ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 iunie 2017, reclamantul A., în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. CRR_REG-45404/27.12.2016 emisă de comisia constituită la nivelul D.G.R.F.P. Craiova, solicitând anularea acesteia, precum și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG/DEC nr. 31932/19.10.2016 emisa de A.J.F.P. Olt.

Prin sentința nr. 185 din data de 22 martie 2018 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a anulat decizia nr. OTG-DEC 31932 din 19.10.2016 emisă de A.J.F.P. Olt și decizia nr. CRR-REG-45404/27.12.2016 emisă de D.G.R.F.P. Craiova, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii reclamantului, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiate.

În cauza dedusă judecații sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, rezultând faptul ca exista un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarata insolvabilitatea), o fapta ilicita reglementata de norma speciala, legătura intre prejudiciu si fapta ilicita, insolvabilitatea fiind determinata de neachitarea obligațiilor de plata la bugetul general consolidat al statului precum si o forma de vinovăție (care poate fi si culpa levis-neglijenta, neexistand o dispoziție care sa oblige la dovedirea intenției directe).

Conform art. 144 indice 3, art. 72 si art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, administratorul societății este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligațiilor reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute de aceasta lege, precum si cele impuse prin actul constitutiv al societății.

In cauză, răspunderea solidară înseamnă preluarea responsabilității de către persoanele vinovate în sensul de a plați o creanță fiscală datorată de o alta persoană, în situațiile reglementate de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 207/2015: "reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și reprezentanții desemnați ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile ce revin, potrivit legislației fiscale, persoanelor sau entităților reprezentate."

In conformitate cu prevederile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul este obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea si actului constitutiv le impun.

Obligația de a achita la scadenta creanțele fiscale revine exclusiv administratorului, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 35 din. Legea nr. 207/2015:

"plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti ori de a colecta și plăti, după caz, impozite, taxe și contribuții sociale".

Astfel, răspunderea solidară a fost stabilită în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, în sarcina administratorului de la acea dată ori persoanelor care, cu rea-credință, nu au îndeplinit obligațiile fiscale respectiv achitarea creanțelor fiscale la termenele scadente, în numele și din averea societății debitoare.

Instanța de fond a reținut în mod eronat, în ceea ce privește cea de-a doua condiție referitoare la reaua credință a reclamantului că, în cauză, nu s-a probat neîndoielnic că acesta a acționat cu intenția vădită de a prejudicia interesele societății comerciale al cărui administrator a fost și implicit, a afectat bugetul statului prin neplata taxelor si impozitelor datorate de societate.

Or, faptele descrise conduc la concluzia certă ca administratorul societății a fost de rea credință pentru faptul că a produs în perioada mandatului său pierderi în mod continuu în averea debitoarei prin acumularea de obligații restante la bugetul general consolidat al statului și totodată neachitarea obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului si un dezinteres total pentru achitarea obligațiilor restante, contrar dispozițiilor art. 20. alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează expres:"Reprezentantii legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si reprezentanții desemnați ai asociațiilor fara personalitate juridica sunt obligați să îndeplinească obligațiile ce revin potrivit legislației fiscale persoanelor sau entităților reprezentate.,,

Se poate deduce cu ușurința că a existat rea credință, atâta vreme cât avea cunoștința de obligațiile pe care le avea de achitat, fiind emise o serie întreaga de acte de executare despre care contestatorul avea cunoștința, acestea fiindu-i comunicate.

In conformitate cu prevederile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Obligația de a achita la scadenta creanțele fiscale revine exclusiv administratorului, potrivit prevederilor art. 1 punctul 35 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, unde se precizează ca plătitor este persoana care, in numele contribuabilului, conform legii, are obligația de a plați sau de a retine si de a plați ori de a colecta si de a plați, după caz, impozite, taxe si contribuții sociale.

Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 stabilesc criteriile de determinare a modului de indeplinire a obligațiilor administratorului persoanei juridice, prin trimiterea la normele privind răspunderea mandatarului.

