ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6551/2019

Ședința publică din data de 18 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2016 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta FDEE "Electrica Distribuție Transilvania Sud" S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anularea parțială a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrica reactivă, pentru Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, în ceea ce privește tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice; obligarea ANRE la emiterea unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice pentru Electrica DTS, pentru anul 2016, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 54/2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2080 din 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. FDEE "Electrica Distribuție Transilvania Sud" S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2080 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de fond a dispus respingerea acțiunii, fără a reține niciuna dintre criticile de mai sus, astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, susține că ANRE a încălcat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 și că instanța a constatat că ordinul atacat a fost emis în procedura prevăzută de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, deși pentru a se reține legalitatea procedurii de urgență era necesar să se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de această normă, respectiv: (i) existența circumstanțelor excepționale, (ii) necesitatea unei măsuri imediate și (iii) identificarea gravei atingeri aduse interesului public.

Cu toate acestea, instanța nu a analizat niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 7 alin. (13) Legea 52/2003.

Consideră că în cauza nu exista nicio circumstanță excepțională și nicio urgență, afirmațiile ANRE fiind reținute în mod nelegal.

Mai mult, consideră că lipsa urgenței reiese din modalitatea de adoptare a Metodologiei care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 171/2015, în care în forma inițială a art. 102 (ulterior art. 105) se prevedea că tarifele de distribuție pot crește de la un an la altul, iar în octombrie 2013, ANRE a adoptat Metodologia în forma propusă de operatori, respectiv ca limitarea să se aplice și scăderilor tarifare, nu doar creșterilor. Adoptarea Ordinului 165/2015, în baza căruia s-au înlăturat limitele cu care poate fi scăzut de la un an la altul tariful, este tot o acțiune a ANRE, astfel nu se poate invoca urgența izvorâtă din conduita și activitatea pârâtei. De asemenea, ANRE a cunoscut în timp util evoluția veniturilor operatorilor de distribuție pentru ultimele 4 luni din 2014, respectiv primele 8 luni din 2015, aspect recunoscut prin întâmpinare.

Precizează că din hotărârea atacată reiese că unica rațiune pentru care instanța de fond a reținut urgența este aceea potrivit căreia, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007, tarifele de distribuție pentru operatorii de distribuție concesionari se aprobă și se transmite spre publicare la Monitorul Oficial al României, până cel târziu la data de 15 decembrie.

Consideră că acest raționament este vădit nelegal, deoarece simpla existență a unui text de lege nu justifică în sine o urgență, urgența fiind o situație care nu putea fi prevăzută, or, în cazul de față, ANRE invocă drept urgență aplicarea unui text de lege care nu a mai suferit modificări din anul 2012, art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007 fiind introdus prin Legea nr. 160/2012.

Precizează că ANRE a publicat ordinele tarifelor de distribuție până la sfârșitul anului respectiv, astfel că acest lucru nu reprezenta un factor de noutate, cunoscând faptul că trebuia să publice ordinul și să-l transmită spre publicare la Monitorul Oficial al României până cel târziu la data de 15 decembrie 2015.

Astfel, consideră că faptul ca ANRE a demarat procedura decizională abia în noiembrie 2015 reprezintă un fapt personal care nu îi poate fi imputat recurentei, respectiv nu se poate reține că urgența este datorată tocmai celui care o invocă.

Pe de altă parte, arată că pârâta nu a identificat grava atingere a interesului public, cazul excepțional și nici nu a justificat, în instrumentele de motivare ale Ordinului nr. 171/2015 și nici măcar ulterior prin întâmpinare, de ce a trebuit să aștepte până la data de 27.11.2015 pentru a iniția demersul legislativ.

Mai arată că, analizând efectele Ordinului nr. 171/2015, rezultă că măsura adoptata de ANRE nu a adus schimbări care să poată fi considerate a fi de natură să înlăture o gravă atingere interesului public, având în vedere că Președintele ANRE a declarat că începând cu data de 01.01.2016, prețul la energia electrică va scădea cu 3-5%. Aceasta scădere era preconizată în ideea scăderii tarifelor pe anul 2016 cu până la 16%, deși în realitate, un consumator final ar fi plătit mai puțin la factură cu 3-3,5%.

