ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5506/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la executarea obligației ce decurge din contractul de finanțare menționat, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

Prin sentința civilă nr. 2324 pronunțată la 01 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE și a obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 47.149,53 RON conform contractului de finanțare nr. x/08.05.2013.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE.

Prin decizia civilă nr. 1905/04.04.2019, Înalta Curtea de Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09.10.2019 sub nr. x/2016**.

Prin sentința civilă nr. 287/2020 pronunțată la 31 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche a respins cererea formulată de reclamantul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 287/2020 pronunțate la 31 iulie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

- Un prim motiv de recurs se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția din dispozitiv.

Consideră că se impune casarea hotărârii instanței de fond, în primul rând, pentru că aceasta este lipsită de conținut, nefiind consemnate integral argumentele prezentate de Secretariatul General al Guvernului, care demonstrau nelegalitatea vădită a măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei de intimatul-pârât ori arătate motivele pentru care toate susținerile noastre au fost înlăturate, ceea ce reprezintă o incontestabilă încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În concret, judecătorul fondului s-a limitat să consemneze doar procedurile administrative derulate între părțile litigante mai înainte de sesizarea instanței, fiind omise tocmai chestiunile esențiale referitoare la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât și lipsa oricăror temeiuri de drept ale măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei.

- În cadrul celui de-al motiv de recurs. prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederează că sentință atacată este rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor și principiilor de drept incidente.

Menționează că în speță nu sunt aplicabile Ordinul M.F.E. nr. 2117/2007 și Hotărârile Guvernului nr. 1860/2006 și nr. 518/1995, dar și excesivitatea constatărilor în raport de scopul reglementărilor privind derularea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Prima instanță nu putea să-și însușească pur și simplu susținerile intimatului-pârât, referitoare la prevederile Ordinului M.F.E. nr. 2117/2007 și incidența acestora în cauză, actul nefiind publicat în Monitorul Oficial al României.

În contradicție cu susținerile intimatului-pârât și cu considerentele sentinței civile nr. 287/31.07.2020, învederează că măsura declarării ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei este nejustificată și discreționară, fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a legii la situația de fapt de către reprezentanții M.F.E.-AM POAT.

Motivele respingerii cererii de rambursare și a cererii de chemare în judecată sfidează orice raționament juridic și chiar logica elementară, fiind impus beneficiarului finanțării să demonstreze că agenda terțelor persoane din cadrul instituțiilor reprezentative ale administrației centrale a Marii Britanii care au susținut prezentări în zilele de 3 și 4 noiembrie 2014 nu ar fi permis organizarea reuniunilor în alte zile.

În condițiile în care considerațiile de ordin teoretic ale reprezentanților M.F.E.-AM POAT cu privire la posibilitatea organizării reuniunilor în alte zile decât 3 și 4 noiembrie 2014 nu sunt întemeiate pe probe și sunt eronate, rezultă că și concluzia privind încălcarea principiului de utilizare eficientă a fondurilor publice prevăzut de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 este, la rândul ei, greșită, astfel încât nu poate să justifice măsura declarării cheltuielilor ca neeligibile.

De asemenea, inconsistența argumentelor utilizate pentru declararea ca neeligibile a cheltuielilor pentru zilele de week-end din 1 și 2 noiembrie 2014 este evidențiată tocmai de rambursarea cheltuielilor ulterioare, aferente zilelor de luni - 3 noiembrie 2014 și marți - 4 noiembrie 2014, adică exact a acelor zile în care s-au desfășurat reuniunile despre care se susține că ar fi putut fi organizate în primele 5 zile ale vizitei. Astfel, chiar dacă prin absurd admitem că ar fi existat, într-adevăr, posibilitatea organizării reuniunilor din 3 și 4 noiembrie 2014 în primele 5 zile ale vizitei, atunci reprezentanții ministerului pârât ar fi trebuit să constate utilizarea nejudicioasă a fondurilor inclusiv pentru aceste zile finale ale deplasării, iar nu doar pentru zilele de week-end din 1 și 2 noiembrie 2014.

Instituția reclamantă ca beneficiar al finanțării din fonduri europene nerambursabile, a realizat vizita de studiu prevăzută în cadrul activității nr. 2 din Cererea de finanțare, care este parte integrantă a Contractului de finanțare nr. x I.129/08.05.2013, cu bună credință și cu diligența necesară executării efective și corespunzătoare a obiectivelor finanțate din instrumente structurale, respectând toate principiile stabilite în legislația comunitară și națională pentru gestionarea eficientă fondurilor europene, inclusiv a principiului economicității, eficacității și eficienței, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor care să conducă la o bună gestiune financiară.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a apărărilor formulate de către intimatul - pârât, Înalta Curte constată recursul nefondat.

Reclamantul Secretariatul General al Guvernului a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la executarea obligației ce decurge din contractul de finanțare menționat, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

Soluția instanței de fond de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei)

În cadrul acestui motiv, a susținut recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situația în care între considerentele instanței de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susțin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât și cazul în care considerentele instanței converg spre o anumită soluție, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluție.

În cadrul acestui motiv, recurentul a susținut că, în considerentele hotărârii recurate judecătorul fondului s-a limitat să consemneze doar procedurile administrative derulate între părțile litigante mai înainte de sesizarea instanței, fiind omise tocmai chestiunile esențiale referitoare la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât și lipsa oricăror temeiuri de drept ale măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reține că ceea ce îl nemulțumește pe recurent este de fapt soluția pronunțată de instanța de fond, modul în care a interpretat și aplicat legea la situația de fapt, acest motiv fiind încadrat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceasta în condițiile în care chestiunile esențiale ale speței au fost analizate, iar recurentul nu a arată care dintre argumentele sale esențiale nu au fost analizate.