Mandatarul, administratorul societății, trebuie să dea dovadă de bună credință în îndeplinirea obligațiilor, trebuind să execute obligațiile cu bună credință și diligența unui bun proprietar.

Or, în cauza dedusa judecății, sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, rezultând faptul că există un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarată insolvabilitatea), o fapta ilicită reglementată de norma specială, legătura între prejudiciu și fapta ilicită (insolvabilitatea fiind determinată de neachitarea obligațiilor de plată la bugetul general consolidat al statului precum și o formă de vinovăție (care poate fi și culpa levis-neglijenta, neexistand o dispoziție care să oblige la dovedirea intenției directe).

De asemenea, instanța de fond, la pronunțarea sentinței a reținut faptul ca perioada supusa controlului (10.04.2009 - 31.12.2012) și pentru care a fost emisa decizia de impunere nr. x/30.01.2015 se suprapune aproape integral cu perioada în care reclamantul a avut calitatea de administrator al societății comerciale debitoare (07.04.2009 - 09.06.2011) precum și faptul că activitatea efectivă de conducere a societății s-a realizat de către C. care a decedat la data de 21.04.2013, în schimbul calității de administrator de drept reclamantul fiind recompensat de defunct cu diferite sume de bani și un loc de muncă, neexistand dovezi că reclamantul a efectuat acte de comerț pentru societatea debitoare.

Mai mult decât atât, instanța de fond a făcut referire la faptul ca la solicitarea S.C. B. S.R.L. a fost deschisă procedura generală a insolventei prin încheierea nr. 99/03.12.2014 a Tribunalului Olt.

Or, raportat la acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că Legea nr. 85/2006 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, în cadrul căreia poate fi creditor și, statul, pentru creanțele neachitate la bugetul de stat.

Pe de altă parte, Codul de procedură, fiscală instituie răspunderea solidară conform art. 25 și următoarele ca modalitate de recuperare numai a creanțelor bugetare.

Aceste două acte normative nu conțin dispoziții exprese referitoare la aplicarea cu prioritate a unora sau altora din normele pe care le edictează, cu incidență în ceea ce privește recuperarea creanțelor bugetare.

Așadar, existența pe rolul Tribunalului Olt a unui dosar de insolvență în care s-au luat anumite măsuri nu reprezintă un motiv care să facă inaplicabile dispozițiile art. 25 din Codul de procedură fiscală, întrucât dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu exclud procedura atragerii răspunderii solidare specifică recuperării creanțelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil, statul având la dispoziție mai multe proceduri de recuperare a creanțelor sale.

Răspunderea solidară înseamnă preluarea responsabilității de către persoanele vinovate, în sensul de a plăti o creanță fiscală datorată de o altă persoană, în situațiile reglementate de prevederile art. 25 din Codul de procedură fiscală și art. 23 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stabilesc că: Îîn cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului".

Conform art. 144

3

, art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, administratorul societății este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligațiilor reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege, precum și cele impuse prin actul constitutiv al societății.

Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 stabilesc criteriile de determinare a modului de îndeplinire a obligațiilor administratorului persoanei juridice, prin trimiterea la normele privind răspunderea mandatarului.

Mandatarul, administratorul societății, trebuie sa manifeste o conduită " bonus vir" si să dea dovadă de bună credință în îndeplinirea obligațiilor, trebuind să execute obligațiile cu bună credință și diligenta unui bun proprietar (art. 2018 noul C. civ.).

De asemenea, în cazul mandatului cu titlu oneros, dispozițiile art. 1540 din vechiul C. civ. (art. 2019 noul C. civ.) reglementează antrenarea răspunderii mandatarului pentru orice culpă în executarea obligațiilor.

Or, în speță, contrar celor reținute de instanța de fond, reclamantul nu a manifestat o astfel de conduită, nefăcând vreo dovadă cu privire la demersurile efectuate în sensul îndeplinirii acestor obligații și la împrejurările invocate in acțiune.

