ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5881/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană A Finanțelor Publice Olt și intervenientul C. anularea Deciziei nr. x/22.01.2020 emisă de DGRFP Craiova și deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/21.10.2019 și x/21.10.2019 emise de AJFP Olt.

Prin sentința nr. 54/2020 pronunțată la 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană A Finanțelor Publice Olt și C., a anulat Decizia nr. x/22.01.2020 emisă de DGRFP Craiova și deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/21.10.2019 și x/21.10.2019 emise de AJFP Olt.

Împotriva sentinței nr. 54/2020 pronunțată la 12 noiembrie 2020 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor administrativ fiscale atacate.

După prezentarea istoricului speței pe larg, recurentele - pârâte menționează următoarele:

- instanța de fond a încălcat formele de procedura prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 5 din C. proc. civ.

Prin necomunicarea raportului de expertiza părților s-a încălcat principiul contradictorialității, principiul egalității armelor si dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

- soluția data de instanța de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Prin deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/21.10.2019, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c), d) si e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamanților A. si B. în calitate de administratori ai S.C. D. S.R.L., județul Olt, în limita sumei de 7.205.722 RON din care debite în sumă de 4.601.704 RON și accesorii în sumă de 2.604.018 RON, reprezentând obligații la bugetul general consolidat, de 2.604.018 RON, reprezentând obligații la bugetul general consolidat, înregistrate la data de 21.10.2019.

Având în vedere ca doamna A. si domnul B., având calitatea legală de administratori cu puteri depline au declarat că "nu au efectuat nici un fel de act sau acțiune pentru exercitarea mandatului" motivat de faptul că aceștia l-au împuternicit, încă din anul 2004, pe numitul C. să-i reprezinte în legătura cu administrarea și desfășurarea activității S.C. D.., care, la rândul său, declară faptul că este singurul care a administrat societatea și a încasat toate profiturile generate din activitatea firmei, fără acordul celorlalți asociați și fără ca aceștia să aibă cunoștință de acțiunile întreprinse de acesta din urmă, organul de executare silită a considerat ca foștii administratori nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

In ceea ce priveste împuternicirea domnului C. precizează faptul că nu îi exonerează pe reclamanții A. și B., de obligațiile legale pe care le aveau în calitatea sa de asociați și administratori cu puteri depline.

Obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolventei la care face trimitere textul art. 25, alin. (2), lit. c), din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, este prevăzută de art. 66 din Legea 85/2014 privind procedura insolventei.

Pasivitatea administratorilor față de înregistrarea cererii la instanța competentă, pentru deschiderea procedurii insolventei, în situația în care S.C. D. S.R.L. întâmpina dificultăți financiare denotă reaua-credință a administratorilor, în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor reglementate de lege și pe care statutul le impune.

Referitor la indeplinirea condițiilor prevăzute de art. 25, alin. (2), lit. e), doamna A. si domnul B. au îndeplinit calitatea de administratori ai S.C. D.. (fosta S.C. D. SRL), iar în acea perioadă au fost depuse și înregistrate în evidența fiscală deconturi de TVA (D300), în care soldul de TVA negativ a fost în cuantum total de 550.094 RON, sume care au compensat TVA-ul declarat de plata, organul de executare considerând ca aceste compensări au constituit în fapt restituirea/rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea sa fie cuvenite debitorului.

Analiza documentară în vederea stabilirii persoanelor care se încadrează în prevederile art. 25 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, a fost făcută în baza analizării următoarelor documente si evidente fiscale: raportul de inspecție fiscală prin care s-a constatat nedeclararea obligațiilor fiscale la scadentă ale debitorului declarat insolvabil de către administratorii sau orice persoane care au acționat cu reacredință, evidenței analitice pe plătitor din care a rezultat că obligațiile fiscale cuprinse în raportul de inspecție fiscală nu au fost achitate de către debitor în termenul prevăzut de lege și că debitorul, declarat insolvabil, nu și-a achitat la scadentă obligațiile fiscale pe care le-a declarat, actele depuse de către reprezentanții societății cu ocazia audierii acestora. Analiza documentelor financiar contabile nu a putut fi efectuata, acestea fiind reținute de către organele de control sau de cercetare penala, dar au fost consultate documentele întocmite de către aceste organe in care s-au prezentat, coroborat si centralizat înregistrările si informațiile cuprinse in aceste documente.

Totodată a menționat că răspunderea solidară a fost stabilită în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, în sarcina administratorului de la acea dată ori persoanelor care, cu rea-credință, nu au îndeplinit obligațiile fiscale respectiv achitarea creanțelor fiscale Ia termenele scadente, în numele și din averea societății debitoare.

Conform art. 144

3

, art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, administratorul societății este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligațiilor reglementate de dispozițiile referitoare Ia mandat și de cele special prevăzute în această lege, precum și cele impuse prin actul constitutiv al societății.

Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1 990 stabilesc criteriile de determinare a modului de îndeplinire a obligațiilor administratorului persoanei juridice, prin trimiterea la normele privind răspunderea mandatarului.

Mandatarul, administratorul societății, trebuie sa manifeste o conduită "bonus vir" si să dea dovadă de bună credință în îndeplinirea obligațiilor, trebuind să execute obligațiile cu bună credință și diligenta unui bun proprietar (art. 2018 C. civ.).

De asemenea, în cazul mandatului cu titlu oneros, dispozitiile art. 1540 din vechiul C. civ..(art. 2019 noul C. civ.) reglementeaza antrenarea raspunderii mandatarului pentru orice culpa in executarea obligatiilor.

Or, in speta, contrar celor retinute de instanta de fond, reclamanta nu a manifestat o astfel de conduită, nefăcând vreo dovada cu privire la demersurile efectuate in sensul îndeplinirii acestor obligații și la împrejurările invocate în acțiune.

Obligația de a achita la scadentă creanțele fiscale revine exclusiv administratorului, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Plătitor al obligației fiscale este debitoru sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a retine și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat" definită similar la art. 1, pct. 35 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Concluzionând, apreciază că aspectele arătate sunt suficiente pentru atragerea răspunderii solidare a administratorilor, pentru obligațiile restante ale debitorului declarat insolvabil, pentru că în opinia organelor de executare silită, acesta a produs în perioada mandatului, în mod continuu pierderi în averea debitorului prin neachitarea obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului și un dezinteres total pentru achitarea obligațiilor restante, contrar dispozițiilor art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Intimații-reclamanți a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Controlul judiciar declanșat de reclamanți are ca obiect anularea Deciziei nr. x/22.01.2020 emisă de DGRFP Craiova și deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. x/21.10.2019 și x/21.10.2019 emise de AJFP Olt.

Instanța de fond a admis cererea reclamanților, apreciind că, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, astfel că nu poate fi reținută în sarcina reclamanților săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale ale S.C. D...

Prin cererea de recurs, recurentele-pârâte au criticat sentința instanței de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. c), d), e) din Codul de procedură fiscală, apreciind că fapta de nedeclarare a obligațiilor fiscale de către reclamanți a condus la atragerea răspunderii solidare și la prejudicierea bugetului de stat.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reține că instanța de fond și-a argumentat soluția de admitere a acțiunii prin prezentarea unor remarci referitoare la nemotivarea deciziilor atacate, neanalizând în concret existența sau nu a condițiilor de atragere a răspunderii solidare, astfel cum sunt acestea redate în conținutul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A reținut instanța de fond că, S.C. D.. este o societate administrată de împuternicitul C., nu a fost dovedită de către pârâți reaua-credință și în ce a constat activitatea presupus frauduloasă a reclamanților care a determinat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare.

Cum s-a arătat anterior, a concluzionat instanța de fond că, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, astfel că nu poate fi reținută în sarcina reclamanților săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale ale S.C. D...

Înalta Curte reține că, prin Decizile de angajare a răspunderii solidare nr. x/21.10.2019 și x/21.10.2019 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamanților A. și B., în calitate de foști asociați - administratori până în anul 2017, în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale, în limita sumei de 7.205.722 RON.

Prin x/22.01.2020 emisă de D.G.R.F.P.Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți, în calitate de foști asociați și administratori ai S.C. D.. împotriva Deciziilor de angajare a răspunderii solidare.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c), d) și e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...)

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului."

Situația arătată anterior implică reaua-credință a administratorului societății sau a oricăror alte persoane în îndeplinirea obligațiilor menționate de dispozițiile legale. Astfel cum rezultă din textul anterior citat, condiția relei-credințe trebuie să aibă legătură cu nedeclararea/neachitarea obligațiilor fiscale, ceea ce a condus la insolvabilitatea persoanei juridice debitoare.

Din lecturarea sentinței, se constată că instanța și-a fundamentat o parte din soluția de admitere a cererii de chemare în judecată pe prezentarea unor remarci referitoare la nemotivarea deciziilor de angajare a răspunderii solidare, dar acest aspect nu poate fi reținut întrucât la filele x și următoarele din vol. I al dosarului de fond rezultă contrariul, organele fiscale analizând și motivând soluțiile adoptate.

Mai mult din considerentele hotărârii pronunțate nu reiese că judecătorul fondului a aprofundat chestiunile de drept și de fapt supuse dezbaterii, întrucât nu a analizat efectiv condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c), d), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în baza cărora a fost emisă decizia de angajare a răspunderii patrimoniale solidare a reclamanților A. și B. cu pârâtul C..

Concluzionând, întrucât instanța de fond nu a procedat la analizarea condițiilor răspunderii solidare impuse de art. 25 din Legea nr. 207/2015, aspecte care țin de judecarea fondului litigiului, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., context în care, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici menționate de către recurente, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 254/2020 din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 254/2020 din 12 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2022.