ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5392/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțiala a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice si a prețului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A. ("Electrica DTS") publicat in Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, in ceea ce privește tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice; precum și emiterea de către ANRE a unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice pentru Electrica DTS, pentru anul 2016, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

Prin sentința nr. 2065 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității acțiunii și inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/26.01.2016 invocate de pârâtă.

A respins acțiunea completată, formulată de reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare, ca neîntemeiată.

Împotriva a sentinței civile nr. 2065 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs reclamanta susține că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Arătând că un prim motiv de nelegalitate invocat împotriva ordinului contestat în cauză decurge din încălcarea procedurii transparenței decizionale, recurenta-reclamantă consideră că respingerea acestei critici de către instanța fondului reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 52/2003.

Sub acest aspect se arată că nerespectarea termenului minim de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (2) din lege, în care anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ trebuie adus la cunoștința publicului, înainte de supunerea spre avizare de către autoritatea publică, a fost motivată de prima instanță în raport de incidența dispozițiilor de excepție din art. 7 alin. (13) din lege, prevederi ce nu sunt aplicabile în cauză, susține recurenta reclamantă, câtă vreme ANRE a întârziat nejustificat declanșarea procedurii de emitere a Ordinului, având cunoștință de toate elementele de fapt și de drept care i-ar fi permis să adopte actul cu respectarea procedurii obișnuite privind transparența decizională.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susține că ordinul contestat în cauză a fost adoptat fără a fi precedat de o analiză preliminară sau un studiu de impact, ceea ce încalcă prevederile Legii nr. 53/2003 precum și ale Legii nr. 24/2000.

Arată recurenta-reclamantă că prima instanță a înlăturat argumentele sale sub acest aspect, reținând că referatul de aprobare cuprinde datele necesare circumscrise unei analize preliminare, concluzie ce nu poate fi primită, susține recurenta-reclamantă, întrucât necesitatea unui studiu de impact este explicit prevăzută atât în cuprinsul dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 dar și al celor menționate la art. 33 din Legea nr. 24/2000.

Referitor la critica potrivit căreia Ordinul nr. 171/2015 a fost emis cu încălcarea principiului motivării actelor administrative, recurenta reclamantă arată că pe lângă încălcarea procedurii din perspectiva obligațiilor impuse de Legea nr. 52/2003 și Legea nr. 24/2000, care impuneau, așa cum s-a arătat mai sus o motivare în cadrul unui studiu de impact, motivarea ordinului atacat este pur formală, aspect ce rezultă mai ales din faptul că ANRE a elaborat o singură notă de fundamentare pentru opt ordine de tarife.

Concluzionând, în sensul că ANRE nu a motivat concret efectele Ordinului 171/2015 față de consumatorii finali, acestea fiind prezentate generic și vag, ca având un impact favorabil, neidentificat însă prin vreun act sau argument.

În continuare, recurenta reclamantă arată că proiectul Ordinului nr. 171/2015s-a întemeiat pe un act normativ ce nu era în vigoare la data publicării proiectului de ordin, menționând recurenta, sub acest aspect, că pentru elaborarea proiectului Ordinului 171/2015 a fost avută în vedere Metodologia ce urma să fie modificată prin proiectul Ordinului 165/2015.

Ordinul nr. 165/2015 a intrat în vigoare la 7 decembrie 2015, astfel că, procedând la întocmirea instrumentelor de motivare ale Ordinului 171/2015 pe baza instrumentelor de motivare ale Ordinului nr. 165/2015, ANRE a emis actul litigios în baza unor acte/înscrisuri care nu produceau efecte juridice.

Cât privește încălcarea prevederilor Directivei 2009/72/CE, recurenta reclamantă arată că a invocat în fața instanței de fond faptul că această directivă nu a fost transpusă în mod corect, în mod greșit considerând instanța fondului că reclamanta a urmărit tragerea la răspundere a ANRE pentru greșita transpunere a directivei.

În realitate, recurenta reclamantă arată că a invocat încălcarea prevederilor art. 37 alin. (6) din Directiva 2009/72/CE, aspect ce nu a fost reținut corect de prima instanță.

Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise încălcării principiilor transparenței, predictibilității, stabilității și nediscriminării, recurenta reclamantă arată că prima instanță a reținut, sub acest aspect, că ordinul atacat nu aduce decât anumite clarificări metodologiei anterioare iar stabilirea tarifelor de distribuție a energiei electrice era cunoscută de operatorii de distribuție, care de altfel cunoșteau valorile anuale ce urmau a fi considerate la stabilirea tarifelor pentru anul 2016, acestea făcând chiar subiectul discuțiilor din cadrul întâlnirilor desfășurate la sediul ANRE în luna noiembrie 2015.

Criticând sentința atacată, recurenta-reclamantă arată că Ordinul 165/2015 nu a adus doar o clarificare Metodologiei ci o reală modificare, întrucât dacă anterior exista o limită până la care puteau fi scăzute tarifele de la un an la altul, în prezent nu mai există această limită. Din această perspectivă, prin Ordinul nr. 171/2015 s-au stabilit tarife care în baza Metodologiei nemodificate nu s-ar fi putu stabili.

Efectele Ordinului 165/2015 sunt relevante și în privința încălcării principiului stabilității și al predictibilității, susține recurenta-reclamantă, întrucât până la reglementarea conținută de acest act, operatorii de distribuție aveau previziunea unei regularizări a veniturilor și tarifelor etapizat, pe o perioadă de mai mulți ani, în ipoteza în care corecțiile depășeau plafoanele stabilite de art. 105 din Metodologie, nu dintr-o dată, cum este cazul tarifelor stabilite prin Ordinul 171/2015.

În contextul în care orice mărire tarifară este limitată, date fiind prevederile art. 105 din Metodologie, iar scăderile, ca efect al modificării Metodologiei de către Ordinul nr. 165/2015, nu sunt limitate este încălcat și principiul nediscriminării, susține recurenta-reclamantă, întrucât operatorul de distribuție este defavorizat, regularizarea ce-i profită acestuia nefiind imediată, în timp se regularizarea efectuată în favoarea consumatorului final trebuie efectuată imediat.

În continuare, recurenta reclamantă susține că ANRE, prin adoptarea Ordinului 171/2015, în baza modificării Metodologiei prin Ordinul nr. 165/2015, a adus o modificare întregii perioade de reglementare, modificându-se, practic, o stare preexistentă începută în anul 2014, care urma să se desfășoare în anumite condiții de reglementare până în anul 2018. A fost încălcat, astfel, principiul neretroactivității.

Susținând și faptul că Ordinul 171/2015 este nelegal și în privința valorii Ratei reglementate a rentabilității, greșit stabilite prin Ordinul nr. 146/2014, precum și faptul că Ordinul 171/2015 este prejudiciabil reclamantei, recurenta solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinței criticate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța fondului, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Constată Înalta Curte că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 171/2015, emis de intimata ANRE.

Prin dispozițiile art. 1 din ordinul în discuție au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, practicate de Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin.

Prin prevederile art. 3 din același ordin, se aprobă prețul pentru energia electrică reactivă de 0,0587 RON/kVARh, practicat de Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A.

În fine, potrivit dispozițiilor art. 5 "operatorul de distribuție concesionar, Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A., duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin".

Un prim motiv de nelegalitate a ordinului atacat invocat de reclamantă este acela că în adoptarea Ordinului 171/2015 au fost încălcate principiile stabilite de legea transparentei decizionale, îndeosebi prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003.

Este incontestabil faptul că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 prevede că în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația sa publice un anunț referitor la aceasta acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, intr-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrala sau locala, după caz, anunț ce trebuie, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 să fie adus la cunoștința publicului, cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice.

Scopul acestei reglementări rezultă din cuprinsul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, potrivit cărora la publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioada de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

Critica reclamantei sub aspectul nerespectării dispozițiilor anterior menționate a fost înlăturată motivat de prima instanță, menționând-se că ordinul atacat a fost emis în procedura prevăzută de art. art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 potrivit căruia " în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare."

Se observă că așa cum rezultă inclusiv din cuprinsul Referatului de aprobare al Ordinului nr. 171/2015, ANRE a promovat Proiectul de Ordin în procedură de urgență, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, tarifele de distribuție pentru operatorii de distribuție concesionari se aprobă și se transmit spre publicare la Monitorul Oficial al României, Partea I, până cel târziu la data de 15 decembrie.

Prin urmare, reține prima instanță că nu se poate concluziona că nu a existat o consultare publică, reală care să permită persoanelor interesate să determine de o manieră rezonabilă impactul modificării metodologice, afirmațiile reclamantei nefiind justificate în raport de cele reținute mai sus.

