ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5618/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei:

- constatarea ca nelegal a refuzului ANRE de a soluționa favorabil cererea formulată 07.12.2018, de echivalare a calității de verificator de proiecte, refuz exprimat prin adresa/acrul administrativ ru. x/23.05.2019

- anularea adresei/actului administrativ nr. x/23.05.2019 emis de ANRE

- obligarea ANRE la echivalarea calității de verificator de proiecte și eliberarea atestatului și legitimației de verificator de proiecte, conform art. 161 din Legea 123/2012 și Regulamentul aprobat prin Ordinul 22/2013 emis de ANRE.

Prin sentința civilă nr. 1147 pronunțată la data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității, a admis în partea cererea formulată și a obligat pârâta ANMRE la echivalea calității de verificator de proiecte și eliberarea atestatului și legitimației de verificator de proiecte tip VGd.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1147 pronunțată la data de 11 noiembrie 2020, a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Se critică hotărârea recurată pe considerentul că instanța de judecată a încălcat principiul aplicării legii civile în timp și a neretroactivității legii, sens în care susține că instanța de judecată nu a analizat competențele MDRT în vigoare la emiterea atestatului pentru care intimatul-reclamant solicită echivalarea, analizat paradoxal conținutul atestatului ajungând la concluzia greșită că atestarea reclamantului a vizat toate domeniile de specialitate "instalații gaze" (Ig).

Susține că specialitatea "instalații de gaze" (Ig) subsuma toate tipurile de proiecte în materia instalațiilor de gaze doar până la data de 19.07.2012, când a intrat în vigoare Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, fapt care conduce la concluzia logică că la data de 21.11.2012, când intimatul reclamant a promovat examenul de atestare a calității de verificator proiecte instalații gaze naturale Ig, așa cum rezultă din cuprinsul certificatului de atestare "instalații de gaze" Ig care putea fi atestată de MDRT nu mai cuprindea și specialitatea verificator de proiecte tip VGd.

Sub acest aspect, se susține că judecătorul fondului în mod greșit se raportează la data formulării cererii de către intimatul reclamant în fața MDRT atâta timp cât la data efectivă a examinării competențele MDRT erau deja modificate prin lege.

Totodată, și reținerea instanței a sintagmei "toate domeniile" este eronată întrucât nu vizează toate domeniile in extenso, ci așa cum se observă din cuprinsul atestatului emis de MDRT acesta are în vedere "toate domeniile conform Legii nr. 10/1995", iar în raport de dispozițiile Legii nr. 10/1995 se observă că aceasta explică în mod expres separarea de competențe între cele două instituții ale statului, așa cum reiese din conținutul dispozițiilor art. 21^1din Legea nr. 10/1995, art. 100 din Legea nr. 123/2012, al căror conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

În raport de aceste dispoziții legale susține recurenta că la momentul organizării examenului de către MDRT pentru atestarea intimatului reclamant, și ulterior la emiterea efectivă a atestatului prin care acesta este atestat ca "verificator proiecte în toate domeniile în specialitatea instalații gaze Ig privind cerințele esențiale ale Legii nr. - 10/1995, MDRT nu a putut în mod legal să cuprinsă și specialitatea verificator VGd, aceasta nemaifiind la momentul respectiv în competența MDRT pentru atestare.

Pentru stabilirea legii civile aplicabile prezintă relevanță momentul organizării examenului de către MDRT pentru atestarea intimatului reclamant și nu momentul la care reclamantul a formulat cererea de atestare în fața MDRT.

Recurentul invocă dispozițiile art. 6 alin. (2) și alin. (5) din C. civ., norme juridice în raport de care susține că situațiile juridice ivite în trecut și care produc efecte succesive, care se prelungesc în timp până la intrarea în vigoare a legii noi, efectele viitoare ale acestor situații juridice sunt și rămân în întregime supuse legii civile vechi, dacă prin legea nouă nu există dispoziții contrare.

În raport de aceste considrente apreciază recurenta că a procedat în mod corect respingând cererea de echivalare formulată de reclamant având în vedere că prin legea nouă, respectiv art. 160 și art. 161 din Legea nr. 123/2012, au fost modificate competențele MDRT.

Mai arată recurenta că în baza și în aplicarea prevederilor legii, prin Ordinul președintelui ANRE nr. 22/2013 a fost aprobat Regulamentul pentru atestarea verificatorilor și experților tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale care cuprinde procedura de atestare a persoanelor fizice în vederea desfășurării activității de verificare și expertiză tehnică a proiectelor pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale cu excepția instalațiilor de utilizare a gazelor naturale care au rămas în competența MLPDA. Astfel, ANRE eliberează certificate de atestare care conferă drepturi diferite titularilor față de cele eliberate de MLPDA (MDRT la data eliberării atestatului reclamantului).

