ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4954/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4954/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Clubul Sportiv O. București a chemat în

judecată pe pârâtele S.C. "G.I." S.R.L. și Primăria Sectorului 3,

prin Primar, solicitând anularea Autorizației de construire nr. 1104/10

septembrie 2008/11 septembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul Clubul Sportiv O. București a arătat ca s-a adresat Primăriei

Sectorului 3 cu plângere prealabilă în vederea revocării autorizației de

construire, iar, în subsidiar, în vederea anulării acesteia și că i s-a răspuns

în sensul că revocarea nu mai este posibilă pentru că actul a intrat în

circuitul civil și a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Reclamantul a solicitat anularea autorizației, susținând că această construcție

nu are un caracter provizoriu conform art. 3 lit. h) și anexei nr. 2 la Legea

nr. 50/1991 și invocând lipsa acordului expres al proprietarului de drept, care

trebuia să fie exprimat de Agenția Națională pentru Sport, ca titular al

dreptului de administrare asupra terenului proprietate publică a statului.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 3 și art. 12

din anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, art. 18 lit. f), art. 29, art. 80 alin.

(9) din Legea nr. 69/2000, H.G. nr. 1.705/2006, Hotărârea nr. 497/1970 a CM al

RSR, art. 1 din H.G. nr. 759/2003 și art. 11 din H.G. nr. 141/2010.

Pârâta S.C.

"G.I." S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a

solicitat:

- să se constate

legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter provizoriu

conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991;

- în principal, să se

constate că pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494

alin. ultim C. civ.;

- reclamanta să fie

obligată să păstreze construcția edificată;

- în subsidiarul

punctelor 2 și 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de rea-credință,

reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată;

- obligarea

reclamantei, în oricare dintre situațiile amintite, la plata de despăgubiri,

constând în contravaloarea materialelor și a muncii, actualizate cu indicele de

inflație la data plății efective;

- acordarea unui

drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a

despăgubirilor;

- obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

reconvenționale, se arată că edificarea construcției pe schelet metalic a fost

demarată în considerarea raporturilor contractuale dintre părți, care inițial a

avut natura unei asocieri în participațiune, iar ulterior a fost încheiat un

contract de închiriere. În ceea ce privește calitatea sa de constructor de bună-credință,

pârâta a invocat dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. și a solicitat

recunoașterea unui drept de retenție asupra construcției până la achitarea

sumelor cheltuite cu edificarea acesteia.

În drept au fost

invocate prevederile art. 111, 112 - 115, art. 114 alin. (2) și (4) C. proc.

civ., art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Decretul nr.

31/1951, art. 3 și art. 7 din Legea nr. 50/1991 și art. 494 C. civ.

Reclamantul Clubul

Sportiv O. București a depus cerere completatoare având ca obiect obligarea

pârâtei S.C. "G.I." S.R.L. la desființarea lucrărilor edificate pe

terenul de tenis nr. 2.

Pârâta S.C.

"G.I." S.R.L. a depus precizare și îndreptare eroare materială la

cererea reconvențională și completare la întâmpinare, precum și cerere de

chemare în judecată a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și Autorității Naționale pentru Sport, față de dispozițiile art. 57 -

59 C. proc. civ.

Reclamantul a depus

răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională, prin care a solicitat

disjungerea capetelor 2 - 6 din cererea reconvențională pentru că întârzie

judecata cererii principale și sunt de competența instanței de drept comun.

Prin Încheierea din

06 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ

și fiscal, a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou

dosar, respectiv dosarul nr. 66466/3/2011.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Tribunalul

București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 3.366 din 13 octombrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

3 București.

2.2. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr.

40314/301/2011.

Judecătoria

Sectorului 3 București, prin Sentința nr. 10.692 din 14 iunie 2012, a admis

excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Tribunalului București și a trimis dosarul Curții de Apel București în

vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța

această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Acțiunea principală

care face obiectul cauzei are următoarele capete de cerere:

- să se constate

legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter provizoriu

conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991;

- în principal, să se

constate că pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494

alin. ultim C. civ.;

- reclamanta să fie

obligată să păstreze construcția edificată;

- în subsidiarul

punctelor 2 și 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de

rea-credință, reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată;

- obligarea

reclamantei, în oricare dintre situațiile amintite, la plata de despăgubiri,

constând în contravaloarea materialelor și a muncii, actualizate cu indicele de

inflație la data plății efective;

- acordarea unui

drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor;

- obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Solicitările

reclamantei pârâte izvorăsc din contractul de Închiriere nr. 18 din 03 ianuarie

2005, încheiat cu pârâta-reclamantă, contract care a rezultat ca efect al

novației obligațiilor contractuale care au reprezentat conținutul unui contract

de asociere în participațiune.