Mai mult, în dovedirea relei credințe, nu s-a reținut nici faptul ca reclamantul, in calitate de administrator al societății, a participat la operațiunile juridico-economice si contabil-financiare prin care societatea a inregistrat debite către bugetul statului, nu a plătit obligațiile fiscale ale societății, nu a întreprins nicio măsura in vederea stingerii acestora, respectiv nu a făcut dovada că a încercat redresarea economică a societății sau obținerea de facilități fiscale.

Față de cele prezentate, contrar celor reținute de instanța de fond, s-a procedat corect și legal la atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. concluzionând astfel că există un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarată insolvabilitatea), o faptă ilicită reglementată de norma specială, legătura între prejudiciu și fapta ilicită (insolvabilitatea fiind determinată de neachitarea obligațiilor de plată la bugetul de stat) precum și o formă de vinovăție.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituirea răspunderii solidare face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal care impune reglementări fiscale speciale (Decizia nr. 1070/2009 a ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal).

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimatul reclamant a arătat, în ceea ce privește excepția nulității recursului, că în cuprinsul acestuia nu se regăsește niciunul dintre motivele de casare prevăzute în art. 488 noul C. proc. civ.

Pe fond, a reiterat principalele susțineri din acțiunea introductivă,în sensul că, în cauză, starea de insolvabilitate este dovedita si de astfel necontestata.

Cel de-al doilea element necesar si determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, reaua credința, reprezintă o stare de fapt ce trebuie dovedita. întrucât legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție in cazul procedurilor arătate mai sus.

Retine instanța de fond că, sub aspectul dovedirii relei credințe, nu s-a probat ca reclamantul a acționat cu intenția vădita de a prejudicia interesele societății comerciale al cărui administrator a fost.

În același context, intimatul reclamant a depus probe la dosarul cauzei din care rezultă fără putință de tăgadă că nu se face vinovat de starea de insolvență a societății și ca nu a efectuat acte și fapte de comerț. De asemenea, nu a acționat cu rea credința in prejudicierea intereselor societății.

Astfel recurenții (parați) au inițiat a serie de acțiuni cu caracter penal care au fost soluționate pe diferite grade de jurisdicție după cum urmează:

Serviciul de investigare a Criminalității Economice din cadrul I.PJ. Olt, a soluționat plângerea formulata de recurenții (parați), depusa la data de 28.01.2015 prin Referatul cu propunere de clasare a cauzei din 20.08.2015

Prin Ordonanța emisă la data de 09.10.2015, in dosarul x/2015 de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt s-a dispus clasarea cauzei după începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prevavută de Legea 241/2005.

Prin Ordonanța nr. 151/11/2/2015 emisa la data de 26.10.2015 de Prim Procurorul al Parchetului de pa langa Tribunalul Olt a fost repinsă ca nefondată plângerea formulată de recurenții (parați) impotriva soluției pronunțata anterior si s-a avut în vedere că soluția dată de procuror, prin care s-a constatat că administratorul de fapt al S.C. B. S.R.L., numitul C. a decedat si ca acesta este răspunzător de operațiunile comerciale desfășurate de societate.

Toate Ordonanțele organului de urmărire penală au rămas definitive prin încheierea nr. 319/02.12.2015 a Tribunalului Olt, secția penala, iar prin aceasta hotărâre definitivă instanța penală a respins ca nefondată plângerea formulată de AJFP Olt împotriva Ordonanațelor de clasare adoptate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Recurenții invoca împrejurări cu privire la care instanța penală s-a pronunțat definitiv cu privire la administratorul de fapt al societății, precum si cu privire la constatarea ca intimatul reclamant nu a efectuat acte și fapte de comerț, intrucat nu a existat nici-o dovada, nici-o proba in acest sens.

În același context solicită a se avea în vedere drept probatoriu practica si jurisprudenta Curții de Apel Craiova - asa cum a fost motivate prin sentinta recurata, in sensul că: "Suplimentar, curtea apreciază ca nu lipsit re relevanta juridical nici faptul ca si administratorul ulterior reclamantului la societatea debitoare s-a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare pentru perioada care a avut aceasta calitate de crept, considerentele instanței de fond fiind in același sens cu cele reținute de instant in prezenta cauza, suplimentar, existând si o soluție de clasare in materie penala unde s-au efectuat cercetări pentru infracțiunea de evaziune fiscală,,

Prin decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. OTG DEC 31932/19.10.2016, organele de control fiscal au dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a reclamantului A., în solidar cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Slatina, în limita sumei de 4.437.032 RON.

