ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 6911 din 27 iunie 2017 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5498 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, contestația formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat art. 2 al Deciziei nr. 6911 din 27.06.2017 emise de pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.800 RON.

De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În susținerea cazului de casare invocat în cererea de recurs, pârâtul a susținut că soluția instanței de fond este neîntemeiată în ceea ce privește analizarea stării de fapt raportat la dispozițiile legale.

În esență, recurentul pârât a arătat că, instanța de fond în mod legal și temeinic a apreciat că FGA are obligația de a analiza cererile de plată în baza înscrisurilor, atât cele preluate de la asigurător, cât și cele depuse de petenți. FGA și-a exercitat aceste obligații legale și a admis posibilitatea folosirii unuia dintre sistemele folosite de unitățile reparatoare, de asigurători, precum și de experții tehnici judiciari desemnați să efectueze expertize.

Cu toate acestea, în opinia recurentului pârât sunt nelegale susținerile instanței de fond potrivit cărora reclamantul trebuia despăgubit și cu valoarea instalației GPL (0,75% din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014), susțineri care au determinat admiterea, în parte, a contestația reclamantului și anularea punctului 2 din decizia contestată, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 1.800 RON.

Recurentul pârât a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere considerentele expuse prin decizia contestată, respectiv că FGA a respins cererea de plată raportat la faptul că, în speță, este vorba despre o daună totală, astfel cum este aceasta definită de art. 51 alin. (10) din Norma 23/2014 a ASF (în vigoare la data producerii evenimentului). De asemenea, cuantumul despăgubirilor este reglementat de art. 51. alin. (9), punctele a) și b) din aceeași normă.

Or, instanța de fond, apreciind că intimatului reclamant i se cuvine și suma de 1.800 RON reprezentând valoarea instalației GPL (0,75 din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014) nu a respectat dispozițiile anterior menționate.

Astfel, recurentul pârât a precizat că, în situația în care ar trebui să achite și suma de 1.800 de RON stabilită de instanța de fond, atunci ar plăti intimatului reclamant o sumă care depășeste cu mult 75% din valoarea autotrusimului în caz de daună totală, aspect reținut, de altfel, chiar de instanța de fond (4.544,25 RON + 1.800 RON = 6.344,25 RON, sumă ce depășeste valoarea acceptată și de instanta de fond).

Mai mult decât atât, instanța de fond a obligat în mod nelegal FGA la plata a 75% din valoarea instalației GPL. În această situație este vorba despre o instalație și o cheltuială care poate fi asimilată cu o cheltuială voluptorie a intimatului reclamant, autoturismul nefiind dotat din fabricație cu această instalație. Așadar, asigurătorul nu este obligat să suporte o cheltuială pe care proprietarul auto asigurat a dorit să o facă prin dotarea autoturismului cu această instalație.

De altfel, art. 26 alin. (1) pct. I din Norma 23/2014 prevede la capitolul excluderi expres acest aspect:

"prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul".

Prin urmare, recurentul pârât a apreciat că legiuitorul a avut în vedere ca aceste cheltuieli să nu fie suportate de asigurător, acestea fiind efectuate de proprietarul auto cunoscând consecințele (sau ar fi trebuit să le cunoască, neputându-se invoca necunoașterea legii) modificărilor aduse autoturismului.

În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de intimatul reclamant A. și menținerea deciziei FGA ca legală și temeinică.

Prin notele de ședință depuse la dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 6911 din 27.06.2017 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamant și s-au acordat despăgubiri în cuantum de 4.544,25 RON, fiind respinsă de la plată suma de 4.443,75 RON. În motivarea acestei decizii, pârâtul a avut în vedere că valoarea autoturismului reclamantului a fost stabilită în sistemul Audatex pentru acordarea despăgubirii în "sistem regie proprie".

Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, reținând că pârâtul nu a despăgubit reclamantul ținând cont de toate dotările autoturismului avariat, și anume nu a ținut cont de instalația GPL. Prin urmare, reclamantul trebuia despăgubit și cu valoarea instalației GPL (0,75 din 2400 RON conform art. 51 pct. 12 din Norma ASF nr. 23/2014).

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că potrivit art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit."

Prin urmare, în cadrul sistemelor de evaluare agreate, la stabilirea valorii de piață, trebuie avute în vedere orice alte dovezi și documente prezentate de petenți, pentru a stabili valoarea reală a bunului avariat, valoare care se determină pe baza caracteristicilor concrete ale autovehiculului, enumerate în alin. (1) al articolului anterior citat.

Deși a utilizat unul dintre sistemele de specialitate existente, respectiv Audatex, evaluarea realizată de recurentul pârât nu a avut în vedere caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, calculând valoarea despăgubirii fără a ține cont de valoarea instalației GPL.

Sunt nefondate susținerile recurentului pârât potrivit cărora valoarea reală a autovehicului nu trebuie să cuprindă valoarea instalației GPL, întrucât reprezintă o cheltuială voluptorie a intimatului reclamant, autoturismul nefiind dotat din fabricație cu această instalație, și, prin urmare, asigurătorul nu este obligat să suporte o cheltuială pe care proprietarul auto asigurat a dorit să o facă prin dotarea autoturismului cu această instalație.

Potrivit art. 2217 C. civ.:

"Despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.". Prevederi similare se regăsesc și în art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate), potrivit cărora:

"Despăgubirile nu pot depăși: b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale."

Având în vedere prevederile anterior citate, Înalta Curte constată că atât dispozițiile legale, cât și cele contractuale prevăd că despăgubirea cuvenită reclamantului se raportează la valoarea reală a autoturismului de la data producerii riscului asigurat. Or, este evident că valoarea reală a autoturismului în discuție este determinată și de dotarea cu instalația GPL.

Întrucât recurentul pârât nu a despăgubit intimatul reclamant ținând cont de toate dotările autoturismului avariat, au fost încălcate dispozițiile art. 52 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, coroborate cu art. 2217 din C. civ. și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, astfel că decizia emisă de FGA este afectată de o cauză de nulitate parțială, în privința diferenței de despăgubire constând în valoarea instalației GPL.

În sfârșit, nu pot fi primite nici criticile recurentului în sensul că achitarea sumei de 1.800 RON ar determina depășirea cu mult a procentului de 75% din valoarea autoturismului în caz de daună totală. Întrucât a fost stabilită o nouă valoare reală a autoturismului prin includerea valorii instalației GPL, valoarea procentului de 75% se modifică în consecință.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 5498 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.