Având în vedere

calitatea de autoritate publică centrală a co-contractantului,

pârâta-reclamantă acționând ca reprezentant al Ministerului Educației,

Tineretului și Sportului, caracterul de bunuri, care fac parte din domeniul

public al statului, al terenurilor care fac obiectul contractului de închiriere

și scopul acestui contact, respectiv desfășurarea activităților sportive,

instanța a apreciat că acest contract este un contract administrativ.

Raportat la

dispozițiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă a se

pronunța asupra primului capăt de cerere este instanța de contencios

administrativ.

În raport cu

dispozițiile art. 17 C. proc. civ., având în vedere caracterul accesoriul al

celorlalte capete de cerere, instanței de contencios administrativ îi revine

competența de soluționare a întregii acțiunii principale.

Chiar și în cazul în

care celelalte capete de cerere nu ar avea caracter accesoriu fața de primul

capăt de cerere, competența de soluționare a acestora revine tot Tribunalului

București, însă secției civile, având în vedere cuantumul pretențiilor și

dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (în vigoare la data

formulării acțiunii, respectiv 27 mai 2011).

pronunțată de curtea de apel în soluționarea conflictului de competență

Soluționând

conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a IX-a

de contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria Sectorului 3 București,

prin Sentința nr. 4.921 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând

următoarele:

Litigiul dedus

judecății are ca obiect principal constatarea legalității edificării unei

construcții și constatarea calității reclamantei de constructor de

bună-credință, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

și art. 494 din vechiul C. civ., astfel încât competența aparține instanței de

drept comun.

Litigiul nu este unul

de contencios administrativ în înțelesul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și

nu există dispoziții speciale care să dea în competența instanțelor de

contencios administrativ soluționarea unui asemenea litigiu.

În speță, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ. care stabilesc competența

soluționării cererii reconvenționale în favoarea instanței competente a

soluționa cererea principală, în condițiile în care obiectul cererii

reconvenționale nu se circumscrie obiectului acțiunii judiciare în contencios

administrativ, astfel cum acesta este descris de art. 8 din Legea nr. 554/2004,

iar art. 28 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege

stipulează aplicabilitatea prevederilor C. proc. civ. numai atunci când acestea

sunt compatibile cu specificul raporturilor juridice de contencios

administrativ, ceea ce nu este cazul în litigiul ce face obiectul cererii

reconvenționale.

de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva hotărârii pronunțate de curtea de

apel în soluționarea conflictului negativ de competență

Împotriva Sentinței

nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C.

"G.I." S.R.L., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Printr-o primă

critică din recurs, se susține că în mod greșit curtea de apel a stabilit

competența în favoarea judecătoriei, întrucât, raportat la valoarea

construcției în litigiu evaluată provizoriu la suma de 2.220.000 RON (22

miliarde lei vechi), competența de soluționare a cauzei revine tribunalului,

conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Printr-o a doua

critică din recurs, recurenta susține că petitul de cerere referitor la

legalitatea edificării construcției se analizează în raport cu dispozițiile

Legii nr. 50/1991 raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004, competența

revenind secției specializate a tribunalului.

Totodată, se arată că

acțiunea nu a fost întemeiată doar pe dispozițiile C. civ., ci și pe contractul

de închiriere, calificat de Judecătoria Sectorului 3 București, ca fiind un

contract administrativ.

În consecință, se

susține că aparține secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele

Înaltei Curți

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta S.C. "G.I." S.R.L., în

raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Față de cererea

reclamantei S.C. "G.I." S.R.L., ce formează obiectul prezentei

cauzei, astfel cum aceasta a fost expusă la pct. I.1 și I.2.2 din prezenta

decizie, litigiul se circumscrie materiei dreptului civil, petitele acțiunii

privind legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter

provizoriu conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991; constatarea faptului că

pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494 alin. ultim C.

civ.; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. București să păstreze

construcția edificată; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. București la

plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor și a muncii,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; acordarea unui

drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a

despăgubirilor.

Întrucât ne aflăm în

prezența unei cereri în materie civilă, competența de soluționare a cauzei

aparține instanței de drept comun, așa cum în mod corect a reținut curtea de

apel.

Astfel fiind, sunt

neîntemeiate criticile din recurs referitoare la competența instanței de

contencios administrativ, atâta timp cât în cauză nu se contestă un act administrativ

emis de o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 8 coroborat

cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de

S.C. "G.I." S.R.L. este întemeiat sub aspectul criticii referitoare

la determinarea instanței competente în raport cu valoarea litigiului evaluată

provizoriu de recurenta-reclamantă la suma de 2.200.000 RON (22 miliarde lei

vechi), ceea ce, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. atrage competența

de primă instanță a tribunalului.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinței

civile nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 4.921

din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM