ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5319/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 1410 din 26 mai 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 2 București, formulată de doamna judecător A..

Prin Hotărârea nr. 1673 din 23 iunie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 3 București, formulată de doamna judecător A., având în vedere lipsa posturilor vacante de judecător, utile pentru transfer.

II. Contestația formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11 august 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1410 din 26 mai 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și a Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 61

1

alin. (7) Legea 303/2004, art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, a arătat că soluțiile pronunțate prin hotărârile atacate sunt nelegale prin prisma modului de apreciere al CSM-ului, discreționar și imprevizibil, în ceea ce privește criteriile stabilite de dispozițiile art. 62

1

din Legea nr. 303/2004 și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020.

Astfel, în ceea ce privește încărcatura cauzelor/schemă, consideră că acesta nu poate fi un criteriu de raportare, câtă vreme este cunoscută la nivel național situația schemelor subdimensionate. Prin urmare, câtă vreme la Judecătoria Tulcea schema este subdimensionată și încărcătura cauzelor/schemă este de 1023, acest aspect nu poate fi avut în considerare în mod rezonabil la soluționarea cererii de transfer. Astfel se creează o situație inechitabilă în ceea ce privește pe judecătorii care funcționează la o instanță cu schema subdimensionată, cum este Tulcea și cei care funcționează la o instanță cu schema supradimensionată (a se vedea schema Judecătoriei Sectorului 3 București, de ex.).

Menționează că pârâtul a înțeles ca, în anumite situații apreciate discreționar, să treacă peste acest aspect, fără o argumentație susținută, respectiv în ceea ce privește cererea de transfer, formulată de doamna judecător B. care a fost admisă, de la Judecătoria Alexandria (încărcătura cauzelor/judecător -1479, media națională fiind de 1085) la Judecătoria Sectorului 4 (care nici nu se afla pe lista locurilor disponibile pentru transfer făcută publică la data formulării cererilor) (încărcătura cauzelor/judecător-806 sub media națională).

Totodată, apreciind că "este necesar a se asigura funcționarea în bune condiții a instanței", Judecătoriei Tulcea, Consiliul Superior al Magistraturii a admis în același timp 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea la alte instanțe din tară, deși existau 4 posturi vacante la această instanța, iar doi dintre judecătorii care funcționau la acel moment în cadrul instanței erau stagiari. În același timp în mod cu totul surprinzător, tot pentru "a se asigura funcționarea în bune condiții a instanței" a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător C. de la Judecătoria Râmnicu Sărat (încărcătura cauzelor/judecător - 1168) la Judecătoria Tulcea (încărcătura cauzelor/judecător- 1346) (HCSM 1460/26.06.2022).

Este de subliniat și faptul că deși s-a admis o cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 3 în etapa I, totuși conform HCSM 1673/23.06.2022 printre locurile vacante pentru etapa a II-a nu s-a numărat și locul de la Judecătoria Sectorului 3. Și, deși nu s-a admis nicio cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 4 în prima etapă, cu toate acestea o cerere de transfer a fost admisă de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sectorului 4, deși vacantarea acestui post nu a fost cunoscută prin nicio modalitate de magistrații care au formulat cerere de transfer în cadrul etapei a II-a a sesiunii. Această situație conduce la ideea că trebuie formulată cerere pentru toate instanțele la care se dorește funcționarea, chiar dacă la acel moment nu se știe dacă sunt sau nu locuri vacante, întrucât nu sunt aduse la cunoștința magistraților.

De aceeași manieră s-a procedat și în etapa I a transferului, de exemplu în cazul Judecătoriei Sectorului 2, pentru care exista un singur post vacant, conform Listei privind situația judecătoriilor la care există posturi vacante de judecător utile în procedura de transfer etapa I publicată la data de 23.05.2022 și actualizată ulterior.

Cu toate acestea, pentru Judecătoria Sectorului 2 au fost admise 3 cereri de transfer (dintre care o cerere de transfer, într-adevăr, ca urmare a deciziei ICCJ), deși exista un singur post vacant, (a se vedea HCSM 1367/26.05.2022 și 1407/26.05.2022).

