ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2018 reclamanta societatea A. S.A. Focșani, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicitând, în principal, obligarea pârâtului la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală, în baza contractului de finanțare nr. x încheiat intre M.E.C.M.A - Ol IMM și societatea A. S.A., sau în subsidiar, în situația în care instanța de judecată va aprecia ca procedura de reziliere a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 a fost finalizată, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând suma plătită de societatea A. S.A. în contul aferent proiectului semnat cu B. în cadrul POS CCE 2007-2013, Axa Prioritară 1 - un sistem inovativ și eficient de producție, respectiv, suma de 509.967,96 RON. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 134 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.A. Focșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate și a obligat pârâtul la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanțare nr. x A respins în rest acțiunea. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 134 din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se respingă cererea de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, recurentul a dezvoltat următoarele critici: Referitor la argumentele instanței de fond pentru respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, se menționează că reclamanta a solicitat, în cadrul primului capăt de cerere, obligarea pârâtei la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală. Deși prin adresa nr. x/05.04.2018 recurenta-pârâtă MFE i-a adus la cunoștință reclamantei faptul că, s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x/08.11.2017, aceasta nu a înțeles să conteste adresa nr. x/05.04.2018 pe cale administrativă, pentru ca ulterior să supună cenzurii judecătorești decizia de soluționare a contestației. Instanța de fond în justificarea soluției în privința acestei excepții a reținut că refuzul nejustificat de a rezolva o cerere se asimilează actelor administrative unilaterale. Or, în afară de contractele administrative, toate deciziile administrative sunt unilaterale, astfel că, dacă s-ar îmbrățișa raționamentul primei instanțe, ar rezulta că procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 nu ar fi aplicabilă decât contractelor administrative, ceea ce ar goli de conținut cea mai mare parte a reglementărilor Legii nr. 554/2004. Oricum, faptul că refuzul nejustificat este un act administrativ unilateral, nu exclude obligativitatea respectării procedurii de supunere a cenzurii administrative și, ulterior, a cenzurii judiciare. Obligația persoanei lezate de a folosi acțiunea administrativă prealabilă are drept scop tocmai aceea de a da posibilitatea autorității publice emitente să reanalizeze aspectele invocate și eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces. Plângerea prealabilă este obligatorie, atât în cazul actelor administrative tipice, cât și al celor asimilate, după cum rezultă din prevederile imperative ale art. 12 din Legea nr. 554/2004, care nu disting între categoriile de acte administrative. Pe de lată aparte, instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei a apreciat în mod eronat incidența în speță a textelor de lege invocate mai sus. Astfel, în mod greșit a apreciat instanța de judecată că, adresa nr. x/05.04.2018 exprimă refuzul nejustificat al autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Prin adresa nr. x/05.04.2018, Ministerul Fondurilor Europene nu a refuzat să îi soluționeze reclamantei CR 2, ci i-a adus la cunoștință acesteia impedimentele de fapt și de drept pentru care cererea sa nu poate fi soluționată în mod favorabil ei. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit, cu modificările și completările ulterioare, data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari - 31 decembrie 2015 - se referă la data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operațiunilor finanțate din fonduri, realizate cu aplicarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare, sunt eligibile și pot fi rambursate de Comisie; excepție fac cheltuielile efectuate în cadrul instrumentelor de inginerie financiară, pentru care se aplică reguli specifice de eligibilitate, Or, așa cum intimata-reclamantă recunoaște în cererea de chemare în judecată, la data de 06.11.2017, societatea A. S.A. a depus la Agenția pentru I Dezvoltare Regională de Dezvoltare Sud-Est (Ol POS CCE), Cererea de rambursare nr. x finală sub nr. x/06.11.2017, înregistrată la OIPOS CCE sub nr. x/08.11.2017, prin care solicită la rambursare suma de 509.967,96 RON, deci peste termenul reglementat de către H.G. nr. 678/2015. Prin adresa nr. x/05.04.2018, recurenta-pârâtă, în calitate de AM POS CCE a răspuns beneficiarului-reclamant astfel:,,(...) în urma analizei efectuate la nivelul D.G.P.E.C. s-a decis respingerea la plată a valorii de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală". Pe fondul cauzei, se