ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la data de 15.07.2020, reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat revocarea Ordinului nr. 88/2020 publicat în M.O. nr. 501/12.06.2020 și, urmare a acestei revocări, să se dispună revocarea actelor subsecvente, Informarea nr. x/26.06.2020, comunicată reclamantei la data de 26.06.2020, și Decizia nr. 1077/29.06.2020 comunicată reclamantei la data de 29.06.2020, prin care s-au fixat atât prețul reglementat pentru energia electrică vândută de SNN S.A. în perioada 01.07.2020-31.12.2020 (182,63 RON/MWh, exclusiv TVA), cât și cantitățile lunare vândute pe bază de contracte reglementate, acte subsecvente rămase fără suport legal, în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, pentru motivele pe care le va dezvolta mai jos.

II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin încheierea din 18 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 04.03.2021.

Prin sentința nr. 247 din 4 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva încheierii din 18 februarie 2021 și a sentinței civile nr. 247 din 4 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ, a formulat recurs reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

În ceea ce privește încheierea atacată, recurenta afirmă că nu au fost respectate cerintele art. 258 alin. (2) C. proc. civ., nefiind indicate faptele ce urmau a fi dovedite prin probele incuviintate (exclusiv inscrisurile aflate deja la dosarul cauzei); ceea ce ar fi permis instanței să aprecieze efectiv asupra pertinentei, concludentei si utilitatii celorlalte probe (motiv de casare prevazut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.).

De asemenea, recurenta arată că aprecierea globala a instantei asupra lipsei pertinentei, concludentei si utilitatii probelor respinse - fara nicio detaliere explicita cu privire, pe de o parte, la inscrisurile solicitate, pe de alta parte cu privire la expertiza - face ca aceasta dispozitie sa fie nemotivata, astfel ca nu poate fi verificat de instanta de control judiciar rationamentul judecatorului fondului (motiv de casare prevazut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

Proba cu inscrisuri respinsa a constat din: obligarea intimatei ANRE de a depune:

a) răspunsul la scrisoarea din data de 18.06.2020 transmisă reprezentanței Uniunii Europene privind informarea Comisiei la care se referă în scrisoarea sa nr. x/20.06.2020 anexată la întâmpinarea ANRE.

b) înscrisul din care s-a extras la pagina 46 din întâmpinare o parte din răspunsul la adresa sa nr. x/30.03.2020 către Comisia Europeană, răspuns pe care îl citează fără a indica numărul documentului și pe care nu l-a identificat în înscrisurile comunicate, respectiv scanate la dosarul electronic.

c) dovada existenței calendarului de reglementare a pieței de energie din România așa cum rezultă din Preambulul și Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 74/2020, iar, în cazul în care nu se află ANRE în posesia unor asemenea documente, emiterea unei adrese Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în prezent Ministerul Energiei, reorganizat în decembrie 2020 în completarea înscrisurilor.

Cu privire la inscrisurile la care intimata se referise in apararile sale instanta era obligata sa admita cererea, în temeiul art. 293 alin. (2) C. proc. civ.

Cât privește expertiza, recurenta arată că aceasta viza: determinarea prețului mediu de piață, pe piața concurențială, a energiei electrice, produse și livrate de noi începând cu data de 01.07.2020, dată de la care se aplică O.U.G. nr. 88/2020 contestată, stabilirea diferenței dintre prețul reglementat și prețul de piață anterior stabilit, evidențierea, dacă există, a valorii prejudiciului rezultat din creșterea de la 7,4% procent aferent anului 2019 la cantitatea de energie electrică la care a fost obligată subscrisa începând cu data de 01.07.2020 să o furnizam pe piața reglementată, ținând cont de cele două criterii învederate, pe de o parte indicele de piață, pe de altă parte prețul obținut din contractele la termen pe perioada afectată pe piața concurențială și, în funcție de durata procedurilor judiciare, de cantitatea de energie electrică furnizată efectiv în sistemul energo-energetic național prin vânzarea în sistem reglementat până la data de 31.12.2020.

În opinia recurentei, o asemenea proba era si pertinenta si concludenta si utila solutionarii capatului de cerere privind daunele, cata vreme la demararea procesului (15.07.2020) prejudiciul era in curs de producere, a putut fi doar estimat pana la finele anului 2020, pe cand la data pronuntarii asupra probelor (18.02.2021) acesta se produsese si putea fi cuantificat si dovedit prin expertiza solicitata, diferenta dintre pretul ce ar fi putut fi obtinut pe piata concurentiala si cel obtinut pe piata reglementata neputand rezulta din simple inscrisuri.