Suplimentar celor menționate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în mod greșit califică recurenta-reclamantă ordinul supus analizei ca fiind un act administrativ cu caracter normativ.

În realitate, dat fiind faptul că prevederile Ordinului nr. 171/2015 vizează exclusiv societatea reclamantă, concluzia cu privire la caracterul individual al actului de reglementare nu poate fi pusă în discuție, fiind irelevant, sub aspectul calificării actului, faptul că acesta a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin urmare, argumentele dezvoltate de recurenta reclamantă pe marginea încălcării dispozițiilor legale ce vizează procedura de elaborare a actelor cu caracter normativ, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 57/2003 și Legea nr. 24/2000, nu pot constitui temei pentru examinarea legalității Ordinului nr. 171/2015, din moment ce acesta nu este un act cu caracter normativ.

Analiza modului în care autoritatea de reglementare a dat curs obligației de transparență în elaborarea actului litigios trebuie analizată însă din perspectiva specificului obiectului de reglementare, reamintind faptul că în paragrafele mai sus menționate a fost atinsă chestiunea identificării scopului consultării prealabile emiterii actului, acela de a permite subiecților interesați să formuleze propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act de reglementare.

Procedura de adoptare a actelor de genul celui contestat în cauză face obiectul Metodologiei de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuție, a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările și completările ulterioare, fiind respectate în cauză etapele de consultare prevăzute de acest act.

Astfel conform art. 115 din Metodologie, pe baza analizei efectuate pentru stabilirea tarifelor, în perioada 15 noiembrie-1 decembrie a fiecărui an, au loc discuții la autoritatea competentă cu fiecare operator de distribuție, în scopul prezentării rezultatelor analizei efectuate pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuție pentru următorul an.

La 13 noiembrie 2015, a avut loc, la sediul ANRE, o întâlnire cu operatorii de distribuție inclusiv reclamanta, în care au fost prezentate rezultatele analizei efectuate de intimată pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuție pentru următorul an.

Ulterior acestei ședințe, proiectul de ordin a fost publicat pentru consultare pe site-ul ANRE în data de 27.13.2015, cu termen de transmitere a propunerilor și observațiilor data de 07.12.2015, context în care instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante din perspectiva încălcării principiului transparenței decizionale în cauză.

Un alt motiv de nelegalitate invocat a fost acela că adoptarea Ordinului 171/2015 a avut loc cu încălcarea regulilor de fundamentare și evaluare a impactului proiectului de act.

Sub acest aspect, instanța fondului a constatat că proiectul de ordin a fost supus aprobării Comitetului de Reglementare însoțit de referatul de aprobare, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, iar referatul de aprobare conține în detaliu motivarea tuturor elementelor de cost avute în vedere de autoritate la stabilirea corecțiilor valorice anuale. Acestea sunt calculate în conformitate cu prevederile metodologiei.

Conform dispozițiilor art. 30 și 31 din Legea nr. 24/2000, referatul de aprobare a Ordinului 171/2015 cuprinde actele normative pe baza și în executarea cărora a fost emis ordinul, motivele care au condus la emiterea ordinului propus spre aprobare, impactul socioeconomic și efectele asupra mediului macroeconomic și etapele de consultare publică parcurse de autoritatea de reglementare în emiterea acestui ordin.

Mai mult, Nota de fundamentare publicată pe site-ul ANRE care a însoțit Ordinul 171/2015 a fost o notă comună tuturor ordinelor de tarife, deoarece aceasta cuprinde elementele de motivare și acestea sunt valabile pentru toate cele opt ordine de tarife propuse simultan.

În aceste condiții, a apreciat prima instanță că nu se poate aprecia că ordinul atacat nu a respectat cerința motivării, în condițiile în care partea poate lua cunoștință, în mod legal de considerentele faptice și legale, care au condus la adoptarea actului, fiind în măsură să conteste toate aceste argumente.

Așa cum s-a arătat mai sus, specificul actului administrativ dedus controlului de legalitate exclude aplicarea dispozițiilor referitoare la elaborarea actelor normative, astfel că argumentele recurentei-reclamante, dezvoltate din perspectiva lipsei studiului de impact, nu pot fi primite, de vreme ce un atare studiu este prevăzut cu titlu de formă prealabilă numai în privința actelor normative.

Altfel spus, așa cum a arătat judecătorul fondului, resorturile deciziei autorității de reglementare au fost aduse la cunoștința operatorilor interesați, inclusiv a reclamantei, neavând suport afirmația recurentei-reclamante, în sensul că ordinul atacat nu este motivat.