Pentru a dispune astfel, organul fiscal a reținut că S.C. B. S.R.L. Slatina datorează suma de 4.437.703 RON către bugetul general consolidat al statului și că aceste obligații fiscale provin în proporție de 99, 9% din decizia de impunere nr. F/OT 38/30.01.2014 în care perioada verificată a fost 10.04.2009 - 21.12.2012 la profit și 10.04.2009-30.11.2014 la TVA. Diferența de 0,1 % este reprezentată de impozite și taxe din declarațiile depuse de debitor pe proprie răspundere la organul fiscal în perioada 25.06.2012 - 25.07.2013 și din deciziile de calcul ale accesoriilor emise de organul fiscal pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

De asemenea, organele fiscale au mai reținut următoarele aspecte:

În primul rând, agentul economic s-a aflat în insolvență începând cu data de 03.12.2014, în faliment din data de 23.02.2015 și a fost radiat în data de 06.06.2016.

În al doilea rând, prin încheierea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 99/03.12.2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței conform legii nr. 85/2014, obligațiile restante la data deschiderii procedurii fiind în sumă de 4129 RON. Conform sentinței nr. 120/23.02.2015 emisă de Tribunalul Olt, începând cu data de 27.02.2015 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014. Anterior acestei date, cu adresa nr. x/21.01.2015, a fost înaintat raportul de inspecție fiscal x/21.01.2015, decizia de impunere x/21.01.2015 și procesul-verbal nr. x/20.01.2015 întocmit de organele de inspecție fiscal din cadrul DGRFP Craiova - AJFP Olt către societate și D.. Adresa a fost confirmată în data de 28.01.2015 de către societate și în data de 30.01.2015 de către lichidatorul judiciar. Notificarea intenției de intrare în procedura de insolvență a fost făcută de către E., administrator al S.C. B. S.R.L. Slatina, cu adresa nr. x/24.11.2014, înregistrată la AJFS Olt sub numărul OT 81546/24.11.2014.

În al treilea rând, pentru recuperarea obligațiilor datorate de către societate au fost întreprinse măsuri de executare silită, sens în care au fost emise mai multe somații de plată însoțite de titluri executorii.

Nu în ultimul rând, au fost indisponibilizate conturile bancare deschise de societatea debitoare la mai multe unități bancare și la Trezoreria Slatina, fiind emise în acest sens adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ale acesteia.

Prin notificarea nr. OTG -Dec 13812/12.05.2016 i s-a solicitat reclamantului A. ca în data de 01.06.2016, ora 9:00 să se prezinte la sediul AJFP Olt, în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei de angajare a răspunderii solidare. Notificarea a fost confirmată la data de 16.05.2016.

Reclamantul s-a prezentat în data de 01.06.2016, ora 9:00 însoțit de avocatul F. și a răspuns la întrebări, conform declarației înregistrate sub nr. x/01.06.2016. A fost întocmit în acest sens procesul-verbal nr. x/01.06.2016 în care a fost consemnată declarația data, reclamantul menționând că a fost administrator formal al societății în perioada 07.04.2009 - 10.06.2011, administrarea efectivă a firmei fiind făcută de către C., pentru care a fost emisă împuternicirea FN/12.05.2009.

În continuarea declarației, reclamantul a menționat că în toată această perioadă nu a făcut acte de dispoziție, nu a semnat nici un contract sau alte operațiuni financiare sau comerciale, nu are cunoștință de datoriile firmei și nu a luat măsura legală a ieșirii din firmă întrucât nu cunoștea legislația în vigoare. A anexat în copie împuternicirea din data de 12.05.2009.

În data de 01.07.2016 reclamantul a precizat că nu cunoaște nimic despre datoriile societății pentru că nu s-a ocupat de nici un fel de operațiuni contabile sau comerciale ale acesteia iar la data cesionării activelor și pasivelor, aceasta nu avea nici un fel de datorii.

