Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 noiembrie 2022

Decizia nr. 5620/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.". I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 88 din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează in parte sentința și, rejudecând: Respinge cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Menține în rest sentința. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.