ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4954/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Clubul Sportiv O. București a chemat în judecată pe pârâtele S.C. "G.I." S.R.L. și Primăria Sectorului 3, prin Primar, solicitând anularea Autorizației de construire nr. 1104/10 septembrie 2008/11 septembrie 2009, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul Clubul Sportiv O. București a arătat ca s-a adresat Primăriei Sectorului 3 cu plângere prealabilă în vederea revocării autorizației de construire, iar, în subsidiar, în vederea anulării acesteia și că i s-a răspuns în sensul că revocarea nu mai este posibilă pentru că actul a intrat în circuitul civil și a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Reclamantul a solicitat anularea autorizației, susținând că această construcție nu are un caracter provizoriu conform art. 3 lit. h) și anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991 și invocând lipsa acordului expres al proprietarului de drept, care trebuia să fie exprimat de Agenția Națională pentru Sport, ca titular al dreptului de administrare asupra terenului proprietate publică a statului. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 3 și art. 12 din anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, art. 18 lit. f), art. 29, art. 80 alin. (9) din Legea nr. 69/2000, H.G. nr. 1.705/2006, Hotărârea nr. 497/1970 a CM al RSR, art. 1 din H.G. nr. 759/2003 și art. 11 din H.G. nr. 141/2010.

Pârâta S.C. "G.I." S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat: - să se constate legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991; - în principal, să se constate că pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494 alin. ultim C. civ.; - reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată; - în subsidiarul punctelor 2 și 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de rea-credință, reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată; - obligarea reclamantei, în oricare dintre situațiile amintite, la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor și a muncii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; - acordarea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor; - obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale, se arată că edificarea construcției pe schelet metalic a fost demarată în considerarea raporturilor contractuale dintre părți, care inițial a avut natura unei asocieri în participațiune, iar ulterior a fost încheiat un contract de închiriere. În ceea ce privește calitatea sa de constructor de bună-credință, pârâta a invocat dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. și a solicitat recunoașterea unui drept de retenție asupra construcției până la achitarea sumelor cheltuite cu edificarea acesteia. În drept au fost invocate prevederile art. 111, 112 - 115, art. 114 alin. (2) și (4) C. proc. civ., art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Decretul nr. 31/1951, art. 3 și art. 7 din Legea nr. 50/1991 și art. 494 C. civ.

Reclamantul Clubul Sportiv O. București a depus cerere completatoare având ca obiect obligarea pârâtei S.C. "G.I." S.R.L. la desființarea lucrărilor edificate pe terenul de tenis nr. 2. Pârâta S.C. "G.I." S.R.L. a depus precizare și îndreptare eroare materială la cererea reconvențională și completare la întâmpinare, precum și cerere de chemare în judecată a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Autorității Naționale pentru Sport, față de dispozițiile art. 57 - 59 C. proc. civ. Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională, prin care a solicitat disjungerea capetelor 2 - 6 din cererea reconvențională pentru că întârzie judecata cererii principale și sunt de competența instanței de drept comun.

Prin Încheierea din 06 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. 66466/3/2011. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3.366 din 13 octombrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. 2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 40314/301/2011. Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința nr. 10.692 din 14 iunie 2012, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București și a trimis dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele: Acțiunea principală care face obiectul cauzei are următoarele capete de cerere: - să se constate legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991; - în principal, să se constate că pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494 alin. ultim C. civ.; - reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată; - în subsidiarul punctelor 2 și 3, ca, dacă se va aprecia că pârâta este constructor de rea-credință, reclamanta să fie obligată să păstreze construcția edificată; - obligarea reclamantei, în oricare dintre situațiile amintite, la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor și a muncii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; - acordarea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor; - obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Solicitările reclamantei pârâte izvorăsc din contractul de Închiriere nr. 18 din 03 ianuarie 2005, încheiat cu pârâta-reclamantă, contract care a rezultat ca efect al novației obligațiilor contractuale care au reprezentat conținutul unui contract de asociere în participațiune. Având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a co-contractantului, pârâta-reclamantă acționând ca reprezentant al Ministerului Educației, Tineretului și Sportului, caracterul de bunuri, care fac parte din domeniul public al statului, al terenurilor care fac obiectul contractului de închiriere și scopul acestui contact, respectiv desfășurarea activităților sportive, instanța a apreciat că acest contract este un contract administrativ.

