ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4302/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. C20-1099 din 07.09.2020, prin care s-a soluționat cu respingerea plângerii împotriva rezoluției nr. 1653/A din 22 mai 2020, cât și a soluției de clasare din același dosar, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1350 din 15 decembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea atacată este nelegală si netemeinică, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, în esență pentru următoarele motive:

- instanța a reținut în mod greșit aspectele invocate și a interpretat atât probele, cât și dispozițiile legale, în mod greșit;

- fiind vorba despre o hotărâre judecătorească ce se atacă doar cu recurs, ce permite instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, solicită analizarea cauzei sub toate aspectele.

Recurentul consideră că Inspecția Judiciara a nesocotit aspectele și probele aduse, iar instanța în mod greșit a respins contestația formulată, pentru următoarele motive:

- prin rezoluția atacata, i s-a respins plângerea formulată împotriva "rezoluției nr. J653/A din 22 mai 2020, cât și a soluției de clasare din același dosar nr. x din 22 mai 2020, Direcției de Inspecție pentru Judecători";

- s-au respins toate probele si argumentele aduse în sprijinul sesizării, pârâta confirmând spusele persoanei angajatei în cadrul Curții de Apel Cluj, cu privire la faptul că doamna judecător B. este soția directorului C.;

- soluțiile pronunțate sunt nelegale și netemeinice, date cu încălcarea dispozițiilor legale, cu ignorarea stării de fapt reale și cu neluarea în seama a unor probe relevante, care dovedesc vinovăția judecătorului B., care nu ar fi trebui să facă parte din completul ce a judecat cauza, dat fiind că soțul acesteia era în legătura de interes cu partea adversă, care îi și virase în conturile familiei judecătorului B. sume importante de bani sub forma de venituri salariale, prime etc.;

- este greșit, în opinia recurentului, modul în care acest judecător este absolvit de orice vina, ignorându-se toate cele aproximativ 30 de dosare, în care C. era parte judecată în perioada 2017/2020, perioada în care soțul doamnei judecător a încasat mai multe miliarde RON vechi, fiind în funcție și la data judecării unor dintre ele;

- în opinia recurentului, soluția finală va fi pronunțată de CEDO, iar soluția CEDO va confirma sau infirma soluția pronunțată de CSM Inspecția Judiciara sau alte instanțe naționale.

- așa cum s-a și reținut de către inspectorul judiciar, completul de judecată din care făcea parte si doamna Judecător B. a încuviințat (nejustificat) la data de 13.01.2020 cererea de amânare a cauzei pentru data de 24.02.2020, deci o amânare de o luna si jumătate, motivat de faptul că hotărârea a cărei revizuire se cere nu a fost pusa la dispoziția părților in situația in care litigiul in care s-a pronunțat respectiva hotărâre atacată cu revizuire se judecase pe vechiul cod de procedura, deci hotărârea irevocabila nu se comunica;

- la fila x din prima rezoluție, inspectorul judiciar reține că:

"Or, conform dispozițiilor art. 303 alin. (2) din C. proc. civ., termenul pentru motivarea recursului curge de la comunicarea hotărârii", astfel spus, din reținerile inspecției judiciare, termenul pentru motivarea revizuiri nu ar începe sa curgă niciodată, dat fiind că hotărârea a cărei revizuire se cerea nu se comunică părților, fiind pe procedura veche, respectiv hotărârile irevocabile nu se comunică.

În opinia recurentului, faptul ca soțul doamnei B., în apărarea soției, s-a angajat la ITM Cluj, având în vedere că nimeni nu a făcut o verificare temeinică a programului REVISAL, pentru a constata data reala a încetării raporturilor de munca între C. și domnul D., dat fiind că operarea în REVISAL ține de ITM, nu scuză atitudinea culpabila a judecătoarei B. de a judeca angajatorul (a se citi finanțatorul) soțului ei.

Prin decizia CCR nr. 353/2006, s-a statuat în mod expres că termenul de o luna este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărârii, indiferent de momentul în care partea interesata a luat cunoștința de motivele hotărârii atacate, aspect reținut ca real de către inspectorul judiciar, dar ignorat in ceea ce privește modul de soluționare a plângerii.

Mai mult, se arata că decizia 155/2018 a ICCJ este doar o decizie pur formala, care nu obligă pe nimeni la nimic.

Consideră recurentul ca plângerea sa a fost greșit soluționată, soluția fiind nelegală și că a solicitat cercetarea și sancționarea judecătorului reclamat pentru nerespectarea procedurilor și dispozițiilor legale privind incompatibilitatea.

Hotărârea sa este dată cu nerespectarea acestora și cu ignorarea unor decizii CCR si ICCJ, cât și cu încălcarea unor decizii pronunțate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Prin urmare, o soluție de clasare pe motivele arătate în Rezoluție, cât și o respingere a plângerii împotriva soluției de clasare nu se susține, este nelegală și neîntemeiată.

Față de motivele enunțate și de actele doveditoare ce se află la dosarul plângerilor formulate, recurentul solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate și infirmarea soluției respingere a plângerii împotriva soluției de clasare cu consecința cercetării și sancționării celor vinovați conform dispozițiilor legale incidente.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că prin hotărârea pronunțată, în mod just, s-a reținut că rezoluția de clasare din prezenta speță, a fost emisă cu respectarea cadrului legal și în conformitate cu limitele de competență impuse de lege.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiune în anularea rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C20-1099/07.09.2020 și a rezoluției de clasare nr. 1653/A/22.05.2020 emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare-Direcția de inspecție pentru judecători, iar acțiunea sa a fost respinsă ca neîntemeiată, prima instanță reținând, în esență, că actul administrativ atacat este temeinic și legal.