Împotriva deciziei de antrenare a răspunderii solidare reclamantul a formulat contestație administrativă iar prin decizia nr. CRR REG -45404/27.12.2016 emisă de către pârâta DGRFP Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată contestația și menținută decizia atacată.

În contradicție cu cele susținute de către organele fiscale, instanța de fond a considerat că deciziile contestate sunt nelegale și netemeinice, în cauză neprobându-se neîndoielnic că reclamantul a acționat cu intenția vădită de a prejudicia interesele societății comerciale al căruia administrator a fost și implicit, a afecta bugetul statului prin neplata taxelor și impozitelor datorate de societate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtelor este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. OTG_DEC 31932/19.10.2016, emisă de A.J.F.P Olt și de Decizia nr. 45404/27.12.2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova în soluționarea contestației administrative.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Instanța de fond a reținut, în esență, că activitatea efectivă de conducere a societății s-a realizat de către C. care a decedat la data de 21.04.2013, în schimbul calității de administrator de drept reclamantul fiind recompensat de defunct cu diferite sume de bani și un loc de muncă, neexistând dovezi că reclamantul a efectuat acte de comerț pentru societatea debitoare.

Având în vedere că reclamantul nu a exercitat efectiv atribuții de conducere sau operațiuni de comerț pentru societatea debitoare, deși era investit oficial ca administrator de drept al acesteia, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de antrenare a răspunderii solidare a acestuia se fac doar referiri cu caracter general la faptul că acesta avea obligația îndeplinirii mandatului, respectiv de a declara și achita la scadență obligațiile fiscale, însă nu se analizează, în concret, nici o situație de fapt care să fi condus către concluzia că a existat o, rea credință, în ceea ce privește neplata obligațiilor fiscale ajunse la scadență, curtea a apreciat că nu se poate reține ca fiind îndeplinită și această condiție prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

Analizând criticile aduse de recurentele pârâte sentinței pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte constată că, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

În speță, motivul de recurs a fost raportat la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauza de față, decizia de atragere a răspunderii patrimoniale a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, iar potrivit art. 25 - "Răspunderea solidară" din actul normativ menționat:

"(...) (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; (…).

(...) (5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare."

Totodată, art. 26 - "Dispoziții speciale privind stabilirea răspunderii" din Cod dispune:

"(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabilește prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal potrivit prezentului cod.

(2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art. 9. Persoana are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispozițiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile.

(4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul și natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;

e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

(5) Răspunderea se stabilește atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.

(6) În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1). (…)."

În raport cu dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată cu prioritate că, în cauză, nu a fost reținută de instanța de fond neîndeplinirea vreunei condiții procedurale sau de formă a actelor administrativ fiscale contestate, iar din înscrisurile depuse la dosar reiese că a fost îndeplinită inclusiv obligația de audiere a persoanei vizate.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, urmare a notificării nr. x/12.05.2016, reclamantul s-a prezentat în data de 01.06.2016 și a răspuns întrebărilor inspectorilor fiscali, conform declarației înregistrate sub nr. x/01.06.2016 -f.80-81, vol. 1, dosar fond. A fost întocmit procesul-verbal nr. x/01.06.2016 în care a fost consemnată declarația dată -dosar fond. Au fost depuse de care reclamant inclusiv, precizări la procesul-verbal întocmit la data de 1.06.2016, înregistrate la AJFP Olt în 1.07.2016 -dosar fond.

De asemenea, Înalta Curte reține că exigențele legii impun ca starea de insolvabilitate a societății să fie constatată, în condițiile Codului de procedură fiscală, anterior stabilirii răspunderii administratorului, ceea ce s-a realizat în cauză prin întocmirea Procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei nr. x/12.04.2016 -dosar fond.

