ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea în parte a actului administrativ normativ reprezentat de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 78 din data de 28 iunie 2017, respectiv a art. 3 și 4 din O.M.A.I. nr. 78/2017.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 7 din data de 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 7 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V., prin Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, susținând că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.), și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). În dezvoltarea motivelor de recurs se menționează că, în fapt pârâtul a procedat la dezinformarea instanței, arătând că abia cu ocazia intrării în vigoare a OMAI nr. 78/2017 sunt stabilite activitățile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice și disociază în mod nepermis acest aspect de faptul că la nivelul MAI inclusiv asigurarea continuității activităților prevăzute de art. 3 din O.M.A.I. nr. 78/2017 a fost și este reglementată prin ordin al conducătorului instituției de ordine publică, respectiv prin OMAI nr. S/108/2011 privind executarea serviciului de permanență și accesul în unitățile MAI. Potrivit art. 1 alin. (1), (2), (4), art. 5, 11, 37.38 și 42 din O.M.A.1. S/108/2011, serviciul de permanență în unitățile MAI se execută tocmai în scopul asigurării continuității îndeplinirii atribuțiilor specifice după orele de program, și art. 1 alin. (31) din O.U.G. nr. 9/2017 nu stabilește vreun criteriu de selecție a activităților pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice și nici nu este restrânsă sfera beneficiarilor acestui drept. În acest context (având în vedere privațiunile personalului MAI care execută acest serviciu și obligația de a fi prezent, potrivit art. 14 din ordin, la sediul profesional), legiuitorul a înțeles ca prin art. 1 alin. (31) din O.U.G. nr. 9/2017 să procedeze la recompensarea acestui efort pentru întreaga categorie de personal care asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice. Pârâtul a dezinformat afirmând că în condițiile lipsei de personal din perioada respectivă a fost reglementat serviciul de permanență, respectiv continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice în modalitatea prevăzută de art. 3 din O.MA.I. nr. 78/2017 (doar pentru activitățile respective). O.M.A.I. S/108/2011 prin care, este asigurată asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice de la domiciliu după orele de program, (dat fiind specificul serviciului polițienesc care, potrivit Legii 218/2002 este obligatoriu și continuu) a fost și este în vigoare. Solicită să se observe că, lipsa de personal nu s-a manifestat doar în ceea ce privesc activitățile prevăzute de art. 3 din O.M.A.I. 78/2017, ci și în cazul celorlalte activități operative/obligatorii, în care s-a impus și s-a asigurat continuitatea îndeplinirii acestora. În acest sens a depus la dosar Decizia Curții de Apel Suceava nr. 252 din 10 iunie 2002 care relevă faptul că în perioada respectivă a fost executat serviciul de permanență (asigurarea continuității activităților după orele de program) reprezentat de "continuitatea conducerii" care, potrivit art. 11 din O.M.A.I. nr. S/108/2011, se execută de toate categoriile de personal, inclusiv de personalul cu funcție de execuție. Potrivit art. 14 din același act normativ personalul respectiv are obligația de a se prezenta de urgență la sediul profesional (obligație similară cu cea a personalului care are ca și atribuții cele în referire la activitățile prevăzute de art. 3 din OMAI78/2017). Este drept că legiuitorul menționează la art. 1 alin. (3) 2 din O.U.G. nr. 9/2017 că toate condițiile, inclusiv activitățile pentru care se acordă majorarea prevăzută de art. 1 alin. (3) 1 se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, dar realizează acest lucru doar din considerente de tehnică legislativă, având în vedere că pentru fiecare subdiviziune a familiei ocupaționale "Apărare, ordine publică și siguranță națională", respectiv, în cazul fiecărei instituții (M.A.N, M.A.I., S.R.I., S.I.E., etc.) trebuie să existe un act administrativ prin care să fie reglementat acest serviciu de permanență, urmând ca respectivii conducători să ia toate măsurile pentru a fi reglementate/menționate modul de executare/asigurare a continuității activităților ce fac obiectul acordării majorării. Or, în cazul M.A.I. activitățile au fost (și sunt și în prezent) stabilite ca atare prin OMAI S/108/2011. Învederează că planificările la care face referire art. 4 alin. (1) lit. a) din OMAI 78/2017 sunt doar planificările întocmite conform S/108/2011, în temeiul acestuia. Nu a existat nicicând o altă planificare, planificările respective circumscriind unui complex mult mai amplu de activități operative (inclusiv celor menționate de art. 3). În temeiul planificărilor în serviciul operativ de permanență instituit prin OMAI S/108/2011 lucrătorii M.A.I. au beneficiat de majorarea respectivă, nu a existat nicicând o altă planificare. De altfel incidența OMAI S/108/2011, respectiv echivalența acestuia cu ordinul la care face referire art. 1 alin. (32) din O.U.G. nr. 9/2017 este stabilită fără echivoc și de către un alt act administrativ care consacră aplicarea unitară a dispozițiilor legale la nivelul unităților de poliție, respectiv Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 86703/29.06.2017, aceasta precizând clar că în fapt este vorba de planificarea în serviciul operativ de zi (întocmită conform OMAI S/108/2011 privind organizarea serviciului de permanență și accesul în unitățile M.A.I.). În final, recurenții au arătat că prin art. 3 și 4 din OMAI 78/2017 nu sunt excluși de la acordarea majorării salariații civili sau alte categorii de polițiști, iar acest lucru nu poate fi primit, din următoarele considerente: - art. 3 și 4 limitează activitățile pentru care se realizează asigurarea continuității activităților doar la anumite activități, în vreme ce OMAI S/108/2016 (care reglementează serviciul de permanență) stabilește că asigurarea continuității activităților se realizeză pentru mai multe activități (asigurare obligatorie/desfășurată) de către mai multe categorii de polițiști decât cele care circumscriu activităților menționate la art. 3 din OMAI nr. 78/2017; pe cale de consecință este limitat numărul beneficiarilor (nici civilii și nici alte categorii de polițiști nu au ca și atribuții executarea activităților prevăzute de art. 3, dar sunt planificați (în temeiul O.M.A.I. S/108/2011) să asigure continuitatea activităților operative, altele decât cele menționate de art. 3 din O.M.A.I. 78/2017 și pe cale de consecință, recurenții se încadrează în norma prevăzută de art. 1 alin. (31) din O.U.G. nr. 9/2017, aceasta fiind voința legiutorului (recompensarea privațiunilor); - prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 252 din 10 iunie 2020 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că: "art. 3 din O.M.AJ. nr. 78/20I7 limitează categoriile de beneficiari, stabilind în mod expres că aceștia sunt fie personalul din cadrul secțiilor de poliție rurală, polițiilor comunale și posturilor de poliție comunală, fie personalul din cadrul structurilor de poliție judiciară, criminalistică și de suport operativ, organizate în cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră Română.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, pentru următoarele considerente: Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea în parte a actului administrativ normativ reprezentat de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 78 din data de 28 iunie 2017, respectiv a art. 3 și 4 din O.M.A.I. nr. 78/2017. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că dispozițiile Ordinului nr. 78/2017 nu contravin actului cu forță juridică superioară în vederea aplicării și executării căruia a fost emis, având în vedere că, în art. 3 sunt menționate activitățile pentru care se acordă majorarea, iar în art. 4 condițiile de acordare, iar împrejurarea că prin stabilirea activităților și a condițiilor s-a decis implicit dar în concret, persoanele care beneficiază efectiv de majorare, nu constituie un motiv de nelegalitate, întrucât atribuția de stabilire a activităților și condițiilor, decurge din normele O.U.G. nr. 9/2017. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta este invocat în mod formal, recurenții-reclamanți nearătând în mod concret care sunt motivele străine de natura cauzei și nici motivele contradictorii, context în care motivul de recurs este invocat pur formal. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată. Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță pentru care a considerat că, acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată. Prin ce de-al doilea motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. Conform prevederilor art. 340 alin. (2) din C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." Prin autoritate de lucru judecat se înțelege identitatea de părți, obiect și cauză între litigiul de față și litigiul în raport de care se invocă aceasta. Concret, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 252/10.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017. Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, în dosarul nr. x/2017 reclamantul V. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, "acordarea majorării de 40% prin prisma dispozițiilor art. I alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017", iar în cauza de față se solicită "anularea art. 3 și 4 din O.M.A.I. nr. 78/2017". În acest context, Înalta Curte constată că nu în cauza de față nu se poate constata încălcarea autorității de lucru judecat atât timp cât cerințele art. 340 alin. (2) din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că Ordinul contestat reglementează în art. 3 activitățile pentru care se acordă majorarea "(a) intervenția în mediul rural efectuată de personalul din cadrul secțiilor de poliție rurală, polițiilor comunale și posturilor de poliție comunală, la sesizările Sistemului unic național pentru apeluri de urgență și alte evenimente semnalate privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuțiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi; b) cercetarea la fața locului și intervenția specializată pentru prinderea în flagrant, efectuate de către personalul din structurile de poliție judiciară, criminalistică și de suport operativ, organizate în cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră Române, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuțiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi" iar în art. 4 condițiile de acordare "să existe o planificare a personalului să asigure continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, să se asigure încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul fiecărui ordonator de credite și personalul M.A.I. se fie nominalizat în ordin/dispoziție de personal întocmit(ă) în acest scop de structura de resurse umane". Din interpretarea acestor dispoziții nu rezultă că ar fi excluși de plano salariații civili sau anumite categorii de polițiști, iar dispozițiile art. 1 alin. (3) 1 din O.U.G. nr. 9/2017 referitoare la acordarea majorării personalului militar, polițiști și civili nu pot fi interpretate decât în coroborare cu prevederile art. 1 alin. (3) 2 în care se menționează că activitățile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice și condițiile de acordare se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, context în care rezultă că sporul se poate acorda numai acelora care îndeplinesc anumite activități ce urmau a fi stabilite printr-un Ordin care să reglementeze, de asemenea, și condițiile de acordare. Concluzionând, Înalta Curte constată că stabilirea în concret a persoanelor care beneficiază efectiv de majorare, nu constituie un motiv de nelegalitate întrucât atribuția de stabilire a activităților și condițiilor, decurge din normele O.U.G. nr. 9/2017. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,