Concluzionând, arată că în speță nu este vorba despre o urgență, câtă vreme reglementarea invocată ca temei al urgenței exista încă din 2012, iar ANRE cunoștea că trebuie să adopte ordinul până la 15 decembrie 2015. Mai mult, ANRE nu a identificat niciodată în concret "grava atingere" pe care a încercat sa o înlăture.

Având în vedere lipsa urgenței, consideră că au fost încălcate prevederile art. 7 alin. (2) și (4) din Legea nr. 52/2003, care reglementează un termen de 30 de zile lucrătoare pentru supunerea proiectului spre avizare, respectiv un termen de 10 zile calendaristice de la publicare, care în speță a fost la data de 27.11.2015.

De asemenea, susține că Ordinul nr. 171/2015 a fost adoptat fără realizarea analizei preliminare/a studiului de impact, cu încălcarea Legii nr. 52/2003 și a Legii nr. 24/2000, instanța de fond reținând în mod nelegal că: referatul de aprobare a Ordinului nr. 171/2015 cuprinde actele normative pe baza și în executarea cărora a fost emis ordinul, motivele care au condus la emiterea ordinului propus spre aprobare, impactul socio-economic și efectele asupra mediului macroeconomic și etapele de consultare publică parcurse de autoritatea de reglementare în emiterea acestui ordin; în referatul de aprobare a fost detaliată și explicitată variația tarifelor de distribuție de la un an la altul și care se refera la limitarea creșterii acestor tarife; dat fiind obiectul de reglementare a ordinului și că prevederile metodologiei referitoare la modul de calcul al corecțiilor valorice anuale erau cunoscute de părțile interesate, nu era necesara și publicarea unui studiu de impact separat.

Recurenta-reclamantă arată că deși aparent, ANRE urmărește creșterea economică a țării, ca element care ar atrage necesitatea întocmirii studiului de impact, pârâta a omis să întocmească instrumentul de motivare, astfel cum prevăd Legea nr. 24/2000 și Legea nr. 52/2003, dispoziții cu caracter imperativ, deși legiuitorul a impus în mod distinct obligativitatea întocmirii studiului de impact față de referatul de aprobare.

Astfel, consideră că simpla menționare a unui capitol cu titlul "Impactul socio-economic și efectele asupra mediului macroeconomic" nu acoperă necesitatea întocmirii, în mod separat, a unui studiu de impact, respectiv a unei analize preliminare, sens în care invocă prevederile art. 7 alin. (2) Legea nr. 52/2203 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

De asemenea, susține că un alt aspect de nelegalitate reiese din faptul că în fața instanței de fond s-a susținut că studiul de impact nu ar mai fi fost necesar deoarece operatorii de distribuție aveau cunoștința despre modul de calcul al tarifelor de distribuție. Or, Ordinul nr. 171/2015 fiind un act care se adresa mai multor subiecți de drept, nu doar operatorului de distribuție, nu se poate considera că înștiințând doar Electrica despre modalitatea de calcul a tarifelor, ANRE a acoperit necesitatea întocmirii studiului de impact pentru toți subiecții de drept. Mai mult, operatorii au arătat în cadrul întâlnirilor din noiembrie 2015 că în baza legislației în vigoare, tarifele de distribuție nu pot scădea cu mai mult de 7%, respectiv 10%, poziție împărtășită și de ANRE la acel moment, astfel cum reiese din Minuta întâlnirii din data de 16.11.2015.

De asemenea, precizează că în legislație nu e prevăzută opțiunea înlocuirii studiului de impact cu o întâlnire, sau prin indicarea faptului că modul de calcul al corecțiilor valorice anuale erau cunoscute de părțile interesate.

