ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2021

Ședința publică din data de 06 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Olt la data de 02.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, anularea Deciziei nr. CRR REG-9227/30.01.2017, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în soluționarea contestației administrative, și a Deciziei nr. OTG-DEC 22240/20.07.2016 de angajare a răspunderii solidare, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1551 din data de 24.10.2017, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 464 din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului A., a dispus anularea Deciziei nr. x din 30.01.2017 emisă de DGRFP Craiova și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. OTC-DEC 22240 din 20.07.2016 emisă de AJFP Olt.

Totodată, a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt la plata către reclamant a sumei de 2550 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. OTG 22240/20.07.2016 emisă de AJFP Olt s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. pentru obligațiile fiscale înregistrate la bugetul general consolidat la data de 13.07.2016 de debitoarea S.C. B. S.R.L., in limita sumei de 270.093.097 RON.

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, reclamantul a formulat contestație in procedura administrativa, care a fost respinsă de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Craiova prin Decizia nr. CRR-REG 9227/30.01.2017, ca nefiind depusă in termen.

Sub aspectul termenului in care reclamantul a formulat contestație prealabila, instanța a constatat ca decizia nr. OTG 22240/20.07.2016 a fost transmisa prin poștă la domiciliul reclamantului A., cu confirmare de primire, la data de 20.07.2016, plicul fiind înapoiat retur la data de 08.08.2016.

Întrucât plicul a fost returnat in data de 08.08.2016, comunicarea deciziei a fost realizată prin publicitate, actul administrativ fiind publicat pe pagina de internet ANAF la data de 10.08.2016, parata susținând ca au fost respectate prevederile art. 47 alin. (2), (4), (5) si 7 din Legea nr. 207/2015, întocmind in acest sens procesul-verbal nr. x/10.08.2016 privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate a anunțului.

Potrivit Ordinului nr. 94 din 26 ianuarie 2006 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și a instrucțiunilor de completare a acestora în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrativ fiscale prin publicitate, în situația în care se folosește procedura de comunicare prin publicitate, se întocmește un proces-verbal potrivit anexei 1C din acest ordin.

Instanța de fond a reținut că procesul-verbal întocmit de organele fiscale - f. x - nu respectă exigențele prevăzute de acest ordin în Anexa 2, pct. 9

În procesul-verbal nu este menționat numele, prenumele si funcția funcționarului public care a întocmit procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate (se menționează doar "C..")

În ceea ce privește condițiile de formă ale procesului-verbal, nici acestea nu au fost respectate, Ordinul nr. 94/2006 prevăzând în Anexa 1C ca la finalul procesului-verbal să existe 4 semnături, respectiv două semnături (Șeful compartimentului și Întocmit) înainte de data retragerii anunțului și aceleași două semnături sub data retragerii. Or, așa cum se observă din cuprinsul procesului-verbal astfel întocmit, acesta conține doar doua semnături.

În ceea ce privește condițiile de formă ale anunțului colectiv, potrivit instrucțiunilor de completare din Anexa 2 pct. 9 din Ordinul nr. 94/2006, instanța a reținut că lipsește domiciliul fiscal al reclamantului, la această rubrică fiind trecut doar "mun. Ploiești", fără alte elemente de identificare, care să ii permită reclamantului sa realizeze că este persoana vizată de acel anunț.

În plus, în ceea ce privește actul a cărui comunicare se face prin publicitate, acesta nu este integrat în anunț, ci doar se trece denumirea acestuia.

În altă ordine de idei, instanța a apreciat că nici termenele imperative prevăzute de art. 47 din Legea nr. 207/2015 nu au fost respectate, în ceea ce privește perioada de timp in care anunțul trebuie menținut afișat, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului administrativ de procedură.

Astfel, potrivit alin. (6) al art. 47 din această lege, anunțul se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării, or, așa cum rezulta din cuprinsul acestuia, data publicării a fost 10.08.2016, dar data retragerii nu este menționată.

