ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2754/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciara - Serviciul de inspecție pentru judecători, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. C20-1729 din 11.01.2021 a Inspectorului Sef și împotriva Rezoluției de clasare nr. 2698/A din 04 septembrie 2020 solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 810 pronunțată în data de 24.05.2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A. S.R.L., în condițiile art. 493 din C. proc. civ.,

Încadrând criticile în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecând litigiul în fond să se admită contestația, să se desființeze rezoluția Inspectorului-șef nr. C20-1729 din 11.01.2021 și Rezoluția de clasare nr. 2698/A din 04 septembrie 2020 și să se trimită dosarul pentru completarea verificărilor, respectiv, pentru ca Inspecția Judiciară să analizeze aspectele sesizate ca abateri disciplinare în mod concret, respectiv, să arate dacă, în cadrul dosarului nr. x/2020 doamna judecător B. a procedat în mod corect, sau, dimpotrivă, față de faptele sesizate, rezultă că ar fi încălcat norme de drept material și/sau procedural.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta invocă greșita interpretare si aplicare în cauza a dispozițiilor art. 45 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, si a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. t) si art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Arată că, în sentința recurata se reține în mod nelegal că există o motivare a actelor contestate în condițiile în care Inspecția Judiciara, deși a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu a expus nicio analiza din care sa rezulte dacă au fost încălcate norme de drept material sau procesual - Decizia CCR nr. 2/2012 exclude motivarea cuprinsă în sentința recurată.

Simplul fapt ca in actele contestate se arată, cu titlu generic, că nu ar exista abaterea disciplinara, în condițiile în care nu există nicio analiza a unei presupuse incalcari a normelor de drept material, sau procesual, nu poate conduce la concluzia că soluția de clasare ar fi motivată, din moment ce textele legale mai sus menționate impun în mod expres obligația Inspecției Judiciare de a analiza"indiciile" cuprinse in Sesizare, si de a comunica "rezultatul" acestei analize părții.

Consideră recurenta că rezulta cu evidență ca analiza existentei unei încălcări a normelor de drept material sau procesual era obligatorie a fi efectuată în cauză de Inspecția Judiciara, data fiind sesizarea întemeiată pe abaterea disciplinară prevăzută de art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, și că, in cauză, doar daca s-ar fi arătat care sunt "indiciile" din care rezulta ca nu ar exista o asemenea încălcare, sesizarea era motivata si putea sa susțină soluția de clasare.

Inexistenta unei asemenea analize, în mod greșit nu a fost reținuta de instanța de fond ca determinând nelegalitatea actelor administrative contestate.

Menționează că dispozițiile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, sens în care prin Decizia CCR nr. 2/2012 (Anexa 1) s-au arătat următoarele:

"Curtea subliniază rolul Consiliului Superior al Magistraturii, care, in calitatea sa de instanța de judecata in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor, va fi chemat sa interpreteze si sa aplice aceste texte, in raport cu situațiile de fapt care le vor fi supuse judecații, cu respectarea principiilor constituționale care guvernează statutul magistraților. Verificarea existentei unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinica a circumstanțelor de fapt in care a trebuit sa lucreze maeistratul, a noutății si dificultății problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situației iurisprudentei si doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existentei faptei prevăzute de textul legal de referință."

Or, consideră că este obligatoriu, potrivit jurisprudentei CCR, ca în actele contestate sa se regăsească o verificare a aspectelor sesizate care sa privească în mod expres "problematica juridica cu care acesta s-a confruntat" a situației iurisprudentei si doctrinei, a motivării.

Rezultă astfel că interpretarea cuprinsă în sentința recurată este de neprimit, aceasta fiind nelegala și in contra considerentelor CCR, din moment ce au fost menținute în mod nelegal actele emise de Inspecția Judiciara, deși în acestea nici măcar nu s-a arătat dacă s-au încalcat sau nu normele de drept invocate în sesizare, pentru a exista o examinare temeinică, si, cu atât mai puțin, să se arate, față de aspectele sesizate, care este situația jurisprudentială si poziția doctrinei, desi aceasta a fost expusa inclusiv în Sesizare.

Consideră ca dispozițiile art. 45 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 99 alin. (1) lit. t) si art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se interpretează și se aplică în maniera susținuta de parte în cererea introductiva, si nu iîn maniera nelegală susținuta în Sentința recurată, Inspecția Judiciara fiind obligată cel puțin a se pronunța asupra faptului daca exista sau nu o încălcare a normelor de drept material sau procedural pentru a pronunța o rezoluție de clasare motivata, si,după caz, subsidiar, daca aceasta încalcare este din culpă, grava, neîdoielnică și nescuzabilă.

