ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 15421 din 21.06.2018, solicitând admiterea contestației și majorarea despăgubirilor materiale și morale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1915 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a dispus anularea, în parte, a Deciziei FGA nr. 15421/21.06.2018 în ce privește cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului.

A dispus majorarea cuantumului daunelor materiale care i se cuvin reclamantului cu suma de 381 RON și obligă pârâtul să emită o decizie de plată pentru suma totală de 419 RON.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

În susținerea cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a învederat că în motivarea sentinței civile nr. 1915/04.06.2019 s-au reținut următoarele:

"în ceea ce privește daunele materiale suferite de către reclamant, curtea reține că acesta nu a depus dovezi din care cuantumul prejudiciului material suferit de către acesta, respectiv alimente de la spital pe drumul de întoarcere, probabil pe drumurile pe distanța București-Pitești și retur, în privința cărora instanța a reținut că nu au fost efectuate în realitate, hainele rupte în momentul impactului."

De asemenea, s-a mai reținut că "din întregul context probator aflat la dosarul cauzei, curtea trage prezumția judiciară prevăzută de art. 329, în sensul că reclamantul s-a aflat în municipiul București în perioada în care susține că a efectuat trasporturile pe distanța București-Pitești și retur, având în vedere calitatea acestuia de student în municipiul București, faptul că este angajat al unei societăți din municipiul București, iar cheltuielile de transport solicitate nu au fost efectuate, în realitate, de către acestea, fiind depuse doar în scopul îmbogățirii fără justă cauză a acestuia."

În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciazat că, prin raportare la consecintele suferite de reclamant în urma evenimentului din data de 02.06.2016:

"acordarea de 200 RON cu titlu de daune morale este de natură să repare prejudiciul moral suferit de acesta".

Recurentul-pârât a apreciat că din motivarea instanței de fond, astfel cum a fost anterior menționată, rezultă că au fost respinse atât cererea de acordare a daunelor materiale, cât și cererea de acordare a daunelor morale, astfel că anularea, în parte, a deciziei, majorarea cuantumului daunelor materiale ce i se cuvin reclamantului cu suma de 381 RON și obligarea la emiterea unei decizii de plată pentru suma de 419 RON, constituie motive contradictorii de natura cauzei, astfel încât hotărârea Curții de Apel București încalcă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În continuare, recurentul-pârât a susținut că singura referire din cuprinsul hotărârii care indică de unde ar putea rezulta suma de 419 RON, este la fila x, judecătorul fondului mentionând că va admite, în parte, cererea și va dispune anularea, în parte, a Deciziei FGA în ce privește cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului și va dispune majorarea cuantumului daunelor care i se cuvin cu suma de 381, care reprezintă diferența de drepturi salariale care nu a fost obținută de către reclamant în luna iunie a anului 2016, ca urmare a evenimentului de circulație în care a fost implicat. Instanța de fond a mai reținut, în același sens, că această situație rezultă din înscrisurile care atestă veniturile salariale încasate de către reclamant în luna iunie 2016, prin raportare la veniturile încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii mai 2016.

Recurentul-pârât a precizat că această problemă nu a fost pusă în discuția părților în fața primei instanțe, nu a fost solicitată de către reclamant nici prin cererea de plata, nici în cadrul contestației împotriva deciziei, iar instanta s-a pronunțat fără a dezbate în contradictoriu acest aspect.

În documentația administrativă există o "cerere de pretenții" formulată de petent la asigurator prin care a solicitat diferența de 25% din salariul de care nu a beneficiat în perioada celor 10 zile de concediu medical, conform fluturașilor de salariu, însă această solicitare nu se mai regăsește în cererea de plată depusă la FGA. În cererea de plata nr. x/12.12.2016 se solicită suma de 450.000 RON fără a se preciza ce reprezintă, acesta fiind plafonul maxim pe care îl poate solicita petentul pagubit la FGA.

În aceste condiții, recurentul-pârât a apreciat că prima instanță a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ., judecătorul ignorând principiul contradictorialității și nesupunând dezbaterii o chestiune asupra careia s-a pronunțat, hotărârea încălcând astfel și normele de drept procedural a căror nerespectare atrage nulitatea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a mai susținut că, prin sentința recurată, fără verificări asupra cuantumului sumei solicitate, instanța de fond a încălcat și scopul FGA, care este acela de a sprijini asigurații, în ipoteza declanșării procedurii de faliment a unui asigurator. FGA nu are vreun raport juridic cu asiguratul în baza căruia s-ar putea obliga la sume nelimitate, rolul său fiind unul social, de protecție și garantare pentru toți păgubiții ce fac dovada prejudiciului pretins.

FGA face plata către creditorii de asigurări din propriile surse și nu din sursele asiguratorului în faliment. De altfel, plafonarea despăgubirilor prin Legea nr. 213/2015 la suma maxima de 450.000 RON, comparativ cu cea acordată de către societățile de asigurare în cuantum maxim de 5.000.000 euro, denotă intenția legiuitorului de a ține cont de contextul creat prin intrarea în faliment a unei societăți de asigurare. FGA este o schemă de garantare, iar garanția pe care acesta o acordă este cea a plății unei despăgubiri în condițiile legii speciale.