Prin urmare, pârâta, în soluționarea cerilor de transfer, a aplicat în mod arbitrar și prioritar când un criteriu, când altul, în funcție de diverse elemente, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toți solicitanții. În motivarea hotărârii, pârâta arată că acele criterii nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, însă exact această evaluare nu a fost făcută în mod legal.

Întrucât nu există o ordine prestabilită de aplicare a acestor criterii sau o pondere a lor, acest aspect dă naștere la arbitrariu. Astfel, au fost admise cereri de transfer, chiar dacă volumul de activitate era considerabil mai mare la instanța de la care se solicita transferul, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer pe acest motiv, alteori au avut preponderență motive care țin de situația familială, motive personale deosebite, însă motivele personale invocate de contestatoare nu au fost avute în vedere.

Curtea Constituțională, în jurisprudența sa constantă a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

Prin urmare, chiar dacă prin dispozițiile legale prevăzute de art. art. 60 și următoarele din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 45-1 din 24 iunie 2020, sunt prevăzute criteriile în funcție de care se apreciază soluționarea unei cereri de transfer, cu toate acestea, prin hotărârea contestată, pârâtul a încălcat dispozițiile legale și a procedat la o aplicare arbitrară si chiar abuzivă, de la caz la caz, fără o minimă coerență și predictibilitate, iar acest aspect a stârnit nemulțumiri majore în rândul întregului colectiv de judecători.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, are obligația să asigure un just echilibru între interesul public, buna funcționare a instanțelor și interesul legitim privat al persoanei care formulează cererea de transfer, iar nu să aprecieze de la caz la caz, în mod arbitrar, astfel încât să se decidă într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

Contestatoarea arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 996/18.02.2011, întrucât a promovat concursul de admitere în magistratură în anul 2017. La acel moment a anticipat că o perioadă de timp este nevoită să funcționeze la această instanță, însă la termenul de 3 ani prevăzut de lege s-a adăugat un interval de timp considerabil, care în situația în care se prelungește consideră că se încalcă art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu atât mai mult cu cât în aceeași sesiune au fost admise 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea, unor colegi judecători numiți în funcția de judecător la Judecătoria Tulcea la aceeași dată, respectiv 21.12.2017 (d-na judecător D. și dna E.).

În raport de toate motivele de ordin profesional și personal invocate în cererea de transfer, consideră că pârâtul nu a realizat un just echilibru între interesul public și interesul legitim privat, fiindu-i încălcat dreptul de a-și întregi familia, dreptul de a-și exercita profesia în aceleași condiții ca și ceilalți colegi care funcționează la instanțele de domiciliu/reședință, dreptul de a nu fi nevoită să suporte din propriul buget cheltuielile locative considerabile, insuficient decontate în Tulcea, dreptul de a avea o viață de familie împlinită, echilibrată, dreptul său și al copilului său de a beneficia de servicii medicale de specialitate în intervalul de timp recomandat de medici, servicii inexistente la nivelul județului Tulcea, dreptul a-și desfășura activitatea în condiții normale, dreptul de a beneficia de timp pentru odihnă, dar și de timp suficient în vederea exercitării în bune condiții a activității de judecată, care presupune timp și capacitate de concentrare.

Subliniază că, în exercitarea atribuțiilor sale privind optima gestionare a resurselor umane în cadrul sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate care deține o viziune unitară și de ansamblu a tuturor cererilor de transfer formulate în cadrul unei sesiuni de transferuri, inclusiv din perspectiva situației posturilor tuturor instanțelor implicate în respectiva procedură, dar și a posturilor care se vor vacanta ca urmare a admiterii unei cereri de transfer în cadrul aceleiași sesiuni, însă tocmai această atribuție nu și-a îndeplinit-o pârâta în mod corespunzător, ci cu aplicarea discreționară și abuzivă a dispozițiilor legale, deși avea toate datele necesare în acest sens, generând situații dificile în cadrul unor instanțe în detrimentul altora, așa cum este și situația creată la Judecătoria Tulcea. Respectiv, a admis în același timp 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea la alte instanțe din țară, deși existau 4 posturi vacante la această instanță, iar doi dintre judecătorii care funcționau la acel moment în cadrul instanței erau stagiari și a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător C. de ia Judecătoria Râmnicu Sărat (încărcătura cauzelor/judecător - 1168) la Judecătoria Tulcea (încărcătura cauzelor/judecător - 1346) (HSM 1460/26.06.2022) și a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B. de la Judecătoria Alexandria (încărcătura cauzelor/judecător-1479, media națională fiind de 1085) la Judecătoria Sectorului 4 (care nici nu se afla pe lista locurilor disponibile pentru transfer făcută publică la data formulării cererilor) (încărcătura cauzelor/judecător -806- sub media națională).