Doar în acest din urma caz se poate considera că soluția de clasare a Sesizării ar fi motivata, urmând ca sa se exercite corespunzător caile de atac impotriva acesteia, situația menținută nelegal de instanța de fond, in care Inspecția Judiciara invoca o argumentație de tip copy-paste, generala, fara analiza in concret a Sesizării formulate, fiind o situație care nu este permisa de dispozițiile legale.

Deopotrivă, recurenta invocă și greșita interpretare si aplicare în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, si a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. t) si art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, arată că, în sentința recurată se retine că Inspecția Judiciara nu poate analiza daca există o încalcare a dispozițiilor de drept material si/sau procedural deoarece ar fi afectata independenta judecătorului sesizat si ar constitui o cale de atac nepermisa împotriva hotărârilor judecătorești.

Recurenta susține că aceasta interpretare este respinsa categoric de Decizia CCR nr. 588/2007 si Decizia CCR nr. 2/2012, care face trimitere si la jurisprudenta internaționala (CJUE si CEDO) care este in același sens

Susține astfel că se încalcă in mod "expres si flagrant considerentele Deciziei CCR nr. 588/2007 și Deciziei CCR nr. 2/2012, în care s-a reținut exact contrariul celor cuprinse în sentința recurata, fiind confirmata în mod expres de către CCR nelegalitatea sentinței recurate.

In Decizia CCR nr. 2/2012 s-a criticat textul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 pe motiv că "se refera la conținutul hotărârilor judecătorești, care nu poate fi examinat decât prin intermediul cailor de atac. Dispozițiile art. 99 lit. t) din aceeași lege, care privesc "exercitarea funcției cu rea-credinta sau grava neglijenta" sunt criticate, întrucat determina cape calea acțiunii disciplinare să se ajungă, indirect, la repunerea in discuție a fondului cauzei, încalcandu-se astfel autoritatea de lucru judecat."

Aceasta critica a fost respinsa în mod expres de către CCR în Decizia CCR nr. 2/2012 (Anexa 1)/cu motivarea:

"reglementările menționate nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează, judecătorul pentru o, anumita conduita. Hotărârile pe care acesta le pronunța sunt supuse cailor de atac prevăzute de lege.";

"Consiliul Superior alin. Magistraturii, in virtutea, rolului sau constituțional de garant al independentei justiției, îndeplinește rolul de instanța de judecata, prin secțiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor, așadar si in situația nerespectarii, de către aceștia, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a normelor de procedura. Obiectul judecații îl constituie insa numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate- de aceștia. De altfel, si hotărârile pronunțate in materie disciplinara de Consiliul Superior- al Magistraturii sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituție."

"Toate considerentele enunțate conduc la concluzia ca principiul constituțional al independentei judecătorilor implica, in mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilității. Independenta judecătorului nu constituie si nu poate fi interpretata ca o putere discreționară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale in condițiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penala, civila sau disciplinara."

De asemenea, aceeași argumentație se regește și in considerentele Deciziei CCR nr. 588/2007 (Anexa 2) în care din nou se arată in mod expres ca nu este întemeiata argumentația ca textul care permite sancționarea magistraților pentru grava neglijenta ar fi neconstitutional deoarece, "se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate, aducandu-se astfel atingere înfăptuirii actului de justiție, independentei judecătorilor si normelor constituționale privind folosirea cailor de atac."

Și în aceasta Hotărâre se retine ca "art. 11 alin. (3) din Legea nr. 356/2006 nu instituie o noua cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Astfel, de esența înfăptuirii actului de justiție este supunerea judecătorului in fata legii si, ca un corolar al acestei cerințe, respectarea normelor de procedura. Consiliul Superior al Magistraturii, in virtutea rolului sau constituțional de garant al independentei justiției, îndeplinește rolul de. instanța de judecata, prin sediile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor, așadar si in situația nerespectarii, de către aceștia, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a normelor de procedura. Obiectul judecații ii constituie insa numai abaterile disciplinare, așadar conduita maeistratilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ' al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia. De altfel, si hotărârile pronunțate in materie disciplinara de Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituție."