Certificatul de atestare seria x nr. x eliberat la data de 23.04.2013 depus în vederea echivalării îi conferă titularului dreptul verificării proiectelor pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale și nu dreptul verificării proiectelor pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale, sisteme de distribuție închise și magistrale directe ce funcționează în regim de medie, redusă și joasă presiune, eliberarea acestor atestate fiind în sarcina ANRE și nu a MLPDA (fost MDRT) începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012, respectiv 19.07.2012.

Concluzionează recurenta că deși susținerea examenului intimatului reclamant a avut loc înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului pentru atestarea verificatorilor și experților tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 22/2013 cu modificările și completările ulterioare, acesta nu a avut loc și înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012 prin care competențele MDRT au fost modificate.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că a dobândit calitatea de verificator de proiecte la data de 21.11.2012, data promovării examenului, și nu la data de 23.04.2013 data eliberării certificatului și legitimației de către MDRT, eliberarea documentului doveditor la o dată ulterioară neavând consecințe asupra momentului dobândirii acestei calități, efectele eliberării documentelor fiind doar cu privire la exercitarea practică a activității pentru care s-a obținut atestatul.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de prcoedură civilă se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În raport de limitele învestirii instanței de recurs, astfel cum au fost acestea trasate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține că aspectul ce se solicită a fi analizat în cauză vizează aplicarea principiul aplicării legii civile în timp și a neretroactivității legii, la situația din cauză, respectiv dacă atestatul eliberat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului la data de 23 aprilie 2013 poate fi echivalat pentru calitatea de verificator de proiecte VGd, urmare apariției noii legi a energiei electrice și gazelor naturale, respectiv Legea nr. 123/2012.

Se reține că intimatul reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect echivalarea calității de verificator de proiecte tip VGd, calitate obținută în baza susținerii examentului din data de 21.11.2012.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată obligând pârâta ANRE la echivalarea calității de verificator proeicte și eliberarea atestatului și legitimației de verificator de proiecte tip VGd.

Raportat la contextul factual al cauzei, se reține că în cursul anului 2010, intimatul reclamant s-a adresat Ministerului Dezvoltării și Turismului în vederea obținerii calității de verificator de proiecte instalații gaze naturale Ig.

La data de 19.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 123/2012 legea energiei electrice și a gazelor naturale - act normativ prin care s-a stabilit că instituția abilitată pentru emiterea certificatelor de atestare pentru verificatorii și experții tehnici pentru opbiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, în cazul de față tip VGd este ANRE.

La data de 21.11.2012 intimatul reclamant promovează examenul de atestare a calității de verificator de proiecte instalații gaze naturale Ig, așa cum rezultă din cuprinul certificatului de atestare.

La data de 23 aprilie 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului eliberează intimatului reclamant Certificatul de atestare tehnico-profesională seria x nr. x, certificat a cărui echivalare se solicită, atestat eliebrat în baza cererii reclamantului cu nr. x/28.07.2010 și în baza concluziilor Comisiei de examinare nr. 6 București consemnate în Procesul-verbal nr. x/DGTC/21.11.2012.

Tot la data de 23.04.2013 a intrat în vigoare și Ordinul președintelui ANRE nr. 22/2013 prin care a fost aprobat Regulamentul pentru atestarea verificatorilor și experților tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale.

La data de 03.12.2018 intimatul reclamant a formulat cerere pentru echivalarea calității de verificator de proiecte tip Ig, emis de Ministerul Dezvoltării și Turismului, cu atestatul de verificator de proiecte tip VGd, cerere ce a generat prezentul litigiu, recurenta pârâtă refuzând echivalarea calității de verificator de proiecte Ig cu atestatul de verificator de proiecte tip VGd.

Critica referitoare la încălcarea principiului aplicării legii civile în timp și a neretroactivității legii, nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că, potrivit acestui principiu constituțional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", legiuitorul este obligat ca, în acvitatea de legiferare, să respecte principiul neretroacvității legii (cu singura excepție permisă, cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile).

La nivel infraconstituțional, principiul neretroacvității legii civile este prevăzut de art. 6 - Aplicarea în timp a legii civile din capitolul II - Aplicarea legii civile din C. civ., după cum urmează:

"(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (...) (5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (6) Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi."

De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. cuprinde dispoziții referitoare la soluționarea conflictului de legi în mp, rezultat din intrarea în vigoare a C. civ.. Potrivit art. 3 din aceasta, "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", iar, în conformitate cu art. 5, "(1) Dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (2) Dispozițiile C. civ. sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a C. civ.."

