ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 721/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2018, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Federația Comunităților Evreiești din România, au solicitat să se constate:

- nulitatea actului normativ nr. 589/28.05.1949, act normativ emis în baza Legii cultelor nr. 177/04.08.1949 pentru a primi calitatea de persoană juridică și stabilit de C. sub inițialele F.C.E.R.;

- nulitatea art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 999/2008 întrucât este nelegal să se pună în vigoare un act normativ abrogat, fiind de fapt reiterat în textul Statutului pentru Cultul Mozaic care era la Guvern în lucru, astfel că aceste dispoziții sunt nelegale fiind încălcate dispozițiile art. 64 alin. (3) și art. 68 alin. (3) din Legea nr. 24/2000;

- nulitatea, nelegalitatea Decretului nr. 113/1948 emis în baza Deciziei nr. 948/29.06.1948 Consiliului de Stat al României care este și contrar și prevederilor Constituției;

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, precum și excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008, această din urmă excepție fiind invocată și de cealaltă pârâtă prin întâmpinarea formulată.

1.2. Hotărârea atacată

Prin sentința civilă nr. 93 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de Guvernul României prin întâmpinare.

A admis excepția autorității de lucru judecată invocată prin întâmpinare de Guvernul României și de Federația Comunităților Evreiești Din România - Cultul Mozaic, cu privire la petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008.

A respins acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Federația Comunităților Evreiești Din România - Cultul Mozaic, astfel:

- pe temeiul autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul de anulare a art. 43 alin. (6) din H.G. nr. 998/2008;

- ca nefondată în ceea ce privește restul petitelor din acțiunea introductivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 din C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

La data de 17 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă B. a depus un înscris prin care a precizat că recurenta A. a decedat, sens în care a atașat actul de deces nr. 14 din 20 februarie 2021.

Totodată, a precizat că nu mai are nicio pretenție asupra obiectului dedus judecății, respectiv imobilul din str. x și că renunță la orice cale de a-l recupera.

Față de aceste aspecte, la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei A. și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții, precum și pe cererea de renunțare la judecată formulată de B..

III. Soluția instanței de recurs

III.1. Referitor la recursul promovat de reclamanta A.

Examinând, cu prioritate, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante A., în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Condițiile de exercitare a acțiunii civile stabilesc cadrul general obligatoriu pentru orice instanță sesizată, constituind primul act de verificare procesuală la care aceasta este obligată.

Astfel, dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. prevăd că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii.

Se reține că o condiție de exercițiu a acțiunii civile este capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile. Această capacitate este o reflectare în plan procesual a capacității civile de exercițiu.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum se statuează de art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că, în raport de aceste considerente de ordin teoretic și având în vedere decesul recurentei-reclamante A. din data de 19 februarie 2021, conform actului de deces nr. 14/2021, la data judecării recursului, recurenta era lipsită capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 din C. proc. civ. potrivit cărora cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule, aceeași fiind sancțiunea și în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință, a cărei capacitate de folosință a încetat prin deces.

Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu, și va constata nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

III.2. Referitor la recursul promovat de reclamanta B.

La data de 17 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă B. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a precizat că nu mai are nicio pretenție asupra obiectului judecății, respectiv imobilul din str. x și că renunță la orice cale de a-l recupera, aceasta fiind calificată de către instanță ca fiind o cerere de renunțare la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante B. de renunțare la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosintă a reclamantei A..

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțarea recurentei reclamante B. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 93 din 4 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.