ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5453/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 18 iulie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. prin administrator B., în contradictoriu cu intimata Banca Națională a României ("BNR") a solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 7 din 14 iunie 2022 și a Hotărârii nr. 4 din 23 martie 2022, emise de intimată, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară.

Cu titlu preliminar, a menționat contestatoarea că Hotărârea nr. 7/14.06.2022 nu cuprinde o veritabilă analiză în fapt și în drept supra motivelor de contestație, fiind doar o copie fidelă a raportului de supraveghere ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 4/23.03.2022.

A susținut A. că sunt nelegale și netemeinice cele două hotărâri, arătând punctual, pentru fiecare faptă reținută în sarcina sa, care sunt argumentele pentru care a înțeles să formuleze prezenta contestație, după cum urmează:

- cu privire la operațiunea de majorare a capitalului social al contestatoarei, produsă prin Hotărârea Extraordinară a AGA Sky Motors IFN S.A. (actuala denumire fiind A.) nr. 5 din 23.07.2019, se arată că fostul acționar, C., a adus aport în cuantum de 69.950.400 RON (echivalentul a 14.820.000 euro la cursul valutar din 23.07.2019), iar după această majorare, capitalul social era de 70.840.400 RON. Cât privește sursa fondurilor necesare pentru această operațiune, arată contestatoarea că suma provine din împrumutul contractat la data de 06.05.2019 de fostul acționar majoritar, C., de la entitatea D., cu sediul în Croația, membră a E., cu sediul în Marea Britanie. Se susține de către contestatoare că societatea împrumutătoare, instituție de credit, funcționează legal, astfel cum rezultă din documentele ce au fost transmise autorității emitente la momentul efectuării controlului de specialitate, iar simplul fapt că aceste entități nu înțeleg să-și publice sau să-și actualizeze datele pe site-uri web publice nu le răpește legitimitatea și nu i se poate imputa contestatoarei această conduită a unei foste creditoare, cu care în prezent nu se mai află în relații contractuale. Se mai arată în cadrul acestui motiv că nu-i poate fi solicitată contestatoarei să facă proba unui fapt negativ, acela că nicăieri pe site-uri web entitățile amintite nu-și actualizează datele lor.

Afirmă contestatoarea că au fost prezentate intimatei BNR documente care atestă legalitatea contractului de împrumut încheiat între C. și D., împrumut preluat de entitatea F. S.A., prin contractul de cesiune pus la dispoziția organelor abilitate, împrumut recunoscut și activ în prezent, realitatea tranzacției neputând fi tăgăduită.

- cu privire la faptul că în perioada august 2019- martie 2020 suma a fost evidențiată în contul x, înregistrat la E., titular A., fără alte operațiuni pe cont, de la data acordării și până la rezilierea contractului și că, din data de 30.03.2020, suma a fost evidențiată în contul x, deținut de A. la instituția nerezidentă F. S.A., entitate autorizată în Insulele Comore, iar suma pusă la dispoziție de această entitate constă într-un credit pasiv, astfel că, ori de câte ori este nevoie de creditare din acest cont, acesta devine activ. Mai susține contestatoarea că este validă creanța cesionată, chiar dacă aceasta are calitatea de cesionară, iar împrumutul a fost făcut de fostul acționar, C., o astfel de manieră de creditare fiind necesară întrucât suma împrumutată urma să profite activității curente a A.. Se afirmă că BNR a reținut că nu sunt instituții de credit părțile implicate în acest împrumut, însă, în opinia contestatoarei, împrumutul este legal și veridic, fiind depuse la dispoziția organelor de control documente ce au fost emise de către instituții de creditare străine și nerezidente, ce atestă legalitatea desfășurării activității de creditare în conformitate cu dispoziții legale din acele state.

- cu privire la împrumutul în valoare de 77.000.000 euro, contractat la data de 17.05.2019 de A. de la instituția D., evidențiat în contul x/317, susține contestatoarea că acesta a fost un credit pasiv, ce nu a necesitat activare, întrucât nu a avut nevoie de utilizarea acestor fonduri. Contrazice contestatoarea afirmația BNR potrivit căreia instituția (BDO...) nu este abilitată din punct de vedere juridic să desfășoare activitate de creditare, făcând trimitere la argumentele prezentate anterior, iar diferența de denumire între D. și D. nu reprezintă un argument valid pentru respingerea contestației, mai ales că între aceste două entități există o strânsă legătură comercială, aparținând aceluiași grup de societăți.

- cu privire la entitățile G. și H., arată contestatoarea A. că relația contractuală avută cu aceste societăți se baza pe necesitatea asigurării continuității activității sale, încheind, astfel, contracte de asigurare și reasigurare, iar intimata nu a indicat care sunt prevederile contractuale încălcate, împrejurare ce reprezintă, în opinia contestatoarei, o ingerință în dreptul său la apărare.

