ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1909/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2018, pe rolul Curtii de Apel Galați - sectia contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. Focșani, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicitând, în principal, obligarea pârâtului la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, în baza contractului de finanțare nr. x încheiat intre M.E.C.M.A - Ol IMM și A. S.A., sau în subsidiar, în situația în care instanța de judecată va aprecia ca procedura de reziliere a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 a fost finalizată, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând suma plătită de A. S.A. în contul aferent proiectului semnat cu MECMA în cadrul POS CCE 2007-2013, Axa Prioritară 1 - un sistem inovativ și eficient de producție, respectiv, suma de 509.967,96 RON.

1.2. Prin sentința civilă nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați a respins excepția inadmisibilității și a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. Focșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate și a obligat pârâtul la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanțare nr. x

1.3. Împotriva sentinței anterior menționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia civilă nr. 3469 din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, la data de 26.10.2021, recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menționate la pct. I.1.4., cu consecința rejudecării recursului promovat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 134/27.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2018.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul învederează că instanța de recurs, respingând recursul său, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate.

În concret, instanța de recurs nu a făcut o analiză atentă a motivelor de recurs formulate și nici a materialului probator avut la dispoziție, însușindu-și fără a decela atât considerentele instanței de fond, cât și susținerile intimatei-reclamante.

Opinia greșită a instanței care a condus la emiterea hotărârii judecătorești atacate reprezintă o omisiune vădită cu privire la motivele de recurs formulate de MFE (în prezent MIPE) ce nu impun o reanalizare a fondului sau o reapreciere a probelor, de așa manieră încât să poată fi pusă în discuție, nici măcar formal, o eventuală inadmisibilitate a prezentei contestații în anulare.

În acest context, apreciază admisibilă contestația în anulare formulată.

Contestatorul arată, așa cum a arătat și în cererea de recurs formulată, că nu este de acord cu considerentele instanței de fond, cu privire la așa-zisul "refuz nejustificat" al DGPEC în calitate de Autoritate de Management pentru POS CCE.

Atât timp cât, prin adresa nr. x/05.04.2018, aceasta a informat beneficiarul-reclamant cu privire la Cererea de Rambursare nr. x că, "(...) în urma analizei efectuate la nivelul DGPEC s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.", acest răspuns nu poate fi considerat un refuz nejustificat, ci, prin acest răspuns, DGPEC a explicat în mod corect și justificat considerentele care au stat la baza respingerii la plată a Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, aferentă contractului de finanțare nr. x

Solicită să se observe că însuși intimata recunoaște în cererea de chemare în judecată faptul că Cererea de rambursare depusă de OI POSCCE sub nr. x/06.11.2017, înregistrată la OI POSCCE sub nr. x/08.11.2017, prin care a solicitat la rambursare suma de 509.967,96 RON, a fost depusă peste termenul reglementat de H.G. nr. 678/2015 și cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (5) din contractul de finanțare nr. x

În materia accesării și obținerii de fonduri europene nerambursabile există reguli stricte și obligatorii pe care beneficiarii de fonduri europene nerambursabile sunt obligați să le respecte, la solicitarea decontării cheltuielilor eligibile efectuate în implementarea proiectului.

Mai mult, chiar MIPE-DGPEC, urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei civile nr. 3469/08.06.2021, a procedat la punerea în executare a hotărârilor judecătorești, iar ca urmare a verificărilor efectuate în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor instanței de judecată, cu respectarea contractului de finanțare încheiat între părți, respectiv a prevederilor legale în materia accesării fondurilor europene nerambursabile a fost emisă Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x, înregistrată la DGPEC sub nr. x/22.07.2021, notificare comunicată intimatei la data de 23.07.2021. Ca urmare a acestei notificări, A. S.A. a transmis și ea către MIPE- DGPEC Notificarea nr. x/02.08.2021, înregistrată la DGPEC sub nr. x/05.08.2021, notificare la care DGPEC în calitate de AM POSCCE a răspuns prin adresa nr. x/12.08.2021.

Contestatorul a redat cuprinsul art. 1 alin. (5) din Regulamentul UE nr. 1083/2006 în care se arată ce reprezintă "cheltuială publică", art. 56 alin. (4), art. 60 și art. 13 ale aceluiași Regulament, precum și ale cap. II.1 din Ghidul solicitantului aplicabil apelului de proiecte în cauză, iar apoi, a arătat ce se stipulează în contractul de finanțare nr. x, redând cuprinsul unor articole din contract, respectiv cele menționate la pagina 12 din cererea de contestație în anulare.

Prin sentința civilă nr. 134/2018, instanța de judecată a dispus următoarele: "Admite acțiunea. Obligă pârâtul la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanțare nr. x/14.12.2011". Or, așa cum rezultă din dispozitivul acestei sentințe, instanța a obligat AM POS CCE la acordarea finanțării aferente cererii de rambursare nr. x și nu la plata finanțării. Precizează că sintagma "acordarea finanțării" nu poate fi asimilată plății sumei solicitate drept finanțare nerambursabilă, această interpretare dată dispozitivului pronunțat de instanță fiind una subiectivă.

Mai arată că situația litigioasă a contractului de finanțare nu este de natură a înlătura obligația beneficiarului de a se asigura că, în efectuarea oricăror cheltuieli în scopul atingerii obiectivului proiectului, sunt respectate legislația și regulile specifice achizițiilor, în cazul de față Anexa V – Norme interne de achiziții. În ceea ce îl privește, contestatorul susține că a făcut aplicarea contractului de finanțare potrivit legii.

Față de cele învederate, apreciază că instanța de recurs a soluționat în mod greșit cererea sa de recurs, fapt ce a condus la respingerea recursului, ca nefondat, motiv pentru care, solicită admiterea prezentei contestații în anulare așa cum a fost formulată.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în doctrină și jurisprudența instanțelor de judecată s-a reținut că, prin omisiunea cercetării motivelor de casare se înțelege omisiunea de analiză a motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat, pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanța a răspuns motivului de casare invocat.

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În speță, contestatoarea a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate, mai exact, instanța de recurs nu a făcut o analiză atentă a motivelor de recurs formulate și nici a materialului probator avut la dispoziție, însușindu-și fără a decela atât considerentele instanței de fond, cât și susținerile intimatei-reclamante.

Contrar alegațiilor contestatoarei, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare constată că instanța de recurs a analizat motivul de casare formulat prin cererea de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a recursului, ca nefondat.

Așadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, așa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înțelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatorul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata către intimata A. S.A. a sumei de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva deciziei civile nr. 3469 din 8 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Obligă contestatorul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata către intimata A. S.A. a sumei de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.