ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 24.09.2021 a Inspectorului șef și a Rezoluției nr. 2415/13.08.2021 prin care Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători a clasat lucrarea nr. 21-2467.

Prin sentința civilă nr. 540 din 15 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că, pronunțându-se în sensul respingerii acțiunii, Curtea de Apel București în mod greșit nu a calificat ca abatere disciplinară fapta magistraților care au nesocotit și au încălcat Ordonanța C75/19 a CIUE obligatorie, au nesocotit și au încălcat Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel, au nesocotit și au încălcat hotărârea pronunțată în Cauza C-106/77, Simmenthal. De asemenea, judecătorii indicați în sesizare au nesocotit și au încălcat dispozițiile prevăzute de art. 148 din Constituție care impun aplicarea cu prioritate a normelor comunitare de fiecare dată când intră în conflict cu prevederile naționale evidențiate prin cererile adresate și a dispozițiilor prevăzute de art. 20 a Directivei nr. 2008/48/CE privind protecția consumatorilor.

Recurenta reclamantă a considerat că, prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București acceptă încălcarea legii de către magistrați, încălcarea protecției judiciare eficace a drepturilor individuale, obligație fundamentală a autorităților statelor membre Uniunii Europene, judecătorul național fiind acela care aplică norma comunitară, eliminând-o pe cea internă, incompatibilă, având plenitudine de competențe, ca judecător comunitar.

Intimata pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, petenta a solicitat cercetarea magistraților Judecătoriei Sector 6 București și ai Tribunalului București care au soluționat dosarul nr. x/2020, susținând că au distorsionat normele de drept, prin aplicarea greșită a acestora, încălcând și nesocotind în mod voit Ordonanța C75/19 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care este obligatorie.

Sesizarea recurentei reclamante a fost clasată prin rezoluția nr. 2415 din 13.08.2021 în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluției de clasare recurenta reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. C21-1490 din 24.09.2021 emisă de inspectorul-șef.

În acest context, recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 2415 din 13.08.2021 și a rezoluției inspectorului șef nr. C21-1490 din 24.09.2021, cererea fiind respinsă de prima instanță, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că recurenta, în esență, a reluat susținerile din sesizare și plângere, contestând de soluția de clasare precum și soluția de respingere a plângerii.

Astfel, în contextul în care recurenta nu este mulțumită de soluția instanței de fond care a validat aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea judecătorilor reclamați, prezintă relevanță stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, prin raportare și la criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, recurenta a solicitat inspectorului judiciar să infirme soluția pronunțată în primă instanță și în calea de atac.

Or, așa cum a reținut curtea de apel, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situații precum cele din speța invocată de recurentă poate pune în discuție imparțialitatea judecătorului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu a analizat dacă sunt incidente în speță dispozițiile indicate în sesizare în sensul dorit de recurent nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției de clasare, având în vedere că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluția instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

În mod corect judecătorul fondului a reținut că magistrații care au soluționat dosarul în discuție au analizat legalitatea soluției de respingere ca tardivă a contestației la executare a petentei, inclusiv din perspectiva aplicabilității ordonanței CJUE C-75/19, situație în care raționamentul acestora a fost exprimat și nu poate face decât obiectul verificării în cadrul unor eventuale căi de atac, și doar în condițiile legii, în nici un caz în cadrul de față.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 540 din 15 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.