ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5315/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să revoce în parte Ordinul Ministerului Justiției nr. 440/05.02.2020, prin care se face majorarea drepturilor sale salariale, corespunzător funcției de director adjunct. în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, conform unui VRS de 484,18 RON, cu privire la cuantumul veniturilor salariale și să le recalculeze conform algoritmului aplicabil atât personalului INEC, cât și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv întregii familii "Justiție", și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4039 din data de 1.09.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 206 din 17 februarie 2021, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 206 din 17 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În contextul expunerii situației de fapt, a arătat recurentul - reclamant că instanța de fond nu a înțeles obiectul cererii de chemare în judecată, sau a omis să se pronunțe asupra acestui aspect, care viza recalcularea drepturilor salariale cu aplicarea legislației în vigoare la acea dată, situație în care motivele invocate pentru respingerea acțiunii sunt total străine de natura cauzei.

A precizat recurentul că nu a contestat legalitatea ordinelor emise anterior și nici nu a cerut schimbarea modalității de calcul a drepturilor salariale aplicate la stabilirea salariului în acele ordine, întrucât acestea au fost corect aplicate la data la care au fost emise.

Recurentul a susținut că a solicitat aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare la data la care se face recalcularea, prin aplicarea unui V.R.S. de 484,18 RON, în discuție fiind doar modul de aplicare a tranșelor de vechime în muncă și a sporului de fidelitate.

Astfel calculul trebuia făcut ținând cont de valorile claselor de salarizare suplimentare, aplicate succesiv în funcție de gradația corespunzătoare transelor de vechime în muncă (Legea cadru nr. 284/2010, art. 11, alin. (3), iar sporul de fidelitate este acordat procentual 5% pentru fiecare 5 ani de vechime în funcție însumând un total maxim de 20% pentru vechimea în funcție mai mare de 20 de ani. Or, calculul făcut de personalul din cadrul Ministerului Justiției a fost făcut prin aplicarea procentului acordat pentru vechimea în munca în cuantum de 25% la salariul de baza, fără a se mai tine cont de creșterea graduală procentuală raportată la salariul anterior, ceea ce contravine modalității de aplicare a legii, iar calculul salariului a avut la baza modalitatea și legislația anterioară, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară

Instanța de fond nu a motivat în niciun fel de ce algoritmul de calcul pe care l-a aplicat pârâtul este corect și legal, invocând în schimb legalitatea actului (pe care nu a contestat-o), sau faptul că ordinul avea ca scop recalcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar nu schimbarea modalității de calcul a salariilor stabilite anterior, astfel că instanța și-a susținut soluția de respingere pe motive străine de natura cauzei.

Contestarea unui ordin de salarizare are în vedere, în special, faptul că nu respectă legislația aplicabilă, diminuându-se prin aceasta drepturile salariale ale angajatului, acesta fiind motivul contestației.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Instanța avea obligația, în funcție de solicitarea din acțiunea principală, să verifice dacă au fost respectate normele legale incidente la momentul în care se face recalcularea drepturilor salariale (01.12.2016 - 31.12.2017), lucru pe care nu l-a făcut, omițând să se pronunțe asupra acestui aspect, prin aceasta aplicând în mod greșit normele de drept material incidente.

Instanța nu a analizat răspunsul la întâmpinare în care a detaliat modalitatea de aplicare a legii pe care trebuia să o respecte pârâtul, mulțumindu-se să invoce, pentru respingerea acțiunii, legalitatea emiterii ordinului, care nu era contestată.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că, așa cum și instanța de fond a reținut, prin OMJ nr. 440/C/5.02.2020 nu s-a adus nicio modificare asupra modului de calcul al drepturilor salariale avut în vedere anterior emiterii acestui ordin, care a avut drept scop doar raportarea la V.R.S. 484,18 RON.

Recurentul - reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în cazul său, neexistând nicio altă funcție similară în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", se impunea stabilirea salarizării conform algoritmului aplicat personalului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și,implicit, personalului I.N.E.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Ordinul ministrului justiției nr. 440/C/2018 din 05.02.2020, reclamantului A., director adjunct al Institutului Național de Expertize Criminalistice, i-au fost stabilite drepturile salariale, corespunzător acestei funcții, pentru perioada 01.12.2016-31.12.2017, conform unui VRS de 484,18.