susține că soluția pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosar nr. x/2018, este netemeinică și nelegală în raport cu situația de fapt și de drept existentă în cauză. În mod greșit prima instanță a reținut că "Pârâtul se află în eroare când afirmă că ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1007/20.05.2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a încetat suspendarea procedurii de reziliere a contractului de finanțare nerambursabilă nr. 44513m/14.12.2011, pe motiv că nefiind anulată adresa nr. x/20.12.2012, aceasta și-a produs efectele, contractul de finanțare fiind reziliat de drept, instanța constatând că prin sentința nr. 203/15.10.2014 a Curții de Apel București, pârâtul a fost oblicat la plata primei cereri de rambursare în virtutea faptului că nu a intervenit rezilierea contractului și nu a împrejurării că prin dispozitiv a fost suspendată procedura de reziliere a contractului respectiv.(...). Este evident că pârâtul a fost obligat la plata primei cereri de rambursare în virtutea faptului că nu a intervenit rezilierea, atâta timp cât, prin sentința nr. 203/15.10.2014, aceasta se suspendase. Dar suspendarea a fost dispusă până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013, respectiv până la data de 15.03.2017. De asemenea, faptul că obligația de acordare a finanțării nerambursabile aferente CR 1 are caracter definitiv este pe cât de necontestat (instituția noastră fiind obligată în mod definitiv în dosarul nr. x/2013 la plata CR 1) pe atât de nerelevant în speță, în condițiile în care obiectul prezentei cauze privește CR 2, nu CR 1. Prin sentința civilă nr. 203/15.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul x/2013 a fost suspendata procedura de reziliere a contractului de finanțare, pana la soluționarea irevocabila a dosarului nr. x/2013 Temeiul suspendării este art. 14 și 15 din Legea 554/2017. În consecință, suspendarea procedurii de reziliere a produs efecte pana la data de 15.03.2017, când hotărârea Curții de Apel Galați a rămas definitivă. La expirarea duratei de suspendare, actul administrativ, respectiv rezilierea, și-a produs efectele. Deși instanța de fond a considerat că ulterior soluționării dosarului nr. x/2013, rezilierea contractului de finanțare nr. x nu a mai operat, urmează să observați că actul administrativ a rămas valabil, efectele lui fiind suspendate până la 15.03.2017. După aceasta dată, actul administrativ produce efecte. Deși instanța de fond a apreciat că prin raportare la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2013, nu a operat rezilierea contractului de finanțare, este fără echivoc că instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei se află în eroare, atâta vreme cât actul de reziliere nu a făcut obiectul cenzurii instanței de judecată. În concluzie, contrar opiniei instanței de judecată, în prezent rezilierea contractului de finanțare, ca act administrativ emis de recurentul-pârât, produce efecte, rezilierea nefiind anulată de instanță, iar suspendarea executării actului administrativ a încetat. Pe cale de consecință, față de cele mai sus expuse se apreciază că în mod corect prin adresa de notificare nr. x/05.04.2018, s-a comunicat intimatei-reclamante faptul că: "(...) în urma analizei efectuate la nivelul D.G.P.E.C. s-a decis respingerea la plată a valoni de 509.967,96 RON aferentă Cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală.", atât timp cât la data depunerii de către beneficiar a cererii de rambursare finale pe de o parte, contractul de finanțare era reziliat potrivit Notificării nr. x/20.12.2012, iar pe de altă intimata-reclamantă nu a respectat prevederile contractului de finanțare în ceea ce privește depunerea cererii de rambursare în termenele asumate prin contract, ceea ce oricum le conferă caracter neeligibil, potrivit art. 4 alin. (5) din contract. În ceea ce privește argumentele instanței de fond potrivit cărora intimata-reclamantă nu a depus cererea de rambursare finală motivat de culpa pârâtului care nu și-a achitat la timp obligația de plată pentru CRI se solicită a se constata că aceste aserțiuni sunt sunt eronate și nejustificate, având în vedere următoarele considerente: Intimata a depus spre finanțare, în cadrul Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 1 "Un sistem inovativ și ecoeficient de producție" Domeniul major de intervenție ["Investiții productive și pregătirea pentru competiția de piață a întreprinderilor, în special a IMM", Operațiunea "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productive prin investiții tangibile și intangibile", Cererea de finanțare nr. x/06.09.2010, pentru proiectul "Dezvoltarea firmei societatea A. S.A.". În data de 14.12.2011 a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru întreprinderi Mici și Mijlocii (OIPOS CCE) și reclamantă, în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul depus. Deși intimata - reclamantă a avut la cunoștință de reglementările Ordinului nr. 1143/17.05.2013, care îi conferea posibilitatea