ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5789/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata la data de 16 iulie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. FOSTA B. S.A. și S.C. C. S.A arată că în prezent este salariat la S.C. B. S.A., având funcția de inginer specialist în cadrul Centrului de Telecontrol și Verificări Instalații Muntenia cu o vechime neîntrerupta de 47 ani numai în Sistemul Electroenergetic Național, angajat din anul 1973 la întreprinderea de Rețele Electrice București.

Prin prezenta solicită aprobarea soluționării în instanța de judecată a Hotărârii nr. 396/13.05.2020 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a Ordinului Președintelui CNCD dl. D. cu nr. 138 din 24.03.2020. Potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin hotărârea comunicată în baza Ordinului Președintelui CNCD nr. 138 din 24.03.2020 a d-ui D., Colegiul Director își invoca necompetenta rezolvării faptelor de discriminare evident sesizate, acceptând punctul de vedere profund eronat, mincinos al primei parate S.C. C. S.A.

Prin sentința civilă nr. 6122 din 11.11.2020 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necomperenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. FOSTA B. S.A. și S.C. C. S.A, în favoarea Curții de Apel București - Secțiile contencios administrativ și fiscal.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 27.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub același număr, respectiv nr. x/2020.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți

Prin sentința civilă nr. 562/2021 din 16 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, B. S.A. FOSTA B. S.A. și S.C. C. S.A, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea fondului cauzei, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost modificată.

În dezvoltarea recursului, recurentul susține că instanta de fond a încălcat/aplicat gresit norme de drept material, respectiv normele cuprinse în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Invocând dispozițiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ susține recurentul că textul de lege nu enumera limitativ criteriile ce pot conduce la discriminare, astfel ca petentul nu trebuie sa dovedească încadrarea la unul dintre ele. Singurul aspect care prezinta importanta este rezultatul, respectiv dezavantajarea unei anumite persoane, față de alte persoane, în sensul art. 2 alin. (3) din acelasi act normativ.

Contrar celor retinute de instanța de fond, arată recurentul că refuzul celor două pârâte de a elibera adeverințele de pensie solicitate nu s-a întemeiat pe hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2015, întrucât refuzul acestor institutii a fost (constant si) anterior datei de 16.10.2018 - data respingerii definitive a acțiunii, de catre Curtea de Apel Constanta. La data refuzului, celelalte doua intimate-pârâte au procedat în mod vădit discriminatoriu, refuzând ceea ce alți salariati în situatii identice cu a sa primiseră deja, direct sau în urma unor alte acțiuni in justitie.

De asemenea, contrar celor retinute de CNCD în Hotararea nr. 396/13.05.2020, recurentul susține că nu avea posibilitatea demarării unei actiuni in contencios administrativ în vederea emiterii adeverintelor respective, întrucât celelalte doua intimate-parate sunt societati de drept privat, ale căror acte nu cad sub jurisdictia instantelor de contencios administrativ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului au formulat întâmpinări intimatele C. S.A. și B. S.A..

În cadrul întâmpinării sale, intimata C. S.A. a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că, în mod corect instanța de judecată a constatat inexistența competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la aspectele ce au făcut obiectul petiției recurentului-reclamant.

La rândul său, intimata - pârâtă B. S.A., fosta B. S.A., în cadrul întâmpinării, a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului declarat, iar în subsidiar, a se respinge recursul, ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinări

Recurentul - reclamant nu a combătut apărările intimatelor - pârâte din cadrul întâmpinărilor printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 470

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, ci a depus Note la dosar însoțite de un set de înscrisuri, în dovedirea existenței discriminării.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma motivului de casare invocat, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

În prealabil, în ceea ce privește cele două excepții invocate în cadrul întâmpinărilor de intimatele C. S.A. și B. S.A., respectiv excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității, amintește Înalta Curte că au fost soluționate în ședința publică de la acest termen de judecată, în cadrul dezbaterilor orale, înainte de a se declara terminat controlul judecătoresc și a deschide dezbaterile pe fondul recursului, soluția fiind de respingere a acestor excepții pentru considerentele expuse în practiaua prezentei hotărâri.

În continuare, Înalta Curte, trecând la analizarea recursului, reține, mai întâi, că Hotărârea CNCD nr. 396 din 13.05.2020 nu a soluționat pe fond plângerea adresată de petentul A. împotriva C. S.A. și B. S.A., ci a respins-o pentru necompetența materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a se pronunța în raport cu obiectul petiției, reținând că acesta "nu poate analiza statuările instanțelor judecătorești, nu se poate pronunța sine qua non asupra aspectelor corelative actului de justiție, nu poate adresa instrucțiuni instanțelor, în speță membrilor acestora în ceea ce privește exercițiul funcțiilor lor și nici să interzică executarea hotărârilor judecătoreșți pronunțate".