Acest motiv a fost subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește sentința atacată, recurenta arată că nu se poate reține că ar exista un calendar de dereglementare și nici nu a fost institutită vreo obligație de serviciu public, pentru că, dacă ar fi existat, probarea lor ar fi fost facilă pentru intimată.

Cu privire la sentință, un prim motiv de casare se referă la nesoluționarea unor cereri, fiind invocate prevederile art. 397 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, aspectele deduse judecatii asupra carora instanta de fond nu s-a pronuntat deloc sunt doua:

O a doua critică se referă la nemotivarea sau reținerea unor motive străine de natura pricinii.

Recurenta afirmă că este străin de natura pricinii considerentul constand din intemeierea Sentintei recurate pe concluziile unei Sentinte nedefinitive (din dosarul nr. x/2020) ce are ca obiect anularea unui alt Ordin (nr. 216/2019), act administrativ normativ distinct ale carui efecte sunt doar asemanatoare cu cele ale Ordinului nr. 88/2020 analizat in cauza de fata, pentru o perioada de timp anterioara.

Sub acest aspect, recurenta arată că hotărârile nedefinitive nu au nicio putere, avand doar autoritate de lucru judecat provizorie și niciun incident procedural nu ar putea interveni intre cele doua cauze, nici litispendenta, nici conexitate, nici necesitatea de suspendare a judecatii uneia pana la solutionarea celeilalte.

Se mai arată că instanța nu a făcut o analiză proprie a motivelor respective, ci s-a raprotat în mod exclusiv la sentința nedefinitivă, ceea ce constituie o încălcare a normelor de procedură.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, se arată că, în mod greșit, instanța de fond reproșează părții că nu a formulat excepție de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 74/2020. In realitate, daca instanta de fond considera oportun si insurmontabil pentru solutionarea cauzei a se verifica constitutionalitatea O.U.G. nr. 74/2020, putea ea insasi sa invoce o exceptie de neconstitutionalitate, manifesatandu-si rolul activ. Parte, în schimb, a invocat excepția de neconventionalitate pe care instanta de fond a omis sa o solutioneze, aceasta necesitand un raspuns explicit si specific, ce lipseste din Sentinta recurata.

Extinderea perioadei de reglementare a pieței de energie după data de 01.01.2020 este, în opinia recurentei, contrară Regulamentului nr. 943/2019 care impunea o liberalizare a pieței de energie începând cu anul 2020, aspect netratat de instanța de fond.

Posibilitatea instituirii unei obligații de serviciu public de interes general, reglementată de Directiva 944/2019 nu este suficientă, întrucât, în speță, nu a fost respectat principiul proporționalității.

În opinia recurentei, ANRE a făcut eforturi să mențină, în realitate, efectele Ordinului nr. 216/2019, emitand acest nou ordin care - desi contine o formula de calcul complicata, spre deosebire de modul de stabilire a cantitatilor si pretului reglementat din ordinul nr. 216/2019 - conduce la o decizie foarte apropiată de cea anterior emisă (in baza Ordinului nr. 216/2019) pentru trimestrul II 2020 în ceea ce privește cantitatea impusă spre vânzare, accentuând prejudiciul prin reducerea prețului reglementat față de cel anterior stabilit. De) aici ar rezulta că nu s-au luat masuri de eliminare/atenuare a politicii legiuitorului de impiedicare a formarii preturilor pe piata concurentiala.

Prin impunerea vânzării pe piața reglementată în proporție semnificativă a energiei produse sunt împiedicate, amânate și îngreunate investițiile, ce presupun, mai întâi, realizarea de profit din care acestea să se poată face.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nu a fost impusă în mod expres o obligație de serviciu public, ceea ce face inaplicabilă Directiva 944/2019.

O altă critică, subsumată aceluiași motiv de recurs, se referă la faptul că conținutul contestat al Ordinului nr. 88/2020 tinde la îngrădirea libertății constituționale de exercitare a activității economice, cu scopul obținerii de profit prin încălcarea prevederilor art. 45, art. 53 și art. 135 din Constituția României.

De asemenea, în cadrul aceluiași motiv de recurs, se arată că sunt, de asemenea, încălcate dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990 prin limitarea voinței societare. Politică comercială a unei societăți ce are ca scop obținerea de profit, indiferent de calitatea acționarului, se stabilește de managementul acesteia în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 și prevederile Actului Constitutiv al societății.

