ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5847/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 5501/21.04.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii admiterea în tot și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să admită în tot cererea de plată despăgubiri formulată în sumă de 450.000 RON, compusă din despăgubiri pentru daune morale, despăgubiri pentru daune materiale și prestație periodică stabilită global pentru sporirea nevoilor de viață, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința nr. 285 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3. Prin decizia nr. 4483 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul recurentului-reclamant A. împotriva sentinței nr. 285 din 31 ianuarie 2018, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a avut în vedere exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale acordate recurentului-reclamant, validând, de o manieră mecanică, evaluarea realizată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților în baza normelor privind "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" a asigurătorului B. S.A., evaluare care, la rândul său, avea în vedere numărul de îngrijiri medicale.

Însă, prejudiciul moral cauzat de consecințele concrete ale accidentului de circulație nu a fost avut în vedere la evaluare daunelor morale, în condițiile în care recurentul-reclamant a rămas cu o infirmitate permanentă, decurgând din extirparea a două organe, respectiv splina și un rinichi, fiindu-i pusă viața în pericol și fiindu-i afectată capacitatea de muncă.

Referitor la despăgubirile materiale și la solicitarea acordării unei de prestații periodice stabilite global pentru sporirea nevoilor de viață, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant nu a adus critici concrete considerentelor primei instanțe.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, prin sentința nr. 865 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte Decizia nr. 4401/21.04.2017 de soluționare a contestației și Decizia nr. 5501/21.04.2017, ambele emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 449.805 RON cu titlu de daune morale.

Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 525 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea litigiului în fond.

După ce a prezentat situația de fapt și motivele pentru care a emis Decizia nr. 5501/21.04.2017, precizând că Decizia nr. 4401/21.04.2017 menționată în dispozitivul sentinței recurate privește un alt creditor de asigurare, a susținut recurentul, invocând dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma nr. 16/2015 a Autorității de Supraveghere Financiară, că principalul scop al său este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind obligat să acționeze ca un profesionist în gestionarea fondurilor.

A apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că acordarea de daune morale trebuie să aibă un caracter reparator, și nu compensator, pentru că a acordat o sumă de 100.000 euro pentru 50 de zile de îngrijiri medicale, adică 9.000 RON/zi de îngrijiri medicale, în condițiile în care practica instanțelor civile este în sensul acordării de 1.000-1.200 RON/zi de îngrijiri medicale.

Astfel, suma acordată este mult prea mare, cu atât mai mult cu cât FGA nu are resurse nelimitate, în condițiile în care au fost declarați în faliment doi mari asigurători (B. și C.), aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a impus un plafon maxim de 450.000 RON pentru un creditor de asigurare, și nu pentru fiecare creanță de asigurare.

Suferințele fizice și psihice nu opt fi evaluate în bani, dar scopul încheierii unei polițe de tip RCA, care este pentru terți, și nu pentru asigurat, este acela de a-l garanta pe beneficiar de primirea unei anumite sume, care trebuie să fie reparatorie, și nu compensatorie.

Din considerentele hotărârii nu rezultă faptul că instanța ar fi avut în vedere jurisprudența în materie, ci numai acele hotărâri care au acordat sume mari și foarte mari pentru situații similare, practica instanțelor civile nefiind în acest sens.

Acordarea unor sume foarte mari nu face decât să încurajeze indisciplina rutieră, autorii de evenimente rutiere fiind acoperiți de RCA.

Un alt criteriu pe care instanța ar fi trebuit să-l aibă în vedere la stabilirea daunelor acordate era nu numai jurisprudența, dar și principiul echității, despre care se face vorbire în mod constant în doctrina referitoare la astfel de daune.

Principiul echității nu a fost avut deloc în vedere de instanță, deoarece ar fi impus ca despăgubirile acordate să fie direct proporționale cu prejudiciul produs.

A considerat recurentul că nu poate dispune oricum de fondurile bănești pe care le administrează și nu poate încheia tranzacții amiabile, fondurile bănești nefiind fonduri private.

