ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5178/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/27.09.2022, doamna A., judecător la Judecătoria Tulcea, a solicitat transferul la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București sau la Judecătoria Sectorului 1 București. În motivarea solicitării formulate, în esență, doamna judecător a invocat atât motive de ordin personal, cât și motive de ordin profesional, menționând și faptul că își exprimă disponibilitatea de a activa în cadrul oricărei secții de la instanțele pentru care a optat, în funcție de necesitățile acestora.

Hotărârea atacată în cauză Prin Hotărârea nr. 2512 din 15 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a respins cererea de transfer formulată de doamna A., judecător la Judecătoria Tulcea. În motivarea hotărârii s-a reținut faptul că 2 judecători de la Judecătoria Tulcea au solicitat transferul la alte instanțe. Însă, dată fiind situația instanței, la care există un grad de ocupare redus și o încărcătură de cauze pe judecător situată peste media națională și ținând cont de faptul că există perspective reale de ocupare a posturilor vacante, date fiind concursurile de admitere în magistratură aflate în derulare, a apreciat intimatul că este oportună admiterea unei singure cereri de transfer, în condițiile în care pentru instanța în cauză au fost scoase la concurs 4 posturi. Astfel, analizând concomitent cele 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea, a apreciat oportună admiterea cererii formulate de doamna judecător NM și, în consecință, a respins cererea formulată de doamna judecător A..

Contestația formulată în cauză Împotriva Hotărârii nr. 2512 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată la data de 10 ianuarie 2023, doamna judecător A. a formulat contestație, în temeiul art. 61 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În motivarea contestației a arătat următoarele: Prin Hotărârea nr. 2512/15.11.2022 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători s-a respins cererea de transfer formulată de contestatoare, de la Judecătoria Tulcea la Judecătoriile Sector 1, 2, 3, 4 și 6, exclusiv în considerarea motivelor personale invocate, acesta fiind singurul argument prezentat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin raportare la cele două cereri de transfer formulate magistrații de la Judecătoria Tulcea. Consideră că soluția pronunțată este nelegală prin prisma modului de apreciere, discreționar și imprevizibil, al CSM-ului în ceea ce privește criteriile stabilite de dispozițiile art. 62 ind. l din Legea nr. 303/2004 și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020, nefiind detaliat în nicio manieră raționamentul pentru care i-a fost respinsă cererea de transfer și nici argumentele de ordin legal și factual care au condus la un atare raționament, exprimarea folosită fiind una lapidară și anume - în considerarea motivelor personale expuse și față de avizul negativ al Judecătoriei Tulcea. Nu s-au prezentat argumente obiective cu privire la încărcătura cauzelor pe schemă sau pe judecător, și nici relativ la situația dificilă prin care ar trece instanța de la care se solicită transferul, din perspectiva locurilor vacante, doar sub aspectul că nu poate fi admisă decât o singură cerere de transfer, în contextul actual. În raport de motivele personale și profesionale invocate în cererea de transfer, consideră că pârâtul nu a realizat un just echilibru între interesul public și interesul legitim privat, fiindu-i încălcat dreptul de a reveni în municipiul de domiciliu, dreptul de a-și exercita profesia în aceleași condiții ca și ceilalți colegi care funcționează la instanțele de domiciliu/reședință, fără a fi nevoită să facă regulat naveta între localitatea în care activează și cea de domiciliu, dreptul de a nu fi nevoită să suporte din propriul buget cheltuielile locative considerabile, insuficient decontate în Tulcea, dreptul de a avea o viață de familie împlinită, echilibrată, dreptul copilului său de a beneficia de servicii medicale de specialitate și de a-și continua studiile în orașul în care s-a născut și nu în ultimul rând dreptul său de a fi alături de familia extinsă. În consecință, prin modul în care pârâtul a înțeles să aplice condițiile transferării judecătorilor, raportat la hotărârea contestată, acesta generează o stare de impredictibilitate, de arbitrariu și incoerență deoarece, în mod cu totul nelegal, pârâtul a decis într-un mod subiectiv cu privire la cariera și viața personală a contestatoarei, deși potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020, exact aceste situații s-au dorit a fi înlăturate. În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13.02.2023, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-206 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul întâmpinării. La data de 08.11.2023 contestatoarea a depus note scrise însoțite de înscrisuri, prin care a combătut apărările intimatului, considerând că nu s-au analizat în mod concomitent cele două cereri de transfer, aspect ce rezultă, în opinia părții, din motivarea lapidară a hotărârii de respingere.