- cu privire la incertitudinea financiară a unui acționar al societății contestatoare, se arată de către aceasta că a pus la dispoziția organelor de control documente justificative din care rezultă că acționarul I. dispune de capital pentru a-și susține participația, iar suma de 14.820.000 euro figurează într-un cont deschis pentru A. la entitatea F. S.A., fără realizarea transferului sumei respective într-un cont al societății deschis la o instituție de credit din România, pentru a susține activitatea de emitere de garanții desfășurată în România, întrucât, în această manieră, deși societatea deține fondurile respective, suma nefiind încă accesată, nu generează costuri. Susține contestatoarea că această metodă utilizată este singura eficientă pentru derularea obiectului său de activitate și pentru garantarea posibilității de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate față de clienții săi. I se reproșează intimatei BNR faptul că nu a ținut seama de documentele care atestau soliditatea capitalului de care dispunea I.. Mai susține contestatoarea că unul dintre argumentele avute în vedere de Consiliul de administrație al BNR nu poate fi considerat decât un început de dovadă, respectiv cel rezultat din aprecierea unui fost director general adjunct, conform căruia I. pare a fi un simplu paravan, nefiind aduse probe care să ateste acest aspect, iar simpla apreciere a unei persoane care a luat cunoștință de unele acte juridice încheiate de A. în desfășurarea activității sale nu reprezintă o probă pertinentă care să conducă la soluția adoptată de BNR.

- cu privire la nepăstrarea confidențialității informațiilor, afirmă contestatoarea că această susținere este vădit nefondată, însă a existat o perioadă de 2 luni în care societatea a avut poprire pe conturi, motiv pentru care a fost nevoită să mandateze o societate din grup pentru a încasa și plăti unele sume de bani, în numele și pe seama A., iar cuantumul informațiilor a fost cel strict necesar îndeplinirii sarcinilor mandatate, neexistând o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor vizate, care, de altfel, și-au dat acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul grupului.

Susține contestatoarea că nu poate fi reținută în sarcina sa fapta descrisă la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, întrucât este vorba despre societăți din cadrul aceluiași grup, iar organul de control nu a arătat care a fost prejudiciul produs ca urmare a așa-zisei nerespectări a confidențialității actelor sau care ar fi pericolul existent de producerea unui asemenea prejudiciu în cazul externalizării unor operațiuni prin intermediul cărora mandantul ia la cunoștință de un minim de informații, mandant care, oricum, este din cadrul grupului.

- cu privire la nerespectarea funcțiunii contului contabil 271, a susținut contestatoarea că organele de control au prezentat o situație trunchiată în referire la înregistrarea în conținutul acestui cont a unor tranzacții efectuate prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată, iar nu al unei instituții de credit, întrucât, la momentul contractării creditului în vederea majorării capitalului social al A., din documentele furnizate de creditoare reieșea că aceasta îndeplinea condițiile de ordin legal care să ateste calitatea acesteia de instituție de credit, nu de societate cu răspundere limitată, astfel cum a reținut intimata BNR. Mai afirmă A. că nu ar fi putut califica J. S.R.L. ca fiind o instituție de credit și nici nu se poate reține "neînțelegerea situației sale juridice, a actelor juridice încheiate și a efectelor acestora", din moment ce această din urmă societate a acționat ca mandatar, în numele și pe seama A. S.A., societate ce respectă rigorile Legii nr. 93/2009, fiindu-i astfel conferită posibilitatea uzării de contul contabil 271.

- cu privire la contul contabil 341 "Decontări între centrală și subunități", fără ca instituția să dispună de puncte de lucru/sedii secundare prin care să fie efectuate operațiuni care să implice existența acestui cont contabil și, totodată, fără să fie puse la dispoziție documente din care să rezulte componența soldului acestui cont, arată contestatoarea că, în realitate, acel cont a fost deschis în mod provizoriu pentru o singură operațiune, respectiv pentru preluarea softului ce a fost utilizat pentru serviciul de contabilitate, ce nu a operat în contul 341 niciodată, astfel încât nu se impunea sancționarea entității controlate pentru această faptă.

- cu privire la informarea cu întârziere a ONPCSB, în referire la informațiile deținute, a susținut contestatoarea că nu a existat niciun motiv pentru a sesiza această instituție privind contractarea unor credite nevalide sau de valoare foarte mare de la entități care nu ar fi autorizate ca instituții de credit în statele în care erau înregistrate, întrucât nu a existat o astfel de suspiciune la momentul încheierii contractelor respective. Se afirmă că, urmare contractării liniei de credit în condițiile menționate anterior, societatea a beneficiat de costuri mult mai reduse decât cele care ar fost cauzate de contractarea unui credit la alte instituții bancare, împrejurare ale cărei oportunități manageriale nu au putut fi omise.

Se contestă, totodată, faptul că cesiunea de creanță ar fi fost efectuată în baza unui contract care nu ar fi fost valabil, întrucât intimata BNR nu a indicat niciun motiv cert sau întemeiat care să conducă spre o posibilă constatare a nulității sau a lipsei validității acesteia.

Insistă contestatoarea în a susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că BNR nu a indicat în mod clar elementul care ar fi condus spre constatarea nevalabilității sau nulității acestui contract, precum și care ar fi natura acestei sancțiuni, iar prin Hotărârea nr. 7/14.06.2022 nu i s-a răspuns cu privire la aceste chestiuni.

Legal citată, intimata BNR a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat mai multe excepții, după cum urmează:

- excepția anulării contestației ca netimbrată, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora acțiunile neevaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru;

- excepția tardivității, întrucât hotărârea nr. 7/14.06.2022 a fost comunicată către contestatoare și reprezentantul convențional al acesteia la data de 24.06.2022, iar contestația a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 18.07.2022, nefiind respectat, astfel, termenul de 15 zile prevăzut de art. 60 din Legea nr. 93/2009 coroborat cu art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006;

- excepția nulității pentru lipsa capacității de folosință, întrucât prin hotărârea nr. 4/23.03.2022 s-a dispus radierea contestatoarei din Registrul general și din Registrul special Instituții Financiare Nebancare și, implicit interzicerea desfășurării activității de creditare. A făcut trimitere intimata BNR la dispozițiile art. 6 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, apreciind că devin incidente prevederile art. 251 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise", iar art. 277 din O.U.G. nr. 99/2006 prevede în mod expres că "până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța judecătorească, potrivit art. 275 alin. (2), executarea actelor emise de Banca Națională a României nu se suspendă".