Recurenta mai afirmă că Dispozițiile O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea A.N.R.E., potrivit cărora printre obiectivele A.N.R.E. se regăsesc "promovarea unei piețe interne europene de energie electrică (..), competitivă și durabila" și "dezvoltarea piețelor regionale competitive și funcționale, integrate în piață internă europeană de energie electrica" (art. 8 lit. a), lit. b) și lit. g).) sunt, la rândul lor, vădit nerespectate prin conținutul Ordinului nr. 88/2020.

În fine, în cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta arată că impunerea cantități ce trebuie vândute pe piața reglementată la preț reglementat reprezintă un impediment major în planurile de investiții pe termen lung ale producătorilor și reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 lit. (c) și (f) din Regulamentul nr. 943/2019.

Un al treilea motiv de casare se referă la faptul că, prin însuși modul de reglementare a emiterii informării și deciziei din Ordin, ANRE a creat posibilitatea nemotivării complete (și în drept și în fapt) a deciziilor ce se emit, înțelegând că motivele concrete, de fapt, ale adoptării deciziilor se regăsesc exclusiv în informarea ce se comunică anterior emiterii deciziilor, aceasta din urmă fiind comunicată intr-adevar mai înainte, iar nu deodată cu decizia, ca să se poată considera că ar face parte din aceasta din urmă. Or, recurenta afirmă că la o primă privire, modul de stabilire a prețului reglementat este neclar. De aceea nu s-a putut anticipa și a fost dificil de verificat legalitatea aplicării Ordinului nr. 88/2020, relativ la cantitățile de energie rămase disponibile pentru vânzare pe piața concurențială.

Al patrulea motiv de casare se referă la anularea deciziei nr. 1077/29.06.2020.

În primul rând, recurenta arată că decizia a fost dată în baza Ordinului nr. 88/2020 și, în cazul anulării acestui act administrativ normativ, rămâne fără suport legal, astfel că se va impune anularea sa ca act administrativ individual subsidiar.

În plus, însă, ca temei separat de anulare a acestui act administrativ individul, s-a invocat că orice act administrativ, inclusiv decizia nr. 1077/29.06.2020, trebuie să fie motivat. Or, ANRE a emis nelegal un act administrativ fragmentat, lipsit de motivarea în fapt și, parțial, de motivarea în drept, în Decizie nefiind indicate punctual prevederile din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 88/2020 ce au fost avute în vedere la stabilirea prețului reglementat, pe de o parte, și a cantităților ce se vor vinde pe piața reglementată, pe de altă parte. Astfel că informarea, care nu face parte din actul administrativ individual, cuprinde motivele de fapt ale emiterii actului, ce nu se mai regăsesc însă în acesta (decizia ulterior comunicată), lipsind motivarea completă a actului contestat spre revocare.

Al cincilea motiv de casare se referă la nemotivarea sentiței, recurenta afirmând că preluarea ca atare in cuprinsul unei hotarari judecatoresti a motivelor sau apararilor uneia dintre parti nu face posibila verificarea rationamentului judecatorului, care trebuie sa treaca prin filtrul propriu argumentele partilor.

Cu privire la daunele materiale, recurenta arată că, în cazul casarii cu retinerea cauzei pentru o noua judecata in recurs, conform art. 25 alin. (3) prima ipoteza din Legea nr. 554/2004, asupra cererii de acordare a daunelor materiale se impune admiterea acestui capăt de cerere.

IV Apărările formulate

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate în recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate vorbi de o nemotivare a sentinței atacate, instanța de fond argumentând, în mod corespunzător soluția adoptată. Nu se poate vorbi de o preluare mecanică a motivelor prezentate de una dintre părți, ci instanța a făcut propria analiză. Faptul că prin unele considerente se confirmă punctul de vedere al pârâtei nu poate fi considerat, în sine, un viciu de motivare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că Ordinul nr. 88/2020 a fost adoptat în temeiul O.U.G. nr. 74/2020 care a avut ca premise "- instituirea stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și prelungirea acesteia prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României;

- încetinirea economiei în ansamblu pe termen scurt și mediu cu efect direct asupra locurilor de muncă disponibile și asupra veniturilor populației;

- menținerea angajamentelor asumate față de Comisia Europeană de reglementare a pieței de energie electrică la 1 ianuarie 2021;

- necesitatea stimulării investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice, cu impact pozitiv direct asupra economiei și funcționării Sistemului electroenergetic național pe termen mediu și lung.".