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Analizând actele și lucrările dosarului, susținerile părților, probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge contestația ca neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte: Prin Hotărârea nr. 2512/15.11.2022, contestată în prezenta cauză, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător A. de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București sau la Judecătoria Sectorului 1 București. În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că soluția de respingere a cererii de transfer a contestatoarei este nelegală prin prisma modului de apreciere, discreționar și imprevizibil, în care Consiliul Superior al Magistraturii analizează criteriile legale de transfer. În acest sens, contestatoarea a precizat că cererea sa de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoriile Sectorului 1, 2, 3, 4 sau 6 București a fost respinsă exclusiv în considerarea motivelor personale invocate, nefiind detaliat raționamentul și argumentele de ordin legal și factual care au condus la această soluție. Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este legală și temeinică, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii analizând și interpretând în mod corect toate criteriile prevăzute de lege, privind transferul judecătorilor. Potrivit art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat: "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii: a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1); b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului; i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate și situația familială". Din analiza traseului profesional, reiese că, la data formulării cererii de transfer, contestatoarea avea o vechime în magistratură de 4 ani și 9 luni, perioadă în care a activat în calitate de judecător la Judecătoria Tulcea. Constată Înalta Curte că, secția pentru judecători a apreciat în mod corect că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca un judecător să obțină transferul, conferă acestuia o vocație la transfer, care poate fi valorificată în anumite condiții care să corespundă, totodată, nevoilor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate. Secția pentru judecători a analizat cererea de transfer formulată de contestatoare, prin raportare la criteriile legale în mod comparativ și cumulativ, fără o ordine de prioritate, dar și prin raportare la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor implicate, și interesul legitim privat al contestatoarei, reținând în mod corect situația dificilă a Judecătoriei Tulcea, precum și situația celor două cereri de transfer de la această instanță. În ceea ce privește datele personale ale magistraților care au formulat cereri de transfer, contrar celor susținute de către contestatoare, reține Înalta Curte că, secția pentru judecători a analizat în mod efectiv aceste motive, care au fost coroborate cu datele obiective privind volumul de activitate și situația posturilor de judecător de la instanțele implicate în procedura transferului, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe. Astfel, în contextul în care legea conferă judecătorului o vocație la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă, totodată, cerințelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate, secția pentru judecători a apreciat în mod corect că motivele invocate de contestatoare nu puteau prevala la acel moment față de interesele instanței de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă. Cu privire la situația personală a contestatoarei, respectiv, naveta între localitatea în care activează și cea de domiciliu, suportarea din propriul buget a cheltuielilor locative considerabile, insuficient decontate în Tulcea, dreptul de a avea o viață de familie împlinită, echilibrată, dreptul copilului său de a beneficia de servicii medicale de specialitate și de a-și continua studiile în orașul în care s-a născut, Înalta Curte constată că aceasta a fost analizată de către intimat prin hotărârea contestată, iar în raport de existența unei disfuncționalități la nivelul Judecătoriei Tulcea, transferul doamnei judecător ar conduce la afectarea activității de la care s-a solicitat transferul. Constată că, motivele de ordin personal invocate de contestatoare în cadrul procedurii de transfer pe de o parte nu reprezentau situații excepționale, iar pe de altă parte, nu constituiau singurele criterii legale avute în vedere și nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii. Criteriile