ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5378/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.12.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția de inspecție pentru judecători și pârâta B., a contestat rezoluției inspectorului-șef din data de 23.11.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1491 și rezoluția de clasare nr. 2639/A, solicitând desființarea acestor acte și trimiterea dosarului Direcției de inspecție pentru judecători pentru continuarea cercetărilor.

Prin sentința civilă nr. 1013 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a dezvoltat următoarele critici:

Intr-o prima etapă a motivării hotărârii recurate, instanța fondului constata de la bun inceput faptul ca "rezoluția de clasare atacata conține...prezentarea situației de fapt, precum si argumentarea soluției administrative..."'.

Ulterior emiterii acestei concluzii, instanța fondului incepe a-si motiva propriu zis într-o manieră detaliată și cuprinzătoare concluzia enunțată mai sus. Astfel concluzionează neîndoielnic ca "rezoluția de clasare conține...prezentarea situației de fapt", instanța fondului purcede la o analiza exhaustiva a modalității în care dispozițiile legale prevăd efectuarea unei asemenea cercetări disciplinare.

Totuși, recurenta susține că nu a contestat modalitatea in care procedura a respectat sau nu normele legale, astfel cum instanța fondului analizează, ci a contestat modalitatea discriminatorie in care inspectorul judiciar, pentru a putea ajunge la finalitatea dorita, a desfășurat procedura de o maniera discriminatorie.

Instanța fondului ajunge la concluzia ca "acele considerente expuse de inspectorul judiciar nu concorda modului in care apreciază petenta-reclamanta că trebuia motivat actul administrativ..." (pag. 9 antepenultimul paragraf), insă recurenta a infatisat instanței fondului argumente obiective de care inspectorul judiciar nu a ținut cont tocmai pentru a ajunge la finalitatea dorita, nicidecum nu a expus in mod unilateral o situație.

În cauză, recurenta-reclamantă afirmă că doamna judecător B. neaga tocmai relațiile pe care ea însăși le-a expus, le-a susținut, le-a demonstrat și au fost confirmate de o instanță de judecata.

Din aceasta perspectiva, instanța fondului a analizat altceva decât ceea ce i s-a cerut, fiind in confuzie cu privire la ce reprezintă o proba obiectiva.

Atâta timp cât paratul a susținut si a demonstrat in fata unei instanțe legaturile cu debitorii săi personali, arătând ca aceste legaturi ii pot afecta imparțialitatea, si atâta timp cat instanța a admis o asemenea cerere si a pronunțat o hotărâre irevocabila, paratul nu mai poate face in prezent simple susțineri prin care sa retragă ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, ci este dator sa demonstreze aceste aspecte prin orice mijloace de proba.

Atât instanța fondului, cat si Inspecția Judiciara aveau posibilitatea de a cunoaște cu exactitate ceea ce parata B. a invocat si a demonstrat in dosarul nr. x/2010 la momentul 04.09.2010 pentru ca puteau solicita Judecătoriei Buzău înregistrarea respectivei audieri si a le fi comunicate orice probe infatisate de parata in susținerea cererii de abținere.

Alt motiv de nelegalitate al sentinței civile recurate ii reprezintă modalitatea constanta in care instanța fondului pune in sarcina reclamantei afirmații pe care nu le-a rostit niciodată si constată în mod repetat lucruri pe care aceasta nu le-a făcut niciodată in cursul desfășurării litigiului. Arată că niciodată nu a considerat ca inspectorul judiciar ar trebui sa se deplaseze la Tribunalul Buzău, niciodată nu a criticat faptul ca inspectorul judiciar a solicitat paratei un punct de vedere, niciodată nu a afirmat faptul că nu ar fi corect ca un magistrat sa indeplineasca calitatea de inspector judiciar, ci a arătat in mod repetat tocmai contrariul: inspectorul judiciar, având calitatea de magistrat, cunoaște cu exactitate ce reprezintă sintagmele "promovarea supremației legii" si "sa apere drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor".

Recurenta afirmă că nu a contestat in fata instanței fondului faptul ca aprecierile inspectorului judiciar concorda sau nu cu aprecierile personale, ci a contestat modalitatea părtinitoare de desfășurare a procedurii disciplinare prin care inspectorul judiciar nici măcar nu a căutat sa inteleaga ce diferente au intervenit intre situația demonstrata de doamna judecător B. in dosarul nr. x/2010 cu privire la rudele si prietenii de C. si situația din prezent, prezentata verbal si complet nedovedita de doamna judecător B..

Nu diminuarea încrederii, ci întreaga modalitate de apreciere a situației astfel cum a fost fost realizată de instanța fondului in dosarul nr. x/2020 incalca in integralitate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Recurenta mai arată că in pagina nr. 13 a hotărârii recurate instanța fondului vorbește despre posibilitatea de a formula o "cerere de recuzare", insa asemenea cereri nu erau la dispoziția subsemnatei deoarece ea nu a fost parte în procesul în care judecătorul B. s-a abținut și a aflat ulterior despre această situație.

