ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5507/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea "A." S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționale de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili:

- desființarea Deciziei nr. 9711 din data de 19 februarie 2019 emisa de către Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Evidenta Analitica pe plătitori, restituiri compensări nr. comunicata societății

- anularea in totalitate a Deciziei de respingere a cererii de operare a obligațiilor de plata accesorii nr. x din data de 04.01.2018 emisa de către A.N.A.F. - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ¬anexa, prin care autoritățile fiscale au respins cererea de anulare a obligațiilor fiscale accesorii nr. 50.373 din 29.06.2016, cu

- admiterea Cererii de anulare a obligațiilor fiscale înregistrate pe rolul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 50.373 din 29.06.2016 - anexa, si, pe cale de consecința: Anularea cotei de 54,2% din dobânzile de întârziere si a cotei de 77,1% din majorările de întârziere, ambele in cuantum de 2.812.395 RON, si anularea cotei de 54,2% din dobânzile de întârziere in cuantum de 33.369 RON; Anularea penalităților de întârziere, in cuantum de 1.318.772 RON, si a penalităților de întârziere in cuantum de 7.605 RON, precum si, ca o consecința, anularea tuturor actelor emise de autoritatea fiscala care au condus la aceasta situație de fapt, și

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 140/F-CONT pronunțată la 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a desființat Decizia nr. 9711/2019 și Decizia de respingere a cererii de operare a obligațiilor de plată accesorii nr. x/2018 și a obligat pârâta să acorde facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 44/2015 conform solicitărilor individualizate de petentă prin cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii, înregistrată sub nr. x/29.06.2016, cu 600 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 140/F-CONT pronunțată la 16 decembrie 2020 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

După prezentarea situației de fapt și a legislației incidente, a arătat următoarele:

- instanta de fond a aplicat greșit normele de drept material, interpretând în mod gresit dispozițiile art. 84, art. 90 si art. 86 din Codul de procedura fiscală, întrucât Declarația 101 nu putea fi corectată datorită faptului ca perioada vizată a făcut obiectul inspectiei fiscale fiind astfel incidente prevederile art. 105 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

- în mod eronat a fost anulată Decizia nr. 9711/19.02.2019 emisa de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si Decizia de respingere a cererii de operare a obligațiilor de plata accesorii nr. x/04.01.2018, judecătorul fondului interpretând in mod greșit dispozițiile art. 163 alin. (3), alin. (4) și alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 și art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale.

Sub acest aspect menționează că sunt nelegale considerentele instanței vizând efectul de cascadă în privința impozitului pe veniturile obținute din salarii datorat de societate, realizat urmare emiterii deciziei nr. 23876EV (anulată) de alocare a sumelor pentru plata unor accesorii. Astfel, pentru a putea beneficia de anularea accesoriilor din decizia de amânare, societatea avea obligatia sa plăteasca cota de 45,8% din dobânzile calculate pentru obligatiile fiscale principale restante la 30.09.2015, până la termenul de plata aferent deciziilor de accesorii prin care s-au stabilit și individualizat sumele de plată.

Precizează că în speță au fost respectate prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 și art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale.

Arată că în anul 2016 în contul unic buget de stat, reclamanta figura cu plăți în sumă totală de 17.810 RON, suma insuficientă pentru a achita toate obligațiile fiscale (18.093 RON) aferente bugetului de stat cu termen de plată 20.04.2016, astfel că organul fiscal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 163 alin. (3), alin. (4) și alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

Învederează că în mod corect, Serviciul Evidenta analitică pe plătitori, restituiri, compensări nr. 3 din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantei având in vedere dispozițiile Codului de procedură fiscală cu privire la stingerea obligațiilor.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse și de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția nulității și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivării în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reține următoarele:

Societatea reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ desființarea Deciziei nr. 9711 din data de 19 februarie 2019 emisa de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Evidenta Analitica pe plătitori, anularea in totalitate a Deciziei de respingere a cererii de operare a obligațiilor de plata accesorii nr. 53.800 din data de 04.01.2018 emisa de către A.N.A.F. - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili și admiterea Cererii de anulare a obligațiilor fiscale înregistrate pe rolul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 50.373 din 29.06.2016 - anexa, precum si, ca o consecința, anularea tuturor actelor emise de autoritatea fiscala care au condus la aceasta situație.

