ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4670/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC 22201 din 22.10.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și a Deciziei de soluționare a contestației nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Prin sentința nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021, Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.

Împotriva sentinței nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC 22201 din 22.10.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și a Deciziei de soluționare a contestației nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

În motivarea recursului, recurentul - reclamant a susținut că instanța de fond, în mod nelegal și netemeinic, a apreciat că prin înșiruirea datelor din raportul de inspecție fiscală din data de 14.12.2016 intimatele ar fi făcut dovada relei-credințe a reclamantului și actul administrativ contestat ar putea fi considerat ca fiind motivat.

Intimatele nu au probat existența condiției privind reaua-credință a reclamantului, simpla prezumție că insolvabilitatea societății s-a produs ca urmare a conduitei sale, fără ca aceasta să fie concretizată în acțiuni sau inacțiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credințe, câtă vreme nu s-a probat, prin niciun mijloc de probă, că recurentul în calitate de administrator a acționat cu rea-credință și în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

A arătat recurentul că pârâtele ar fi trebuit să probeze că a acționat în mod conștient în scopul creării unor obligații fiscale în sarcina societății debitoare aflate în stare de insolvabilitate, stare ce ar face imposibilă recuperarea creanțelor. Cu toate acestea, nu s-a făcut niciun fel de dovadă în acest sens, neexistând elemente de fapt precise și certe care să justifice stabilirea răspunderii solidare a recurentului, descrierea faptei în decizia de atragere a răspunderii solidare fiind făcută în termeni generali, fără expunerea concretă a elementelor care au determinat antrenarea acestei răspunderi.

Aprecierile inspectorilor fiscali, preluate mot-a-mot de către instanța de fond, sunt chestiuni de fiscalitate, de înregistrare a unor operațiuni contabile, efectuate de către contabila societății și care sunt susceptibile de interpretări, neputând face dovada relei-credințe a sa.

Astfel, soluția pronunțată este nelegală având în vedere că dispozițiile Codului de procedură fiscală - art. 25 lit. d) - impun existența relei credințe a administratorului în îndeplinirea obligațiilor, iar dovedirea acestei cerințe revine organului fiscal ce a luat măsura antrenării răspunderii administratorului. Reaua-credință nu rezultă din simplul fapt al neachitării debitelor societății, așa cum au motivat intimatele, motivare preluată mot-a-mot și de instanța de fond, ci trebuie dovedită, iar în cauză nu s-au invocat și nici dovedit împrejurări în baza cărora să se poată aprecia că recurentul a acționat cu rea-credință în îndeplinirea obligațiilor fiscale, în condițiile în care din 2013 societatea a fost administrată de administratorul judiciar și ulterior de lichidatorul judiciar (după intrarea în faliment), bunurile societății fiind valorificate în scopul plății debitelor restante la bugetul de stat, nefiind invocate în cauză sustragerea sau ascunderea activelor societății.

De asemenea, în mod nelegal, cu aplicarea greșita a normelor de drept, instanța de fond a înlăturat apărările reclamantului referitoare la actele întocmite în cursul procedurii de insolventa a S.C. B. S.R.L., apreciind eronat că actul administrativ nu s-a emis în cursul procedurii de insolvență, ci în temeiul Codului de procedură fiscală, fără a avea în vedere și a analiza întreaga situație a societății pentru datoriile căreia a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului.

Astfel, instanța de fond nu a făcut nicio referire și nu a avut în vedere datele concrete privind societatea debitoare S.C. B. S.R.L., respectiv:

- intrarea acesteia în procedura generală de insolvență la data de 12.12.2013 și numirea unui administrator judiciar sub supravegherea căruia s-a desfășurat activitatea economică a societății până la data intrării în procedura de faliment (09.09.2019), data la care societatea a fost dizolvată, ridicat dreptul de administrare și nu s-a mai desfășurat activitatea economică;

- datoriile S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat la data intrării în procedura generală de insolvență - 12.12.2013 și înscrise la masa credală au fost în cuantum de 12.088 de RON și au fost achitate în integralitate prin planul de reorganizare propus de debitoare și desfășurat până la data de 09.09.2019 când, datorita creanțelor curente din cursul procedurii generale de insolvență, Tribunalul Olt a dispus trecerea societății în procedura de faliment;

- dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2006, respectiv art. 49 alin. (1) lit. a), care prevăd în mod expres actele și operațiunile pe care le poate desfășura o societate aflată în procedura generală de insolvență, cu mențiunea expresă că toate acestea se vor realiza sub supravegherea administratorului judiciar.