În concluzie, a susținut intimata că A. nu mai are capacitate procesuală de folosință, astfel că actele sale sunt lovite de nulitate, inclusiv contestația formulată.

- excepția inadmisibilității capătului subsidiar al contestației, prin care contestatoarea a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară; Arată intimata BNR că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor legale, în exercitarea atribuțiilor de monitorizare și supraveghere, iar potrivit art. 275 din O.U.G. nr. 99/2006, BNR este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Pe fondul cauzei, a susținut intimata BNR că este neîntemeiată contestația formulată în cauză, pentru următoarele motive:

- în privința operațiunii de majorare a capitalului social al A., se afirmă că societatea D., cu care a fost încheiat contractul de împrumut, funcționează fără a avea autorizații pentru desfășurarea activității de creditare cu titlu profesional, reținându-se, din verificările efectuate, că aceasta nu apare în registrele publice ale vreunei autorități de supraveghere/autorizare a instituțiilor de credit, nu este înregistrată în sistemul Global Legal Entity Identifier Foundation (GLEIF) și nu deține o pagină de internet, iar în urma demersurilor întreprinse de BNR, s-a concluzionat că nu există informații privind datele de identificare ale instituției sau o legătură cu D.. Se mai arată că nu i s-a imputat contestatoarei că nu a prezentat documente privind existența contractelor de împrumut, ci au fost aduse critici capacității așa-zisei entități D. de a desfășura activitate de creditare, iar contractele nu prezintă elemente de autenticitate.

Cu privire la neconcordanțele constatate în urma verificării contractului de cesiune și respectiv a contractului de împrumut, a afirmat intimata BNR că A. face confuzie între patrimoniul societății și cel al acționarului său, iar în privința realității tranzacției, a reiterat concluzia anterioară, privitoare la inexistența unei autorizații pentru D. de a desfășura activitatea de creditare.

În referire la împrumutul în valoare de 77 milioane euro, contractat de contestatoare de la D., mai arată intimata că sumele aferente acestor tranzacții se regăsesc în conturi deschise de A. la entități nerezidente, fără realizarea transferului acestora într-un cont bancar al instituției verificate, deschis în România, nefiind posibilă aplicarea procedurilor obligatorii în cadrul unei instituții de credit, pentru verificarea respectării cerinței referitoare la cunoașterea clientelei și a sursei fondurilor potrivit cadrului legal în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Totodată, susține BNR că, dată fiind diferența de denumire, în documentele prezentate de contestatoare, dintre D. și D., se poate concluziona că aceste înscrisuri nu reprezintă documente justificative credibile și surse reale de finanțare. În acest context, solicită intimata BNR să fie respinse ca neîntemeiate susținerile contestatoarei potrivit cărora aceasta ar fi folosit un cont pasiv, întrucât nederularea contractului nu poate justifica încheierea unui contract cu o entitate neautorizată să desfășoare activitate de creditare, iar împrumutul nu reprezintă o sursă reală de finanțare.

Cu privire la incertitudinea identităților entităților G. și H., solicită intimata BNR să fie înlăturate susținerile contestatoarei, potrivit cărora nu i s-au adus la cunoștință prevederile din contractele de asigurare încălcate, întrucât acestea au fost menționate în raportul de supraveghere semnat de ambele părți.

În referire la incertitudinea solidității financiare a acționarului I., afirmă BNR că din documentele puse la dispoziția echipei de supraveghere a rezultat un grad înalt de incertitudine din perspectiva capacității acestuia de a susține participația sa, o instabilitate majoră a instituției financiare nebancare prin faptul că orice persoană interesată poate solicita dizolvarea societății după perioada celor 9 luni (societatea având un singur acționar), vehicularea unor sume semnificative, nedovedite ca fiind reale, prin conturi deschise la entități care nu sunt autorizate ca instituții de credit pe baza unor contracte de împrumut care nu prezintă elemente de autenticitate, fără realizarea transferului sumelor în cauză într-un cont bancar al instituției verificate, deschis de către aceasta la bănci din România, nefăcând astfel posibilă aplicarea procedurilor obligatorii în cadrul instituției de credit, pentru verificarea cerințelor referitoare la cunoașterea clientelei și a sursei fondurilor, potrivit cadrului legal în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

Cu privire la nepăstrarea confidențialității asupra informațiilor aflate la dispoziția instituției financiare nebancare, arată intimata că susținerile contestatoarei denotă, o dată în plus, intenția societății de a eluda obligațiile sale legale și contractuale, iar operațiunile de încasări și plăți erau efectuate în baza contractului de mandat încheiat cu J. S.R.L., societate înființată în anul 2020, când a înregistrat cifră de afaceri zero și a avut un singur angajat.

