ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5854/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.06.2021, reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităților acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice și a H.G. nr. 1461/2003 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1041/2003.

Totodată, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, și suspendarea executării actelor atacate până la soluționarea definitivă a cererii de anulare.

Reclamanta a formulat o cerere adițională, comunicată pârâtului conform încheierii de ședință din 30 martie 2022, prin care a formulat un motiv suplimentar de anulare, susținând că lipsește avizul Consiliului Legislativ pentru proiectul H.G. nr. 1041/2013, întrucât proiectul nu a fost transformat în act normativ cu putere de lege. A majorat și cuantumul daunelor materiale cu suma de 133.895,57 RON.

Prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

Împotriva încheierii de ședință din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate și rejudecarea cererii cu consecința admiterii cererii de suspendare a executării hotărârilor de Guvern contestate, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a formulat considerente teoretice, considerente străine cauzei și motive punctuale, susținând că motivele teoretice și cele străine cauzei ocupă o mare parte din corpul motivării, spre deosebire de considerentele aplicate cauzei care sunt sumare și evazive.

A opinat recurenta că argumentele teoretice reținute prin încheierea recurată nu fac dovada analizării efective a argumentelor sale și nu respectă rigorile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat și art. 6 alin. (1) C. proc. civ., potrivită căruia orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil.

Cererea sa a fost motivată în concret, prin cererea adițională depusă mai înainte de primul termen de judecată făcând referire la un aspect important, respectiv la faptul că, din cuprinsul Avizului Consiliului Legislativ nr. 1109/31.07.2003, depus de Guvernul României ca parte a actelor care au stat la baza H.G. nr. 1041/2003, rezultă că proiectul a fost avizat favorabil sub rezerva transformării sale într-un proiect de act normativ cu forța legii. În realitate, lipsește avizul Consiliului Legislativ pentru proiectul H.G. nr. 1041/2003, iar considerentele teoretice ale instanței nu au răspuns nicicum aspectelor de fapt și de drept evocate prin cererea modificată.

Referitor la considerentele pe care le apreciază a fi străine cauzei, susține că instanța de fond a invocat jurisprudența CJUE privind competența instanțelor de a ordona măsuri provizorii pentru protejarea drepturilor particularilor, deși în cauză nu a invocat niciun drept recunoscut de normele comunitare și nu s-a pus problema existenței unei norme naționale care ar tinde să constituie un obstacol care ar împiedica instanța de fond să dispună măsuri provizorii, iar Guvernul nu s-a apărat pe vreo normă de drept comunitar.

În ceea ce privește motivele sumare reținute de instanța de fond, dar punctuale asupra cererii de suspendare, recurenta susține că acestea au atins vag problematica cererii de suspendare a executării hotărârilor de Guvern, fără însă a se arăta de ce au fost înlăturate argumentele referitoare la îndoiala serioasă aupra legalității H.G. nr. 1041/2003.

În opinia sa, argumentele prezentate se subsumau cazului bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1)lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu impuneau o analiză pe fond a actului administrativ contestat.

În plus, la o analiză sumară a aparenței dreptului, se putea remarca lipsa cadrului normativ de nivel primar (lege) în executarea căruia trebuiau emise cele două hotărâri de Guvern atacate, ceea ce constituie o împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

Intimatul a invocat, în preambului H.G. nr. 1041/2003, dispozițiile art. 107 din Constituție și art. 11 lit. m) și r) din Legea nr. 90/2001, însă potrivit art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001, Guvernul emite hotărâri pentru organizarea și exexutarea legilor, ordonanțelor în temeiul unor legi specialede abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituție.

Referindu-se exclusiv la motivarea adoptării actului normativ în baza lit. m) de la art. 11 din Legea nr. 90/2001 și omițând lit. c) a aceluiași articol, instanța a refuzat să soluționeze cauza în baza legii.

Pe de altă parte, și vădita insuficientă motivare a actului normativ conduce la înlăturarea prezumției de legalitate a acestuia. Atât împrejurările de fapt cât și cele de drept necesare soluționării cererii de suspendare erau la dispoziția judecătorului fondului, care, însă, nu le-a analizat efectiv și nu le-a valorificat.

Motivarea instanței este prea sumară pe aspectele concrete ce vizau efectiv cauza, motivarea insuficientă fiind motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, nici intimatul Guvernul României nu a fost în măsură să invoce existența vreunei legi sau altui act normativ de rang primar care s-ar fi aflat la baza emiterii H.G. nr. 1041/2003, prezentând doar argumente vagi și nerelevante.

În opinia recurentei este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât a dovedit prejudiciul material viitor și previzibil. Cu toate că nu s-a referit la perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății, instanța a respins cererea pe acest motiv, fără să fi fost învestită în acest sens.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor prin întâmpinare și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, are ca obiect Hotărârea de Guvern nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităților acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice și Hotărârea de Guvern nr. 1461/2003 pentru modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr. 1041/2003.

Verificând îndeplinirea celor două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15, "cazul bine justificat" și "paguba iminentă", prima instanță a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este nefondată.

Această concluzie este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs, încadrarea corectă vizează și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind criticat și modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu poate fi primit față de aspectele dezvoltate.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea, deși aparent sumare, conțin argumentele pentru care instanța de fond a socotit că nu sunt îndeplinite cerințele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, expuse într-o manieră clară și logică, pe baza analizei aparenței dreptului și a iminenței pagubei, în limitele procedurii sumare a suspendării de executare, fiind apte a demonstra că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse lege pentru a fi admisă.

Contrar alegațiilor recurentei-reclamante, aspectele de ordin teoretic invocate de instanța de fond cu referire la instituția suspendării actelor administrative și indicarea jurisprudenței CJUE în materie, nu pot fi considerate străine de natura cauzei, ci constituie argumente complementare care corp comun cu restul motivării expuse în încheierea recurată, motivare care permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

Așadar, sentința recurată întrunește condiția formală a motivării, modul concret de apreciere a condițiilor suspendării se subsumează motivului de recurs care va fi analizat în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Așa cum corect a reținut prima instanță, art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Or, sub aspectul cazului bine justificat, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat aceleași motive de nelegalitate care au stat la baza solicitării anulării celor două acte normative H.G. nr. 1041/2003 privind unele măsuri de reglementare a facilităților acordate pensionarilor din sectorul energiei electrice și H.G. nr. 1461/2003 pentru modificarea și completarea Hotărârii de Guvern nr. 1041/2003, motive care însă vizează fondul cauzei și care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existența unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecție în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi necesar, pentru aceasta, să se examineze viciile de nelegalitate invocate în calea acțiunii în anulare.

În raport de aceste considerente, se constată că nu sunt reliefate în cererea recurentei-reclamante acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Cum pentru admiterea cererii de suspendare este obligatorie, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, lipsa cazului bine justificat, face inutilă analiza condiției pagubei iminente.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.