Se mai arată că Ordinul nr. 171/2015 a fost emis cu încălcarea principiului motivării actelor administrative, care trebuie analizată din următoarele perspective: (i) necesitatea adoptării în procedura prevăzută de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, (ii) Ordinul nr. 171/2015 este nemotivat în ceea ce privește conținutul său, respectiv nu se precizează care este necesitatea regularizării tarifare într-un singur an și (iii) ANRE nu a fundamentat Ordinul nr. 171/2015 cu respectarea dispozițiilor legale, pârâta motivând doar în mod formal actul administrativ.

Precizează că prin hotărârea recurată, criticile reclamantei au fost respinse fără a fi analizate în concret, astfel că Ordinul nr. 171/2015 este nelegal, deoarece: necesitatea adoptării Ordinului nr. 171/2015 în procedura prevăzută de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 trebuia motivată; Ordinul nr. 171/2015 este nemotivat în ceea ce privește conținutul său, respectiv nu se precizează care este necesitatea regularizării tarifare într-un singur an; ANRE nu a fundamentat Ordinul nr. 171/2015 cu respectarea dispozițiilor legale, pârâta motivând doar formal actul administrativ contestat; proiectul Ordinului nr. 171/2015 s-a întemeiat pe un act normativ care nu era în vigoare la data publicării Proiectului de ordin, respectiv Ordinul nr. 171/2015 a fost adoptat în baza unei forme viitoare și incerte a Metodologiei în forma în care aceasta urma să fie modificată, iar nu pe forma în vigoare la momentul respectiv. Astfel, instrumentele de motivare ale proiectului de Ordin nr. 171/2015, la momentul care au fost emise, se întemeiau pe instrumentele de motivare ale proiectului de Ordin nr. 165/2015, încă neadoptat la data de 27.11.2015, așa încât ANRE a emis acte de motivare în baza unor acte/înscrisuri care nu produceau efecte juridice, motiv pentru care întreaga procedură de adoptare a Ordinului nr. 171/2015 este nelegală, nulitatea operând la momentul întocmirii actului.

Consideră că astfel s-au încălcat prevederile Directivei 2009/72/CE, instanța de fond reținând în mod nelegal că, întrucât directivele nu au efect direct asupra relațiilor sociale din statele membre, nu se poate atrage răspunderea unei autorități pentru ineficienta transpunere a unei directive, și pe cale de consecință, nu poate fi constatată nulitatea unui act administrativ normativ emis în baza unei legislații interne care a transpus o directivă.

În combaterea acestei susțineri, arată că: nu a solicitat tragerea la răspundere a ANRE pentru greșita transpunere a directivei și că Directiva, în măsura în care nu este transpusă sau este transpusă incorect, este direct aplicabilă, astfel că ANRE era obligată sa o respecte. Astfel, consideră că instanța de fond a reținut în mod nelegal și următoarele aspecte: că necesitatea modificării a fost determinata de interpretarea diferită data de operatorii de distribuție prevederilor art. 105 alin. (1) din Metodologie; că modificarea adusă de art. 105 alin. (1) din Metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 165/2015, nu aduce decât o clarificare pentru o interpretare corectă a prevederilor acestui alineat și nu aduce o modificare de fond; că operatorii de distribuție, cunoscând tipul de reglementare aplicată, trebuiau să cunoască și faptul că impunerea unui plafon în condițiile creșterii de tarife și neimpunerea unui plafon în cazul diminuării tarifelor aprobate de ANRE, constituie elemente de specificitate a tipului de reglementare aplicat.

Susține că ANRE avea cunoștința de modalitatea de interpretare și de aplicare a prevederilor art. 105 din Metodologie în forma anterioara modificării aduse de Ordinul 165/2015, declarând în cadrul unei întâlniri cu unul dintre operatorii de distribuție că va limita scăderile tarifare cu respectarea procentelor, și, prin urmare, adoptarea Ordinului nr. 171/2015 în forma actuală s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Directivei 2009/72/CE, iar soluția instanței de fond este una nelegală, având în vedere că nu s-a reținut încălcarea art. 37 alin. (6) din Directiva 2009/72/CE.