Referitor la nerespectarea funcțiunii contului contabil 271, se arată prin întâmpinare că deschiderea acestui cont pentru F. S.A. este eronată, întrucât această entitate nu este instituție de credit, aceeași soluție fiind valabilă și pentru contul contabil 341, întrucât contul prezenta atât sold debitor, cât și sold creditor, contrar funcțiunii acestuia, fără ca instituția verificată să pună la dispoziția echipei de supraveghere documente din care să rezulte componența acestuia.

În referire la argumentele invocate cu privire la nerespectarea obligațiilor în relația cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, se reafirmă faptul că entitățile avute în vedere nu sunt instituții de credit, autorizate de organismele în drept din țara de reședință.

În legătură cu susținerile contestatoarei, potrivit cărora prin hotărârea nr. 7/2022 nu s-a analizat legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse anterior, fiind, astfel, încălcate garanțiile de ordin procesual privind dreptul la un proces echitabil la apărare și cel al aflării adevărului în cauză, susține intimata BNR că aceste simple afirmații nu au arătat, în concret, care sunt garanțiile încălcate și criticile pentru care ar fi fost încălcate aceste garanții, deși normele procedurii civile impun celui care formulează o pretenție să o dovedească.

Pentru toate aceste argumente, solicită intimata BNR să fie menținute hotărârile sale nr. 4/2022 și nr/7/2022 ca fiind legale și temeinice, iar contestația formulată de A. să fie respinsă ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în raport de motivele în fapt și în drept formulate, precum și de probele administrate în cauză și de prevederile legale incidente, Înalta Curte reține caracterul său nefondat în privința primului capăt de cerere și inadmisibilitatea capătului subsidiar pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

A. Contestatoarea A. a solicitat, în principal, anularea hotărârii nr. 7/14.06.2022 și a hotărârii nr. 7/23.03.2022, ambele emise de intimata BNR, criticându-le pentru nelegalitatea și netemeinicia faptelor constatate și a sancțiunii dispuse, aceea a radierii societății din Registrul general și Registrul special Instituții Financiare Nebancare, cu consecința interzicerii acestei societăți de a desfășura activități de creditare.

A reținut intimata BNR incidența prevederilor art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cele ale art. 27 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare pentru faptele săvârșite de către A., fiindu-i imputate acestei societăți încălcări ale următoarelor prevederi:

- art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (10 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 31 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 52 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 31 alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 45 coroborate cu prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 9 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;

- pct. 410 "Conținutul conturilor prevăzute de Planuri de conturi este următorul: grupa 27 Operațiuni între instituțiile de credit și pct. 292 grupa 34-Decontări între instituție și subunități din Anexa Reglementări contabile conforme cu directivele europene la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 6 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

Faptele imputate contestatoarei A. au constat în:

- înregistrarea în evidențele contabile a unor operațiuni economico-financiare fără a avea la bază documente justificative, constând în:

a) efectuarea majorării capitalului social al instituției de la suma de 890.000 RON la suma de 70.840.400 RON, respectiv, înregistrarea contractării de către societate a unui împrumut în sumă de 77.000.000 euro din surse provenind de la entități care funcționează fără a avea autorizație pentru desfășurarea de activități bancare din partea autorităților competente din jurisdicția în care își au sediul. De asemenea, contractele și actele adiționale prezentate conțin date și informații eronate (creanțe cesionate care nu există între părțile respective, garanții nu sunt semnatari ai contractelor);

b) efectuarea de plăți conform prevederilor a două contracte de asigurare încheiate cu entități a căror identitate este incertă (G. și H.) și, totodată, fără respectarea prevederilor contractuale;

- înregistrarea unui grad înalt de incertitudine asupra solidității financiare a acționarului din perspectiva capacității acestuia de a susține participația sa, vehicularea unor sume semnificative nedovedite ca fiind reale, prin conturi deschise la entități care nu sunt autorizate ca instituții de credit pe baza unor contracte de împrumut, care nu prezintă elemente de autenticitate, fără realizarea transferului sumelor în cauză într-un cont bancar al instituției verificate, deschis de către aceasta la bănci din România, nefăcând astfel posibilă aplicarea procedurilor obligatorii în cadrul unei instituții de credit, pentru verificarea respectării cerințelor referitoare la cunoașterea clientelei și a sursei fondurilor potrivit cadrului legal în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;

- instituția financiară nebancară verificată nu are doi conducători;

- instituția verificată nu a pus la dispoziția echipei de inspecție documentele în baza cărora au fost deschise conturile la instituțiile de credit unde deține disponibilități;

- nepăstrarea confidențialității asupra informațiilor aflate la dispoziția instituției financiare nebancare, care privesc persoana, patrimoniul, activitatea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților, contractele încheiate cu clienții sau serviciile prestate pentru aceștia ca urmare a transferării către o societate cu răspundere limitată a drepturilor de încasare a deconturilor din emiterea scrisorilor de garantare și altor încasări cuvenite, respectiv, încasarea creanțelor de la debitori, plata salariilor angajaților, plata taxelor și impozitelor, plata facturilor;

- nerespectarea funcțiunii contului contabil 271 "Conturi curente deschise la instituții de credit" prin înregistrarea în conținutul acestuia a unor tranzacții efectuate prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată și nu al unei instituții de credit;

- deschiderea contului contabil 341 "Decontări între centrală și subunități" fără ca instituția să dispună de puncte de lucru/sedii secundare prin care să fie efectuate operațiuni care să implice existența acestui cont contabil și, totodată, fără să fie puse la dispoziție documente din care să rezulte componența soldului acestui cont;

