ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 500/2023

HOTĂRÂRE
02.02.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 500/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării Deciziei nr. 1344/22.10.2021, emisă de pârâtă.

Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentinței nr. 97 din 27 ianuarie 2022, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamata A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamanta a reluat pe larg situația de fapt, contextul emiterii deciziei contestate și conținutul acesteia, cât și cel al plângerii prealabile și al răspunsului la această plângere, cu trimitere la cele reținute de prima instanță și la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, sens în care a făcut referire la îndoielile puternice ce planează asupra legalității deciziei atacate și la prejudiciul material viitor și previzibil prin retragerea Avizului de audit.

Așa fiind, recurenta a susținut că sentința atacată este rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, din considerentele sentinței atacate rezultă că prima instanță a analizat doar o parte dintre motivele de nelegalitate, exclusiv cele procedurale, reținând că nu se pot încadra într-un caz bine justificat pentru că analiza și valorificarea lor ar presupune o prejudecare a fondului, aplicând astfel greșit dispozițiile legale care reglementează suspendarea executării actelor administrative și însușindu-și apărările autorității pârâte.

În continuare, recurenta a afirmat faptul că intimata-pârâtă și-a încălcat în mod repetat obligațiile legale ce îi incubau în calitate de autoritate de supraveghere în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, dezvoltând pe larg aspectele legate de conduita autorității și făcând trimitere la drepturile care i-au fost încălcate, apreciind că argumentele invocate dovedesc îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat.

Referitor la iminența producerii unei pagube, a susținut că executarea deciziei de sancționare contestate este de natură să producă pierderi importante societății, constând în imposibilitatea continuării misiunilor de audit deja contractate și a contractării de noi proiecte, imposibilității obținerii unei noi autorizații de audit și a achitării salariilor și contribuțiilor sociale, precum și prejudicierii imaginii A. în România.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata – pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

1 Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat integral conținutul acțiunii introductive de instanță, cu trimitere la criticile împotriva actului administrativ atacat, precum și la considerentele reținute de prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate pe care le-a apreciat ca fiind eronate.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

De altfel, prima instanță a subliniat că criticile reclamantei urmăresc analiza fondului legalității și temeiniciei actului atacat și atrag o prejudecare a fondului cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 97 din 27 ianuarie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2024
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5161/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2023-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2023
Ședința publică din data de 8 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iulie 2021,
ÎCCJ 2023-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2022-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 730/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rol
Sursă