Recurenta-reclamantă mai invocă și încălcarea dispozițiilor comunitare și/sau naționale privind transparența, predictibilitatea, stabilitatea și nediscriminarea, în condițiile în care Ordinul nr. 165/2015 nu a adus doar o clarificare Metodologiei, ci o reală modificare, prin faptul că nu mai exista o limită până la care puteau fi scăzute tarifele de la un an la altul, iar faptul că operatorii de distribuție cunoșteau valorile anulate nu prezintă nicio relevanță.

Susține că, făcând trimitere la perioada noiembrie 2015, instanța de fond în mod nelegal nu a avut în vedere Minuta întâlnirii din data de 16.11.2015.

De asemenea, recurenta-reclamantă invocă încălcarea principiului neretroactivității, arătând că ANRE, prin adoptarea Ordinului nr. 171/2015, în baza modificării aduse Metodologiei prin Ordinul nr. 165/2015, a adus o modificare întregii perioade de reglementare, modificând starea preexistentă începută în anul 2014, care urma să se desfășoare în anumite condiții de reglementare până în anul 2018.

Pe de altă parte, susține că Ordinul nr. 171/2015 este un act administrativ nelegal și din perspectiva faptului că este cauzator de prejudicii, conform celor mai sus arătate, având în vedere că potrivit Metodologiei modificate de Ordinul nr. 165/2015 se produce o scădere bruscă și nepreconizată a veniturilor Electrica DTS, iar lipsa de predictibilitate și de stabilitate a cadrului legislativ poate atrage după sine un impact negativ asupra acțiunilor Electrica, acționar majoritar al societății recurente, aceasta fiind listată atât la Bursa de Valori București, cât și la A..

Mai susține că Ordinul nr. 171/2015 este nelegal și în ceea ce privește valoarea Ratei reglementate a rentabilității. Astfel, prin Ordinul nr. 112/2014 a fost confirmată valoarea Ratei reglementate a rentabilității (RRR) stabilite inițial la 8,52%, iar după adoptarea Ordinului nr. 112/2014, ANRE a adoptat Ordinul nr. 146/2014 prin care RRR a fost stabilit ca fiind 7,7%, cotă care a stat și la baza adoptării Ordinului nr. 171/2015. Valoarea RRR stabilită prin Ordinul nr. 146/2014 este nelegală deoarece încalcă Metodologia, respectiv valorile parametrilor din ecuația RRR, prevăzute de Metodologie, fiind stabilite în mod arbitrar și discreționar de ANRE.

Susține că în stabilirea RRR, ANRE urma să aibă în vedere și Rata rentabilității investițiilor fără risc (Rf), pentru care Metodologia nu prevede o procedură/metodă de stabilire, astfel că ANRE a stabilit Rf în mod arbitrar, fără a prezenta transparent și consecvent modalitatea în care rata rentabilității a fost stabilită.

În același sens, la stabilirea coeficientului beta, ANRE a precizat că precizat că este vorba despre valoarea medie pentru utilizarea avută în vedere a ERRA pe baza analizelor economice B., fără a explica în concret cum s-a ajuns la aceasta valoare, motiv pentru care recurenta-reclamantă apreciază că valoarea RRR stabilita prin Ordinul nr. 146/2014 este nelegală.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta FDEE "Electrica Distribuție Transilvania Sud" S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anularea parțială a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrica reactivă, pentru Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, în ceea ce privește tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice; obligarea ANRE la emiterea unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice pentru Electrica DTS, pentru anul 2016, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. FDEE "Electrica Distribuție Transilvania Sud" S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordinul nr. 171/2015 ANRE a aprobat tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, practicate de Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A. și prețul pentru energia reactivă.

Împotriva ordinului anterior menționat reclamanta a formulat plângere prealabilă și prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea parțială a actului pentru motivele de nelegalitate arătate în cererea de chemare în judecată, apreciate de curte ca fiind nefondate.