- informarea cu întârziere a ONPCSB de către instituția verificată, cu privire la informațiile pe care aceasta le deținea pentru a fi folosite de impunerea prevederilor legale, având în vedere contractarea unor împrumuturi de valoare mare, pe parcursul anilor 2019 și 2020, de la entități care nu erau autorizate ca instituții de credit, precum și a unor suspiciuni în legătură cu sursele de majorare a capitalului social și ulterior de achiziționare a pachetului de acțiuni, ce constau în credite primite de la entități care nu erau autorizate ca instituții de credit în statele în care erau înregistrate, cesionarea unei creanțe efectuată în baza unui contract care nu poate fi considerat valabil, netransferarea în contul unei instituții de credit din România a sumelor reprezentând capitalul social (prin aceasta fiind înlăturată posibilitatea aplicării, la nivelul unei instituții de credit din România, a procedurilor obligatorii pentru verificarea respectării cerințelor referitoare la cunoașterea clientelei și a sursei fondurilor, potrivit cadrului legal în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului), efectuarea de plăți reprezentând servicii fără prezentarea documentelor justificative din care să reiasă că acestea au fost prestate.

Din cuprinsul acțiunii judiciare formulate în fața instanței competente, se observă că a înțeles A. S.A. să conteste faptele reținute în sarcina sa, însă nu toate, nefiind regăsite critici în privința faptului că instituția financiară nebancară verificată nu are doi conducători și nici în ceea ce privește împrejurarea că instituția verificată nu a pus la dispoziția echipei de inspecție documentele în baza cărora au fost deschise conturile la instituțiile de credit unde deține disponibilități.

În referire la prima faptă, de majorare a capitalului social prin aportul adus de acționarul C., urmare împrumutului contractat de la entitatea D., reține Înalta Curte că neregulile consemnate în raportul de supraveghere nr. 18352/17.12.2021 emis de intimata BNR nu au fost combătute prin niciun mijloc de probă de către contestatoare, simplele alegații ale acesteia neputând conduce la admiterea punctului său de vedere, arătat în cererea adresată instanței. S-a reținut în cadrul acestui raport, ce a fundamentat hotărârea de radiere a A. S.A. din Registrul general și din Registrul special IFN, că entitatea D. nu figurează ca fiind autorizată să desfășoare activități de creditare cu titlu profesional, nu există date de identificare ale acestei instituții, iar în contractul de cesiune intervenit între D. și F. S.A. s-a menționat că se cesionează drepturile și obligațiile rezultate din contractul de împrumut nr. x/6.05.2019 încheiat între D. și A., în condițiile în care respectivul contract de împrumut, pentru suma de 14.820.000 euro, a fost încheiat între D. și persoana fizică C., acționar al A. S.A..

Contestatoarea din prezenta cauză nu a putut dovedi că acționarul său majoritar a contractat împrumutul utilizat pentru majorarea capitalului său social de la o instituție autorizată să desfășoare activități de creditare, nu a explicat și probat de unde provin inadvertențele de denumire a entității împrumutătoare și nu a depus documentele justificative pentru a legitima caracterul real și legal al cesiunii de creanță preluate de F. S.A., în cadrul căreia se identifică o creanță născută între alte părți contractante decât cele ce sunt înscrise în contractul de împrumut nr. x/2019, ce formează obiectul cesiunii în discuție. În accepțiunea contestatoarei, o astfel de cesiune este validă, chiar în pofida neconcordanțelor între părțile semnatare ale celor două contracte în discuție, o astfel de afirmație neavând, însă, niciun suport probator.

Este fără îndoială că toate aceste nereguli în actele prezentate de contestatoare sunt de natură a suspiciona caracterul real al tranzacțiilor încheiate de A., iar înscrisurile prezentate de aceasta nu reprezintă documente justificative, astfel cum s-a reținut cu deplin temei în hotărârile nr. 4/2022 și 7/2022 emise de intimata BNR.

Cu privire la împrumutul de 77.000.000 euro, contractat în data de 17.05.2019 de A. de la D., s-a reținut în același raport de supraveghere că împrumutul a fost evidențiat într-un cont specific instituțiilor de credit, în condițiile în care împrumutătorul nu deține nicio autorizație pentru desfășurarea activităților de creditare, că lipsesc elementele de recunoaștere a autenticității documentului, respectiv numele și semnătura persoanei împuternicite din partea împrumutatului, iar notificarea de reziliere a împrumutului este semnată de o persoană care nu apare în evidențele BNR ca reprezentant legal al A. și poartă o ștampilă pe care este specificat un număr de înregistrare în registrul general IFN dar cu denumirea "Instituția financiară de garanții și credite" (adresa de reziliere semnată de director general K. la data de 17.02.2020).

Contestatoarea A. nu a înțeles să combată niciuna dintre aceste fapte reținute în sarcina sa, limitându-se doar să afirme că a avut deschis un cont de credit pasiv, ce nu a necesitat activare, nefiind nevoie de utilizarea acestor fonduri, iar cu privire la faptul că instituția împrumutătoare nu este una autorizată să desfășoare activități de creditare și nu corespunde ca denumire cu cea care este parte a grupului E., nu a precizat nimic și nu a avut niciun mijloc de probă care să răstoarne constatările intimatei BNR. Simplul fapt că o entitate juridică funcționează legal nu suplinește cerința expresă de a derula activitatea sa economică într-un domeniu ce necesită autorizare, iar absența autorizației pentru activități de creditare face ca actele încheiate în aceste condiții să nu corespundă obiectului său de activitate, afectând, astfel, calitatea lor de a reprezenta documente justificative în sensul normelor contabile și fiscale.

