ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.11.2022 sub nr. x/2022, contestatoarea Judecătoria Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

- anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2517 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători; în subsidiar, solicită modificarea acestei hotărâri în ce privește momentul de la care începe să producă efecte transferul, respectiv, în loc de 01.12.2022, transferul să își producă efecte la data ocupării tuturor celor patru posturi vacante de judecător la Judecătoria Tulcea, indisponibilizate pentru concursurile de admitere în magistratură, organizate conform dispozițiilor art. 33 din legea nr. 303/2004;

- suspendarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2517 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea acțiunii.

În motivarea cererii de suspendare, contestatoarea a susținut că hotărârea prin care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător A., de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 6 București, este nelegală întrucât la Judecătoria Tulcea, spre deosebire de Judecătoria Sectorului 6 București, volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător înregistrează valori mai mari, așa cum rezultă din datele statistice ale celor două instanțe.

Prin urmare, nu poate să treacă neobservat faptul că a fost transferat un judecător de la o instanță care se confruntă de aproape jumătate de an cu o criză de personal, către o alta care, în același interval de timp, a avut toate posturile de judecător ocupate.

Contestatoarea a susținut că cererea de suspendare a executării hotărârii este întemeiată pe existența unui caz bine justificat de neîndeplinire a criteriilor legale de transfer, dar și a unei pagube iminente constând în imposibilitatea acoperirii ședințelor de judecată în care a fost programată doamna judecător A. și implicit, în perturbarea gravă a activității de judecată la Judecătoria Tulcea.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 215/15.11.2022, emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe fond respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În susținerea excepției lipsei de interes în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 215/15.11.2022, intimatul a arătat că reclamanta nu justifică un interes în formularea celor două capete de cerere atâta vreme cât Hotărârea nr. 2517 din 15.11.2022 a secției pentru judecători și-a produs efectele începând cu data de 01.12.2022, doamna judecător A. fiind transferată începând cu această dată la Judecătoria Sector 6 București.

Sub acest aspect, a susținut că interesul este una din condițiile de exercitare a acțiunii, iar potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie legitim, personal, respectiv un interes care se află în ființă la data promovării acțiunii și pe tot parcursul exercitării acesteia.

În cauză, întrucât doamna judecător A. a fost transferată de la Judecătoria Tulcea începând cu data de 01.12.2022, fiind luate măsurile cu privire la completul prezidat anterior de aceasta, cererea reclamantei de suspendare sau de modificare a datei transferului apare ca fiind lipsită de interes, hotărârea contestată producându-și deja efectele.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

La data de 23.02.2023, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise prin care a solicitat anularea cererii ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, întrucât judecătoria nu are personalitate juridică.

La data de 27.02.2023, contestatoarea Judecătoria Tulcea a depus note scrise prin care solicitat respingerea excepției lipsei capacității de folosință, precizând că deși nu are personalitate juridică, se încadrează în excepția de la regula generală, prevăzută de art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepțiile lipsei capacității de folosință a contestatoarei, invocată din oficiu, și a lipsei de interes a cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 2517/15.11.2022, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte urmează să le respingă, reținând următoarele aspecte:

Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarei Judecătoria Tulcea, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere faptul că, deși judecătoria nu are personalitate juridică, potrivit art. 38 din Legea nr. 304/2004 (în vigoare la data formulării contestației), în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată dacă sunt constituite potrivit legii.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a cererii de suspendare a Hotărârii nr. 2517 din 15.11.2022 a secției pentru judecători, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că această excepție este nefondată, întrucât, contrar apărărilor intimatului, contestatoarea Judecătoria Tulcea justifică un interes în formularea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 2517 din 15.11.2022 a secției pentru judecători, având în vedere susținerile contestatoarei referitoare la consecințele acestei hotărâri asupra activității de judecată din cadrul Judecătoriei Tulcea.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

În aplicarea și interpretarea normei art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curtea reține că reclamanta justifică în formularea cererii de suspendare un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, întrucât urmărește ca actul a cărui anulare se solicită, prin care s-a dispus transferul unui judecător de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorlui 6 București, să fie suspendat până la soluționarea cererii de anulare.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 2517 din 15.11.2022 a secției pentru judecători este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Prin Hotărârea nr. 2517 din 15.11.2022, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul doamnei judecător A. de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 6 București, iar în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, Judecătoria Tulcea a formulat cerere de suspendare a executării acestei hotărâri, susținând că sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente.

Înalta Curte reține că măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit, de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte constată, la nivelul aparenței dreptului, contrar celor susținute de contestatoare, că nu există un indiciu de nelegalitate a actului atacat.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu există împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, potrivit probatoriului administrat, contestatoarea invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond, în concret, a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente care au stat la baza emiterii actului contestat, privind neîndeplinirea condițiilor pentru a se dispune transferul, determinată de volumul de activitate și situația de personal a instanțelor implicate, situația personală a judecătorului transferat, examinare ce excedează procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența argumentelor invocate, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se mai impune analiza acestora, întrucât suspendarea executării, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

Pentru aceste motive, Înalta Curte Curtea va respinge atât excepțiile lipsei de interes a contestației și a lipsei capacității de folosință a contestatoarei, cât și cererea privind suspendarea executării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2517 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a contestației invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarei, invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de Judecătoria Tulcea privind suspendarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2517 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.