Așadar au existat elemente suplimentare, diferite de cele care au fundamentat Ordinul nr. 216/2019.

Pe de altă parte, în analiza legalității Ordinului 88/2020 nu se poate face abstracție de prevederile Regulamentului nr. 943/2019, astfel încât, din această perspectivă, este pertinentă trimiterea pe care o face instanța de fond la sentința nr. 681/31.07.2020, considerentele dezvoltate în cadrul litigiului anterior cu privire la raportul dintre Ordinul nr. 216/2019 și art. 10 din Regulamentul nr. 943/2019 fiind valabile și în prezentul litigiu, adăugându-se la aspectele noi, specifice doar Ordinului nr. 88/2020.

Faptul că sentința nr. 681/31.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 nu era definitivă la data pronunțării hotărârii atacate, ci avea doar o autoritatea de lucru judecat provizorie, nu mai este relevant în condițiile în care hotărârea a rămas, între timp, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 3831/20.06.2022.

În concret, prin această decizie s-au reținut următoarele:

"Constatând că, la data preconizată de intrare în vigoare a acestui regulament (01.01.2020) care impunea ca prețurile la energie electrică să se stabilească pe baza cererii și a ofertei, în România era reglementat, prin O.U.G. nr. 114/2018, un calendar de dereglementare treptată a pieței de energie electrică care urma să se deruleze până în anul 2022, Autoritățile cu competențe în domeniu au apreciat că o dereglementare bruscă, la data de 01.01.2020, a pieței energiei electrice ar putea conduce la destabilizarea acesteia și la o creștere substanțială a prețurilor suportate de populație, inclusiv de consumatorii vulnerabili.

Pe de o parte, calendarul nu mai putea fi urmat astfel cum a fost reglementat prin O.U.G. nr. 114/2018, fiind prea lung însă, pe de altă parte, nu se putea renunța complet, începând cu 01.01.2020, la orice măsură de protecție a consumatorilor casnici fără a se produce distorsiuni pe piața de energie ceea ce, în ultimă instanță, era contrar chiar Regulamentului a cărei implementare se urmărea.

Aceste aspecte au fost semnalate Comisiei Europene, în scrisoarea nr. x/27.09.2019 menționându-se intenția de modificare a O.U.G. nr. 114/2018 în sensul stabilirii unui grafic mai scurt de liberalizare a pieței energiei electrice "având în vedere necesitatea liberalizării etapizate a acesteia pentru a evita destabilizarea pieței și creșterea excesivă a prețurilor pe piețele centralizate și, implicit, la clienții finali casnici, corelat cu implementarea unui mecanism de protecție a clienților vulnerabili"

Comisia Europeană a fost informată și ulterior adoptării măsurilor, fiind respectate prevederile art. 10 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2019/943"

În aceste condiții, nu se poate considera că O.U.G. nr. 74/2020 și Ordinul nr. 88/2020, care au fost adoptate în aceleași condiții ca și Ordinul 216/2019, la care s-au adăugat premise suplimentare legate de declanșarea pandemiei de coronavirus, ar putea fi considerate contrare Regulamentului nr. 943/2019. Nu a fost vorba, așa cum susține recurenta, de o măsură de prelungire a unei situații contrare Regulamentului nr. 943/2019, ci de măsuri menite să asigure o reală trecere la o piață liberă, capabilă să asigure o corectă formare a prețului, ceea ce nu ar fi fost posibil în situația unei dereglementări bruște, începând cu data de 01.01.2020, a pieței de energie electrică.

Caracterul proporțional al măsurii nu poate fi contestat în condițiile în care Comisia Europeană nu a apreciat, prin nici un act, că măsurile luate de Statul Român prin Ordinul nr. 216/2019 și continuate, în aceleași coordonate generale, prin Ordinul nr. 88/2020 nu ar fi fost adecvate obiectivului urmărit, acela de asigurare, în cel mai scurt timp posibil, a unei piețe de energie libere și funcționale.

În concluzie, trimiterea pe care o face instanța de fond la considerentele sentiței nr. 681/31.07.2020 este pertinentă și aptă să răspundă criticilor recurentei referitoare la nerespectarea, de către actele atacate, a legislației europene.