Cât privește afirmația reclamantei, în sensul că ordinul contestat este nelegal pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003, curtea de apel a constatat că actul contestat de reclamantă are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

O atare concluzie rezultă cu evidență din faptul că ordinul contestat de reclamantă reglementează, așa cum s-a arătat mai sus, tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, practicate de Societatea "Filiala de Distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud" - S.A. pentru anul 2016 și prețul pentru energia reactivă.

Ca atare, calificarea ordinului în discuție ca fiind un act administrativ cu caracter individual este în afara oricărei îndoieli, de vreme ce actul cuprinde măsuri exclusiv în privința societății reclamante.

În atare context, în mod greșit se raportează reclamanta la prevederile Legii nr. 52/2003, act normativ ce conține reglementări exclusiv în privința procedurii de adoptare a actelor administrative cu caracter normativ.

Raportat la conținutul ordinului procedura de adoptare presupune, din perspectiva consultării și transparenței decizionale, respectarea etapelor de consultare prevăzute de Metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările și completările ulterioare, or aceste etape au fost respectate de ANRE, pârâta procedând și la afișarea, pe pagina de internet, a ordinelor de stabilire a tarifelor însoțite de o Notă de fundamentare.

Astfel conform art. 115 din Metodologie "Pe baza analizei efectuate pentru stabilirea tarifelor, în perioada 15 noiembrie-1 decembrie a fiecărui an, au loc discuții la autoritatea competenta cu fiecare operator de distribuție, in scopul prezentării rezultatelor analizei efectuate pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuție pentru următorul an".

În aplicarea Metodologiei, la data de 13 noiembrie 2015, a avut loc, la sediul ANRE, o întâlnire cu operatorii de distribuție inclusiv reclamanta, în care au fost prezentate rezultatele analizei efectuate de subscrisa pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuție pentru următorul an, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv adresa ANRE nr. x/12.11.2015 și procesul-verbal al întâlnirii cu operatorul de distribuție din data de 13.11.2015 la care au fost anexate documentele menționate în cadrul acestuia.

Ulterior acestei ședințe proiectul de ordin a fost publicat pentru consultare pe site-ul ANRE în data de 27.11.2015, cu termen de transmitere a propunerilor și observațiilor data de 07.12.2015.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE, modificată și aprobată prin Legea nr. 160/2012, Proiectul de ordin însoțit de referatul de aprobare a fost supus dezbaterii și aprobării Comitetului de Reglementare în ședința din 14.12.2015 și a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României în data de 15.12.2015.

Față de aceste considerente s-a constatat că sunt nefondate criticile reclamantei pe marginea nerespectării procedurii transparenței decizionale.

Nefondate sunt și criticile reclamantei pe marginea motivării actului administrativ, reținând curtea de apel că cerința motivării este îndeplinită prin raportare la referatul de aprobare, depus de pârâtă la dosarul cauzei.

Trebuie menționat, cum s-a precizat și mai sus, că ordinul contestat în prezenta cauză are caracterul unui act administrativ individual, nefiind supus cerințelor prevăzute de Legea nr. 24/2000 în privința actelor cu caracter normativ.

Referatul de aprobare a ordinului contestat cuprinde menționarea actelor normative în baza cărora și în executarea cărora a fost emis ordinul, motivele care au condus la emiterea ordinului, elemente ce sunt nu numai necesare dar și suficiente pentru a considera satisfăcută exigența motivării actului administrativ cu caracter individual.

Neîntemeiat este și argumentul reclamantei potrivit căruia ordinul contestat este nelegal, întrucât a fost adoptat fără realizarea unei analize preliminare sau a studiului de impact.

Prima instanță a constatat că și în privința acestui motiv de nelegalitate reclamanta se prevalează de dispozițiile Legii nr. 52/2003 și ale Legii nr. 24/2000, or actul administrativ contestat nu este supus rigorilor prevăzute de cele două legi în privința procedurii de adoptare a actelor administrative cu caracter normativ.

Așa cum chiar reclamanta arată dispozițiile art. 6, 7 și 33 din Legea nr. 24/2000 fac referire explicită la noțiunea de act normativ și lege, or, în cauza de față este analizată procedura de emitere a unui act administrativ individual.