Consideră că Judecătoria Sectorului 4 se putea descurca foarte bine și fără admiterea cererii de transfer anterior menționată, însă pârâtul a apreciat de o altă manieră, în considerarea unor motive care exced celor prevăzute de lege.

De asemenea, deși Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate care deține o viziune unitară și de ansamblu a tuturor cererilor de transfer formulate, totuși multe din cererile de transfer inclusiv de la Judecătoria Tulcea au avut ca argument avizele pozitive ale președinților de instanțe, ceea ce înseamnă că pârâtul nu analizează cererile prin raportare la necesitățile sistemului judiciar, ci în raport de ceea ce i se transmite de președintele instanței, care poate fi părtinitor. În mod evident, în cazul de față, președintele Judecătoriei Tulcea a acordat avize favorabile unora dintre judecători, din motive doar de acesta știute, întrucât instanța nu se afla într-o situație care să permită un astfel de aviz pozitiv, conform celor anterior menționate.

În practica sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, analiza cererilor de transfer trebuie raportată la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat.

Însă, în cauză, contestatoarea consideră că pârâta nu a procedat de această manieră, aplicând nelegal dispozițiile privitoare la analiza cererilor de transfer formulate de magistrați, nefiind asigurate același condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public și cel privat. De exemplu au fost admise cereri de transfer având ca argument faptul că judecătorul este deja delegat la instanța respectivă, însă un astfel de criteriu nu se regăsește printre cele prevăzute de dispozițiile legale mai sus invocate.

În concluzie, contestatoarea susține că, prin modul în care pârâtul a înțeles să aplice condițiile transferării judecătorilor, raportat la hotărârea contestată, acesta generează o stare de impredictibilitate, de arbitrariu și incoerență deoarece, în mod cu totul nelegal, pârâtul a decis într-un mod subiectiv cu privire la cariera și viața personală a sa, deși potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020, exact aceste situații s-au dorit a fi înlăturate.

III. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

În esență, intimatul-pârât a susținut că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actelor administrative atacate, în considerentele celor două acte atacate fiind expuse informatii privind traseul profesional al contestatoarei, vechimea în funcție de judecător și cea de la instanța de unde se solicită transferul, date referitoare la situația instanțelor implicate în procedură de transfer, dar și argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

IV. Procedura de soluționare a contestației

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 10 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 1410 din 26 mai 2022 și Hotărârea nr. 1673 din 23 iunie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători ale Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație formulată împotriva a două hotărâri prin care au fost respinse cererile de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 2 București, respectiv Judecătoria Sector 3, formulate de doamna judecător A..

Raportat la conținutul actelor atacate, Înalta Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 60, art. 61

1

și art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, astfel cum a fost modificat în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale.

Astfel, conform cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârile nr. 1410/2022 și nr. 1673/2022 ale secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost adoptate, iar măsurile adoptate au fost în mod exhaustiv și adecvat motivate, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61

1

, precum și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentei referitoare la pretinsa contradicție în raționamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate și legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de petentă, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În consecință, în condițiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noțiuni, eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererile formulate, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând și avizele emise în temeiul art. 60 din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererilor de transfer formulate de constestatoare.