Prin urmare, instanța a apreciat întemeiate criticile reclamantului relative la nelegalitatea procedurii de comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, contestația împotriva acesteia fiind in mod eronat respinsă de pârâta DGRFP Craiova ca tardiv formulată.

Analizând pe fond raportul juridic fiscal, în ceea ce privește obligația de declarare a obligațiilor fiscale, instanța a avut in vedere concluziile expertizei fiscale întocmite in cauza, necontestata de către parate, in sensul ca aceasta obligație a fost îndeplinită, societatea depunând declarațiile fiscale in perioada 2006 - 2016 (obiectivul nr. 3 al expertizei judiciare - f. x - 146)

A reținut, așadar, ca in perioada menționată societatea a declarat la bugetul general consolidat al statului sume de plata pentru următoarele obligații fiscale: impozitul pe venit, impozitul minim, impozitul pe venitul din salarii, taxa pe valoarea adăugată, contribuții la asigurările sociale si la fondurile speciale

In ceea ce privește accizele de plata la bugetul statului, acestea nu au fost declarate in perioada 2006 - 2008, explicația reclamantului fiind aceea ca atât societatea, cat si organele statului au înțeles si aplicat diferit prevederile Codul fiscal privitoare la regimul accizelor.

Instanța a admis această apărare, considerând-o susținută de următoarele înscrisuri:

- adresa nr. x emisa de Ministerul Economiei si Finanțelor - f.164, prin care s-a comunicat societății ca produsele realizate de societate sunt exceptate de la plata accizelor, in conformitate cu prevederile art. 175 indice 4, întrucât nu sunt destinate utilizării drept carburant sau combustibil,

- autorizațiile de utilizator final emise de autoritățile fiscale/vamale începând cu data de 19.06.2006 (autorizațiile nr. x).

Prin urmare, in condițiile in care autoritățile fiscale/vamale au avut o atitudine oscilanta cu privire caracterul solvenților produși de S.C. B. S.R.L. - au emis autorizații de utilizator final confirmând caracterul neaccizabil al produselor, au efectuat acte de control anterior anului 2008, prin care nu s-au constatat debite fiscale, au eliberat adresa nr. x/10.06.2006 - f.164, prin care a fost atestat caracterul neaccizabil al produselor (procedura prealabila fiscală s-a întins pe parcursul a 4 ani, in care s-a dispus de două ori refacerea inspecției fiscale), instanța nu poate retine reaua credință a administratorului societății in nedeclararea accizelor de plata la bugetul statului.

Un alt aspect relevant este si acela ca instanțele de judecata au constatat, in procedura contravențională, caracterul neaccizabil al produselor S.C. B. S.R.L., dispunând restituirea produselor confiscate (sentința nr. 1502/11.05.2009 pronunțata de Judecătoria Drăgășani -f.209-215).

De asemenea, organele de cercetare penala au dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. a), b), c), f) din Legea nr. 241/2005, reținând ca nu s-a făcut dovada vinovăției administratorului A., precum si faptul ca documentațiile tehnice care au stat la baza procesului de producție au fost aprobate de ANAF

La rândul sau, administratorul judiciar a arătat in raportul întocmit la data de 21.08.2013 ca debitoarea a ajuns in stare de insolventa ca urmare a unor împrejurări obiective determinate de înțelegerea si aplicarea diferita a unor dispoziții din Codul fiscal cu privire la regimul accizelor .

Prin urmare, in opinia instanței, toate aceste aspecte sunt de natura a fundamenta ideea ca activitatea administratorului de nedeclarare a obligațiilor fiscale nu a fost săvârșită cu reaua-credință cerută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Existenta unor debite restante nu înseamnă per se ca administratorul a acționat cu rea-credință, in lipsa dovedirii unui scop ilicit urmărit de acesta.