De asemenea, raportat la susținerea instanței de fond, din cuprinsul hotărârii recurate, în sensul ca nu poate fi analizata Sesizarea și că argumentele cuprinse in actele contestate sunt întemeiate, deoarece Inspecția Judiciara nu are competenta "de a analiza modalitatea in care magistratul investit cu soluționarea unei cauze interpretează normele de drept si coroborează probele administrate", arată recurentul că, deși a arătat mai sus că analiza este limitata la conduita judecătorului si nu la soluțiile date de acesta, Decizia CCR nr. 2/2012 (Anexa 1) face inclusiv trimitere la reglementările internaționale, respectiv la jurisprudenta CJUE, care exclude complet interpretarea greșita a instanței de fond. " Prin Hotărârea din Cauza Traghetti del Mediterrqneo, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca "dreptul comunitar se opune unei legistatii naționale care exclude, în general, răspunderea statului membru, pentru despăgubirile acordate particularilor ca urmare a unei încălcări a dreptului comunitar imputabila unei instanțe naționale care judeca in ultima instanța, pentru motivul ca încălcarea in cauza rezulta dintr-o interpretare a unor norme juridice sau dintr-o apreciere a faptelor si a probelor efectuate de o asemenea instanța. Dreptul comunitar se opune totodată unei legislații naționale care limitează angajarea acestei răspunderi doar la cazurile de doi sau culpa grava a judecătorului, daca o asemenea limitare conduce la excluderea angajării răspunderii statului membru in cauza in alte situații in care a fost comisa o încălcare vădita a dreptului aplicabil, astfel cum a fost precizata la punctele 53-56 din Hotărârea pronunțata la 30 septembrie 2003 in cauza Kobler" (paragraful 46).

Potrivit jurisprudentei citate, statele membre nu pot sa se apere de răspundere pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene, invocând, faptul că, această încălcare este determinata de modul in care instanțele naționale interpretează legea, apreciază faptele sau probele, iar aceasta răspundere a statelor nu poate ramane fora efect.in ceea ce privește răspunderea judecătorului național."

CCR arată în mod expres în Decizia nr. 2/2012 (Anexa 1) și faptul că preocuparea legiuitorului a fost de a reglementa posibilitatea atragerii răspunderii disciplinare a magistratului, având in vedere și Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si verificare a progresului realizat de România in vederea atingerii anumitor obiective de referința specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei împotriva corupției, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354 din 14 decembrie 2006, în care s-a reținut ca au fost identificate de Comisie "chestiuni ramase nerezolvate, in special in ceea ce privește responsabilizarea si eficienta sistemului judiciar" din România, in Raportul Comisiei către Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare si verificare, din 20 iulie 2011, se reține la acest capitol că "România nu s-a angajat încă într-un proces de reformă aprofundată a sistemului disciplinar".

În concluzie, recurentul susține că dezlegările cuprinse în sentința recurată cu privire la interpretarea si aplicarea in cauza a dispozițiilor art. 45 alin. (3) si alin. (4) din Legea ar. 317/2004, si a dispozițiilor art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt in integralitate vădit nelegale, dat fiind că încalcă in mod expres considerentele Deciziei CCR nr. 588/2007 si Deciziei CCR 2/2012, în care s-a reținut exact contrariul celor cuprinse în sentința recurată, și anume că reglementarea posibilității de atragere a răspunderii magistratului pentru "grava neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod_grav, neîndoielnic si nescuzabil, normele de drept material ori procesual" nu afectează independenta acestuia și nici nu poate sa aibă legătura cu caile de atac, fiind obligatoriu ca sesizările sa fie analizate în concret și, data fiind si jurisprudenta CJUE, că este obligatoriu ca aceasta activitate să se facă inclusiv pentru "modul în care instanțele naționale interpretează legea, apreciază faptele sau probele"', contrar, deci, celor reținute în sentința recurată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L., intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a se invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.09.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile formulate de reprezentantul recurentei - reclamante, pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cu apărările intimatei și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă pe fondul recursului, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a formulat contestație atât împotriva Rezoluției inspectorului-șef nr. C20-1729/11 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 2698/A/04 septembrie 2020 și a fost menținută rezoluția atacată, cât și împotriva Rezoluției de clasare nr. 2698/A/04 septembrie 2020 prin care a fost clasată sesizarea formulată împotriva doamnei judecător B., din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Rezoluția nr. 2698/A/04 septembrie 2020 menținută prin Rezoluția inspectorului șef nr. C20-1729 din data de 11 ianuarie 202a, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petenta A. S.R.L. împotriva doamnei judecător B., sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reținându-se în esență că aspectele invocate de petentă ce vizează modul de evaluare a probelor din dosar, de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, precum și pretinsele nerespectări al prevederilor art. 997 C. proc. civ., au fost supuse controlului judiciar al instanței superioare prin exercitarea apelului, cale de atac ce a fost însă respinsă, ca nefondată.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestația adresată instanței, vizând în concret operațiunile de interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, care se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului, sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă A. S.R.L., din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar.