Cât privește critica reclamantei, în sensul că ordinul contestat a fost întemeiat pe un act normativ(Ordinul nr. 165/08.12.2015) ce nu era în vigoare la data publicării documentului, curtea subliniază că argumentele reclamantei vizează, în realitate, proiectul ordinului nr. 171/2015.

Prin Ordinul nr. 165/2015 ANRE a modificat art. 105 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, în sensul că începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție nu vor crește de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

Este de observat că Ordinul nr. 165/08.12.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial la 8 decembrie 2015 în timp ce Ordinul nr. 171/2015 este publicat ulterior și produce efecte începând cu data de 1 ianuarie 2016 și, prin urmare, faptul că proiectul ordinului 171/2015 s-a întemeiat pe un alt act administrativ ce nu era încă în vigoare nu are nicio relevanță sub aspectul aprecierii legalității ordinului 171/2015.

Cât privește pretinsa încălcare a principiilor comunitare și ale legislației naționale privind stabilirea tarifelor, curtea de apel a subliniat că, în ceea ce privește critica reclamantei pe marginea faptului că ANRE nu a elaborat ordinul nr. 171/2015 cu suficient timp înainte de intrarea în vigoare a tarifelor, că prin actul administrativ contestat ANRE a dispus corecții valorice anuale.

Așa cum a arătat pârâta ANRE, tarifele de distribuție pentru perioada de reglementare 2014-2018 sunt stabilite pe baza unor elemente de cost prognozate, astfel că reclamanta nu poate susține că o perioadă mai mare de timp de la momentul inițierii proiectului ordinului nr. 171/2015 i-ar fi fost necesară pentru a cunoaște valorile corecțiilor anuale ce urmau a fi luate în considerare pentru stabilirea tarifelor pentru anul 2016.

Este de menționat și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 33/2007 tarifele de distribuție pentru operatorii de distribuție se aprobă și se transmit spre publicare la Monitorul Oficial al României, partea I, până cel târziu la data de 15 decembrie.

În egală măsură, argumentele reclamantei, în sensul că autoritatea pârâtă nu a asigurat un cadru de reglementare stabil și a încălcat principiul predictibilității și așteptării legitime sunt nesusținute, reclamanta invocând, în acest sens, practica anterioară a ANRE prin care variația tarifară a fost mult mai redusă. Subliniază curtea că afirmațiile reclamante, în sensul că așteptările distribuitorilor vizau stabilirea unor variații în limite similare, neprevăzând în niciun caz o astfel de scădere, nu reflectă un argument pentru a se contura încălcarea, de către ANRE, a principiului așteptării legitime, cât timp aceste variații sunt consecința aplicării criteriilor avute în vedere de Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.

A îmbrățișa punctul de vedere al reclamantei presupune ca stabilirea tarifelor de distribuție să nu mai fie realizată în funcție de criterii obiective, prevăzute de Metodologie, ceea ce nu ar constitui nicidecum o aplicare a principiului predictibilității.

Nefondată este și critica potrivit căreia ANRE a încălcat principiul neretroactivității legii, subliniind curtea că argumentele referitoare la intrarea în vigoare a ordinelor nr. 165/2015 și nr. 171/2015 au fost analizate mai sus, ordinul nr. 171/2015 intrând în vigoare ulterior ordinului nr. 165/2015.

În ceea ce privește motivul constând în luarea în calcul a unei valori greșite a RRR(rata reglementată a rentabilității), s-a constatat că indicatorul menționat, în valoare de 7,7%, a fost stabilit prin Ordinul nr. 146/2014 al ANRE. Eventualele critici în legătură cu excesul de putere săvârșit de ANRE cu prilejul reglementării RRR nu pot face obiectul prezentei cauze ci al unei acțiuni îndreptate împotriva actului administrativ prin care este stabilită valoarea RRR, fiind de observat că reclamanta a și inițiat o astfel de acțiune, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al C.A.B., secția VIII.