Instituirea unor criterii de apreciere a despăgubirilor ce pot fi acordate în procedura administrativă este agreată de Uniunea Europeană și este în concordanță cu practica instanțelor europene. În prezent, la nivelul Uniunii Europene, din cele 30 de state, numai în 12 state membre sunt legiferate scheme de garantare în domeniul asigurărilor. Mai mult, neexistând o armonizare a legislațiilor, aceste scheme de garantare se prezintă diferit în ceea ce privește: nivelul (plafonul) de acoperire al daunelor, principiile sub care acționează, sistemul de finanțare, categoriile de asigurări garantate.

Față de motivele anterior expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul reclamant A..

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că hotărârea atacată conține motive contradictorii, în sensul că din motivarea instanței de fond rezultă că s-ar fi impus respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale și a daunelor morale și nu admiterea, în parte, a cererii, cu consecința anulării, în parte, a deciziei emise de FGA și majorarea cuantumului daunelor materiale cu suma de 381 RON și obligarea la emiterea unei decizii de plată pentru suma de 419 RON.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, în considerentele expuse la pagina 5 a sentinței, instanța de fond menționează în mod expres că va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va anula, în parte, Decizia FGA nr. 15421/21.06.2018, în ce privește cuantumul daunelor materiale care au fost acordate reclamantului și va majora cuantumul daunelor materiale care i se cuvin reclamantului cu suma de 381, care reprezintă diferența de drepturi salariale care nu a fost obținută de către reclamant în luna iunie a anului 2016, ca urmare a evenimentului de circulație în care a fost implicat. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că "Această situație de fapt rezultă din înscrisurile care atestă veniturile salariale încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii iunie 21016, prin raportare la veniturile salariale încasate de către reclamant în baza contractului de muncă aferente lunii mai 2016", și a indicat dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 1387 și art. 1388 alin. (1) din C. civ.

În continuare, judecătorul fondului a arătat motivele pentru care se impune respingerea cheltuielilor de transport și a celorlalte daune materiale (alimente de la spital pe drumul de întoarcere, probabil pe drumurile pe distanța București-Pitești și retur), precum și motivele pentru care nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

Paragrafele invocate în cererea de recurs în susținerea pretinsei contradictorialități a considerentelor se referă, în realitate, la "celelalte daune materiale suferite de către reclamant" (astfel cum a reținut în mod expres instanța de fond la pagina 6, paragraful 5), la cheltuielile de transport și la cuantumul daunelor morale (care, așa cum s-a menționat în cele ce preced, au fost, într-adevăr, respinse), nu la toate daunele materiale solicitate de intimatul reclamant, cum în mod greșit a susținut recurentul pârât.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii atacate este clară, în concordanță cu soluția adoptată în dispozitiv, argumentele judecătorului nefiind contradictorii. Împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține, în continuare, că recurentul-pârât a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând, în esență, că prima instanță a încălcat prevederile art. 22 din C. proc. civ., judecătorul ignorând principiul contradictorialității și nesupunând dezbaterii o chestiune asupra careia s-a pronunțat, respectiv solicitarea intimatului reclamant privind plata diferenței de drepturi salariale care nu a fost obținută de către acesta în luna iunie a anului 2016.

Analizând actele dosarului, instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de recurentul-pârât, că intimatul-reclamant A. a solicitat, în cererea de pretenții formulată la data de 21.08.2016, acordarea diferenței de 25% din salariul de care nu a beneficiat în perioada celor 10 zile de concediu medical, atașând atât o adeverință de salariat, cât și fluturașii de salariu pentru lunile mai- iunie 2016 .

De asemenea, prin contestația formulată împotriva deciziei nr. 15421 din 21.06.2018, intimatul-reclamant A. a solicitat, în mod expres, majorarea cuantumului daunelor materiale, având în vedere că a depus dovezi cu privire la diferența de salariu pe care a avut-o înainte de producerea accidentului, precum și cu privire la suma încasată pentru cele 10 zile cât a avut concediu medical, din care rezultă o diferență de drepturi salariale de cel puțin 231 RON.

Totodată, în concluziile scrise trimise pe fax la data de 02.04.2019, intimatul-reclamant A. a reiterat susținerile din contestație privind diferența de salariu.

Contestația formulată de intimatul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 15421 din 21.06.2018 a fost comunicată recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 23.10.2018 .

În plus, recurentul-pârât a fost reprezentat de consilier juridic B. cu delegație dosar, la termenul din 19.02.2019 și la termenul din 02.04.2019, când au avut loc dezbaterile inițiale asupra fondului cauzei, precum și la termenul din 28.05.2019 când au avut loc dezbaterile asupra fondului ulterior repunerii cauzei pe rol.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, acesta a avut cunoștință despre solicitarea intimatului-reclamant privind plata diferenței de drepturi salariale care nu a fost obținută de către acesta în luna iunie a anului 2016 și a putut formula concluzii asupra acestei chestiuni, fiind opțiunea acestuia să nu își exercite acest drept.

Prin urmare, instanța de recurs constată că motivul de nelegalitate invocat nu are un fundament real, prima instanță respectând normele de procedură reglementate de art. 22 din C. proc. civ., prin conduita judecătorului fondului nefiind încălcate principiul contradictorialității, principiul aflării adevărului ori dreptul la apărare al recurentului-pârât.

În sfârșit, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât referitoare la scopul înființării Fondului de Garantare a Asiguraților, la faptul că acesta nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, precum și la plafonul de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări, ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului numai în acele situații în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit, ceea ce nu este cazul în speță.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1915 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.