Prin urmare, instanța de control judiciar este chemată să verifice dacă raționamentul instanței de fond, care a validat soluția CNCD privind necompetența materială a instituției în soluționarea plângerii formulate de recurentul-reclamant, este legală și corectă.

În acest sens, Înalta Curte constată că reclamantul A. s-a adresat CNCD cu plângere împotriva C. S.A. și B. S.A., cu privire la refuzul eliberării unei adeverințe pentru perioada 1973-2001 necesară la Casa Națională de Pensii Publice, acesta reclamând deopotrivă și modul în care instanțele de judecată au pronunțat soluții diferite în spețe identice, pentru persoane care au lucrat în același loc de muncă, având aceeași pregătire și aceleași condiții de muncă, în sensul că un număr de 1350 de salariați au câștigat grupa de muncă I-a sau a II-a, iar un număr de 222 de salariați nu au câștigat aceste grupe.

În cadrul respectivei petiții, recurentul - reclamant a invocat soluțiile pronunțate de Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015, susținând că, deși ambele procese au avut același obiect, instanțele au dat soluții contradictorii, generând astfel inechități între petenții din respectivele dosare.

Prin sentința recurată judecătorul fondului a reținut legalitatea Hotărârii CNCD nr. 396/13.05.2020, prin care a admis excepția de necompetență materială cu privire la aspectele sesizate, reținând prima instanță că, în condițiile în care aspectul referitor la încadrarea de grupa de muncă a fost tranșat pe cale judiciară, inclusiv cu privire la reclamant, CNCD nu mai era îndreptățit a efectua verificări proprii, acesta nemaiputând analiza existența unui tratament discriminatoriu, refuzul încadrării sale în grupa de muncă și eliberarea adeverinței care să ateste această încadrare avându-și izvorul nu în refuzul persoanelor reclamate, ci în puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești care au tranșat în mod definitiv acest aspect.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță, în pronunțarea acestei soluții, a interpretat corect prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din același act normativ, "orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Prin raportare la aceste prevederi legale, Înalta Curtea reține că o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare dintre cele enumerate exemplificativ la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".

Conform art. 19 alin. (1) din același act normativ, "în vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile în următoarele domenii: a) prevenirea faptelor de discriminare; b) medierea faptelor de discriminare; c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare; d) monitorizarea cazurilor de discriminare; e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării".

În raport cu toate aceste dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că aspectul invocat prin petiția înregistrată sub nr. x/07.10.2019 cu privire la refuzul eliberării unei adeverințe necesare la Casa Națională de Pensii Publice, respectiv cu privire la modul în care instanțele de judecată au pronunțat soluții diferite în spețe identice, nu pot face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării realizând o corectă aplicare și interpretare a legii atunci când a constatat vădita sa necompetență.

Astfel, Înalta Curte reține că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența de a analiza aspecte corelative înfăptuirii actului de justiție, inclusiv al legalității hotărârilor judecătorești, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de control judiciar în cadrul căilor de atac reglementate de lege, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 97 din Legea 303/2004 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, conform cărora: (1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac).

Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ", Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

În condițiile în care aspectul încadrării reclamantului în grupa I de muncă și subsecvent emiterea adeverințelor care să ateste acest lucru au făcut obiectul unui dosar civil care a fost tranșat pe cale judiciară, fiind soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 308/CM pronunțată la data de 16.10.2018 în dosarul nr. x/2015, în mod corect instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâtul C.N.C.D. nu mai putea analiza existența unui tratament discriminatoriu al reclamantului din această perspectivă, refuzul încadrării acestuia în grupa de muncă și de eliberarea adeverinței care să ateste această încadrare avându-și izvorul în puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești care au tranșat în mod definitiv acest aspect, iar nu în refuzul persoanelor reclamate.

Înalta Curtea constată că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se pronunță, potrivit atribuțiilor stabilite prin dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în legătură cu presupusul caracter discriminator al unor fapte săvârșite asupra unei persoane, grup de persoane sau comunitate, iar nu asupra dispozițiilor cuprinse în hotărâri judecătorești, neputând analiza statuările instanțelor și nici nu poate adresa instrucțiuni acestora sau să interzică executarea hotărârilor judecătorești pronunțate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor cuprinse în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, criticile recurentului - reclamant nefiind apte să conducă la reformare acesteia.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat și, în consecință, va menține sentința de fond atacată, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 562/2021 din 16 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.