ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5838/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 11 octombrie 2021, sub nr. x/2021, având ca obiect cerere de emitere a ordonanței președințiale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Prim-Ministru și prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Afacerilor Interne, în subsidiar, în măsura în care cererea de emitere a ordonanței președințiale va fi apreciată ca inadmisibilă, să se dispună pe calea dreptului comun, conform art. 1001 C. proc. civ., anularea H.G. nr. 1090 din 06.10.2021 privind prelungirea stării de alertă, publicată în Monitorul Oficial nr. 962/07.10.2021.

Instanța a dispus disjungerea petitului doi al acțiunii precizate a reclamantului, privind anularea H.G. nr. 1090/2021, în temeiul Legii nr. 554/2004, și formarea prezentului dosar.

Prin sentința nr. 51 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul M.A.I. prin întâmpinare;

(ii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României, prin Prim-Ministru și prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind lipsită de interes.

(iii) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 51 din 22 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul critică soluția de admitere a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 33 C. proc. civ.

Astfel, s-a apreciat greșit de către instanța de fond că nu ar fi dovedit existența vătămării afirmate, respectiv imposibilitatea exercitării drepturilor fundamentale invocate și prevăzute în Constituția României(dreptul la libera circulație, libertatea întrunirilor, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătății, egalitatea în drepturi, libertatea conștiinței), precum și interesul legitim cu privire la participarea liberă și necondiționată de efectuarea unui tratament medical contrar voinței sale la activitățile arătate în Anexa 1 din cererea introductivă și că demersul său judiciar se întemeiază cel mult pe argumente apte pentru apărarea unui interes legitim public.

În opinia recurentului, prezentarea dovezii dovedirea existenței unei vătămări pentru a justifica un interes în promovarea demersului judiciar ar fi însemnat ca, în mod intenționat și ostentativ, să nu respecte măsurile instituite prin H.G. nr. 1090/2021 pentru a determina sancționarea sa contravențională și abia apoi să fi inițiat demersul judiciar, ceea ce ar fi însemnat chiar încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României.

Judecătorul fondului ignoră în totalitate concluziile scrise depuse la dosar în care a arătat în concret activitățile și drepturile care îi sunt permise în funcție de prezentarea dovezii vaccinului, și a trecerii prin boală și dovada unui test negativ, fiind mai mult decât evident că acțiunea judiciară viza recunoașterea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale care i-au fost condiționate de vaccin, trecere prin boală, test negativ și că a dovedit o vătămare directă în urma aplicării H.G. nr. 1090/2021.

Pornind de la faptul că efectele actului administrativ în discuție (H.G. nr. 1.090/2021) se produc erga omnes, deci și asupra recurentului, se poate constata cu ușurință că avea un interes în a solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ.

Precizează că prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea contenciosului administrativ, ce definesc noțiunea de interes legitim public și care descriu situații obiective, respectiv ordinea de drept, democrația constituțională, competența de reglementare, legiuitorul a prezumat o vătămare personală pentru subiectele de drept privat, indiferent dacă, în concret, conținutul actului ar părea să nu aibă acest caracter vătămător. Prin adoptarea actului cu exces de putere, nerespectând principiul legalității și vătămând astfel interesul public, vătămarea sa personală se prezumă de plano. Vătămarea dreptului subiectiv decurge logic din încălcarea interesului obiectiv și a produs consecințe vătămătoare în patrimoniul său, derogând în mod nepermis de la garanțiile constituționale conferite liberului exercițiu al drepturilor mele fundamentale.

Mai mult decât atât, solicitarea de anulare a H.G. nr. 1.090/2021 nu a fost doar pentru nesocotirea unor cerințe legale imperative (fapt ce atrage nelegalitatea hotărârii și dreptul meu de a solicita autorității emitente să revină la exercitarea atribuțiilor sale în limitele cadrului legal, iar nu cu încălcarea acestuia) ci inclusiv pentru ca, ulterior anulării actului, recurentul să își poată relua exercițiul firesc al drepturilor fundamentale încălcate și să poată participa la viața publică

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală

Prin notele scrise, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul -reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu o acțiune vizând anularea Hotărârii de Guvern nr. 1.090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Soluția primei instanțe, de admitere a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, este împărtășită și de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra circumstanțelor cauzei.

Înalta Curte reține că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p), art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. și, prin urmare, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiecților de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Interesul, ca folos practic, imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în materia contenciosului administrativ, nu poate fi separat de vătămarea pretins a fi fost produsă prin actul administrativ atacat, fie drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.

În acest sens, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Art. 8 alin. (1)

1

nuanțează această reglementare, în sensul că persoane fizice și juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care solicită apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Interesul legitim privat este definit în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

În raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a reținut corect că recurentul-reclamant nu justifică un interes în promovarea acțiunii, întrucât nu a a făcut dovada unei vătămări într-un drept sau interes legitim privat, produsă ca efect al aplicării H.G. nr. 1090/06.10.2021.

Aprecierile cu caracter general asupra pretinselor vătămării produse de actul normativ contestat, cu referire la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție și la pretinsele consecințe negative ale măsurilor restrictive adoptate pentru limitarea infecției cu virusul SARS-COV2, prin restrângerea accesului persoanelor nevaccinate la unele activități, fără însă a indica/menționa o situație concretă în care acest acces i-a fost efectiv împiedicat și prejudiciul pe care l-a suferit prin această împiedicare, nu se circumscriu sferei noțiunii de interes legitim privat, personal, astfel cum aceasta se conturează din dispozițiile legale sus menționate, ci reprezintă argumente care fundamentează existența unui interes legitim public (apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor).

În realitate, recurentul-reclamant speculează, fără să arate, în concret, îndeplinirea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, modificată și completată, făcând doar o prezentare pur teoretică a interesului legitim privat.

Prin urmare, nefiind dovedit interesul legitim privat, recurentul-reclamant nu se poate prevala de existența unui interes legitim public, care este subsidiar, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1)

1

din Legea contenciosului administrativ, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Totodată, este adevărat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată de instanța judecătorească chiar și după abrogarea acestuia sau ajungerea la termen, dar numai dacă reclamantul justifică interesul anulării lui prin raportare la anumite efecte personale, individuale, produse de actul administrativ.

Or, în speță, recurentul nu a invocat și dovedit o vătămare concretă pe durata stării de alertă declarată de H.G. nr. 1090/2021, astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond că, în raport de epuizarea efectelor actului administrativ normativ, la limita temporală reglementată expres în cuprinsul acestuia (30 de zile începând cu 10.10.2021), nu mai subzista, încă de la data pronunțării instanței de fond, pretinsul interes legitim în demersul judiciar de anulare a actului normativ.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 51 din 22 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.