Referitor la cuantumul efectiv al creanțelor datorate către AJFP, recurentul a susținut că creanța pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare nu este una certă, așa cum greșit a reținut instanța de fond, având în vedere că, urmare a distribuirilor din procedura de faliment, AJFP Olt figurează cu o creanță în valoare de 7.482.700 de RON, iar decizia a fost emisă pentru suma de 7.501.950 de RON.

Intimata - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, cu privire la faptul că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinței, instanța de fond s-a limitat la a prelua, aproape în integralitate, apărările pârâtelor, dând o aparență de motivare a hotărârii pronunțate.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată este reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Examinând considerentele sentinței recurate, în raport cu cererea de chemare în judecată, actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși, aparent, sentința cuprinde argumente de fapt și de drept, în realitate situația de fapt și juridică reținută de instanța de fond reprezintă o preluare a argumentelor prezentate în cadrul Deciziei nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 privind soluționarea contestației, emisă de Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul D.G.R.F.P. Craiova, și a apărărilor formulate de pârâtă la instanța de fond, fără a rezulta că au fost avute în vedere în vreun fel și probele administrate în cauză.

Astfel, judecătorul fondului nu a analizat prin prisma documentelor aflate în dosar implicarea reclamantului în activitatea societății, în sensul de a produce starea de insolvență prin propriile acțiuni exercitate cu rea-credință. Considerentele hotărârii recurate cuprind doar afirmații de ordin general, fără nicio referire la vreun înscris din care să rezulte concret și evident o acțiune/inacțiune a reclamantului exercitată cu rea-credință, în scopul de a induce falimentul societății.

Simpla afirmație, preluată de altfel din decizia de soluționare a contestației, în sensul că reclamantul, în calitatea sa de administrator, nu a depus diligențe pentru a-și achita debitele către bugetul de stat, manifestând dezinteres pentru achitarea obligațiilor restante, nu poate crea o prezumție absolută a existenței unei rele - credințe a acestuia, conform ipotezei prevăzute de art. 25 alin. (2)

1

din Legea nr. 207/2015.

Ca urmare a faptului că a preluat argumentele reținute prin decizia de soluționare a contestației, argumente reluate și prin apărările formulate de pârâtă, instanța de fond nu a răspuns în mod efectiv motivelor pentru care reclamantul a solicitat anularea actelor administrative fiscale.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Ori, în speță, verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, se constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului, ci doar a preluat, necritic, aproape toate susținerile pârâtei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în fața instanței de fond nu a fost administrat un probatoriu suficient și adecvat dezlegării raportului juridic litigios, neputându-se preleva date concrete cu privire la numirea reclamantului în calitate de administrator special după deschiderea procedurii insolvenței și întinderea limitelor mandatului stabilit de administratorul judiciar, respectiv, de judecătorul sindic.

Aceste elemente erau esențiale în analiza demersului judiciar pentru ca judecătorul fondului să își formeze propria convingere asupra legalității și temeiniciei actelor administrative contestate.

Prin urmare, motivarea instanței de fond nu permite instanței de control judiciar examinarea legalității sentinței prin care a fost respinsă acțiunea, în ceea ce privește motivele invocate de reclamant de anulare a actelor administrative contestate astfel încât să asigure recurentului-reclamant un proces echitabil, întrucât cauza a fost soluționată fără să fie analizate efectiv și să fie lămurite motivat împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamant, în raport cu circumstanțele cauzei și probele administrate, elemente imperativ necesare pentru exercitarea controlului de legalitate, lipsa acestora fiind echivalentă cu nemotivarea hotărârii pronunțate.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza în mod real și efectiv temeinicia și legalitatea actelor administrative atacate prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (2)

1

din Legea nr. 207/2015, care constituie temeiul de drept care a stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, prin luarea în considerare a tuturor susținerilor formulate prin acțiune, urmând a dispune suplimentarea probatoriului constând în înscrisuri care să probeze elementele menționate mai sus și pe care judecătorul fondului nu le-a luat în considerare la pronunțarea soluției.

Totodată, în rejudecare, prima instanță urmează a analiza și aspectele invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul -reclamant A. împotriva sentinței nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeiași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.