Raportat la dispozițiile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă a se pronunța asupra primului capăt de cerere este instanța de contencios administrativ. În raport cu dispozițiile art. 17 C. proc. civ., având în vedere caracterul accesoriul al celorlalte capete de cerere, instanței de contencios administrativ îi revine competența de soluționare a întregii acțiunii principale. Chiar și în cazul în care celelalte capete de cerere nu ar avea caracter accesoriu fața de primul capăt de cerere, competența de soluționare a acestora revine tot Tribunalului București, însă secției civile, având în vedere cuantumul pretențiilor și dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. (în vigoare la data formulării acțiunii, respectiv 27 mai 2011). 3. Hotărârea pronunțată de curtea de apel în soluționarea conflictului de competență Soluționând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința nr. 4.921 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect principal constatarea legalității edificării unei construcții și constatarea calității reclamantei de constructor de bună-credință, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. și art. 494 din vechiul C. civ., astfel încât competența aparține instanței de drept comun. Litigiul nu este unul de contencios administrativ în înțelesul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și nu există dispoziții speciale care să dea în competența instanțelor de contencios administrativ soluționarea unui asemenea litigiu. În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ. care stabilesc competența soluționării cererii reconvenționale în favoarea instanței competente a soluționa cererea principală, în condițiile în care obiectul cererii reconvenționale nu se circumscrie obiectului acțiunii judiciare în contencios administrativ, astfel cum acesta este descris de art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar art. 28 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege stipulează aplicabilitatea prevederilor C. proc.

civ. numai atunci când acestea sunt compatibile cu specificul raporturilor juridice de contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în litigiul ce face obiectul cererii reconvenționale. 4. Recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel în soluționarea conflictului negativ de competență Împotriva Sentinței nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. "G.I." S.R.L., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Printr-o primă critică din recurs, se susține că în mod greșit curtea de apel a stabilit competența în favoarea judecătoriei, întrucât, raportat la valoarea construcției în litigiu evaluată provizoriu la suma de 2.220.000 RON (22 miliarde lei vechi), competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. Printr-o a doua critică din recurs, recurenta susține că petitul de cerere referitor la legalitatea edificării construcției se analizează în raport cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004, competența revenind secției specializate a tribunalului. Totodată, se arată că acțiunea nu a fost întemeiată doar pe dispozițiile C. civ., ci și pe contractul de închiriere, calificat de Judecătoria Sectorului 3 București, ca fiind un contract administrativ. În consecință, se susține că aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București competența de soluționare a cauzei. II. Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta S.C.

"G.I." S.R.L., în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Față de cererea reclamantei S.C.

"G.I." S.R.L., ce formează obiectul prezentei cauzei, astfel cum aceasta a fost expusă la pct. I.1 și I.2.2 din prezenta decizie, litigiul se circumscrie materiei dreptului civil, petitele acțiunii privind legalitatea edificării construcției, în sensul că are un caracter provizoriu conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991; constatarea faptului că pârâta este constructor de bună-credință în condițiile art. 494 alin. ultim C. civ.; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. București să păstreze construcția edificată; obligarea reclamantului Clubul Sportiv O. București la plata de despăgubiri, constând în contravaloarea materialelor și a muncii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; acordarea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor.

Întrucât ne aflăm în prezența unei cereri în materie civilă, competența de soluționare a cauzei aparține instanței de drept comun, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel. Astfel fiind, sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la competența instanței de contencios administrativ, atâta timp cât în cauză nu se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 8 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004. Recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. este întemeiat sub aspectul criticii referitoare la determinarea instanței competente în raport cu valoarea litigiului evaluată provizoriu de recurenta-reclamantă la suma de 2.200.000 RON (22 miliarde lei vechi), ceea ce, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. atrage competența de primă instanță a tribunalului. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.C. "G.I." S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 4.921 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AM