Instanța de fond a admis acțiunea, soluția este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instituția pârâtă a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată asupra contestației susținând că a aplicat corect dispozițiile Codul fiscal privitoare la stingerea obligațiilor, dar instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 163 alin. (3), alin. (4) și alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 și art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurentă.

Înalta Curte constată, fără a relua istoricul speței, că reclamanta a depus la data de 23 martie 2012 declarație fiscală, în cuprinsul căreia a menționat eronat data scadenței de plată a impozitului pe profit pe anul 2011, respectiv 25.12.2011, în loc de 23 martie 2012 (rectificată prin declarația fiscală rectificativă nr. x/26 martie 2012).

Ulterior, pentru perioada 25.12.2011- 23.03.2012 organele fiscale au calculat obligații fiscale accesorii dar, prin sentința civilă definitivă nr. 809/18.11.2019 Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis cererea de operare a declarației rectificative nr. x/2012, a anulat decizia nr. 54234/2018 și a anulat în parte, decizia nr. 23876EV3/2015 cu privire la accesoriile calculate pentru perioada 25.12.2011-23.03.2012.

Fără a lua în considerare hotărârea judecătorească care stabilea operarea declarației rectificative nr. x/2012 și anula accesoriile calculate pentru perioada 25.12.2011-23.03.2012, instituția fiscală a respins greșit cererea depusă de societatea reclamantă pentru a beneficia de facilități fiscale.

Este nefondată critica a recurentei vizând faptul că Declarația 101 nu putea fi corectată datorită faptului ca perioada vizată a făcut obiectul inspectiei fiscale conform prevederilor art. 105 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, întrucât există autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 809/2019 a Tribunalului Argeș, care a anulat decizia emisă în urma controlului chiar pe acest aspect.

Fără a recunoaște greșeala materială făcută în anul 2012 și a menționa hotărârea judecătorească definitivă care repara lipsa mențiunilor din înscrisurile instituției, recurenta - pârâtă enumeră în cuprinsul motivelor de recurs, actele fiscale emise ulterior cererii de rectificare formulate de către societatea reclamantă și menționând că nu îi acordă facilitățile fiscale, întrucât nu a plătit la timp obligațiile ce îi revin. Prin aceste înscrisuri intimata-reclamant trebuia să achite obligații fiscale suplimentare, întrucât organele fiscale alocaseră eronat sumele plătite corect în anul 2015.

Înalta Curte constată în acord cu instanța de fond că, ca efect al sentinței definitive a Tribunalului Argeș, sumele achitate de societate în data de 25.09.2015 conform extrasului bancar nr. x acoperă impozitul pe veniturile din salarii datorat și achitat pentru luna august 2015, iar nu pentru imputația nedatorată a obligațiilor fiscale accesorii stabilite pentru anii anteriori și anulate prin hotărârea judecătorească antemenționată.

În acest context, nu pot fi reținute aprecierile instituției recurente în ceea ce privește aplicarea corectă a prevederilor fiscale ce vizează stingerea obligațiilor, întrucât dispozițiile art. 163 alin. (3), alin. (4) și alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală devin incidente doar când există creanțe fiscale restante neachitate, or societatea nu avea datorii.

În mod legal și temeinic prima instanță a constatat că s-a creat un efect de cascadă, prin greșita alocare de către organul fiscal a sumelor achitate pe anul 2015 pentru plata unor accesorii nedatorate, obligațiile de plată la bugetul de stat ajungând să fie stinse cu 1 lună întârziere.

În acord cu argumentele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată este legală, societatea solicitând în mod corect aplicarea amnistiei fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 44/2015 întrucât nu avea de obligații fiscale restante.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 140/F - CONT din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.