ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat cerere de suspendare a efectelor Deciziei nr. 1299/03.11.2020 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1441 din 22 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. privind suspendarea executării Deciziei nr. 1299/03.11.2020 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind neîntemeiat că nu ar fi fost îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente.

Contrar reținerilor primei instanțe, recurenta a considerat că prin cererea de suspendare s-a demonstrat existența cazului bine justificat întrucât:

a) Prin votul exprimat reclamanta a aprobat convocarea adunării și totodată a împuternicit conducerea superioară a societății să stabilească data și condițiile de desfășurare a adunării în funcție de soluțiile ce urmau a se pronunța în data de 13 respectiv 14 iulie 2020, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contravenționale;

b) Lipsește vinovăția, condiție necesară pentru atragerea răspunderii contravenționale, fiind încălcate dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017. Nu s-a făcut dovada că votul exprimat în ședința CA din 10.07.2020 a fost contrar bunei-credințe și a încălcat dispozițiile art. 1441 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990;

c) Decizia nr. 1299 din 03.11.2020 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017;

d) Decizia ASF nr. 1299/03.11.2020 nu cuprinde nicio argumentație din care să rezulte modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 precum și ale art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017. Absența oricărei motivații referitoare la modul de individualizare a sancțiunii și aplicarea unei amenzi în cuantum de 130.000 RON intră sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2018 referitoare la excesul de putere;

e) Solicitările acționarilor în cauză reprezintă exercitarea abuzivă a drepturilor, contrar dispozițiilor art. 14 și 15 C. civ., art. 1361 din Legea nr. 31/1990 și art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017;

i) În analiza efectuată, ASF nu a ținut cont de situația de fapt existentă și de dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, exercitând abuziv atribuțiile instituite prin lege;

g) Din cuprinsul Deciziei ASF nr. 1299/03.11.2020 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 cu privire la cerințele minime de cvorum și majoritate. În cazul încălcării acestor prevederi actul este lovit de nulitate;

h) Art. 4 din Decizia nr. 1299/23.10.2019 referitor la pretinsul caracter executoriu al deciziei de sancționare pe temeiul dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 coroborat cu art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul CNVM este nul absolut. Prin încheierea din 07.10.2020 pronunțată în cauza nr. x/2020, Curtea de Apel București a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 cu trimitere la art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002;

i) Cererea de convocare a adunării generale este nelegală. Punctul 6 de pe ordinea de zi este contrar Hotărârii AGEA din data de 09.05.2019, precum și dispozițiilor Regulamenului nr. 1/2019.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a susținut că iminența pagubei ce urmează a se produce în patrimoniul său este dincolo de orice dubiu. Astfel, sancțiunea dispusă de către ASF este superioară veniturilor obținute de către recurenta reclamantă în cursul anului 2020, venitul total obținut fiind de 89.000 RON.

În opinia recurentei, este lipsit de relevanță faptul că nu a făcut dovada situației financiare în ansamblu, fiind în mod evident, că veniturile obținute nu îi dau posibilitatea obiectivă de a achita suma de 130.000 RON în termen de 15 zile de la emiterea Deciziei de sancționare, existând riscul scoaterii la licitație a bunurilor sale și fiind de notorietate împrejurarea că vânzarea bunurilor debitorului prin licitație în cursul executării silite se face la o valoare inferioară celei de piață, astfel că o eventuală întoarcere a executării silite nu ar repara integral prejudiciul care i s-ar cauza prin executare.

Recurenta reclamantă a mai susținut că instanța de fond nu a analizat aspectele ce vizau valabilitatea și conformitate înscrisurilor depuse de către pârâtă, înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, hotărârea instanței de fond nefiind motivată corespunzător.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate privesc modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față.

Instanța de control judiciar constată că recursul astfel cum a fost formulat este nefondat, deoarece recurenta reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului constestat.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, recurenta reclamantă a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, faptul că: au fost nerespectate prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea 24/2017 respectiv dreptul reclamantei de a formula obiecțiuni, ignorarea argumentelor invocate de reclamantă și a obiecțiunilor formulate și sancționarea sa pentru o altă faptă decât cea cu privire la care s-a formulat comunicarea nr. 9495/15.09.2020; că nu există o încălcare a dispozițiilor legale, iar votul reclamantei în cadrul consiliului de administrație a fost similar cu raționamentul ASF exprimat în legătură cu avizarea a doi membri ai consiliului de administrație; la data constatării faptei se convocase deja adunarea generală, iar reclamanta fusese revocată din calitatea de membru al consiliului încă din 12 10.2020; lipsește vinovăția pentru săvârșirea faptei contravenționale, votul său în cadrul consiliului fiind exprimat cu respectarea principiului bunei credințe stabilit de art. 1441 din Legea 31/1990; decizia nu cuprinde elementele în baza cărora a fost realizată individualizarea sancțiunii deși limitele acesteia sunt între 10 000 RON și 9000000 RON, precum și faptul că cererea de convocare a adunării generale este nelegală.

Analizând aspectele ce pot fi verificate pe calea unei cereri de suspendare, prima instanță a reținut, cu privire la nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea 24/2017, respectiv dreptul reclamantei de a formula obiecțiuni, ignorarea argumentelor invocate de reclamantă și a obiecțiunilor formulate și sancționarea sa pentru o altă faptă decât cea cu privire la care s-a formulat comunicarea nr. 9495/15.09.2020, că din cuprinsul înscrisurilor depuse reiese că reclamantei i s-a transmis adresa nr. x/15.09.2020 în cuprinsul căreia se face referire inclusiv la nerespectarea prevederilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, respectiv la faptul că nu a dat curs solicitării de convocare a AGOA transmisă de SIF Banat Crișana și SIF Muntenia sa, iar cu privire la aceste aspecte reclamanta a formulat un punct de vedere.

Judecătorul fondului a observat că, sancționarea reclamantei s-a realizat tocmai pentru faptul că în calitate de membru al consiliului de administrație al SIF Oltenia, nu a convocat adunarea generală în termen de 60 de zile de la data cererii formulate de acționarii SIF Banat Crișana și SIF Muntenia S.A..

De asemenea, referitor la elementele în baza cărora a fost realizată individualizarea sancțiunii, instanța de fond a reținut că din cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită reiese că s-a aplicat reclamantei amenda în cuantum de 130.000 RON, în condițiile în care dispozițiile legale care reglementează contravenția reținută în sarcina reclamantei stabilesc limitele amenzii între 10.000 RON și 9.000.000 RON. Împrejurarea că sancțiunea a fost stabilită spre nivelul inferior stabilit de lege este de natură, așa cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului, să atenueze obligația organului constatator de a indica argumentele care au fundamentat adoptarea nivelului sancțiunii, astfel încât aceste aspecte infirmă aparența de nelegalitate a actului administrativ.

În raport de restul motivelor invocate de recurenta reclamantă, Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii deciziei. Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, motivele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea referitoare la paguba iminentă, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, rezultă că noțiunea are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție neîndeplinită în cazul de față.

Însă, având în vedere împrejurarea că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței cazului temeinic justificat, instanța de recurs apreciază ca fiind inutil examenul îndeplinirii condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât, pentru a determina suspendarea executării actului administrativ, cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ceea ce nu este cazul în speță.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamanta A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1441 din 22 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.