Prin contestația administrativă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii sale, ca și prin acțiunea introductivă, intimatul reclamant a criticat actul administrativ fiscal sub următoarele aspecte:

- a fost administrator formal al societății în perioada 07.04.2009 - 10.06.2011, administrarea efectivă a firmei fiind făcută de către C., pentru care a fost emisă împuternicirea FN/12.05.2009;

- în toată această perioadă nu a făcut acte de dispoziție, nu a semnat nici un contract sau alte operațiuni financiare sau comerciale, nu are cunoștință de datoriile firmei și nu a luat măsura legală a ieșirii din firmă întrucât nu cunoștea legislația în vigoare.

- nu cunoaște nimic despre datoriile societății pentru că nu s-a ocupat de nici un fel de operațiuni contabile sau comerciale ale acesteia iar la data cesionării activelor și pasivelor, aceasta nu avea nici un fel de datorii.

- a mai susținut că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală iar instanța de contencios administrativ este ținută de această soluție.

Cu privire la prima împrejurare evocată de intimatul reclamant, Înalta Curte constată că, din datele comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă calitatea de administrator cu puteri depline a intimatului în perioada de referință - f.157-158,vol. 1.

Se regăsește la dosarul de fond o împuternicire sub semnătură privată fără număr de înregistrare și fără dată certă, prin care intimatul reclamant, în calitate de asociat al societății, îl împuternicește pe C. să îl reprezinte în vederea susținerii și apărării drepturilor și intereselor sale ce ar deriva din calitatea sa de asociat al societății B. S.R.L.. Această pretinsă împuternicire însă nu a fost depusă pentru înregistrare de mențiuni la ONRC, potrivit legii.

Susținerile reclamantului, astfel cum apar ele consemnate în declarația din 1.06.2016 în sensul că de constituirea societății s-a ocupat în exclusivitate C., par a fi contrazise chiar de mențiunile existente la Registrul Comerțului, potrivit listării din 15.04.2011, unde reclamantul apare ca asociat alături de o altă persoană, G., administratorul unic este H. iar specimenele de semnătură sunt ale lui H. și I..

De asemenea, potrivit rezoluției nr. 2485/10.06.2011 a ORC de pe lângă Tribunalul Olt-dosar fond, la data depunerii cererii nr. 10.307/9.06.2011, privind modificarea actului constitutiv al B. S.R.L., asociații retrași din societate erau H. și G..

Nicio dovadă nu a fost adusă de intimatul reclamant în sensul că, deși societatea a fost înființată de 2 asociați, niciunul nu s-ar fi ocupat de formalitățile de constituire, responsabil pentru aceaste acțiuni fiind împuternicitul mai sus arătat.

De asemenea, nu rezultă că reclamantul ar fi mandatat o altă persoană să exercite funcția de administrator al societății în perioada de referință cu atât mai mult cu cât obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în Legea nr. 31/1990.

Or, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 73 alin. (1) lit. e), răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor legale ale societății revine administratorului, iar din punct de vedere juridic, intimatul reclamant și-a păstrat calitatea de administrator și nu s-a derobat de această răspundere prin întocmirea unei eventuale împuterniciri acordate altei persoane.

De asemenea, sunt vădit nereale susținerile reclamantului, exprimate atât în declarația din 1.06.2016 cât și în contestația împotriva deciziei de antrenare a răspunderii solidare în sensul că, la data cesiunii părților sociale, societatea nu avea datorii la bugetul de stat, fiind elocvente în acest sens inclusiv concluziile raportului de expertiză fiscală administrat în cauză dosar fond.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține, din actele dosarului administrativ depus în copie certificată, că intimatul reclamant i s-au adus la cunoștință sumele stabilite cu titlu de obligații restante, datorate de societate, provenite din decizia de impunere x/31.05.2015.

Prezent la data de 1.06.2016 la organul fiscal, după primirea notificării privind demararea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare, în vederea exprimării punctului său de vedere, intimatul reclamant a declarat doar că nu cunoaște nimic despre aceste datorii, pentru că nu s-a ocupat de operațiunile contabile ale firmei, explicând conduita sa prin aceea că nu cunoaște legislația în vigoare. Nu a invocat faptul contestării deciziei de impunere sau a obținerii suspendării executării acesteia, afirmând doar că, la momentul deschiderii procedurii insolvenței, datoriile societății erau mult mai mici, aspect lămurit însă de către judecătorul sindic, prin soluționarea contestației împotriva tabelului preliminar de creanțe - sentința nr. 29/18.01.2016, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar x/2014

Prin urmare, organele fiscale au adus probe din care rezultă neachitarea la termen a obligațiilor fiscale ale societății debitoare.