Paratele nu au identificat acte de transfer fraudulos sau diminuări ale patrimoniului societății, dimpotrivă, odată cu deschiderea procedurii insolventei, toate bunurile din patrimoniul societății au fost valorificate pentru stingerea creanței fiscale, prin urmare, obligațiile fiscale nu au putut fi achitate pentru ca societatea nu dispunea nici de lichiditățile financiare, nici de activele necesare pentru a se achita debitul fiscal ulterior anului 2013.

Proba relei credințe a administratorului, în ipoteza aflata în discuție, revine organului fiscal, în lipsa dovezii contrare neputând fi răsturnată prezumția de bună credință a administratorului.

Prin sentința nr. 515 din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței ("deciziei") nr. 464 din 12 octombrie 2018 formulată la data de 31 octombrie 2018 de către expertul fiscal D. privind pe reclamantul A. și pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.

Împotriva sentinței ("deciziei") nr. 464 din 12 octombrie 2018, au declarat recursuri pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și ca mandatar al pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, se arată - circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - că soluția dată de prima instanță este greșită, fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate, atât a prevederilor art. 47 și art. 270 din Codul de procedură fiscală, cât și a dispozițiilor Ordinului nr. 94/2006.

De asemenea, instanța de fond ar fi făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 25 și art. 26 din Codul de procedură fiscală și ale OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În esență, recurenta a arătat că decizia de angajare a răspunderii solidare a intimatului reclamant a fost legal comunicată prin publicarea pe internet, la data de 10.08.2016, a anunțului colectiv nr. 28968, după ce plicul transmis prin poștă cu confirmare de primire la adresa părții a fost returnat.

A mai precizat că, potrivit legii, actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, că mențiunile lipsă invocate de prima instanță nu erau esențiale, pentru a atrage nulitatea comunicării, iar contestația administrativă formulată de intimat a fost depusă cu mult peste termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. x.

Cât privește soluția dată pe fondul litigiului, recurenta a arătat că procedura atragerii răspunderii solidare prevăzută de Codul de procedură Fiscală nu exclude alte proceduri (de ex, cea prevăzută de legea insolvenței), iar în cauză au fost respectate dispozițiile legale incidente ale Codului de procedură fiscală, ale OPANAF nr. 127/2014 și ale Legii societăților nr. 31/1990, în speță fiind întrunite toate condițiile răspunderii solidare.

A reiterat în acest sens constatările din actele administrative fiscale contestate.

În acest context recurenta a invocat și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticând considerentele sentinței referitoare la nedovedirea relei credințe.

În sfârșit, în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, nefiind îndeplinite condițiile art. 451 alin. (1) și art. 453 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, întemeiată pe motivul de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat interpretarea eronată de către prima instanță a prevederilor OPANAF nr. 94/26.01.2006, ale art. 47 alin. (5)-(7) și art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Legea nr. x privind Codul de procedură Fiscală.

A susținut recurenta că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală și că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost legal comunicată prin publicarea pe internet a anunțului colectiv, care - potrivit legii - este considerat comunicat după 15 zile de la publicare, astfel că în mod legal s-a respins ca tardivă contestația formulată de intimatul reclamantul a mai mult de 45 de zile de la data de 25.08.2016.

Din chiar cele menționate de instanța de fond rezultă că, în fapt, procesul-verbal cuprinde numele funcționarului public care l-a întocmit, precum și domiciliul fiscal al contribuabilului, iar textul de lege nu impune ca anunțul și procesul-verbal de afișare să cuprindă și data retragerii.

De asemenea, judecătorul fondului adaugă la textul art. 47 alin. (6) din C. proc. civ. în sensul că trebuia dovedită împrejurarea că intimatul reclamant cunoaște faptul că, după 60 de zile de la data publicării, anunțul urma să fie retras.