reprezentate de volumul de activitate și de schemele de personal ale instanțelor implicate în procedura transferului constituie, criterii prevăzute de lege, care se analizează coroborat cu celelalte criterii legale, fără a exista o ordine de prioritate a acestora. Astfel, secția pentru judecători a reținut faptul că doi judecători de la Judecătoria Tulcea au solicitat transferul la alte instanțe, or, dată fiind situația instanței, la care exista un grad de ocupare redus și o încărcătură de cauze pe judecător situată peste media națională, ținând cont și de faptul că existau perspective reale de ocupare a posturilor vacante, date fiind concursurile de admitere în magistratură aflate în derulare, în respectiva sesiune era oportună admiterea unei singure cereri de transfer, în condițiile în care pentru instanța în cauză au fost scoase la concurs 4 posturi. Analizând concomitent cele două cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea, constatând că ambii solicitanți aveau aceeași vechime în funcție și la instanța de la care se solicita transferul, în considerarea motivelor personale invocate, văzând și avizul transmis de către conducerea Judecătoriei Tulcea, secția a apreciat oportună admiterea cererii formulate de doamna judecător NM. Prin urmare, pentru a evita perturbarea activității Judecătoriei Tulcea prin supraîncărcarea celorlalți judecători, în mod întemeiat, secția pentru judecători a apreciat oportun transferul unui singur judecător de la această instanță. Așadar, contrar susținerilor contestatoarei, secția pentru judecători nu a analizat criteriile legale de transfer în mod discreționar și imprevizibil, ci acestea au fost analizate în mod obiectiv și coroborat, raportat la situația specifică a celor două solicitări, respectiv aceleași instanțe implicate în procedura de transfer și aceleași vechimi ale solicitanților în funcție și la instanță. Reține instanța de control judiciar că, hotărârea contestată este motivată de o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de intimat. Argumentele prezentate sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acestora. Astfel fiind, Înalta Curte nu poate reține existența unei practici neunitare a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât solicitările magistraților sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, iar normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept în favoarea solicitantului. Totodată, constată Înalta Curte că, cele două cereri de transfer au fost analizate prin raportare la aceleași criterii legale, iar stabilirea caracterului determinant al anumitor criterii în soluționarea cererilor de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, este consecința faptului că fiecare cerere se analizează în funcție de circumstanțele sale concrete, în scopul gestionării corecte a resurselor umane. Soluționarea cererilor de transfer presupune o analiză a unor motive proprii fiecărui solicitant, precum și o analiză a specificului distinct al fiecărei instanțe implicate în procedură, la momentul soluționării unor astfel de cereri. În raport cu cele expuse anterior, reiese că, în situația de față nu sunt întrunite condițiile existenței unei discriminări așa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 deoarece, pe de o parte, nu a existat o restrângere, o înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale ale contestatoarei, în condițiile în care nu este reglementat niciun drept al acesteia la transfer, iar pe de altă parte, motivele determinante care au condus la respingerea cererii sale de transfer au fost reprezentate de echilibrarea schemei de personal raportat la volumul de activitate de la Judecătoria Tulcea, care constituie un scop legitim. Înalta Curte constată că, hotărârea atacată nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al contestatoarei. Contrar susținerilor contestatoarei, intimatul nu a hotărât într-un mod subiectiv cu privire la cariera acesteia, ci analiza cererii de transfer, așa cum s-a reținut anterior, s-a făcut din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 313/2021 din 27 decembrie 2021, modificare ce a avut loc ulterior Deciziei Curții Constituționale a României nr. 454 din 24 iunie 2020, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale. Așadar, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile excesului de putere, așa cum sunt prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, hotărârea de respingere a cererii de transfer formulată de contestatoare, a fost emisă în limitele competențelor legale, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Legea nr. 303/2004, referitoare la transferul judecătorilor. Prin urmare, față de considerentele învederate anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 va respinge contestația, ca nefondată.