ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5644/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, solicitând instanței să dispună:

- reîncadrarea reclamantului și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat un coeficient de multiplicare de 19,00 începând cu data de 09.04.2015 și in continuare;

- obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,00 și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 36/2018 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, art. 1.531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 3479/15.12.2021 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că reclanantul a solicitat, în ordinea firească a obligațiilor, "reîncadrarea" cu luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, urmând recalcularea și plata drepturilor salariale prin raportare la noul coeficient de multiplicare, inclusiv în ceea ce privește prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

A mai susținut instanța că independent de modalitatea în care a fost redactată acțiunea de faptul că reclamantul solicită practic emiterea unor noi acte de încadrare prin care să-i fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecințele care decurg.

Astfel, conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispozițiile care reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului National al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz.

Împotriva hotărârilor organelor enumerate în cele ce preced se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1215 din 14 iunie 2022, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă (complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale).

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, prin urmare a suspendat soluționarea cauzei și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Conchide instanța în sensul că, dând eficientă principiului disponibilității potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, a apreciat că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului. Prin urmare, apreciind că prezenta acțiune este de competența tribunalului în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 132 din C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița - complet specializat litigii de muncă.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă- Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale,pentru considerentele ce urmează:

Reclamantul, judecător la cu grad de tribunal, în cadrul Tribunlaului București - Scția I Panală, a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ce se cuvin acestuiaî calitate de judecător cu grad de tribunal, în cadrul Tribunlaului București - Scția I Penală, luând în considerare o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu a formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere al Curții de Apel București, ci s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare.

În acest sens este de reținut că reclamantul a indicat, printre temeiurile de drept invocate, și dispozițiile art. 166 din Codul muncii.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel București a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanta le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Potrivit art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, Curte de Apel a reținut în mod corect faptul că, în situația în care reclamantul nu îndeplinește aceste cerințe legale, pârâtul are posibilitatea de a cere până la primul termen de judecata la care este legal citat declinarea competentei în favoarea oricăreia dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța care ar fi fost competenta potrivit legii.

Textul tinde sa apere imparțialitatea în justiție, deoarece formularea unei cereri de chemare în judecata împotriva sau de către o persoana care își desfășoară activitatea în justiție, în chiar instanța în care aceasta funcționează, ar putea crea pentru partea adversa senzația unei părtiniri.

Cu atât mai mult aceste dispoziții își găsesc rațiunea atunci când instanța angajatoare este chiar parte în proces, astfel cum este cazul în speță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, prin introducerea acțiunii pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a uzitat de prerogativa conferită de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., nefiind necesară formularea altor precizări cu privire la acest aspect, astfel cum în mod greșit a apreciat Trbinalul Dâmbovița.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă- Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă- Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.