de a solicita prelungirea perioadei de implementare a proiectului cu cel mult un an de zile aceasta nu a solicitat încheierea unui act adițional conform respectivului ordin. Astfel, în implementarea proiectului care face obiectul contractului de finanțare sus-menționat, intimata-reclamantă avea obligația de a depune la OI IMM cererile de rambursare cu respectarea prevederilor contractului de finanțare mai sus amintit, respectiv în lunile a 8-a și a 12-a de la semnarea contractului de finanțare la finanțator, în speță OIPOS CCE, conform graficului cererilor de rambursare, cu modificările ulterioare, În conformitate cu dispozițiile alin. (5) din art. 4 "Eligibilitate cheltuielilor" din contractul de finanțare menționat anterior pentru a fi eligibile toate cheltuielile trebuie să fie realizate (facturate și efectiv plătite de beneficiar în perioada de implementare prevăzută la art. 2 alin. (2) din prezentul contract, excepție fiind cazurile în care contractul de achiziție prevede un termen de plată de maximum 90 zile de la data facturării, cu livrarea și recepția în perioada de implementare. Potrivit art. 17 alin. (4) lit. b) și c) din contractul de finanțare nr. x "(4) Contractul se consideră reziliat, după punerea în întârziere, printr-o notificare scrisă, fără nici o altă formalitate (pact comisoriu de grad III), urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment în următoarele situații: (...) b) dacă Beneficiarul nu respect graficul de implementare al Proiectului prevăzut în prezentul contract; c) dacă Beneficiarul nu respectă graficul de rambursare sau nu depune ultima cerere de rambursare la data menționată în grafic, cu respectarea condițiilor art. 5, alin. (10); (...)" motiv pentru care se consideră că în mod corect OIPOS CCE a procedat la notificarea beneficiarului privind rezilierea contractului de finanțare prin adresa de notificare nr. x/20.12.2012, care, contrar susținerilor primei instanțe, și-a produs efectele fără a fi necesară nicio altă formalitate, astfel cum chiar părțile au convenit. Așadar, beneficiarul avea obligația de a depune cererea de rambursare finală nr. 2 conform graficului de rambursare asumat prin contractul de finanțare cu modificările ulterioare urmând ca în cadrul procesului de verificare administrativă a cererii de rambursare să fie solicitate de către OIPOS CCE clarificări privind plățile aferente utilajelor în cauză (livrate și puse în funcțiune în ultima lună de implementare). Referitor la considerentul instanței de fond potrivit căruia, cererea de rambursare finală nu a fost depusă de intimata-reclamantă potrivit graficului de rambursare dată fiind culpa autorității pârâte, urmează să observați că, Ordinul nr. 1143 prin care s-a reglementat posibilitatea de prelungire a perioadei de implementare a proiectului cu cel mult un an peste termenul prevăzut inițial, dar nu mai târziu de data de 01.07.2015, a fost emis la data de 17.05.2013. Mai mult decât atât, este evident că, intimata-reclamantă ar fi putut să depună cererea de rambursare finală nr. 2 imediat după pronunțarea hotărârii în dosarul nr. x/2013, și în niciun caz după o perioadă de 2 ani de la data la care s-a pronunțat aceasta hotărâre. În concluzie, suma solicitată în cuantum de 509.967,96 RON, reprezentând cheltuieli contract finanțare nu este datorată în opinia recurentului, pe de o parte având în vedere faptul că, era reziliat contractul de finanțare nr. x la data depunerii CR 2 finală (06.11.2017), iar pe de altă parte motivat de faptul că reclamanta a depus Cererea de rambursare nr. x finală, aferentă contractului de finanțare nr. x, în afara perioadei de implementare a contractului (a se vedea eligibilitatea cheltuielilor potrivit H.G. nr. 673/2015), respectiv la data de 06.11.2017, în acest caz neexistând baza legală pentru efectuarea plății, 1.

Apărarea formulată în cauză Intimata-reclamantă societatea A. S.A. a depus întâmpinare la data de 09.01.2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 05 martie 2019, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 07 decembrie 2021. Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 07 ianuarie 2019 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 25 mai 2021. II. Considerentele și soluția instanței de recurs 2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare: Criticile recurentului referitoare la soluția instanței de fond în privința excepției inadmisibilității acțiunii sunt nefondate. Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, prin art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 legiutorul a înțeles să asimileze actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, însă în privința procedurii prealabile în privința acestor acte a înțeles să deroge de la caracterul obligatoriu al acesteia, stabilind caracterul facultativ al acesteia prin art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fără efecte juridice sub aspectul admisibilității acțiunii în contencios administrativ având ca obiect un asemenea act. Adresa nr. x/05.04.2018 conține manifestarea expresă de voință a autorității publice finanțatoare în sensul respingerii cererii de finanțare a reclamantei, întemeiată pe contractul cu acest obiect încheiat între părți, care din perspectiva încadrării sale juridice este un refuz al autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, conduita relevată prin înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Spre deosebire de actele administrative tipice, în cazul cărora acțiunea în contencios administrativ constă într-o cerere de anulare a acestuia, cu consecința restabilirii situației anterioare, în cazul controlului de legalitate al actelor administrative asimilate cererea adresată instanței și în mod corespunzător soluția instanței de contencios administrativ constau în solicitarea și, respectiv, dispoziția la o conduita corespunzătoare cererii refuzate nejustificat, deci contrară conduitei adoptate de autoritatea publică. Înscrisul care atestă refuzul nejustificat nu este necesar a fi anulat pentru că acesta prezintă importanță numai sub aspect probatoriu. Prin urmare, în mod just a reținut instanța de fond că Adresa nr. x/05.04.2018 prin care se comunică reclamantei respingerea cererii de plată reprezintă un refuz nejustificat, astfel că în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ, spre sancționarea acestei conduite, constatate în prealabil ca nelegală, va putea să oblige autoritatea publică la plata sumelor de bani solicitate în baza cererii de rambursare nr. x/08.11.2017 finală. În mod corespunzător, în raport de natura juridică constatată, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect legalitatea acestei conduite nu era condiționată de parcurgerea procedurii prealabile. Nu sunt fondate nici criticile pârâtului referitoare la fondul cauzei. Culpa în executarea contractului de finanțare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011 reținută în sarcina autorității publice finanțatoare nu este rezultatul propriei evaluări a instanței de fond, ci urmare a valorificării puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 203/15.10.2014 a Curții de Apel Galați prin care s-a statuat că "din culpa pârâtului care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a vira la termenul convenit ajutorul financiar nerambursabil aferent primei cereri de rambursare, reclamanta societatea A. S.A. a fost pusă în imposibilitate de a respecta termenul de depunere a ultimei cereri de rambursare ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, iar propria culpă nu poate fi invocată ca temei al deschiderii procedurii de reziliere." Așa cum s-a reținut în practica constantă a instanței supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate. Aplicarea în concret a acestui principiu, scutește și, în același timp, împiedică instanța celui de-al doilea litigiu dintre părți de a mai oferi dezlegări aspectelor deja soluționate în primul litigiu, acestea constituind una din premisele silogismului judiciar de la care trebuie să plece cea de-a doua instanță, așa cum de altfel, în mod corect, a procedat instanța de fond. În acest context, au devenit fără relevanță apărările recurentei referitoare la derularea contractului de finanțare a cărui executare face obiectul prezentei cauze, din perspectiva tendinței de a justifica lipsa sa de culpă în executarea obligațiilor sale. Înalta Curte nu poate valida nici apărările recurentei referitoare la desființarea contractului pe calea rezilierii prin adresa nr. x/20.12.2012. Judecătorul fondului a reținut în mod judicios că această adresă nu conține notificarea de reziliere de care se prevalează, ci se atestă numai că se va demara procedura de reziliere, al cărei deznodământ, însă, nu a fost înfățișat instanțelor de judecată spre ai valorifica efectele. Rezilierea contractului de finanțare putea opera numai în cazul manifestării neechivoce de voință a autorității în acest sens, în valorificarea clauzei contractuale prevăzute la art. 17 din contractul de finanțare nerambursabilă nr. 445/3m/14.12.2011, prin emiterea unei notificări corespunzătoare. Adresa nr. x/20.12.2012 nu are valoarea unei asemenea notificări de reziliere, astfel că nu se poate considera desființat contractul de finanțare prin acest mijloc procedural. În acest context, instanța de control judiciar nu poate constata decât că contractul de finanțare încheiat între părți este în vigoare și este obligatoriu între părțile contractante întocmai ca legea, astfel că refuzul autorității publice de a satisface cererea justificată a reclamantei de plată, consemnat în adresa nr. x/5.04.2018, este nejustificat, astfel că în mod just a fost sancționată această conduită de instanța de fond prin obligarea pârâtului la acordarea finanțării nerambursabile în sumă de 509.967,96 RON aferentă cererii de rambursare nr. x/8.11.2017 finală în baza contractului de finanțare nr. x 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinței nr. 134/2018 din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.