Cât privește critica potrivit căreia proiectul Ordinului 171/2015 s-a întemeiat pe un act normativ care nu era in vigoare la data publicării proiectului, curtea de apel a constatat că momentul aprobării ordinelor de stabilire a tarifelor, inclusiv a Ordinului 171/2015, a fost ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 165/2015 și, de asemenea, efectele sale privesc stabilirea tarifelor pentru anul 2016. La momentul aplicării prevederilor sale, ordinul era publicat în Monitorul Oficial al României și intrase în vigoare. Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele reclamantei sub acest aspect.

Achiesând la cele reținute de instanța fondului, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 165/2015 ANRE a modificat art. 105 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, în sensul că începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție nu vor crește de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

Ordinul nr. 165/08.12.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial la 8 decembrie 2015 în timp ce Ordinul nr. 171/2015 este publicat ulterior și produce efecte începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Faptul că proiectul Ordinului 171/2015 s-a întemeiat pe proiectul Ordinului nr. 165/2015 nu constituie, cum susține recurenta-reclamantă, un motiv de nelegalitate evidentă a Ordinului nr. 171/2015, întrucât acest din urmă act a intrat în vigoare după ce Ordinul nr. 165/08.12.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial. Altfel spus, preconizarea unei reglementări în funcție de alta nu poate constitui temei pentru anularea actului condiționat, din moment ce raportul de condiționalitate dintre aceste acte a fost făcut cunoscut recurentei și celorlalți operatori de distribuție interesați și s0a consolidat definitiv, la data la care Ordinul 171/2015 a început să producă efecte.

Un alt argument de nelegalitate invocat de reclamantă a fost acela că Ordinul 171/2015 s-a realizat cu încălcarea principiilor comunitare și ale legislației naționale privind stabilirea tarifelor respectiv cu încălcarea principiului predictibilității și așteptării legitime, al stabilității și al nediscriminării.

Cu titlu de principiu, instanța fondului amintește că principiul așteptării legitime constituie o componenta a principiului legalității actelor administrative și instituie, pe de-o parte, obligația autorităților publice de a proteja (printr-un comportament consecvent și nediscriminatoriu) așteptările legitime ale particularilor, iar, pe de alta parte, instituie dreptul acestora de a evolua intr-un cadru juridic stabil și previzibil, în care sa aibă încredere, la adăpost de modificările brutale ale acestuia.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, reclamanta arată că dacă anterior modificării, daca în cazul corecțiilor anuale ale tarifelor se putea discuta de o predictibilitate, operatorii economici având o certitudine atât cu privire la incidența modificării, cat și cu privire la modalitatea și limitele în care aceasta putea fi făcută, fie prin scădere, fie prin majorare, nu se putea discuta, în niciun caz, despre vreo așteptare rezonabila a operatorilor în sensul introducerii bruște a unor modificări legislative care sa elimine complet limita de plafonare în sensul scăderii tarifelor, punându-i astfel în imposibilitatea de a prevedea limita până la care s-ar putea face eventuale scăderi viitoare.

Judecătorul fondului reține însă că, dată fiind metodologia adoptată anterior, și față de care ordinul atacat nu aduce decât anumite clarificări, stabilirea tarifelor de distribuție a energiei electrice era cunoscută de operatorii de distribuție, care de altfel cunoșteau valorile corecțiilor anuale ce urmau a fi considerate la stabilirea tarifelor pentru anul 2016, acestea făcând chiar subiectul discuțiilor din cadrul întâlnirilor desfășurate la sediul ANRE în luna noiembrie 2015.

Prin urmare, nu se poate susține că a fost încălcate în cauză principiul predictibilității și așteptării legitime.

Independent de considerentele instanței de fond sub acest aspect, a căror justețe nu poate fi negată de Înalta Curte, trebuie observat faptul că întreaga construcție a apărărilor recurentei-reclamante pe marginea încălcării principiilor anterior enunțate nu vizează Ordinul nr. 171/2015 ci reglementarea rezultată din adoptarea Ordinului nr. 165/2015.

În concret, recurenta reclamantă susține că prin Ordinul nr. 165/2015 a fost eliminată limita până la care puteau fi scăzute tarifele de la un an la altul.

