ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 17117/25.09.2018 și obligarea Fondului la emiterea unei noi decizii în conformitate cu suma solicitată prin cererea de plată, respectiv cu suma de 25.000 RON daune morale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2164 din 5 iulie 2019, a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat în parte Decizia nr. 17117/25.09.2018 în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 25.000 RON reprezentând daune morale.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum de 23.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, a apreciat că deși prima instanță a reținut că, în instrumentarea cererilor de plată, un criteriu în acordarea daunelor morale este reprezentat de consecințele negative suferite de cei vătămați în plan fizic și/sau psihic, Fondul neputând stabili o echivalentă exactă între despăgubire și urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, ulterior a considerat că aceleași criterii avute în vedere de autoritate, menționate în decizia emisă, nu sunt suficiente în acordarea unei compensații echitabile.

În acest sens, recurentul a invocat art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 și procedura internă adoptată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, amendată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, așa încât a susținut că nu se poate reține refuzul nejustificat al autorității de a acorda integral daunele morale solicitate. Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul acestor daune, ci prin raportare la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedura interna sus-menționată, iar recurgerea la o procedura internă standardizata nu contravine vreunei prevederi legale, făcând trimitere, în acest sens, și la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Totodată, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, a apreciat că nicio sumă nu are capacitatea de a-1 repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de legiuitor, iar în vederea soluționării în echitate a fost elaborată o procedură internă - Procedura de soluționare pe cais amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcție de pragul de rudenie dintre reclamantă și persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier.

Astfel, în baza acestei proceduri, Fondul a determinat întinderea prejudiciului suferit de reclamanta prin acordarea sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării și oferta de despăgubire a societății de asigurare.

Potrivit recurentului, prima instanță a avut în vedere aceleași criterii pe care le-a avut în vedere și autoritatea, procedură folosită și de către lichidatorul judiciar,

În concluzie, recurentul a susținut că în lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 17117/25.09.2018 și obligarea Fondului la emiterea unei noi decizii în conformitate cu suma solicitată prin cererea de plată, respectiv cu suma de 25.000 RON daune morale.

Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat în parte decizia atacată în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 25.000 RON reprezentând daune morale, obligând pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum de 23.000 RON.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1 Referitor la criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, se constată că acest motiv a fost invocat în mod formal, întrucât nu se arată în concret în ce constau aceste critici.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, faptul că recurentul nu împărtășește acest raționament nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Instanța de control judiciar constată că nu pot fi primate nici criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, criticile recurentului sunt centrate pe susținerile conform cărora prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a avut în vedere aceleași criterii avute în vedere de autoritate însă a apreciat că nu sunt suficiente în acordarea unei compensații echitabile, afirmând, totodată, că, în lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului acestor despăgubiri Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011.

Prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatei-reclamante, pentru suma de 2000 RON, cu titlu de daune morale, respingând cererea pentru diferența dintre suma solicitată și cea acordată. În stabilirea cuantumul daunelor, Fondul a ținut seama de criterii determinante și încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă, și de practica instanțelor de judecată în situații similare, în raport cu numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea vătămărilor corporale suferite de reclamantă ca urmare a accidentului în care a fost implicată.

În acest sens, autoritatea a reținut că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de circa 9 zile de îngrijiri medicale și a stabilit acordarea unei sume de 125 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 1.125 RON daune morale, dar întrucât în dosarul de daună exista adresa de ofertare nr. x/21.03.2014, formulată de S.C. B. S.A., pentru suma de 2.000 RON daune morale a propus la plată această sumă.

Din probele administrate în cauză (Certificatul medico-legal nr. 672/31.07.2012, Adeverința medicală din 14.08.2014 și Adeverința medicală din 19.10.2017) se constată că rezultă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice, cât și consecințele negative suferite de către reclamanta în urma evenimentului de circulație.

Instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere faptul că nu există și nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili cuantumul daunelor morale.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport cu consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Se reține că în mod corect prima instanță a făcut trimitere la condițiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: (1) existența unui prejudiciu, (2) existența unei fapte ilicite, (3) existența unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită și prejudiciu, (4) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În cauză, temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamantă izvorăște din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat C., materializată în producerea evenimentului rutier din data de 29.07.2012, soldat cu accidentarea reclamantei, împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, precum și celor ale art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se calculează potrivit legislației și jurisprudenței din România, cum corect a reținut și prima instanță.

Așa fiind, în condițiile în care o situație concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluția generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme își demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situația concretă trebuie diferențiată de acesta.

În cauză, într-adevăr recurentul a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale), dar nu a luat în calcul și particularitățile speței, respectiv durata îndelungată a suferințelor fizice la care a fost supusă reclamanta din cauza complicațiilor apărute la nivelul cavității bucale ce au determinat supunerea acesteia unor intervenții chirurgicale, după aproximativ 2 ani de la accidentul rutier fiind diagnosticată cu parodontită cronică, cum corect a sesizat și judecătorul fondului.

Prin urmare, nu poate fi ignorat disconfortul semnificativ atât fizic cât și psihic resimțit de reclamantă o lungă perioadă de timp din cauza complicațiilor apărute ca urmare a leziunilor produse în urma accidentului rutier, cât și imposibilitatea de a se bucura de o viață normală deși la data producerii accidentului avea vârsta de 18 ani, aspecte neavute în vedere de autoritate la evaluarea daunelor morale acordate.

Faptul că numărul zilelor de îngrijiri medicale în cazul accidentelor rutiere este utilizat și în cadrul procedurilor interne folosite de către asigurători, fiind aplicată în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală trebuie corelat cu suferințele efective ale victimei.

În principiu, elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de:

(A) Gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale".

(B) Importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării.

(C) Durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul.

(D) Consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantei, dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc.

Din această perspectivă, sunt relevante dispozițiile art. 1387 alin. (1) din C. civ., care prevăd că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.

De asemenea, art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevede că în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, respectiv prin Decizia nr. 74/02.08.2018, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată.

Prin urmare, se reține că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că o reparație corespunzătoare ar fi trebuit acordată la nivelul sumei de 25.000 de RON, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de reclamantă, raportat la circumstanțele particulare a cauzei.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Așadar, principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantei într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părții la despăgubiri.

În fine, se mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține detemeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, așa încât apare ca necenzurabilă critica părții din această perspectivă.

În concluzie, reclamanta fiind îndreptățită, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2164 din 5 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.