ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Oradea la 26.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.:

- să se constate nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat "Proces-verbal" încheiat la data de 08.04.2014, cu privire la pct. 4 din acest înscris, referitor la "Domnul A. va mai achita domnului B. într-un interval de timp de 3 ani suma de 150,000 Euro", iar pe cale ele consecință să se dispună desființarea parțială a acestui înscris, în sensul înlăturării din conținutul său a acestei mențiuni;

- să se constate nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat "Protocol" încheiat la data de 16.07.2014 cu privire la Etapa 2, referitor la "Achitarea în termen de maxim 3 ani a sumei de 150.000 Euro de către asociatul A. către asociatul B.. D-nul A. va depune toate diligențele în vederea achitării sumei de 50.000 Euro până la 15.08.2014, rămânând un rest de plată de 100.000 Euro care se vor achita 50.000 Euro în anul 2015 și 50.000 Euro în anul 2016", iar pe cale de consecință să se dispună desființarea parțială a acestui înscris, în sensul înlăturării din conținutul său a acestei mențiuni;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 985, art. 1011, art. 1014 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., invocând în acest sens excepția autorității de lucru judecat prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul civil nr. x/2019; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I Civilă, iar, prin sentința civilă nr. 24/C/2022 din 18 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă a Tribunalului Bihor și a dispus trimiterea cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul B. spre competentă soluționare la secția a II-a Civilă a Tribunalului Bihor, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă la data de 02.03.2022, sub nr. de dosar x/2021

Prin sentința nr. 89/LP/2022 din 21 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția puterii de lucru judecat, invocată de pârât și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. Totodată, a obligat reclamantul să achite pârâtului cheltuieli de judecată de 2.380 RON.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii excepției puterii lucrului judecat, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecare în fond.

În esență, a arătat că în mod greșit Tribunalul Bihor a soluționat prezenta cauză prin admiterea excepției puterii de lucru judecat raportat la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, care a avut un alt obiect (acțiune în pretenții de obligare la plata unei sume de bani) decât cererea formulată în prezenta cauză (anularea procesului-verbal și a înscrisului intitulat "Protocol", din 16.07.2014, având în vedere caracterul de promisiune de donație a acestui act). Totodată, a subliniat faptul că instanțele care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2019 nu au făcut o analiză a legalității celor două acte atacate prin prezenta cerere, iar Tribunalul Bihor a reținut în mod eronat în cadrul dosarului nr. x/2019 că suma de 150.000 euro reprezintă parte din prețul pe care asociatul A. trebuie să-l achite fostului asociat B. pentru transferul părților sale sociale și retragerea din societate.

Apelantul-reclamant a mai învederat că instanțele nu aveau cum să analizeze acest aspect deoarece nu au fost învestite cu această cerere. Or, existența unei hotărâri judecătorești de obligare a unei părți la plata unei sume de bani nu poate avea autoritate de lucru judecat cu privire la cererea de anulare a titlului care a stat la baza pronunțării acelei hotărâri judecătorești, față de obiectul diferit al celor două cauze.

Prin decizia nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021-A, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul B. împotriva sentinței nr. 89/LP/21.04.2022, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate. Totodată, a obligat apelantul să plătească intimatului B. suma de 2975 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021-A și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 89/LP/2022 a Tribunalului Bihor, anularea în totul a sentinței, respingerea excepției puterii lucrului judecat, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe pentru judecarea acesteia în fond.

În motivare, recurentul a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind, totodată, pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce vizează puterea lucrului judecat, subsumând aceste critici motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Detaliind, a susținut că, în cauză, analiza puterii lucrului judecat s-a făcut prin raportare la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, instanța reținând că, atâta vreme cât în acel dosar nu s-a contestat Procesul-verbal al Adunării Generale din 8.04.2014 și înscrisul intitulat "Protocol" din 16.07.2014, valabilitatea acestor acte nu mai poate fi analizată într-un nou litigiu. În acest sens, s-a reținut că invocarea în acel dosar a prescripției, și nu a nevalabilității celor două acte echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor pârâtului, iar invocarea ulterioară a nulității, în condițiile în care acest lucru era posibil în cadrul primului litigiu echivalează cu o invocare a propriei neglijențe.