Așadar, și pentru această faptă se reține justețea constatărilor cuprinse în raportul de supraveghere ce a fundamentat soluția dispusă prin Hotărârea nr. 4/2022 și menținută prin Hotărârea Nr. 7/2022, ambele emise de intimata BNR, în exercitarea prerogativelor sale legale și regulamentare.

În referire la efectuarea de plăți conform prevederilor a două contracte de asigurare încheiate cu entități a căror identitate este incertă (G. și H.), și, totodată, fără nerespectarea prevederilor contractuale, a susținut contestatoarea A. că a fost necesar să încheie aceste contracte, pentru a limita orice posibilitate de neîndeplinire a obligațiilor contractuale asumate față de clienții săi.

Această explicație nu suplinește lacunele identificate în relațiile contractuale dintre A. și cele două societăți de asigurare, nici sub aspectul identității incerte a acestora, nici sub cel al nerespectării prevederilor contractuale, reținând Înalta Curte că, în realitate, nu s-au contestat faptele reținute în legătură cu relația contractuală dintre aceste entități.

Contestatoarea A. a pretins că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu au fost indicate prevederile contractuale ce nu au fost respectate, fără a observa că în raportul de supraveghere s-a identificat, în relația cu G., faptul că s-a efectuat o singură plată, în valoare de 60.000 GBP, deși în contractul de asigurare s-a stipulat că plățile se vor efectua în moneda euro și vor avea o valoare lunară de 99.083,33 eur, iar în relația cu H., s-a stipulat că vor fi efectuate plățile în două tranșe, la datele de 25.03.2021 și 01.07.2021, valoarea poliței fiind de 50.000.000 euro, în realitate s-au efectuat plăți în sumă de 393.000 eur, la intervale neregulate, chiar și la câteva zile. Pornind de la susținerile contestatoarei, Înalta Curte reține că nu sunt carențe în felul în care sunt explicate faptele reținute în sarcina A., de natură a conduce la o încălcare a dreptului la apărare al entității supuse controlului, astfel că simplele alegații ale acesteia în sensul pretinsei încălcări nu pot contrazice elementele evidențiate ca nereguli în relația contestatoarei cu cele două entități juridice.

Cu privire la incertitudinea financiară a unui acționar al A. S.A., a pretins titulara contestației că a pus la dispoziția organelor de control documente justificative care atestă că persoana fizică I. dispune de capital pentru a-și susține participația, că suma de 14.820.000 eur figurează într-un cont deschis pentru A. la entitatea F. S.A., fără realizarea transferului sumei într-un cont al societății deschis la o instituție de credit din România pentru a susține activitatea de emitere de garanții desfășurată în România, întrucât, în această manieră, deși societatea deține fondurile respective, suma nefiind încă accesată, nu generează costuri.

S-a insistat în contestație pe ideea că, și în lipsa unei autorizații pentru derularea operațiunilor de creditare pentru F. S.A., simpla acreditare a acestei entități conform legislației statului de care aparține este suficientă pentru legalitatea activității sale profesionale, invocându-se, și cu privire la aceste fapte, lipsa probelor care să ateste susținerile din cuprinsul raportului de supraveghere și din conținutul Hotărârii nr. 7/2022, în referire la posibila prezentare a persoanei fizice I. ca un simplu paravan, conform celor menționate de un fost director general adjunct al A. S.A..

Înalta Curte reține, din contextul factual reliefat în cauză, că suspiciunile referitoare la posibilitatea ca acționarul I. să-și poată susține participația sa în cadrul A. S.A. nu au fost răsturnate în cadrul prezentului dosar, în condițiile în care acesta a prezentat un contract de împrumut încheiat cu F. S.A., în valoare de 14.820.000 euro, entitate care nu este autorizată în calitate de instituție financiară de către L. sau de către altă autoritate britanică, iar informațiile din GLEIF (Global Legal Entity Identifier Foundation), actualizate la 9.07.2021 (înscrierea inițial fiind la 27.05.2020), au arătat că entitatea nu are sediul indicat în contractul de împrumut, adică în Regatul Unit al Marii Britanii, ci în Insulele Comore, și nu este înregistrată în evidențele unei autorități. Toate datele care apar în legătură cu F. S.A. sunt ulterioare momentului la care a fost încheiat contractul de împrumut, 25.02.2020, dată la care nu erau disponibile niciun fel de informații despre această instituție în sistemul GLEIF. A mai figurat acționarul I. într-o propunere de finanțare x/10.03.2021, încheiată între acesta și M., înregistrată în Singapore, pentru suma de 6.000.000 eur, în condițiile în care, din accesarea sistemului GLEIF, a rezultat că entitatea împrumutătoare nu figurează cu sediul în acest stat, nu este înregistrată în evidențele unei autorități, sediul său este tot în Insulele Comore, nu face parte din lista entităților autorizate de banca centrală din Comore, nici dintre entitățile înregistrate/autorizate de autoritățile din Singapore să efectueze activități reglementate de către autoritatea centrală. Niciunul dintre aceste aspecte, reliefate clar în raportul de supraveghere, nu a fost contrazis de către contestatoare, aceasta mărginindu-se a critica formal concluziile stabilite de echipa de control, fără nicio substanță în planul faptelor care au contribuit la reținerea caracterului de incertitudine asupra solidității financiare a acționarului din perspectiva acestuia de a susține participația sa. Vehicularea unor sume semnificative, nedovedite ca fiind reale, prin conturi deschise la entități care nu sunt autorizate ca instituții de credit, pe baza unor contracte de împrumut ce nu prezintă elemente de autenticitate, fără realizarea transferului sumelor în cauză într-un cont bancar al instituției verificate, deschis de aceasta la bănci din România, toate acestea determină o incertitudine financiară a acționarului I., aptă să submineze credibilitatea A. S.A..