Constată Înalta Curte că în forma inițială, art. 105 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE 72/2013 prevede că " începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție pot varia de la un an la altul în termeni reali cu cel mult[...] 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și [...]7% pentru tariful mediu ponderat."

Urmare adoptării Ordinului 165/2015 articolul 105 alin. (1) din Metodologie are următorul cuprins: Începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție nu vor crește de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

Așadar, pretinsa eliminare a limitei de variație a tarifelor de distribuție, atunci când acestea scad, nu este efectul Ordinului nr. 171/2015 ci al Ordinului nr. 165/2015, în măsura în care se admite(potrivit opiniei recurentei) că și limitările tarifelor comportau etapizarea prevăzută de articolul 105 alin. (1) din Metodologie.

Cum instanța nu a fost învestită cu o contestație împotriva Ordinului nr. 165/2015 iar în accepțiunea recurentei reclamante eliminarea limitelor de variație în sens negativ a valorii tarifelor este consecința modificării Metodologiei, Înalta Curte constată că sunt neavenite argumentele recurentei reclamante, prin intermediul cărora tinde să demonstreze încălcarea principiului așteptării legitime, al stabilității și nediscriminării.

De altfel, recurenta-reclamantă arată că Ordinul nr. 165/2015 a fost contestat în cadrul dosarului nr. x/2016, dosar conexat la dosarul nr. x/2015, constatând Înalta Curte că în cauzele conexate a fost pronunțată sentința nr. 1657 din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă cererea de anulare a Ordinului nr. 165/2015, sentință menținută prin decizia nr. 3464/20.06.2019, pronunțată de ÎCCJ-SCAF.

Reclamanta a mai susținut că prin coroborarea prevederilor Directivei 72/2009 cu prevederile corespondente din Legea Energiei, se poate constata cu ușurință că, la nivel național, transpunerea Directivei 72/2009 s-a făcut într-o manieră defectuoasă. Totodată, se arată, cu privire la maniera de stabilire a tarifelor, directiva impune obligația de a stabili tarifele astfel încât sa permită realizarea investițiilor necesare pentru viabilitatea rețelelor. De altfel, încurajarea realizării investițiilor prin stabilirea unor preturi de piața care să ofere stimulente adecvate pentru dezvoltarea rețelei, este un principiu care se regăsește încă din preambulul Directivei 72/2009 (punctul 56).

Or, un astfel de scop al directivei nu poate fi atins de către operatorii economici decât daca aceste tarife si/sau metodologii sunt suficient de precise și acorda un nivel satisfăcător de previzibilitate.

Instanța fondului a constatat, în primul rând, că răspunderea pentru transpunerea în legislația internă a directivelor aparține legiuitorului român, iar nu autorităților publice de reglementare. Pe de altă parte, conform Tratatului TFUE directivele nu au efect direct asupra relațiilor sociale din statele membre, fiind necesar ca ele să fie transpuse în legislație.

Prin urmare, nu se poate atrage răspunderea unei autorități pentru ineficienta transpunere a unei directive, și pe cale de consecință, nu poate fi constatată nulitatea unui act administrativ normativ emis în baza unei legislații interne care a transpus o directivă.

Dintr-un alt punct de vedere, potrivit art. art. 37 (6) din Directiva 72/2009 "autoritățile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puțin a metodologiilor folosite".

Or, se observă că modificarea adusă Metodologiei de prevederile Ordinului nr. 165/2015 nu schimbă cu nimic nivelul investițiilor, costurilor sau veniturilor reglementate recunoscute anterior de ANRE și nu schimbă nici modalitatea de calcul al corecțiilor valorice de venituri determinate anual, conform prevederilor Metodologiei, astfel încât nu se poate concluziona că în cauză au fost încălcate prevederile comunitare citate.

Pe de altă parte, articolul 79 (4) din Legea Energiei prevede ca "Principiile ce stau la baza stabilirii preturilor și tarifelor reglementate pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice, exclusiv preturile pentru energia electrica și termica produsa în centrale de cogenerare de înalta eficienta ce beneficiază de scheme de sprijin, au în vedere armatoarele: a) preturile/tarifele trebuie sa fie nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective și determinate intr-o maniera transparenta, pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea competenta".

Din preambulul actului administrativ nornmativ atacat rezultă că necesitatea modificării a fost determinată de interpretarea diferită dată de operatorii de distribuție prevederilor art. 105 alin. (1) din Metodologie, raportat la interpretarea reglementatorului, elaborator și emitent al Metodologiei.

