Decizia nr. 5620/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești sub dosar nr. x/2018 din data de 13.12.2018, reclamanții Asociația "A.", Asociația "B. Procurorilor" și C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 910/19.09.2018, pentru aprobarea Regulamentului privind numirea și revocarea procurorilor cu funcții de conducere din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, și nr. 911/19.09.2018, pentru aprobarea Regulamentului privind numirea, continuarea activității și revocarea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. 1.

Hotărârea pronunțată în cauză Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 88 din 13 aprilie 2022, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de către D.. Totodată, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea în contencios formulată de către reclamanta Asociația "A." și reclamanta Asociația "B. Procurorilor", în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la plata către reclamanta Asociația "A." a sumei de 140 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva hotărârii instanței de fond a promovat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile art. 483 C. proc. civ. Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate in swesnul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În esență, a susținut că instanța de fond a încălcat dipozițiile de drept material privind răspunderea civilă delictuală necesară pentru acordarea cheltuielilor de judecată prevăzută, așa cum este prevăzută la art. 453 C. proc. civ. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamant reclamanții Asociația "A.", a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, răspunzând motivelor de recurs, în contextul succintei reiterări a circumstanțelor cauzei, intimata a arătat că nu sunt fondate criticile recurențului, întrucât sentința recurată este temeinică și legală, este dată pe baza dispozițiilor incidente în cauză. La rândul său, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a depus răspuns la întâmpinare. În faza procesuală a recursului nu au administrate înscrisuri noi. 1.

Procedura derulată în recurs În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 26 iulie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 noiembrie 2022, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivului de nelegalitate invocat, prin dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este fondat, pentru considerentele care urmează: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 910 din 19 septembrie 2018 și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 911 din data de 19.09.2018. Ulterior, ca urmare a adoptării Legii nr. 49/2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 11 martie 2022, dispozițiile legale care au stat la baza emiterii Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 910/2018 și nr. 911/2018 au fost abrogate, astfel încât cele două acte administrative cu caracter normativ nu mai produc efecte juridice pentru viitor. Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, atât reclamanta Asociația "A.", cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca rămasă fără obiect. Astfel, în lumina acestor considerente, Curtea de apel a respins prezenta acțiune în contencios ca rămasă fără obiect iar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la plata către reclamanta a sumei de 140 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru. S-a reținut că răspunderea juridică generată de plata cheltuielilor de judecată constituie o răspundere civilă obiectivă, ce nu presupune, printre condițiile angajării sale, culpa în cauzarea respectivelor cheltuieli, fiind suficientă cerința pierderii procesului. Astfel, există ipoteze în care pârâtul nu are nicio culpă în pierderea procesului, cum este cazul din speța de față, însă reclamantului i se impun a fi acordate cheltuielile de judecată pentru simplul fapt că textul legal îi permite valorificarea acestui drept în situația dată. Soluția instanței de fond este greșită în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata către intimata-reclamantă Asociația "A." a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în valoare de 140 RON, fiind incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Cu alte cuvinte, în mod nelegal a apreciat instanța de fond că în cazul cheltuielilor de judecată ar fi incident un caz de răspundere civilă delictuală obiectivă, ce se analizează independent de cerința culpei procesuale a debitorului. Astfel, sub aspectul dispozițiilor legale relevante în materia cheltuielilor de judecată, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." După cum rezultă din prevederile legale sus-menționate, obligarea la plata cheltuielilor de judecată se întemeiază pe condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și are la bază ideea de culpă procesuală a părții care a pierdut procesul, susținerea instanței de fond privind incidența în cauză a unei răspunderi civile obiective, independente de orice culpă, fiind în greșită. Așadar, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul. Aplicând astfel de aspecte teoretice elementelor concrete ale cauzei de față, Înalta Curte reține că cerința pierderii procesului în contextul obligației de acordare a cheltuielilor de judecată nu se raportează la simpla valorificare a pretenției de către reclamant, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci se analizează în ansamblu, în funcție de rezultatul procesului dar și de culpa procesuală a părților. Textul se referă exclusiv la ipoteza pierderii procesului, care presupune, cu necesitate, o soluție de admitere a acțiunii, nu una de respingere, indiferent de motiv. Nu este admisibilă judecarea acestui eventual litigiu în mod sumar de către instanța procesului nepierdut, care doar ar specula asupra rezultatului procesului subsecvent, cu care nu este învestită și în care părțile nu și-au formulat încă cererile și apărările. Mai mult decât atât, în ipoteza în care cererea a fost respinsă ca rămasa fără obiect ca urmare a unor dispoziții legale, cum este cazul în speță, independent de orice culpă a pârâtului, legiuitorul a prevăzut expres în favoarea părții a cărei pretenție a fost valorificată în cursul procesului o modalitate specifică de recuperare a taxei judiciare de timbru prin intermediul unei cereri de restituire formulate în temeiul art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Într-un astfel de context, instanța de control judiciar nu împărtășește opinia judecătorului fondului conform căreia, se impun a fi acordate cheltuielile de judecată(taxă judiară de timbru) pentru simplul fapt că textul legal îi permite valorificarea acestui drept în situația. Prin urmare, critica recurentului este întemeiată sub acest aspect, în condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat în cauză, va dispune casarea, în parte, a sentinței recurate și respingerea cererii reclamantelor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, menținând în rest sentința. PENTRU ACESTE MOTIVE,