Din perspectiva faptului că instanța fondului a apreciat declarația judecătorului B. că nu se afla în vreunul din motivele de incompatibilitate ca fiind justă, în condițiile în care în dosarul nr. x/2010 aceasta a formulat declarație de abținere justificată prin relația cu părțile în contra cărora se judeca, recurenta apreciază că instanța de fond a încalcat in integralitatea dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ.

Daca la momentul 04.09.2010 doamna judecător B. și-a susținut cererea de abținere in fata instanței, înseamnă ca aceasta a produs toate probele necesare admiterii cererii sale. Ori la momentul admiterii cererii de abținere vorbeam despre o instanța judecătoreasca, in timp ce in cursul cercetării disciplinare vorbim despre o procedura administrativa, ceea ce înseamnă că efectele produse de încheierea din 04.09.2010 nu pot fi contrazise nici măcar de un inspector judiciar. In speța de fata aceste efecte nu au fost contrazise, ci au fost pur si simplu ignorate de inspectorul judiciar, efectul ignorării fiind similar cu cel al contrazicerii, respectiv îndepărtarea acestui argument ca irelevant.

Astfel a procedat și instanța fondului, întreaga construcție juridică prezentată prin motivarea sentinței civile nr. 1103 fiind rezultatul unei încălcări și aplicări greșite a normelor materiale, fapt obținut prin nenumăratele procedee aplicate de instanța fondului si demonstrate, dezvoltate și detaliate în cuprinsul cererii de recurs.

În drept, recurenta-reclamantă în susținerea cererii de recurs a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare la cererea ce recurs prin care a solicitat pe cale de excepție nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14.01.2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., o va respinge apreciind-o ca nefondată, având în vedere că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a dezvoltat critici subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios administrativ respinsă prin sentința recurată, reclamanta A. a solicitat desființarea rezoluției inspectorului șef nr. C20-1491 și rezoluția de clasare nr. 2639/A, prin care a fost clasată sesizarea formulată de reclamantă împotriva judecătorului B. pentru săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. b), c), i), j) și t) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte analizînd motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă și motivat prin criticile referitoare la faptul că instanța de fond dă eficiență unei simple negări a intimatei-pârâte B., rezultând din modalitatea de abordare a instanței de fond ideea că există o dublă măsură în analiza situației dedusă judecății, precum și a existenței unui ascendent din partea părților pârâte pe car eîl au față de instanță.

Din perspectiva acestor critici Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" cuprins în prevederile pct. 4 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Spre exemplu, în practică s-a constatat acest motiv de nelegalitate în situațiile în care instanța de judecată a încălcat atribuția exclusivă a Curții Constituționale de verificare a concordanței unei dispoziții legale în vigoare cu Constituția României, substituindu-se instanței constituționale.

În speță, criticile circumscrise acestui motiv de casare invocate de recurenta-reclamantă nu privesc o astfel de ingerință din partea instanței fondului, or chiar în atribuțiile sale legale din partea vreuneia din părțile adverse, cum lasă să se înțeleagă recurenta-reclamantă, considerente pentru care instanța de recurs apreciază acest motiv de casare ca fiind neîntemeiat.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând, în esență, susținerile din sesizare, fiind nemulțumită de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. b), c), i), j) și t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o privește pe numita B. - judecător, ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. b), c), i), j) și t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară: b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune;

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Din perspectiva argumentelor prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată, reiterate în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă reclamă la adresa judectorului B. încălcarea prevederilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privitoare la abaterea disciplinară ce constă în nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății.

În speță, Înalta Curte prin raportare la argumentele prezentate în apărare de către recurenta-reclamantă apreciază că nu este întemeiată critica acesteia conform căreia atât inspectorul judiciar desemnat să cerceteze presupusa abatere disciplinară săvârșită de intimata-pârâtă B., cât și instanța de fond au avut în vedere analiza doar a faptei prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004. În condițiile în care întreaga apărare a recurentei vizează lipsa de imparțialitate a judecătorului împotriva căruia a formulat cerere de cercetare disciplinară la Inspecția Judiciară pe motiv că în dosarul nr. x/2010 judecătorul vizat de plângerea reclamantei s-a abținut pe motiv că există o legătură de rudenie și prietenei a numiților D. și E. cu tatăl acestui judecător, în timp ce în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2020 în care figurează aceleași părți, același judecător omite să se abțină, reprezintă o faptă ce se circumscrie exclusiv abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Or, în aceste context, nemulțumirea recurentei-reclamante privind modalitatea de soluționare a plângerii sale nu este întemeiată, în condițiile în care fapta judecătorului B. pentru care a sesizat Inspecția Judiciară privește exclusiv abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte analizând actele administative contestate din perspectiva criticilor de nelegalitate prezentate de către recurenta-reclamantă constată, în acord cu opinia instanței de fond că, verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, iar actele contestate au fost motivate, în cuprinsul lor fiind examinate argumentele relevante ale petentei, incluzând expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, mai mult considerentele dezvoltate de Inspecția Judiciară fiind în legătură cu obiectul și motivele sesizării.