Recurgerea la o procedură internă standardizată nu este de natură a contraveni vreunei prevederi legale și nici de a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative și un tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

A făcut referire, în ceea ce privește zilele de îngrijiri medicale, la un raport de expertiză medico-legală efectuat de medici din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca la solicitarea Judecătoriei Cluj-Napoca și, în ceea ce privește prejudiciul moral, la decizia nr. 1179/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A mai apreciat recurentul-pârât că, și în cazul în care nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, putând pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparație egală cu diferența dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare și valoarea reală a pagubei suferite.

Autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligația de a repara paguba cauzată invocând existența contractului de asigurare. În cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier, este cel care răspunde delictual, însă, patrimonial, răspunde asigurătorul, legiuitorul stabilind obligativitatea încheierii acestor tipuri de asigurări raportat la impactul social în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.

Se cunoaște importanța rolului jucat de principiul cauzalității în procesul de determinare a prejudiciului reparabil. Raportul de cauzalitate reprezintă, concomitent, atât o condiție indispensabilă pentru angajarea răspunderii civile, cât și măsura întinderii acesteia.

Prejudiciul direct este cel care se află într-o legătură de cauzalitate bine caracterizată, certă, cu fapta ilicită, fiind urmarea necesară a acesteia, pe când prejudiciul indirect este cel care se află atât de departe în lanțul cauzal încât este aproape imposibil de atașat faptei generatoare de răspundere, socotindu-se că nu are nicio legătură cu aceasta.

A mai menționat recurentul că este binecunoscut faptul că nu tot ceea ce este moral este și legal după cum nu tot ceea ce este legal este și moral.

În unele state sunt stabilite prin norme așa-numitele puncte de traumă, care ajută instanțele în acordarea de sume pentru acoperirea prejudiciului tocmai pentru a evita subiectivismul și pentru faptul că, repararea prejudiciului trebuie să aibă un caracter reparator și nu compensator, în cazul asigurărilor de tip RCA.

Suma de 100.000 de euro acordată de instanța de fond este vădit disproporționată față de toate elementele ce circumscriu prejudiciul de natură morală ce se cere a fi acoperit prin această despăgubire, în cauză neexistând nicio proporție între cuantumul daunelor materiale acordate și cel al daunelor morale.

Daunele morale nu sunt o sancțiune pentru autorul faptei ilicite, nici un mijloc de îmbogățire nejustificată pentru victima faptei ilicite și prejudiciabile. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale, acesta fiind motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate, păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor invocate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

Instanța de control judiciar apreciază că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Susținerile recurentului-pârât, ce pot fi avute în vedere în analiza recursului, sunt subsumate, în esență, aspectului că instanța de fond nu ar fi avut în vedere principiul echității și faptul că daunele morale au un caracter reparator, și nu compensator, nefiind, însă, apte a demonstra că instanța de fond ar fi interpretat sau aplicat greșit normele de drept material incidente sub acest aspect.

Aspectele învederate de recurent, calitatea de persoană juridică de drept public a acestuia și scopul înființării sale, nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări.

În cauză, la stabilirea sumei reprezentând despăgubiri morale pentru reclamant, s-a avut în vedere un criteriu obiectiv, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale și urmările accidentului, în sensul că viața acestuia i-a fost pusă în pericol și că a rămas cu o infirmitate permanentă, fiindu-i extirpate două organe (splina și un rinichi), precum și un criteriu subiectiv, constând în aprecierile instanței referitoare la suferința fizică și psihică cauzată de accident.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, reținând jurisprudența depusă de reclamant din care rezultă că, în situații identice cu a acestuia, media daunelor morale acordate a fost de 100.000 euro.

Practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Astfel, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, și în accepțiunea Înaltei Curți, față de urmările accidentului asupra integrității fizice a intimatului-reclamant și, implicit, asupra calității vieții acestuia, cuantumul daunelor morale de 450.000 RON reprezintă o reparație echitabilă și efectivă și nu conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În aceste condiții, se constată că a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, Decizia nr. 5501/21.04.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege și dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 865 din 3 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.