Prin Decizia nr. 812/2006, Curtea Constituțională a statuat că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atari soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, […], aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi." În același sens sunt și deciziile nr. 409/2003 și nr. 201/2007.

Curtea a mai statuat, în mod constant, că "O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în anul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". În acest sens sunt deciziile nr. 330/200140, nr. 294/2004 și nr. 458/2003.

Cu privire la situații juridice obiective, Curtea, analizând constuționalitatea unor dispoziții din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin Decizia nr. 842/2011 a constatat că faptul că după înființarea unei societăți comerciale au fost edictate noi reguli care guvernează activitatea acestora pe viitor nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2). Prin Decizia nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005, Curtea s-a pronunțat, referitor la susținerea autorului excepției potrivit căreia Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 înțelege să "reconfigureze situații juridice anterioare", ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că "într-adevăr, art. II alin. (3) din ordonanță stabilește pentru persoana juridică obligația modificării în mod corespunzător a denumirii firmei în cazul în care aceasta conține cuvintele menționate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței", însă a constatat că "aceste dispoziții nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor". În același sens este și Decizia nr. 188/2005.

Prin aplicarea acestei jurisprudențe cauzei de față, rezultă că atât Legea nr. 123/2012 cât și Ordinul nr. 22/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale nu încalcă principiul neretroactivității legii civile, noile reguli privind atestarea verificatorilor de proiecte funcționând doar pentru viitor.

Sub acest aspect sunt avute în vedere dispozițiile art. 161 din Legea nr. 123/2012 potrivit cărora "(1) Atestarea verificatorilor de proiecte prevăzuți la art. 160 alin. (1) se face conform unui regulament aprobat de către ANRE.

(2) Verificatorii de proiecte care au fost atestați de alte instituții își păstrează competențele prin echivalarea atestatului, conform regulamentului prevăzut la alin. (1).

(3) Verificatorii de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectanții pentru asigurarea prin proiect a tuturor cerințelor tehnice și de calitate prevăzute de legislația în vigoare, în vederea realizării și exploatării în condiții de siguranță a obiectivului proiectat, precum și pentru eventualele modificări ale proiectului pe durata execuției".

Totodată, sunt avute în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (1) și art. 24 din Regulament potrivit cărora "(1) Verificatorii de proiecte/Experții tehnici care au fost atestați de alte instituții a căror competențe sunt preluate de către ANRE în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 vor fi atestați conform prevederilor art. 24.

/…/".

Potrivit art. 24 la care art. 22 alin. (1) face trimitere,

"(1) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 123/2012, verificatorii de proiecte care au fost atestați de alte instituții își păstrează, la cerere, competențele obținute, prin echivalarea atestatului".

/…/(4) Verificatorii de proiecte atestați pentru specialitatea Instalații de gaze Ig, care dețin această calitate în conformitate cu prevederile Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 și, respectiv, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 777/2003 pentru aprobarea reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții", cu modificările și completările ulterioare, dobândesc, prin echivalare, calitatea de verificatori de proiecte tip VGd. (...)"

Normele juridice precitate sunt norme tranzitorii, iar potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispozițiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.

Acest tip de norme stabilesc deci, ținând cont de principiul constituțional al neretroactivității, alegerea legiuitorului între aplicarea imediată a legii noi și ultraactivitatea legii vechi.

În concret, faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât si efectelor produse de acea situație juridică înainte de acest moment, li se poate aplicata numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie acesteia efect retroactiv.

În schimb, în privința situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi si supraviețuirea legii vechi. Dacă însă elementele ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care acesta s-a produs.

Situațiile juridice care se vor naște, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum si efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute vor fi guvernate de legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supraviețuirea legii vechi.

Or, în speță, legiuitorul a stabilit expres prin dispozițiile art. 24 alin. (1) din Ordinul nr. 22/2013 Regulament din 2013 pentru atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, normă juridică aflată chiar la Capitolul VIII "Dispoziții finale și tranzitorii" că la data intrării în vigoare a prezentului regulament, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 123/2012 verificatorii de proiecte care au fost atestați de alte instituții își păstrează, la cerere, competențele obținute, prin echivalarea atestatului.

Față de toate aceste considerente se constată că toate criticile formulate sunt nefonmdate și nu pot fi primite, instanța de fond făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din același cod, va fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 1. 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant A., conform dovezilor depuse la filelel nr. x -45 (ds recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței civile nr. 1147 din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei la plata sumei de 1.500 RON către intimatul -reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.