Într-o primă critică, recurenta a susținut în esență că, în mod nelegal, în sentința recurată s-a reținut că există o motivare a actelor contestate, în condițiile în care Inspecția Judiciară, deși a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu a expus nici o analiză din care să rezulte dacă au fost încălcate norme de drept material sau procesual.

Această critică nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar care, făcând propria evaluare a celor două rezoluții ce fac obiectul litigiului, constată, contrar celor eronat susținute de recurenta - reclamantă, că, din conținutul acestora rezultă fără putință de tăgadă că s-au efectuat verificări privind abaterile disciplinare reclamate de recurentă, că s-a răspuns la fiecare problemă ridicată de parte, fiind prezentate în mod corespunzător motivele de fapt și de drept avute în vedere la soluționare, inclusiv motivele pentru care nu pot fi analizate susținerile petentei în modalitatea propusă de aceasta, limitele de competență în cadrul cărora Inspecția Judiciară își desfășoară activitatea.

Faptul că inspectorii judiciari nu au interpretat argumentele invocate de recurenta - reclamantă în sensul propus de aceasta, nu poate conduce la concluzia că cele două rezoluții sunt nemotivate, critica recurentei sub acest aspect, neputând fi reținută.

Nici critica ce vizează reținerea instanței de fond, conform căreia Inspecția Judiciară nu poate analiza dacă există o încălcare a dispozițiilor de drept material și/sau procedural, deoarece ar fi afectată independența judecătorului sesizat și ar constitui o cale de atac nepermisă împotriva hotărârilor judecătorești, nu poate fi primită de către instanța de control judiciar.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excede competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Prin urmare, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Ori, în condițiile în care, prin aspectele sesizate de recurenta - reclamantă, aceasta își exprimă nemulțumirea cu privire la activitatea doamnei judecător B., privind modalitatea de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2020, în sensul că ar fi existat autoritate de lucru judecat prin prisma considerentelor sentinței civile nr. 410/12.09.2017 și a celor din sentința civilă nr. 181/24.04.2019, respectiv că admiterea cererii de ordonanță președințială a avut loc cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ., în mod corect a reținut instanța de primă jurisdicție că modalitatea de soluționare a excepției autorității de judecat, respectiv aprecierea existenței în cauză a elementelor prevăzute de art. 430 C. proc. civ. pentru incidența autorității de lucru judecat, se circumscrie activității de judecată și nu poate fi cenzurată în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, eventualele critici privind modalitatea de soluționare a acestei excepții putând fi formulate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că și analizarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitatea prev. de art. 997 C. proc. civ., se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului, fiind operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezentând elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În speță, Înalta Curte reține că expunerea motivată a unui raționament logico-juridic adoptat în modul de apreciere și interpretare a normelor legale incidente speței, raportat la actele și lucrările dosarului, ori activitatea de interpretare și de analizare a admisibilității unor probe nu poate constitui în nici un caz abatere disciplinară, atunci când are loc în limitele legii și a logicii.

De asemenea, pe calea procedurii de sesizare a jurisdicției disciplinare nu se poate stabili dacă cererea de suspendare a dreptului de vot în cadrul adunărilor generale ale unei societăți, putea fi dispusă pe calea ordonanței președințiale, întrucât, în această situația s-ar fi cenzurat soluția pronunțată de judecător, ceea ce ar fi contravenit principiilor constituționale, potrivit cărora judecătorul este independent, iar horărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Și aprecierea făcută de magistrat cu privire la calitatea de reprezentant a avocatului, semnatar al cererii de chemare în judecată se circumscrie tot activității de judecată, neputând fi cenzurată în cadrul verificărilor administrative efectuate de Inspecția Judiciară.

Deopotrivă, nici modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, contrar interpretării avute în vedere de recurenta - reclamantă, nu poate fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu, în sensul exercitării cu rea credință sau gravă neglijență, ci se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză.

Nefondată este și critica ce vizează nerespectarea considerentelor Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 2/2012 și nr. 588/2007.

În primul rând instanța de control judiciar constată că, prin aceste decizii au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate, iar, pe de altă parte, criticile analizate de instanța de control constituțional au avut la bază o cu totul altă situație de fapt și de drept.

Mai mult, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 251/2016 din data de 11 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul de 5 judecători, a consacrat la nivel de principiu că:

"Analiza legalității și temeiniciei actului decizional (...) presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intra în competența sa, cu respectarea principiului statului de drept, inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor sale adiționale.

Nu se pot conferi competențe altor autorități în aceasta materie, respectiv Inspecției Judiciare (...) aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care delimitează cadrul angajării disciplinare a magistraților la "abaterile de la îndatoririle de serviciu" și la "faptele care afectează prestigiul justiției".

În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată."

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de reformare, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 810 din 24 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.