Nici în referire la riscul de a crea instabilitate majoră a instituției contestatoare, prin faptul că societatea avea un singur acționar, nu au fost formulate susțineri de către A., deși societatea avea, conform fișei ORC depusă la dosarul cauzei, la data de 26.04.2021, același unic acționar, I., iar în prezent nu s-a făcut nicio dovadă că ar fi fost cooptat un al doilea acționar, pentru a evita producerea acestui risc. Așadar, cele reținute în raportul de supraveghere nu au un caracter aleatoriu, așa cum a susținut contestatoarea, ci sunt întemeiate pe înscrisuri depuse la dosar, ce dovedesc justețea concluziilor exprimate cu privire la riscul producerii unei instabilități majore a instituției financiare nebancare, prin potențiala solicitare de dizolvare a acesteia pentru lipsa celui de-al doilea acționar. Și în referire la argumentul BNR privind aprecierea unui fost director general adjunct asupra posibilității ca I. să fie un paravan, chiar dacă s-ar da valența unui început de probă asupra adresei de informare emise de o persoană din conducerea A., tot același efect l-ar produce, respectiv crearea unei incertitudini asupra solidității financiare a lui I., de natură a expune entitatea la care este acționar la un risc nepermis unei instituții financiare nebancare, conform normelor care îi reglementează activitatea sa.

Cu privire la nepăstrarea confidențialității informațiilor, contestatoarea a recunoscut în susținerile sale că, pentru o perioadă de 2 luni, a mandatat o altă societate pentru a încasa și plăti anumite sume de bani, întrucât A. avea poprire pe conturile sale, însă a considerat că prin această manieră de lucru nu a încălcat prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, conform cărora "Instituția financiară nebancară este obligată să păstreze confidențialitatea asupra tuturor informațiilor aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, patrimoniul, activitatea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților, contractele încheiate sau serviciile prestate pentru aceștia". Palierele de argumentare uzitate de contestatoare au privit existența acordului cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate și lipsa oricărui prejudiciu identificat de intimata BNR în urma așa-zisei nerespectări a confidențialității actelor sau datelor în cazul externalizării unor operațiuni către o altă entitate juridică. Înalta Curte reține că afirmația contestatoarei privind acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal în cadrul grupului nu a fost dovedită, iar existența unei relații profesionale între cele două entități din cadrul aceluiași grup nu este suficientă pentru legalitatea transferului de date personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor nr. 679 din 27 aprilie 2016. Transferul de informații deținute de o instituție financiară nebancară, supusă unor rigori legale de păstrare a confidențialității datelor la care are acces în virtutea activității sale, nu poate fi realizat către o societate cu răspundere limitată, ce nu este acreditată să efectueze astfel de operațiuni precum cele ce i-au fost încredințate de A.. Nu este necesară producerea unui prejudiciu pentru a se reține încălcarea normei prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, iar în referire la absența autorizării din partea BNR a Societății J. S.R.L. de a efectua operațiuni de încasări de plăți, contestatoarea nu a formulat nicio critică, fiind asumate faptele prezentate în raportul de supraveghere întocmit în cauză.

În referire la nerespectarea funcțiunii contului 271, a susținut contestatoarea că în raportul de supraveghere s-a avut în vedere o situație trunchiată, în realitate J. S.R.L. a acționat ca mandatar, pe numele și pe seama A. S.A., societate care respectă rigorile Legii nr. 93/2009, fiindu-i astfel, conferită posibilitatea uzării de contul contabil 271.

Acest cont contabil este unul curent la instituții de credit, astfel că utilizarea lui implică necesitatea dovedirii că entitatea prin care se derulează tranzacții în acest cont este o instituție de credit, aspect nedovedit de către contestatoare, care a recunoscut, de altfel, că J. S.R.L. a acționat doar ca mandatar.

Nici în privința cerinței ca entitatea F. S.A. să fie abilitată să funcționeze ca o instituție de credit nu s-a făcut nicio dovadă de către A., aceasta susținând doar că a fost de bună credință la momentul contractării creditului, întrucât creditoarea a prezentat suficiente garanții din care să rezulte că aceasta este, în realitate, o instituție de credit. O astfel de afirmație generică, nesprijinită pe nicio dovadă din care să rezulte că ar fi putut fi considerată entitatea F. S.A. drept instituție de credit, nu poate fi luată în considerare, în absența oricărui suport probator în această chestiune.

Cu privire la contul contabil 341 "Decontări între centrală și subunități", a susținut contestatoarea că a deschis acest cont în mod provizoriu, pentru o singură operațiune, respectiv pentru preluarea softului ce a fost utilizat pentru serviciul de contabilitate, care, de altfel, nu a utilizat niciodată acest cont.