Reaua credință este demonstrată prin omisiunea de a achita obligațiile fiscale la bugetul de stat, în condițiile în care nu a arătat/probat prin acte sau, după caz, prin contestarea actelor prin care au fost stabilite respectivele obligații fiscale, o conduită conformă cu prevederile legale, fiind irelevantă împrejurarea că "nu a efectuat acte de comerț" respectiv că, nu cunoaște legea,,.

Legiuitorul nu impune condiția vinovăției exclusiv sub forma intenției directe, astfel cum eronat consideră intimatul (argumentul său fiind însușit fără temei și de instanța de fond), pentru stabilirea relei credințe, intenția indirectă putând fi luată, de asemenea, în considerare, cu atât mai mult cu cât este vorba de fapte personale omisive ale administratorului societății, care au determinat (cauzat/generat) efectul prevăzut de textul de lege (neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale și accesorii).

Apărarea intimatului reclamant referitoare la faptul că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări față de E., C. și S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală nu are valoarea scontată de aceasta în speță, în condițiile în care legiuitorul fiscal a prevăzut cazul de angajare a răspunderii solidare a administratorului pentru neachitarea obligațiilor fiscale independent de săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, iar în cauza penală menționată nu au fost evaluate aspectele care interesează din punct de vedere fiscal, referitoare mai ales la conduita intimatului reclamant, ca administrator de drept în perioada de referință 7.04.2009 - 10.06.2011.

De asemenea, nu s-a constatat că nu a existat fapta de evaziune, ci s-a clasat cauza în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) și f) din C. proc. pen., deci exclusiv pentru că nu au fost administrate probe că ar fi săvârșit-o J. respectiv că a intervenit decesul lui C..

Concluzia care se desprinde față de cele constatate este că intimatul reclamant A., deși avea/trebuia să aibă cunoștință că societatea pe care o administra din punct de vedere legal, S.C. B. S.R.L., înregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului, nu a procedat la achitarea acestora, deciziile luate conducând la o creștere a acestora si implicit la pierderi în averea debitorului.

În sfârșit, cât privește soluția pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 2374/10.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarant de DGRFP Craiova -prin AJFP Olt și AJFP Olt, casată sentința nr. 103/20.02.2018 și respinsă acțiunea formulată de E. (administratorul ulterior) ca neîntemeiată.

Or, fiecare dintre administratorii sau foștii administratori culpabili răspunde solidar cu societatea debitoare pentru faptele comisive sau omisive proprii care au determinat nedeclararea sau neachitarea datoriilor fiscale.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate.

Întrucât reclamantul a avut calitatea de administrator al societății pentru perioada 7.04.2009-9.06.2011, au fost calculate, potrivit expertizei fiscale administrate în cauză -f. x vo. 1, dosar fond, impozitul pe profit, TVA și accesoriile aferente acestora, sumele ridicându-se la 2.475.453 RON, impunându-se menținerea așadar actelor administrativ fiscale contestate până la concurența acestora, cu consecința anulării lor pentru 1.961.579 RON (4.437.032 RON -1.961.579 RON = 2.475.453 RON).

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, împotriva sentinței nr. 185 din data de 22 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și, rejudecând:

Va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A..

Va anula în parte Decizia nr. CRR_REG-45404/27.12.2016 emisă de pârâtă, pentru suma de 1.961.579 RON și va menține decizia contestată pentru suma de 2.475.453 RON .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, împotriva sentinței nr. 185 din data de 22 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează în parte Decizia nr. CRR_REG-45404/27.12.2016 emisă de pârâtă, pentru suma de 1.961.579 RON.

Menține decizia contestată pentru suma de 2.475.453 RON .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.