Sub aspectul conținutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Astfel, conform evidențelor direcției de resort, la Judecătoria Tulcea, instanța de la care s-a solicitat transferul, din cele 15 posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 11 posturi, 4 posturi fiind vacante.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 1346 de dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 1023 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

S-a mai reținut că potrivit evidențelor direcției de resort, la Judecătoria Sectorului 2 București, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 50 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 49 de posturi, fiind vacant 1 post, iar pentru 1 post a fost aprobată ocuparea în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004. La această instanță sunt vacante funcțiile de președinte al instanței, vicepreședinte al instanți, președinte al secției civile, președinte al secției penale, care sunt ocupate prin delegare. Totodată, 3 judecători sunt delegați de la judecătoria Sectorului 2 București, iar 3 judecători sunt delegați la Judecătoria Sectorului 2 București.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 919 de dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 840 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

Având în vedere că la Judecătoria Tulcea erau vacante 4 posturi de judecător din cele 15 posturi prevăzute în schema de personal, secția pentru judecători a apreciat că la acel moment era oportun transfrul a doar 2 judecători de la această instanță, apreciind că este necesar asigurarea funcționării în bune condițiie a acestei judecătorii, precum și faptul că sunt prioritare cererile formulate de doamnele judecător D. și E. prin raportare la motivele de ordin personal invocate de acești magistrați și la avizele și punctele de vedere pozitive privind transferul celor două doamne judecător.

Conform evidențelor direcției de resort, la Judecătoria Sectorului 3 București, instanța la care s-a solicitat transferul, a rezultat că la această instanță nu existau posturi vacante susceptibile de a fi ocupate în etapa a II a sesiunii de transferuri.

Față de lipsa posturilor de judecător la Judecătoria Sectorului 3 București, susceptibile de ocupare în sesiunea de transferuri din data de 23.06.2022(etapaII), aceasta fiind singura instanță la care reclamanta solicitase transferul, în mod corect secția pentru judecători a respins transferul.

Prin urmare, analizând cererile de transfer formulate, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația sa-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru judecători a observat lipsa posturilor utile la Judecătoriile Sectorului 2 și 3 București, precum și faptul că raportat la volumul de activitate al Judecătoriei Tulcea, în sesiunea de transferuri din 26.05.2022, nu puteau fi admise mai mult de două cereri de transfer, cererile doamnelor judecător D. și E. (cerere formulată pentru Judecătoria Baia Mare) fiind preferabile.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, vizând problemele de personal cu care se confruntă Judecătoria Tulcea, precum și faptul că încărcăturile cauzelor pe judecător și pe schemă de la această instanță depășesc atât media națională, cât și mediile raportate la nivelul instanțelor la care se solicită transferul, secția nu a considerat oportună, la acel moment, vacantarea unui post la Judecătoria Tulcea.

Totodată, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute nici susținerile petentei referitoare la pretinsa omisiune a secției de a analiza motivele de ordin personal și profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii contestate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acesteia, respectiv faptul că aceasta avea o vechime de 4 ani și 4 luni în funcția de judecător și la instanță, iar în privința motivelor privind starea sa de sănătate, solicitanta nu și-a dat acordul ca informațiile medicale despre ea să fie publice.

Din considerentele actului administrativ rezultă că soluția a fost adoptată, prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația sa-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

În acest sens se reține că argumentele secției pentru judecători au fost grupate, criteriile legale privind transferul, precum și motivele invocate prin cererea de transfer formulată de petentă au fost analizate în totalitate, astfel că este nefondată critica privind aplicarea nelegală în cauză a dispozițiilor privitoare la analiza cererilor de transfer.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de petentă în susținerea temeiniciei cererii de transfer, se are în vedere că acestea nu constituie motive excepționale de natura a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petentă în susținerea cererii de transfer nu pot prevala față de interesele instanțelor în discuție, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanței la care se solicită transferul și interesele private ale solicitantului.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerile petentei referitoare la comportamentul intimatului, care a soluționat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeași sesiune, întrucât la verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

În fine, în ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Râmnicu Sărat la Judecătoria Tulcea și admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sector 4, Înalta Curte constată că nu a fost investită cu verificarea legalității hotărârilor prin care s-au dispus măsurile criticate.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1410 din din 26 mai 2022 și ale Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de petentă, actele administrative atacate fiind emise în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1410 din 26 mai 2022 și a Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.