Referitor la susținerile recurentului cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar. De fapt, și din această perspectivă, criticile recurentului se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei se reține că, împrejurările de fapt care au condus la emiterea adresei nr. x/10.06.2015 prin care s-a comunicat că suma de 47.149,53 RON, reprezentând costurile cu cazarea, diurna și transportul extern local pentru zilele de week-end din 1 și 2 noiembrie 2014, este declarată neeligibilă întrucât "(. . . . . . . . . .) programul vizitei de studiu a fost foarte relaxat, timpul alocat acesteia fiind utilizat nejudicios, nefiind respectat principiul de utilizare eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficiență și eficacitate), astfel cum este prevăzut și în art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora".

Recurentul-reclamant a criticat soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererii de obligare a pârâtului să îi ramburseze suma de 47.149,53 RON, cheltuială efectuată urmare vizitei de studiu prevăzută în cadrul activității nr. 2 din Cererea de finanțare - parte integrantă a Contractului de finanțare nr. x I.129/08.05.2013. Această sumă a fost declarată ca fiind cheltuială neeligibilă, întrucât a impus beneficiarului finanțării să demonstreze că agenda terțelor persoane din cadrul instituțiilor reprezentative ale administrației centrale a Marii Britanii care au susținut prezentări în zilele de 3 și 4 noiembrie 2014 nu ar fi permis organizarea reuniunilor în alte zile și totodată, inconsistența argumentelor utilizate pentru declararea ca neeligibile a cheltuielilor pentru zilele de week-end din 1 și 2 noiembrie 2014 este evidențiată tocmai de rambursarea cheltuielilor ulterioare, aferente zilelor de luni - 3 noiembrie 2014 și marți - 4 noiembrie 2014, adică exact a acelor zile în care s-au desfășurat reuniunile despre care se susține că ar fi putut fi organizate în primele 5 zile ale vizitei.

Această critică a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.

În mod corect judecătorul fondului a constatat că instituția pârâtă a dispus excluderea de la rambursare a sumei de 47.149,53 RON aferente rămânerii la destinație a participanților la vizita de studiu, reprezentând cazare, diurnă și transportul extern local pentru zilele de week-end - 1,2 noiembrie 2014 întrucât "programul vizitei de studiu a fost foarte relaxat, timpul alocat acesteia fiind utilizat nejudicios, nefiind respectat principiul de utilizare eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficiență și eficacitate)"

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 autoritățile beneficiare a fondurilor europene sunt obligate în activitatea lor să aplice o bună gestiune financiară bazată pe aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței.

Astfel era necesar ca recurentul reclamant să depună dovezi în sensul că a realizat o bună gestionare a fondurilor europene și că nu a prelungit vizita în scopuri personale.

În ceea ce privește susținerea vizând faptul că "demersurile necesare vizitei de studiu au fost realizate de experții Băncii Mondiale cu aproximativ 3 luni înaintea desfășurării evenimentului, intervalele orare menționate în agendă fiind singurele disponibile pentru programarea întâlnirilor" instanța de recurs constată că instituția recurentă nu a dovedit că intervalele orare specificate erau singurele disponibile, respectiv nu a depus la dosar corespondență purtată cu organizatorii în sensul adăugării celor câteva ore din weekend la cele deja stabilite în timpul săptămânii.

Astfel, se poate observa că recurentul nu a contestat aserțiunea instanței de fond în sensul că "programul vizitei de studiu a fost de aproximativ 3-4 ore/zi", ci aspectul vizând că nu se justifică programarea întâlnirilor pentru zilele de 3 si 4 noiembrie (zile de week end cu 3 ore si 2 ore) și că "Aceste din urmă întâlniri puteau fi programate în cursul primelor cinci zile de desfășurare a evenimentului" .

Sub acest aspect, instituția reclamantă nu aduce argumente juridice (legislație incidentă care să îi susțină afirmațiile) sau dovezi (înscrisuri din care să rezulte încercările de a crea un program mai eficient), doar interpretează într-o manieră proprie dispozițiile legale, pentru a justifica prelungirea perioadei de ședere și pe perioada de weekend.

În ceea ce privește susținerea recurentului că judecătorul fondului a pronunțat hotărârea doar pe prevederile Ordinului M.F.E. nr. 2117/2007 și incidența acestora în cauză, actul nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, instanța de recurs urmează să o respingă, întrucât Curtea de apel și-a întemeiat soluția în principal pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2021 constatând că nu au fost respectate principiile de utilizare eficientă a fondurilor publice, respectiv a economicității, eficacității și eficienței.

De asemenea, ÎCCJ reține că problema sarcinii probei ține de dreptul procedural, iar nu de cel substantial, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Oricum, nu este indicat textul legal încălcat de Curtea de Apel București, care a considerat, conform reguli generale prevăzute de art. 249 din C. proc. civ., că sarcina probei netemeiniciei actului atacat revenea reclamantului.

Înalta Curte are în vedere și că respectivul ordin a fost emis de un minister ce face parte din Guvern care, în calitate de coordonator al administrației publice nu poate invoca necunoașterea unui act administrative emis de o structură ce face parte din subordinea sa.

În acord cu argumentele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că soluția este legală, judecătorul fondului reținând corect că prin probele administrate reclamantul nu a fost în măsură să dovedească că a solicitat organizatorului european reprogramarea întâlnirilor stabilite în cursul zilelor de week-end.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile nr. 287/2020 din 31 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.