Și în ceea ce privește soluția dată fondului, instanța reține eronat inaplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Codul de procedură fiscală, adăugând la lege, fără să țină seama de faptul că atragerea răspunderii solidare în temeiul Codului de procedură fiscală intervine dacă debitorul este declarat insolvabil în condițiile acestui act normativ, debitorul putându-se afla totodată și în stare de insolvență.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

A susținut în apărare că hotărârea atacată este temeinic motivată, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De asemenea, a afirmat că este nefondat și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 47 alin. (5), (6) și 7 din Codul de procedură fiscală, cu consecința constatării ca fiind formulată în termenul legal contestația administrativă, termen pe care l-a calculat de la data la care decizia de angajare a răspunderii solidare i-a fost efectiv comunicată, la cerere, la data de 23.11.2016, iar nu de la data de 25.08.2016, așa cum greșit a socotit recurenta pârâtă ANAF.

În acest context, a mai afirmat că nu a primit niciun aviz poștal, recurentele pârâte nu au făcut dovada imposibilității realizării procedurii de comunicare a deciziei prin vreuna dintre modalitățile prevăzute la art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nici dovada publicării anunțului, atât la sediul AJFP Olt, cât și pe site-ul ANAF simultan, conform art. 47 alin. (5), și nici că durata afișării a fost de 60 de zile.

A invocat, totodată, intimatul reclamant hotărârea CEDO din Cauza S.C. E. - S.A. Cluj-Napoca și S.C. F. - S.R.L. și alții împotriva României, în care s-a statuat că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate la art. 6 par. 1 din Convenție se aplică și în domeniul specific al comunicării actelor judiciare către părți. A mai invocat și hotărârea similară din Cauza S.C. G. - S.R.L. împotriva României, prin care s-a reținut lipsa de acces la instanță a reclamantei citate în proces doar prin afișare.

În ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei, intimatul reclamant și-a însușit pe deplin considerentele sentinței, reiterând istoricul litigiilor societății debitoare S.C. B. S.R.L..

A precizat că, în calitatea sa de administrator al societății, nu a determinat cu rea-credință nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale invocând și concluziile raportului de expertiză.

Recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susțineri din cererile de recurs.

În faza recursului, s-a derulat procedura de regularizare a căilor de atac exercitate și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin e-mail, intimatul-reclamant A. a depus, la data de 5 aprilie 2021, concluzii scrise.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrativ-fiscale reprezentate de Decizia nr. OTG-DEC 22240/20.07.2016 de angajare a răspunderii solidare și de Decizia nr. CRR REG-9227/30.01.2017 de soluționare a contestației administrative.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește invocarea, prin cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurenta nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esențială a sa pe care instanța nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței și care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluție în cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de fond a exprimat părerea sa, diferită de a părților, asupra anumitor acte sau operațiuni prealabile emiterii actelor fiscale contestate nu constituie o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

Astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistența unor considerente în favoarea admiterii acțiunii și a unor considerente care susțin respingerea acțiunii, sau, după caz, la considerente care contrazic soluția menționată în dispozitivul hotărârii, niciuna dintre situațiile premisă neregăsindu-se în speță.

Examinând în continuare sentința recurată prin prisma criticilor formulate, susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova sunt fondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivului comun de recurs.

Recurentele critică modul greșit de interpretare și aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 47 alin. (5), (6) și 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar și a art. 25 și art. 26 din Codul de procedură fiscală și ale OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, se constată că, deși a făcut referire expresă la prevederile art. 47 din Codul de procedură fiscală, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora, considerând fără temei că nu a fost legal comunicat actul administrativ fiscal contestat.

Astfel, Înalta Curte reține, că, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 (forma în vigoare la data afișării), "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (...). (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afișarea unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează: a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F.; b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. (6) Anunțul prevăzut la alin. (5) se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente: a) numele și prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului; b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului; c) denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ fiscal. (7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."

Din probatoriul administrat în fața instanței de fond, reiese că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată intimatului reclamant la adresa de domiciliu la data de 20.07.2016, scrisoarea recomandată fiind însă returnată expeditorului la data de 08.08.2016 cu mențiunea "expirat termen de păstrare", iar intimatul reclamant nu s-a înscris în fals împotriva mențiunilor factorului poștal.