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Nu este întemeiată critica recurentei prin care se susține că instanța de fond ar fi reținut în mod nelegal respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003, în condițiile în care textul legal menționat face parte din capitolul II, secțiunea I a legii, secțiune ce cuprinde dispoziții privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative. Or, în speță ordinul atacat este un act administrativ individual (aspect necontestat de recurenta-reclamantă) și, ca atare, în procedura de emitere a acestuia nu este obligatorie respectarea prevederilor menționate.

De asemenea, în raport de calitatea de act administrativ individual a ordinului atacat, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 24/2000, întrucât aceasta reglementează normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Ca urmare, nu exista o obligație a autorității pârâte de întocmire a unui studiu de impact, în condițiile legii menționate.

Nu este întemeiată nici critica prin care se susține încălcarea principiului motivării actelor administrative, în condițiile în care, după cum în mod corect a arătat și instanța de fond, ordinul atacat este motivat pe larg în cuprinsul referatului de aprobare a acestuia, referat care cuprinde atât situația de fapt avută în vedere de autoritatea emitentă, cât și o enumerare a actelor normative în baza și în executarea cărora ordinul a fost emis.

Chiar dacă ar fi reale, susținerile recurentei referitoare la caracterul necorespunzător al motivării actului atacat nu pot determina prin ele însele nelegalitatea acestuia, întrucât o motivare incompletă sau incorectă nu echivalează cu lipsa motivării. Totodată, Înalta Curte reține că nu au fost invocate dispoziții legale care să interzică o motivare comună mai multor acte administrative, cu atâta mai mult cu cât, în speță, acestea au aceleași temei factual și juridic.

Nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinței nici susținerea recurentei potrivit căreia proiectul ordinului atacat s-a întemeiat pe un act normativ care nu era în vigoare la data publicării proiectului de ordin, instanța de fond arătând în mod corect că această împrejurare este lipsită de relevanță și nefiind invocată vreo normă de drept material greșit interpretată sau aplicată.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor Directivei 2009/72/CE (pct. 2.5 din cererea de recurs), Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de obiect, în condițiile în care sentința atacată nu cuprinde argumentele criticate de recurentă.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei prin care se susține încălcarea principiilor transparenței, predictibilității, stabilității și nediscriminării; dincolo de împrejurarea că aceste critici au fost analizate exhaustiv de judecătorul fondului (pag. 28-29 din sentința atacată), Înalta Curte constată că Ordinul ANRE nr. 165/2015 (act normativ în baza căruia a fost emis actul individual atacat) nu interzice scăderea tarifelor sub limita susținută de recurentă. Totodată, Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din conținutul analizei realizate de recurentă cu privire la încălcarea principiilor mai sus enunțate (pct. 2.6 din cererea de recurs), criticile sale de nelegalitate privesc, în fapt, Ordinul nr. 165/2015, care însă nu face obiectul prezentului litigiu.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului retroactivității, în condițiile în care, dincolo de împrejurarea că actul atacat a intrat în vigoare ulterior Ordinului ANRE nr. 165/2015, nemulțumirea recurentei privește modificarea perioadei de reglementare prin acest din urmă ordin, care, astfel, cum s-a arătat mei sus, nu face obiectul litigiului.

Nu constituie motiv de nelegalitate a sentinței nici susținerea referitoare la caracterul cauzator de prejudicii al actului atacat. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 554/2004, cauzarea unui prejudiciu prin actul administrativ nu constituie, în sine un motiv de nelegalitate a actului, ci reprezintă o condiție a exercitării acțiunii în contencios administrativ.

În fine, Înalta Curte apreciază drept lipsite de relevanță susținerile recurentei referitoare la valoarea ratei reglementate a rentabilității (RRR), dat fiind că, astfel cum s-a arătat și în considerentele sentinței atacate, acest indicator a fost stabilit prin Ordinul ANRE nr. 146/2014, act administrativ care, de asemenea, nu face obiectul prezentului litigiu.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud S.A. împotriva sentinței civile nr. 2080 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud S.A. împotriva sentinței civile nr. 2080 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2019.