Motivul emiterii Ordinul ministrului justiției nr. 440/C/05.02.2020, contestat în prezenta cauză, a fost reprezentat de recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 01.12.2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1ind. 1)-(1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică". S-a avut în vedere Decizia nr. 365 din data de 26 septembrie 2019 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și Ordinul nr. 276 din 21 octombrie 2019 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit prevederilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a formulat plângere prealabilă, înregistrată la Ministerul Justiției cu nr. 19837 din 27.02.2020, prin care a solicitat revocarea în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 440/C/05.02.2020 prin care se realizează majorarea drepturilor sale salariale corespunzător funcției de director adj. în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, pentru perioada 1.12.2016- 31.12.2017, contestând modalitatea de calcul a salariului de bază brut lunar și a drepturilor salariale pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017 și a solicitat recalcularea drepturilor cuvenite având în vedere adresa Institutului Național de Expertize Criminalistice nr. 1220/10.12.2019, înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x/10.12.2019 și adresa nr. x/18.12.2019, înregistrată sub nr. x/19.12.2019.

Prin adresa din 16.03.2020, Ministerul Justiției a respins contestația, invocând faptul că obiectul acestui ordin a fost de recalculare a drepturilor salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar nu schimbarea modalității de calcul a salariilor stabilită anterior.

Recurentul - reclamant s-a adresat Tribunalului București, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Constatând că obiectul cauzei îl reprezintă o acțiune în contencios administrativ privind revocarea unui ordin de ministru (autoritate publică centrală), tribunalul și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de obiectul cauzei astfel cum a fost acesta prefigurat, Înalta Curte reține că prezenta acțiune are ca obiect anularea unui Ordin de ministru (act administrativ) ce vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (stabilirea salariului de bază în raport de valoarea de referință sectorială recunoscută), potrivit dispozițiilor art. 8 și 18 din Legea nr. 554/5004, care reprezintă și temeiul acțiunii formulate de reclamant.

Cum corect a reținut și prima instanță, ordinul contestat nu a stabilit indemnizația reclamantului din perspectiva încadrării și a modului de aplicare al tranșelor de vechime în muncă prevăzute de Legea nr. 284/2010, încadrarea sa fiind realizată prin acte anterioare care nu sunt contestate în speță și care nu fac obiectul verificărilor în prezenta cauză.

Din definiția actului administrativ prevăzută de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă condițiile de validitate ale acestuia, care se subordonează obligației emiterii acestuia în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Astfel, instanța are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

În aceste limite, raportat la cerințele art. 22 din C. proc. civ. și art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a analizat legalitatea emiterii Ordinul ministrului justiției nr. 440/C/05.02.2020.

A reținut prima instanță că din răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant ar rezulta faptul că acesta contestă ordinul atacat și prin prisma modului de aplicare a tranșelor de vechime în muncă prevăzute de Legea nr. 284/2010, de care pârâtul nu ar fi ținut cont. Recurentul face trimitere la încadrarea pe o funcție similară, care în opinia sa ar fi reprezentată de tehnicianul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu acordarea unor coeficienți de ierarhizare corespunzători și a sporului de vechime (fidelitate).

Contrar susținerilor recurentului - reclamant, nici în acțiunea introductivă de instanță și nici în plângerea prealabilă nu există un astfel de capăt de cerere, ci doar o apreciere cu caracter general privind recalcularea veniturilor salariale conform unui "algoritm" aplicabil atât personalului INEC, cât și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

În aceste condiții nu se poate reține nici nemotivarea sentinței și nici omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată, sau întemeierea soluției de respingere a acțiunii pe motive străine de natura cauzei.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 al art. 488 din C. proc. civ. ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Raportat la cele mai sus arătate, Înalta Curte constată nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de fond pronunțându-se în limitele învestirii, în conformitate cu dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că verificarea legalității actului administrativ se face prin raportare la obiectul ordinului contestat, respectiv al recalculării drepturilor salariale în raport de valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar nu la schimbarea modalității de calcul a salariului stabilită prin ordine anterioare.

Pe de altă parte, amintește Înalta Curte că omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unui capăt de cerere poate fi corectată exclusiv pe calea procedurală a completării unei hotărâri judecătorești în condițiile prevăzute de art. 444 si 445 din C. proc. civ. și nu pe calea recursului.

În ceea ce privește critica privind aplicarea greșită a normelor de drept material subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că recurentul - reclamant nu precizează în mod concret care sunt textele de lege greșit aplicate sau greșit interpretate de instanța de fond. De altfel, recurentul - reclamant a precizat expres prin motivele de recurs că nu a contestat legalitatea ordinului.

Ordinul atacat a fost emis urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 prin care s-au eliminat o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, s-a reținut că în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, ce rezultă din aplicarea unor hotărâri judecătorești definitive.

Totodată Curtea a constatat constată că, "în vederea egalizării prevăzute de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 206 din 17 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.