Aceste susțineri nu sunt de natură să înlăture existența faptelor reținute în sarcina A., acelea de deschidere a unui cont destinat relațiilor dintre centrală și subunități, în condițiile în care contestatoare nu a deținut puncte de lucru/sedii secundare, pentru a justifica o astfel de operațiune și de operare în acest cont, indicându-se în raportul de supraveghere soldul creditor și soldul debitor al acestui cont. Nicio probă nu a fost solicitată de contestatoare pentru a infirma constatările organelor de control din cadrul instituției intimate, susținerile sale având doar un caracter formal.

În privința informării cu întârziere a ONPCSB, a arătat contestatoarea că nu a avut motive pentru a formula o astfel de sesizare, întrucât nu au existat suspiciuni la momentul încheierii contractelor de împrumut și de cesiune de creanță, în opinia sa fiind valide operațiunile efectuate, iar costurile mult mai reduse decât dacă ar fi contractat cu instituții bancare.

Înalta Curte reține, din înscrisurile depuse la dosar, că directorul general adjunct al A. S.A. a formulat o sesizare către Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor la data de 12.08.2021, în condițiile în care tranzacțiile ce au ridicat indicii de anomalie au fost realizate în perioada 2019-2021. Contestatoarea a afirmat în cererea sa că nu există vreun motiv cert sau întemeiat care să conducă la o posibilă constatare a nulității sau a lipsei validității contractului de cesiune, iar intimata BNR ar fi trebuit să indice în mod clar elementul care ar fi determinat o astfel de consecință asupra validității respectivului contract, ce a reprezentat voința concordantă a părților semnatare, aflându-se în circuitul civil și nefiind desființat nici de instanțele judecătorești, nici în mod consensual de către părțile semnatare.

În cauză nu se pune în discuție nulitatea contractului de cesiune, ca urmare a constatărilor formulate prin raportul de control emis de intimata BNR, ci se relevă indicii care au fost apte să contureze suspiciunea rezonabilă de nerespectare a prevederilor legale de ordin general în materia încheierii contractelor, circuitul scriptic al sumelor împrumutate fiind de natură să justifice alertarea Oficiului Național Pentru Combaterea Spălării Banilor. Aceasta deoarece, împrumutul în cuantum de 14.820.000 euro a fost contractat de persoana fizică C., prin contractul nr. x/06.05.2019, iar în contractul de cesiune încheiat între D. și F. S.A. se menționează că părțile din contractul de împrumut sunt D. și A. S.A..

De altfel, intimata BNR a indicat fără dubiu în raportul de control care sunt elementele ce au conturat aceste suspiciuni rezonabile, iar cu privire la contractul de cesiune, singurul în raport de care a combătut contestatoarea faptele reținute asupra sa, a arătat că acest contract prezintă date eronate, cu privire la creanțe cesionate care nu există între părțile respective, o astfel de eroare nefiind corectată până la momentul sesizării instanței judecătorești.

Simplele alegații ale contestatoarei în referire la pretinsa lipsă de obligație de a informa ONPCSB nu pot produce consecințe în planul sancțiunii ce i-a fost aplicată acesteia pentru nerespectarea prevederilor legale evidențiate în actul sancționator, astfel că vor fi menținute ca fiind legale și temeinice hotărârile nr. 4/2022 și 7/2022, emise de intimata BNR

II. 2. Referitor la capătul subsidiar al contestației, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, reținând următoarele:

Prin acest capăt de cerere, contestatoarea A. a solicitat instanței judecătorești să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară, iar intimata BNR, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția inadmisibilității acestei cereri, făcând trimitere la prevederile art. 275 alin. (3) din O.U.G. nr. 99/2006, potrivit cărora "Banca Națională a României este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale."

Această normă legală limitează sfera controlului judecătoresc la analiza aspectelor de nelegalitate relevate în cadrul unei contestații îndreptate împotriva actelor emise de BNR, după cum se arată în alin. (4) al articolului 275 din O.U.G. nr. 99/2006 "în cazul contestării în instanță a actelor Băncii Naționale a României, instanța judecătorească se pronunță asupra legalității acestor acte" fără a da instanței judecătorești posibilitatea de a realiza o evaluare proprie asupra oportunității de a înlocui o sancțiune dispusă prin actele contestate cu o alta mai ușoară, solicitată pe calea contestației. Procedând altfel, instanța competentă și-ar depăși atribuțiile conferite puterii judecătorești, ceea ce nu este permis, intimata BNR fiind singura instituție abilitată ca, pentru faptele reținute în sarcina contestatoarei A., să stabilească sancțiunea adecvată.

Prin urmare, este întemeiată excepția inadmisibilității cererii subsidiare formulate în cauză, astfel că, fiind legale și temeinice hotărârile contestate în privința faptelor reținute în sarcina contestatoarei A., sancțiunea este cea apreciată de intimata BNR ca fiind oportună în raport de aceste fapte.

Pentru toate motivele arătate, nefiind găsite motive de nelegalitate în cuprinsul actelor atacate în cauză, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de A. S.A. împotriva hotărârii nr. 4/2022 și a hotărârii nr. 7/2022, ambele emise de intimata BNR.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiat, capătul principal al contestației formulate de contestatoarea A. prin administrator B., în contradictoriu cu intimata Banca Națională a României, împotriva Hotărârii nr. 7 din 14 iunie 2022 și a Hotărârii nr. 4 din 23 martie 2022, emise de Banca Națională a României.

Admite excepția inadmisibilității capătului subsidiar al contestației și, în consecință, respinge acest petit, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.