ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4286/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Valea Doftanei a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea ce o va pronunța să-i admită cererea și să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 82.764,09 RON cu titlu de prejudiciu estimativ stabilit de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Prahova reprezentând plată nedatorată, din care: 74.896,59 RON prejudiciu reprezentând plăți nelegale pentru obiectivul "Balastare drumuri comunale" întrucat lucrarea a fost supraevaluată; 7.867,50 RON majorări de întârziere, calculate de către Curtea de Conturi pe perioada decembrie 2015 - octombrie 2016 și în continuare până la data plății efective.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea expertului B., de majorare a onorariului, a dispus înlocuirea acestuia cu expertul C., fiind prorogată discutarea probei cu expertiză contabilă solicitată de ambele părți după efectuarea raportului de expertiză în specialitatea drumuri și poduri, având calea de atac odată cu fondul.

De asemenea, prin încheierea din 4 februarie 2021, aceeași instanță a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Împotriva încheierilor din 10 ianuarie 2019 și 4 februarie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs expertul B..

Prin decizia nr. 1206 din 06.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității căii de atac formulate de expertul B. împotriva încheierilor din 10 ianuarie 2019 și 4 februarie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-petentă S.C. A. S.R.L. și intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Valea Doftanei și a respins pe acest temei cererea formulată de expert, precum și cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs expertul B., criticând-o pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 483, art. 485, art. 486 și art. 490 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut, în esență, în contextul unei expuneri a situației de fapt, că în mod greșit a admis instanța de la Curtea de Apel Ploiești excepția inadmisibilității căii de atac formulate, încălcând dispozițiile legale aplicabile în condițiile în care a solicitat doar plata onorariului de expert stabilit în cuantum de 3.000 de RON pentru raportul de expertiză întocmit și depus la instanță în data de 15.02.2018, pentru termenul din 26.02.2018.

De aceea, recurentul a considerat că decizia Curții de Apel Ploiești este nelegală, solicitând casarea acesteia conform argumentelor prezentate în cererea de recurs.

Intimatei-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială comuna Valea Doftanei și intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L. le-a fost comunicată cererea de recurs formulată în cauză și au fost legal citate pentru termenul din 29.09.2022, însă acestea nu au formulat întâmpinare și nu au fost prezente la termenul stabilit în vederea soluționării recursului.

La termenul de dezbateri din 29.09.2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul B., în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă decizia nr. 1206 din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia menționată, definitivă, instanța învestită cu soluționarea căii de atac exercitate de expertul B. împotriva încheierilor din 10 ianuarie 2019 și 4 februarie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității căii de atac formulate de expertul B. și a respins-o pe acest temei, respingând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Pe de altă parte, conform art. 458 din C. proc. civ.: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

În cauza de față, petentul B., expert desemnat în cauză, a declarat recurs, formulând critici cu privire la încheierile din 10 ianuarie 2019 și 4 februarie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și solicitând casarea acestora cu consecința admiterii cererii sale de plată a onorariului stabilit în cuantum de 3.000 de RON pentru raportul de expertiză întocmit și depus la instanță în data de 15.02.2018, pentru termenul din 26.02.2018.

Instanța învestită cu soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierilor menționate, respectiv Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de expertul B., reținând incidența dispozițiilor art. 458 din C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere soluția pronunțată prin decizia recurată în cauza de față, care este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs, Înalta Curte urmează să constate că recurentul a exercitat un demers neprevăzut de lege. Aceasta deoarece art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În acest context normativ, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1206 din data de 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal este definitivă, iar recursul promovat de recurentul B. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, se reține că prin jurisprudența sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant faptul că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, paragraful 24).

Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B..

În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1206 din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1206 din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.