În mod judicios a arătat instanța de fond că autoritatea publică nu este obligată legal să răspundă în conținutul actului administrativ unilateral oricărui argument de fapt și de drept invocat de petentă, ci poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, procedură ce nu poate echivala cu o nemotivare a actului administrativ contestat.

Din perspectiva legalității celor două acte administrative prin care s-a finalizat procedura cercetării disciplinare a judecătorului B. în procedura nejudicioasă din etapa recursului grațios, Înalta Curte apreciază în acord cu instanța de fond că nu există elemete care să atrag anularea acestora și trimiterea cauzei spre o continuare a cercetării disciplinare și emiterea unor noi acte în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, prevede că "Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.".

Totodată, art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevede că "(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. (…) (4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.".

Față de aceste prevederi legale, instanța de recurs subliniază că procedura cercetării diciplinare desfășurată în fața Inspecției Judiciare are un caracter administrativ și nu jurisdicțional, lipsindu-i caracterul contradictoriu pretins de partea reclamantă, căreia nu îi aparține vreun drept de a dezbate, anterior emiterii rezoluției de clasare.

Pe de altă parte, din analiza textelor legale amintite, inspectorului judiciar îi revine atribuția de raportare a aspectelor semnalate de persoana interesată la cadrul normativ specific abaterilor disciplinare susceptibile a fi săvârșite de către un magistrat, cu consecința competenței sale de încadrare juridică a situației de fapt în reglementarea incidentă.

În speță, astfel cum am arătat mai sus s-a avut în vedere abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată, text potrivit căruia "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;", practic unica faptă imputată de recurenta-reclamantă judecătorului B. prin plângerea sa din 15/17.07.2020, pe motiv că aceasta a omis să se abțină de la soluționarea unor cauze, deși aceasta ar fi cunoscut incidența cauzei prevăzute de lege pentru abținerea sa.

În speță, instanța de recurs reține ca fiind relevant pe de-o parte că în ceea ce privește presupusa faptă de abatere disciplinară, judecătorul vizat de cercetarea disciplinară a prezentat argumentat și în mod pertinent în vederea aducerii la cunoștința instanței, în ambele dosare, aspectele pentru care nu a înțeles să formuleze cerere de abținere. Pe de altă parte instanța de recurs în acord cu opinia instanței de fond apreciază că motivele invocate de recurentă, atât în procedura recursului grațios, cât și în fața instanței de contencios administrativ, nu atrag de plano îndatorirea de abținere de la soluționarea cauzei în lipsa indicării unui caz concret dintre cele prevăzute de lege, din partea judecătorului. Totodată în ceea ce privește adresele la care face referire recurenta-reclamantă depuse în dosarele față de care aceasta a apreciat că judecătorul vizat de cercetarea disciplinară avea obligația de abținere și care vizau argumente similare unei cereri de recuzare, instanța de recurs apreciază că sunt relevante în măsura în care judecătorul vizat de ele și-a expus opinia conform căreia în acele cauze nu mai subzistă motivele pentru o eventuală declarație de abținere.

În mod corect a reținut instanța de fond că art. 43 C. proc. civ. prevede obligația judecătorului, care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa, de a se abține de la judecarea pricinii, dar în egală măsură și partea interesată dispune de dreptul de a formula o cerere de recuzare în acest sens.

Totodată, instanaț de recurs apreciază că instanța de fond s-a raportat în mod judicios la probele propuse de părți în susținerea apărărilor lor, concluzionând în mod just că din acestea nu se pot distinge elemente care să demonstrează o legătură de rudenie sau afinitate relevantă din perspectiva art. 42 C. proc. civ., anume până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorul vizat de cercetarea disciplinară și persoanele în contra cărora recurenta a susținut o serie de litigii.

În fine, instanța de control judiciar, în acord cu raționamentul instanței de fond apreciază că plângerea în materie disciplinară formulată de petenta - reclamantă a fost în mod legal clasată de Inspecția Judiciară, cu consecința respingerii corecte a plângerii prealabile de către inspectorul șef, considerentele dezvoltate în cele două acte litigioase fiind concordante sub aspectul motivării soluțiilor dispuse.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1013 din 24 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1013 din 24 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.