Prin sesizarea adresată pârâtei intimate, recurentul-reclamant a susținut că doamna judecător B. nu trebuia să facă parte din completul ce a judecat dosarul nr. x/2018, dat fiind că soțul acesteia era în legătură de interes cu partea adversă reclamantului, precum și faptul că hotărârea a fost dată cu nerespectarea unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Curții Constituționale.

Sesizarea recurentului-reclamant a fost clasată prin rezoluția nr. 1653/A/22.05.2020, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. ș) teza I și lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Împotriva rezoluției de clasare, recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția Inspectorului Șef nr. C20-1099/07.09.2020.

Instanța de recurs, analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea și aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material, apreciază că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, Înalta Curte reține că premisa clasării sesizării prin rezoluție constă în absența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, iar potrivit dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi, "(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

În ceea ce privește primele motive de recurs, instanța de control judiciar reține, cu privire la limitările legale ale verificărilor pe care inspectorii judiciari le pot efectua, puse în discuție de criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății, raportat la considerentele din rezoluția de clasare, sub un prim aspect, faptul că trebuie avut în vedere statutul constituțional al judecătorului, care este independent și se supune numai legii, iar verificările efectuate de inspecția judiciară trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat (art. 124 alin. (3) din Constituție, art. 2 din Legea nr. 303/2004, art. 10 și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Răspunderea disciplinară intervine în situația abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru pentru faptele care afectează prestigiul justiției, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, activitatea acesteia se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de Inspecția Judiciară se realizează cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a faptelor prin prisma elementelor prevăzute de lege pentru existența abaterii disciplinare, nu și a soluției, aceasta nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în reanalizarea cauzei, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată în prezenta cauză, recurentul-reclamant a reiterat criticile legate de conținutul rezoluției prin care a fost clasată sesizarea sa, susținând faptul că doamna judecător B. din cadrul Curții de Apel Cluj nu s-a abținut de la soluționarea dosarului nr. x/2019, deși exista un caz vădit de incompatibilitate (soțul acesteia fiind directorul părții adverse din dosar), respectiv judecătorul a nesocotit obligativitatea respectării Deciziei nr. 353/2006 a Curții Constituționale a României referitoare la termenul înăuntrul căruia se poate formula cererea de revizuire, precum și a Decizia nr. 155/23.01.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, argumentele sale vizând mai degrabă fondul pricinii și nu sentința recurată.

În concret, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea 303/2004, referitoare la nerespectarea îndatoririi de a se abține, judecătorul fondului a reținut atât încetarea contractului de muncă prin acordul părților din data de 28.03.2018 încheiat între D. și C., cât și faptul că nu se poate face abstracție de declarațiile de abținere formulate de doamna judecător B. în data de 08.01.2018 și, respectiv, 02.03.2018, în alte două dosare în care S.C. C. S.R.L. figura în calitate de parte, cereri ce au fost respinse de instanță cu motivarea că aspectele invocate nu se circumscriu sferei prevederilor care determină incompatibilitatea în sensul normei de trimitere din art. 43 C. proc. civ.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, câtă vreme cererile de abținere, formulate de doamna judecător B. și întemeiate pe relația de stare civilă cu reprezentantul uneia dintre părțile implicate, au fost respinse, nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la incompatibilitatea acestui magistrat, decurgând din aceeași relație ce a constituit obiectul analizei instanței care a soluționat cererile de abținere.

În continuare, analizând sentința recurată, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu sunt indicii privind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni."

Conform dispozițiilor art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă aceste verificării trebuie efectuate în limitele arătate, pentru motivele expuse.

Prin urmare, modul în care judecătorii instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Se apreciază că reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, astfel cum în mod corect a reținut și inspectorul judiciar în considerentele din rezoluția contestată.

În acord cu soluția instanței de fond, Înalta Curte apreciază că aceste elemente nu au fost probate în cauză, pentru a se justifica desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului către Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant referitoare la așa-zisa apreciere greșită a instanței cu privire la termenul pentru motivarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri irevocabile, precum și criticile formulate de recurentul-reclamant care vizează nemulțumirea acestuia cu privire la neaplicarea în soluționarea procesului a Deciziei nr. 155/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (decizie de speță), precum și a Deciziei nr. 353/2006 a Curții Constituționale, acestea nefiind circumscrise sferei răspunderii disciplinare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că din verificările efectuate nu au reieșit indicii cu privire la încălcarea prevederilor art. 99 lit. ș) teza I din Legea nr. 303/2004, susținerile recurentului nefiind de natură a conduce la constatarea unei abateri disciplinare.

Modul în care judecătorul interpretează și aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancționare disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, astfel că în mod corect s-a reținut că în cauză nu este vorba de o nerespectare, ci, în raport de situația de fapt reținută, de aprecierea de către judecători a incidenței sau nu a interpretărilor/dezlegărilor date de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile judecătorești fiind supuse numai controlului judiciar.

În concluzie, cererea recurentului a fost analizată de instanța de fond prin prisma dispozițiilor speciale, cu aplicabilitate concretă în cauză, ce reglementează procedura soluționării sesizărilor de către Inspecția Judiciară, și s-a constatat în mod corect că rezoluțiile contestate, prin care s-a reținut inexistența indiciilor care să conducă la concluzia săvârșirii abaterilor disciplinare, sunt temeinice și legale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1350 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.