ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.07.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanței, în temeiul art. 997 și urm. C. proc. civ., art. 3-6 C. proc. civ., art. 6 și art. 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și considerentelor Deciziei CCR nr. 392/08.06.2021:

- anularea Hotărârii de Guvern nr. 730 din 08.07.2021 și, în consecință, obligarea Guvernului României la emiterea de Hotărâri de Guvern - acte de organizare a executării Legii nr. 55/2020, cu respectarea dispozițiilor Constituției României, deciziilor Curții Constituționale și legilor în vigoare, fără a substitui sau a adăuga la lege și fără a afecta drepturi și libertăți fundamentale prin acte de reglementare secundară care nu au putere de lege;

- obligarea Guvernului României la emiterea unei hotărâri de încetare a stării de alertă;

- obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxele de timbru achitate în valoare de 150 RON;

- obligarea Guvernului României la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 88/CA din 18 august 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca lipsită de interes cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, reținând că, la momentul judecării cererii de ordonanță președințială, la data de 18.08.2021, H.G. nr. 730/2021 nu mai producea efecte, acestea încetând la împlinirea celor 30 de zile stabilite pentru prelungirea stării de alertă, calculate de la data indicată în cuprinsul actului normativ, respectiv de la data de 12.07.2021.

Împotriva sentinței civile nr. 88/CA din 18 august 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Ministerul Afacerilor Interne, transmis instanței de fond la data de 09.08.2021, a solicitat în temeiul art. 1001 C. proc. civ., transformarea ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun, însă judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii sale.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta aplicarea normelor de drept incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15.11.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13.01.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale, Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere de ordonanță președințială, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne, anularea Hotărârii de Guvern nr. 730 din 08.07.2021 și, în consecință, obligarea Guvernului României la emiterea de Hotărâri de Guvern - acte de organizare a executării Legii nr. 55/2020, cu respectarea dispozițiilor Constituției României, deciziilor Curții Constituționale și legilor în vigoare, fără a substitui sau a adăuga la lege și fără a afecta drepturi și libertăți fundamentale prin acte de reglementare secundară care nu au putere de lege; obligarea Guvernului României la emiterea unei hotărâri de încetare a stării de alertă;obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxele de timbru achitate în valoare de 150 RON;obligarea Guvernului României la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 RON.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes, prima instanță reținând că, la momentul judecării cererii de ordonanță președințială, la data de 18.08.2021, H.G. nr. 730/2021 nu mai producea efecte.

Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Constată instanța de control judiciar că, într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către recurent în motivarea cererii de recurs referitoare la neobservarea de către instanța de fond a cererii de modificare a ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun, sunt fondate.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte, constată că reclamantul a depus la dosarul cauzei, la data de 09.08.2021, răspuns la întâmpinare, un set de înscrisuri și o cerere de modificare a ordonanței președințiale în cerere pe drept comun, această cerere fiind atașată pe coperta dosarului de fond.

Cererea reclamantului de modificare a ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 1001 din C. proc. civ., potrivit cărora "La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanță, cererea de ordonanță președințială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situație în care pârâtul va fi încunoștințat și citat în mod expres cu această mențiune".

Pe cale de consecință, Înalta curte constată că prima instanță a soluționat litigiul prin raportare la obiectul cauzei astfel cum a fost formulat prin cererea inițială de ordonanță președințială, fără a observa că reclamantul formulase în temeiul art. 1001 din C. proc. civ., o cerere de modificare a ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 730 din 08.07.2021.

Prin neobservarea cererii de modificare a ordonanței președințiale în cerere pe drept comun, sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1001 din C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a judeca fondul cauzei, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va soluționa cauza având în vedere dispozițiile art. 1001 din C. proc. civ.

În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinței de fond, care privesc fondul cauzei, nesoluționat de prima instanță.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat împotriva sentinței nr. 88/CA din 18 august 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 88/CA din 18 august 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.