Modificarea a avut scopul realizării unei clarificări necesare, în condițiile în care, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții operatorului de distribuție realizate în luna noiembrie 2015 în scopul prezentării rezultatelor analizei efectuate în vederea stabilirii tarifelor valabile de la 01.01.2016, aceștia au solicitat limitarea la 7% a scăderii tarifelor de distribuție a energiei electrice, solicitare reiterată și în cadrul corespondenței transmise în urma ședinței respective.

Mai este de subliniat că modificarea adusă art. 105 alin. (1) din Metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 165/2015, nu aduce decât o clarificare pentru o interpretare corectă a prevederilor acestui alineat, nu aduce nicio modificare de fond în domeniul stabilirii tarifelor de distribuție, iar Ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza acestuia din urmă.

Constată Înalta Curte că este nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinței curții de apel și sub acest aspect, nefiind demonstrat faptul că Ordinul nr. 171/2015 ar fi fost adoptat cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (6) din Directiva 2009/72/CE.

Potrivit art. 37 alin. (6) din directiva anterior menționată, autoritățile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puțin a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea clauzelor și condițiilor privind:

(a) tarifele de conectare și acces la rețelele naționale, inclusiv tarifele de transport și de distribuție, sau metodologiile referitoare la acestea. Aceste tarifele sau metodologii permit efectuarea investițiilor necesare în rețele într-un mod care să permită acestor investiții să asigure funcționarea continuă a rețelelor;

(b) furnizarea de servicii de echilibrare care sunt realizate în modul cel mai economic posibil și oferă stimulente corespunzătoare utilizatorilor de rețele pentru ca aceștia să echilibreze intrările și ieșirile. Serviciile de echilibrare sunt furnizate într-un mod corect și nediscriminatoriu și se întemeiază pe criterii obiective.

(c) accesul la infrastructurile transfrontaliere, inclusiv procedurile de alocare de capacitate și de gestionare a congestiei.

Achiesând la considerentele primei instanțe sub acest aspect și în contextul în care recurenta-reclamantă nu arată în ce constă, în concret, greșita transpunere a Directivei 2009/72/CE, fiind cunoscut faptul că particularii pot invoca efectul direct al directivelor numai pe verticală și numai când obligația precisă și necondiționată, stabilită prin directivă, nu a fost transpusă în termenul prevăzut sau a fost greșit transpusă, Înalta Curte constată că afirmațiile recurentei, în sensul pronunțării sentinței cu încălcarea efectului direct al directivei au caracter general.

În fine, reclamanta mai susține că Ordinul 171/2015 este nelegal deoarece are in vedere o valoare a RRR bazata pe un calcul eronat.

În acest sens, sunt criticate reglementările din Ordinul ANRE nr. 146/2014 privind stabilirea ratei reglementate a rentabilității aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de operatorii de distribuție concesionari incepand cu data de 1 ianuarie 2015 si abrogarea art. 122 din Metodologie ("Ordinul 146/2014"), incepand cu data de 1 ianuarie 2015, rata reglementata a rentabilității (RRR), exprimata in termeni reali, inainte de impozitare, aplicata la stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de operatorii de distribuție concesionari este de 7,7%.

Însăși reclamanta arată că ordinul indicat a fost contestat în justiție, însă până în prezent nu s-a pronunțat o soluție cu privire la acest aspect.

Astfel, în condițiile în care tarifele aprobate prin Ordinul nr. 171/2015 au fost stabilite conform reglementărilor în vigoare, iar problematica legată de nivelul RRR face obiectului unei contestații în justiție privitoare la Ordinul nr. 146/2014, care stabilește nivelul RRR, nu se poate aprecia că din această perspectivă actul administrativ ar fi afectat de vreun viciu de legalitate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin încheierea din 01.10.2019 a fost suspendată judecarea prezentului recurs, în condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 2025/2022 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1529 din 9 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință prin care a fost respinsă cererea de anulare a Ordinului nr. 146/2014.

În atare context, afirmația recurentei-reclamante, în sensul că rata de reglementare a rentabilității este nelegal stabilită prin Ordinul nr. 146/2014, urmează a fi înlăturată, cât timp actul administrativ în baza căruia a fost stabilit indicatorul respectiv nu a fost desființat iar prezenta instanță nu este învestită cu o contestație împotriva Ordinului ANRE nr. 146/2014.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța fondului, astfel că va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 2065 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.