplinit condițiile de fond reglementate de lege în ceea ce privește admisibilitatea recursului.

Au arătat contestatoarele că instanța de recurs a stabilit eronat situația de fapt, a aplicat greșit legea și că a respins cererile și probele solicitate în recurs. Instanța de recurs a făcut o analiză formală din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu a ținut cont de niciunul dintre motivele de recurs expuse, deși cuprindeau critici pertinente la adresa sentinței recurate.

În continuare, contestatoarele au reluat conținutul integral al recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității contestației în anulare, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, susținând că argumentele expuse de contestatoare nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, invocată de intimată și a respins cererea contestatoarelor privind suspendarea executării deciziei civile nr. 187 din 15 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

II. Soluția asupra contestației în anulare

II.1. În ceea ce privește excepția nulității contestației în anulare pentru nemotivare, invocată de intimată, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Astfel, în pofida caracterului succint al argumentelor expuse de contestatoare, nu se poate susține lipsa în totalitate a unei motivări a căii de atac, iar argumentele intimatei, referitoare la neindicarea în concret a pretinsei erori materiale din cuprinsul deciziei atacate, reprezintă un aspect care ține de admisibilitatea contestației în anulare, iar nu de nemotivarea acesteia.

Intimata a invocat, în susținerea excepției nulității, argumente referitoare la întinderea și caracterul formal al motivelor contestației în anulare, care, însă, nu pot justifica o soluție de anulare a căii de atac extraordinare, ca nemotivată, ci o analiză a acesteia din perspectiva admisibilității.

Prin urmare, Înalta Curte constată că excepția nulității contestației în anulare este neîntemeiată.

II.2. Examinând cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatoarele și-au întemeiat cererea:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatoarele să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, reține Înalta Curte, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestatoare în prezenta cauză o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarele formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a conținutului cererii lor de recurs, din perspectiva cazului de nulitate prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatoarele invocă, deci, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea normelor procedurale, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Prin promovarea contestației în anulare, titularele căii de atac urmăresc să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greșeli de judecată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității contestației în anulare pentru nemotivare, ca neîntemeiată.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș - Severin și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș - Severin împotriva deciziei nr. 187 din 15 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.