În aceste împrejurări, recurenta pârâtă a procedat la publicarea anunțului colectiv nr. 29968 la sediul AJFP Olt și pe pagina de internet a ANAF, concomitent, conform art. 47 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură fiscală, la data de 10.08.2016, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii, pe care intimatul reclamant nu l-a denunțat ca fals.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (7) din același act normativ, ca urmare a publicării anunțului, actul administrativ fiscal este considerat comunicat la 15 zile de la afișare.

Cum intimatul reclamant a formulat contestația administrativă abia la data de 27.12.2016 (data poștei), mult după împlinirea termenului legal de 45 zile prevăzut de art. 270 din Codul de procedură fiscală și calculat de la data la care actul fiscal în discuție a fost considerat comunicat potrivit legii.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisive împrejurările că în procesul-verbal întocmit de organele fiscale nu s-au menționat numele, prenumele si funcția funcționarului public care l-a întocmit, ci doar numele "C..", iar la rubrica domiciliul fiscal al reclamantului s-a trecut doar "mun. Ploiești" "fără alte elemente de identificare, care să îi permită reclamantului să realizeze că este persoana vizată de acel anunț".

Înalta Curte constată, în primul rând, că astfel de critici de nelegalitate - examinate de judecătorul fondului prin raportare la dispozițiile pct. 9 din Anexa 2 a OPANAF nr. 94/26.01.2006 - nu au fost formulate de reclamant prin acțiunea introductivă, iar instanța nu se poate autoînvesti cu examinarea unor motive din oficiu (față de prevederile exprese ale art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.), iar în al doilea rând, că actul normativ primar impune ca elemente obligatorii ale anunțului doar numele și prenumele sau denumirea contribuabilului, domiciliul fiscal al contribuabilului, precum și denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ-fiscal, iar cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii nu este prevăzut expres.

De altfel, art. 49 din Codul de procedură fiscală prevede la alin. (1) cazurile de nulitate absolută a actului administrativ fiscal, precizând expres la alin. (3) că "actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1) sunt anulabile.", iar nu lovite de nulitate absolută și necondiționată.

Or, Înalta Curte constată că intimatul reclamant nu a dovedit vreo vătămare decurgând direct și exclusiv din faptul că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare nu cuprinde și data dezafișării anunțului colectiv.

De altfel, instanța de recurs apreciază că scopul normei cuprinse în art. 47 a fost atins, fiind identificate, atât persoana care a realizat procedura de comunicare prin publicitate - C.. - indicată în cuprinsul anunțului colectiv ca C., cu date de contact, cât și contribuabilul "A., fost administrator al S.C. B. SRL",.

Cât privește împrejurarea că actul a cărui comunicare s-a realizat prin publicitate nu ar fi fost integrat în anunț, se remarcă - de asemenea - faptul că o asemenea împrejurare nu a fost criticată de reclamant prin acțiune, iar legiuitorul nici nu a prevăzut integrarea conținuturilor in extenso ale actelor fiscale în anunțul colectiv.

De altfel, anunțul colectiv cuprinde mențiunea expresă că actele administrative menționate pot fi consultate de titularii acestora la sediul organului fiscal emitent, fiind indicate și datele persoanei de contact C., precum și precizarea că ele sunt considerate comunicate, potrivit legii de procedură fiscală, la data de 25.08.2016.

Jurisprudența CEDO invocată de către intimatul reclamant este nerelevantă pentru problema de drept discutată, situațiile din cele două spețe nefiind similare cu cea din prezentul litigiu, unde nu se poate reține lipsa accesului la o instanță prin necitarea corespunzătoare în proces sau citarea doar prin afișare a părților în fața instanței de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, față de soluția de menținere ca temeinică și legală a actului administrativ fiscal prin care s-a constatat de către autoritatea fiscală a depunerii peste termen a contestației administrative, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care privesc fondul raportului de drept fiscal litigios.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Deciziei nr. 464 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2021.