În ceea ce privește argumentele suplimentare care au justificat adoptarea O.U.G. nr. 74/2020 și a Ordinului nr. 88/2020, s-a reținut în mod corect că declanșarea pandemiei de coronavirus a fost de natură să perturbe funcționarea liberă a pieței de energie, justificând, o dată în plus, continuarea unor măsuri similare celor dispuse, inițial, prin Ordinul nr. 216/2019. Deși, în preambulul O.U.G. nr. 74/2020, se face referire la declararea stării de urgență, instanța de fond a reținut, în mod corect, că pandemia de coronavirus a constituit, în realitate, elementul perturbator, astfel încât, trimiterea pe care o face recurenta la perioada în care a fost declarată starea de urgență este lipsită de fundament.

Cât privește susținerea potrivit căreia, prin O.U.G. nr. 74/2020 nu ar fi fost instituită, în mod explicit, o obligație de serviciu public, Înalta Curte constată că acest aspect este nerelevant cât timp măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 74/2020 pot primi, în raport de natura lor, o astfel de calificare, chiar în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens.

Încălcarea libertății contractuale și a voinței societății a avut, așadar, rațiuni suficiente astfel încât nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții constituționale. Prima instanță a reținut în mod corect că, raportat la caracterul temporar, excepțional și tranzitoriu al măsurilor dispuse prin Ordinul nr. 88/2020, emis ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 74/2020, nu se poate considera că reclamantei îi sunt afectate major planurile de investiții pe termen lung prin nerespectarea dispozițiilor legale naționale și comunitare care se referă la piața reglementată de energie electrică, astfel cum au fost invocate de reclamantă.

În ceea ce privește motivarea deciziei nr. 1077/29.06.2020, Înalta Curte constată că motivarea unui act administrativ este necesară, pe de o parte, pentru ca orice persoană interesată să ia cunoștință de temeiurile de fapt și de drept care au determinat autoritatea să ia respectiva măsură, astfel încât, în măsura în care se consideră vătămată prin actul respectiv, să aibă posibilitatea să își exercite, în mod real, dreptul la apărare și, pe de altă parte, pentru ca instanța de judecată învestită cu o acțiune în anularea respectivului act să poată cenzura activitatea autorității publice.

Or, din acest punct de vedere, se constată că prin comunicarea unei informări care conține toate motivele emiterii deciziei, au fost realizate aceste deziderate, chiar dacă respectiva informare este comunicată, în acord cu metodologia reglementată de Ordinul nr. 88/2020, înainte de emiterea deciziei propriu-zise. Așa cum a reținut și instanța de fond, prin comunicarea informării reclamanta a avut la dispoziție toate informațiile și explicațiile privind modalitatea de formare a prețului reglementat și de determinare a cantităților de energie electrică posibil a fi vândute de către reclamantă.

Problema aplicării, în concret, a formulei de calcul din Metodologie reprezintă o chestiune de interpretare a normei nu o chestiune de legalitate.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la încheierea din data de 18.02.2021, Înalta Curte constată că probatoriul administrat la instanța de fond era unul lămuritor, nefiind necesară depunerea unor înscrisuri suplimentare. Afirmațiile potrivit cărora, pârâta ar fi deținut comunicări ale Comisiei Europene care îi erau defavorabile este pur speculativă și nu justifica administrarea unui probatoriu suplimentar. Dimpotrivă, probele existente la dosar sunt convergente, conducând la concluzia reținută și în dosarul nr. x/2020, că nu a existat o opoziție a autorităților europene la măsurile adoptate de Statul Român pentru implementarea într-un orizont de timp previzibil, a unei piețe de energie complet liberalizate și funcționale.

Art. 293 alin. (2) din C. proc. civ. nu poate conduce la o altă concluzie întrucât acest articol nu lipsește instanța de judecată de posibilitatea de a aprecia cu privire la relevanța și utilitatea unui înscris indicat de părți.

În concluzie, analiza realizată de instanța de fond, prin încheierea atacată, cu privire la admisibilitatea probelor nu este contrară niciunei norme de procedură, fiind realizată în limitele marjei de apreciere a judecătorului.

Cât privește proba cu expertiză, aceasta privea cererea de acordarea a unor despăgubiri în situația anulării actelor atacate astfel încât, în condițiile în care actele atacate au fost considerate legale, nu se mai impune analiza pertinenței respectivei probe.

VI Soluția instanței de recurs

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. împotriva încheierii din 18 februarie 2021 și a sentinței civile nr. 247 din 4 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. împotriva încheierii din 18 februarie 2021 și a sentinței civile nr. 247 din 4 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.