Recurentul consideră că, în cadrul analizei efectuate de către instanța de apel a excepției puterii lucrului judecat, motivele privind invocarea prescripției, și nu a nevalabilității celor două acte, deși acest lucru era posibil în litigiul anterior, reprezintă motive străine de natura pricinii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, susținând că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, recurentul arată că analiza instanței de apel privitoare la excepția puterii lucrului judecat trebuia să se rezume la compararea obiectului celor două cauze, și nu la aprecieri privitoare la modalitățile de apărare utilizate de părți în cele două litigii.

Astfel, susține că este străină de natura prezentei pricini nu numai aprecierea instanței de apel în sensul că în litigiul anterior s-a invocat prescripția, deși cauzele de nulitate erau cunoscute la acel moment, fapt ce ar face inadmisibil un demers juridic separat în constatarea nulității, ci și considerentul privitor la faptul că neinvocarea nulității în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor ar echivala cu recunoașterea propriei culpe.

Pe de altă parte, recurentul arată că dezlegarea dată de instanța de apel excepției puterii lucrului judecat este nelegală, sens în care susține incidența motivelor de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Detaliind, autorul prezentului demers judiciar arată că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de anulare a Procesului-verbal din 8.04.2014 și a înscrisului intitulat "Protocol" din 16.07.2014, pe motiv că acestea conțin doar o ofertă de donație din partea sa, care nu a produs efecte juridice, având în vedere că nu a fost încheiată în formă autentică, lipsind, totodată, orice contraprestație din partea pârâtului.

În schimb, litigiul înregistrat sub nr. x/2019 a avut ca obiect cererea intimatului B. de obligare a recurentului la plata sumei de 150.000 euro având în vedere cele consemnate în procesul-verbal din 8.04.2014.

Având în vedere că obiectul celor două cereri este diferit, recurentul susține că statuările din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor nu pot fi reținute cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

În acest sens, subliniază că în prezenta cauză se solicită anularea actelor care au stat la baza pronunțării hotărârii de obligare a sa la plata unei sume de bani, pe când instanțele care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor nu au fost învestite cu analizarea legalității sau a valabilității acestor două acte.

De asemenea, mai arată că, deși nu a cerut anularea celor două acte în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, acest fapt nu este de natură a paraliza prezentul demers juridic, atâta vreme cât acesta a fost promovat în interiorul termenului de prescripție prevăzut de lege.

Prin urmare, în accepțiunea recurentului, pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii în pretenții nu poate împiedica judecarea unei acțiuni de anulare a actului care a stat la baza formulării acelei pretenții.

Or, o interpretare a puterii lucrului judecat, în sensul că nu se mai poate solicita anularea unui act juridic deoarece o altă instanță a pronunțat o hotărâre în considerentele căreia face referire la acel act juridic, în condițiile în care nu a fost sesizată cu privire la valabilitatea sau nu a acelui act juridic, este nelegală și conduce la blocarea accesului la justiție.

Prin urmare, recurentul apreciază că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material care reglementează instituția puterii lucrului judecat, susținând, astfel, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Totodată, față de împrejurarea că cele două instanțe au soluționat prezenta cerere fără a intra în cercetarea fondului pricinii, în baza art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei primei instanțe pentru judecarea acesteia în fond.

La 1 februarie 2023, intimatul-pârât, prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate în susținerea temeiurilor de drept nu se circumscriu unor veritabile critici, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial pentru această fază procesuală, sens în care a depus și dovezi.

Excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare a fost respinsă în ședința publică din 25 aprilie 2023, întrucât criticile formulate de recurent pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Procedând la verificarea hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a înțeles să dea eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prin raportare la dosarul nr. x/2019 care vizează pretențiile formulate de intimatul B. împotriva reclamantului A., fundamentate pe procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Asociaților S.C. C. S.R.L. din data de 08.04.2014 și pe Protocolul din data de 16.07.2014.

Astfel, instanța de apel a reținut că invocarea de către A. în dosarul nr. x/2019 a prescripției, și nu a netemeiniciei pretențiilor pentru nulitatea actelor juridice încheiate, echivalează cu o recunoaștere și validare a obligațiilor asumate de către reclamant, astfel încât, invocarea fără succes a prescripției nu poate deschide calea unei noi acțiuni în constatarea nulității, deoarece s-ar aduce atingere nevoii de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv implică existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, ce nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior.

Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.

În raport de dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale incidente nu sunt norme de drept material.

Totodată, aceste critici nu se încadrează nici în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât acesta se referă numai la efectul negativ al autorității de lucru judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), din moment ce soluția pe care o poate pronunța Înalta Curte în cazul reținerii acestui motiv de casare este respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 497 teza finală C. proc. civ.

Cu toate acestea, criticile recurentului privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură ce atrage sancțiunea nulității.

Pornind de la această încadrare, Înalta Curte observă că în dosarul nr. x/2019 nu a fost invocată nulitatea actelor pe care s-au întemeiat pretențiile creditorului B., apărarea invocată de debitorul A. vizând prescripția dreptului material la acțiune.

În mod greșit instanța de apel a reținut că invocarea fără succes a prescripției în dosarul nr. x/2019 nu poate deschide calea unei noi acțiuni în constatarea nulității.

În acest sens, relevant pentru incidența autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv este rezolvarea unei chestiuni litigioase prin hotărârea pronunțată în primul proces. Această dezlegare trebuie să fie expresă și neechivocă, neputând fi dedusă în mod indirect de instanța care judecă cel de-al doilea proces. Cu alte cuvinte, neinvocarea de către debitor în primul proces a nulității actelor juridice pe care s-au întemeiat pretențiile creditorului nu poate fi considerată "o recunoaștere și validare a obligațiilor asumate" sau "o invocare a propriei neglijențe" care să constituie o rezolvare a chestiunii litigioase referitoare la valabilitatea actelor indicate în prezenta cerere introductivă.

Așadar, cu toate că intimatul-pârât B. s-a prevalat de efectul pozitiv al lucrului judecat, precizând că raportul juridic dintre părți a făcut obiectul analizei în cadrul litigiului promovat în dosarul nr. x/2019, instanța de apel nu a făcut o analiză în sensul avut în vedere prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a identifica în mod real și efectiv chestiunile litigioase dezlegate în primul proces.

Concluziile eronate ale instanței de apel pornesc de la reținerea fără temei a faptului că invocarea fără succes a prescripției în dosarul nr. x/2019 nu poate deschide calea unei noi acțiuni în constatarea nulității.

Procedând în această manieră, instanța de apel nu a realizat o veritabilă verificare a tuturor aspectelor de fapt și de drept invocate de părți și dezlegate în dosarul nr. x/2019, prin raportare la motivele de nulitate invocate în prezenta cauză.

Prin urmare, în rejudecare, instanța de apel va verifica, raportat la chestiunile litigioase dezlegate în dosarul nr. x/2019, dacă există autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv cu privire la calificarea/natura juridică a obligației de plată a sumei de 150.000 Euro ca preț al cesiunii de părți sociale ale C. S.R.L., iar nu ca o promisiune de donație, așa cum reclamantul a susținut în cererea de chemare în judecată.

În consecință, pentru motivele enunțate, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și, în baza art. 497 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, cu mențiunea că, în funcție de soluția pronunțată, instanța va avea în vedere și cheltuielile de judecată solicitate, care nu au putut fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Casează decizia nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă și trimite cauza spre nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.