ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5876/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P..- Comisia Specială de Retrocedare, anularea Deciziei nr. 1236/28.07.2020, emisă de Comisia Speciala de Retrocedare cu privire la retrocedarea B. și a C. situată în masivul Bucegi, Comuna Bolboci, situată pe Valea superioară a Ialomiței și anularea Deciziei nr. 1243/28.07.2020, emisă de Comisia Specială de Retrocedare cu privire la retrocedarea imobilului C. și terenul aferent, situat în Munții Bucegi, pe Valea lalomitei, comuna Pietroșița.

Prin sentința nr. 13 pronunțată la 3 februarie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.- Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 13 pronunțată la 3 februarie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, în sensul anulării Deciziilor nr. 1236/2020 și nr. 1243/2020.

În susținerea căii de atac a menționat că prin deciziile nr. 1236/2020 și nr. 1243/28.07.2020 i s-au respins cererile de retrocedare nr. x/29.09.2004 și nr. y/24.01.2006 cu privire la retrocedarea B. situată în masivul Bucegi și a C. situată în pe Valea Superioară a Ialomiței, comuna Pietrosita, întrucât solicitantul nu are calitatea de continuator în drepturi a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat si, implicit, calitatea de proprietar asupra imobilelor solicitate.

Acest aspect a fost reținut și de către instanța de fond, deși au dovedit că imobilele în cauza a fost preluate de statul roman de la D., al cărui succesor în drepturi este A., aspect stabilit prin sentinta civila nr. 4198/06.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sibiu in dosarul x/2006

Mai arată că cel mai folosit este numele de Asociație: Verein (germana), Foroningen (norvegiana). În mai puține cazuri apare Vereiningung (federatie), Club sau Klub sau Geselschaft (Societate) și, de la înființare și până în 1918 asociația s-a numit doar D. (în perioada de început) apoi D. și a fost folosita frecvent forma abreviata: D.. După înregistrarea în România (1923), numelui "D." și sintagmei D. i s-a asociat numele oficial românesc "D." care însă în acte, chiar și Cărți Funciare a fost folosit incorect prin traducerea aproximativă a numelui german.

D. a editat regulat, în perioada 1881 - 1944, cu întrerupere doar în timpul primului război mondial, Anuare în limba germană sub numele D. și a folosit constant abrevierea D.. Până în 1945 organizațiile care acum se numesc asociații au purtat cel mai frecvent numele de Societăți si foarte rar Club, Cerc, etc, una singură adoptând numele de Asociație.

In schimb, după 1945 au fost adoptate denumiri clare: asociații, fundații (pentru non profit) și societăți.

Până în septembrie 2008, la ANRP-Comisia de retrocedare a bunurilor aparținând minorităților naționale, au fost transmise toate documentele care lămuresc calitatea de moștenitor a E. si a A. și relația dintre E., A. și D. (numita in continuare D.).

Statutul E. - articolul 6 atesta calitatea de "mostenitor a tuturor asociatiilor apartinand minoritatilor germane din Romania care au fost desființate prin constrângere". Sediul E. este la Sibiu, str. x (articolul 5), iar la articolul 4 atesta calitatea de "urmaș de drept a tuturor asociațiilor aparținând minorității germane din Transilvania dizolvate in mod abuziv" si definește A. ca o organizatie regionala a E.. Sediul A. - Sibiu, str. x (articolul 5).

După cum se poate vedea E. și A. au același sediu si reprezintă aceeași minoritate naționala, aceea a germanilor. De altfel relația dintre ele se poate cu ușurința desprinde inclusiv de pe stampila A. care pe lângă denumirea de "A." cuprinde si mențiunea E., fiind conceput sa lucreze ca organism regional al E., scopul lor fiind tot de păstrare și dezvoltare a identității etno culturale a minorității germane. Relația dintre E. și A. este de la intreg la parte. Statutul D. - articolul 7 lămurește legătura dintre E. și A., D. se reînființează și își desfășoară activitatea cu sprijinul nemijlocit al E. și A.. Sediul D. este la Sibiu, str. x (art. 4).

Precizează totodată că, a introdus la Judecători Sibiu dosar x/2021 - acțiune in constatare calitate de succesor al A. succesor în drepturi al D. în traducere D. dosar nr. x/2021.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, invocând în principal excepția nulității recursului și în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata - pârâtă ANRP - Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, a formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se poate reține neîncadrarea în motivele de casare în sensul prevederilor art. 489 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită cu verificarea legalității Deciziilor nr. 1236/28.07.2020 și nr. 1243/28.07.2020.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., neputând reține, în baza actelor existente la dosarul cauzei, că D. ar fi succesoare a fostei D..

Instanța de control judiciar reține că potrivit O.U.G. nr. 83/1999 "art. 1, alin. (1). Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgenta.(...) alin. (3) Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Având în vedere dispozițiile anterior precizate, instanța de fond în mod eronat s-a limitat a menționa că, prin "Sentința civilă nr. 4198/06.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2006 s-a constatat că A. este succesorul în drepturi al D., însă imobilele a căror retrocedare se solicită au aparținut D., neputându-se reține, în baza actelor existente la dosarul cauzei, că există identitate între cele două entități juridice."

Curtea de apel nu a analizat aspectul esențial al cauzei, respectiv dacă există identitate între D. - D. din patrimoniul căreia imobilele au fost preluate în proprietatea statului (conform jurnalului Consiliului de Miniștrii - Ministerul Justiției nr. 921 din 13 iunie 1945 publicat în Monitorul Oficial nr. 137/20 iunie 1945 - dosar fond) și D. al cărui succesor în drepturi a fost recunoscut reclamantul.

Trebuie precizat că denumirile în limba română nu au o relevanță deosebită, acestea fiind traduceri ale denumirii din limba germană a cărei abreviere o constituie D..

Instanța de fond urmează a analiza toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, completate cu actele prezentate și atașate în calea de atac a recursului și a suplimenta probatoriul dacă apreciază necesar, pentru a verifica dacă există identitate între cele două societăți, conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999 din cuprinsul căruia rezultă modul în care se dovedește dacă o entitate este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat, respectiv prin hotărârea judecătorească pronunțată de instanța ce a autorizat funcționarea acesteia.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin respingerea acțiunii, fără a cerceta toate susținerile părților, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinței de fond, care privesc fondul cauzei și necercetate de instanța de fond.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 13 din 3 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, prima instanță va analiza acțiunea promovată în cauză prin prisma tuturor înscrisurilor depuse, a susținerilor și apărărilor părților esențiale în justa soluționare a cauzei, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 13 din 3 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2022.