ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5197/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2022 sub nr. x/2020/a1, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor care compun completul de judecată C2 recurs contencios, învestit cu soluționarea dosarului de recurs nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea cererii de recuzare și judecarea cauzei de către un alt complet care se respecte exigențele art. 6 din C.E.D.O.

Încheierea curții de apel Prin încheierea nr. 45 din data 21 martie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a judecătorilor B., C. și D. formulată de reclamanta A. S.R.L. în dosar nr. x/2020, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de recuzare, pentru următoarele motive: Art. 47 alin. (2) C. proc. civ. prevede condițiile admisibilității cererii de recuzare, respectiv invocarea motivelor prevăzute la art. 41 sau 42 C. proc. civ.. Art. 42 alin. (1) pct. 1 prevede cazul de incompatibilitate: "dacă el, soțul sau ori una din rudele lor pana la gradul al patrulea inclusive sau afinii lor, după caz, se află în relații de dușmănie cu una din părți, soțul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv". C. proc. civ. nu cuprinde ipoteza per a contrario, când relațiile sunt de prietenie. Deși nu sunt admisibile alte premise pentru motivarea recuzării, prevederile art. 6 C.E.D.O. se aplică în subsidiar, acolo unde legea română nu reglementează acea situație într-o manieră suficient de apropiată. Chiar în lipsa prevederilor C.E.D.O., rămân totuși aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecații." În același timp, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil "13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa". Sintagma "alte elemente" se referă la cazurile anterioare, respectiv punctele 1-12 ale art. 42 alin. (1). Modul în care este circumscrisă imparțialitatea denotă filosofia care a stat la baza alcătuirii Noului C. proc. civ.. În primul rând, problema practică la care încearcă să răspundă în acest punct codul e aceea de a "transpune" în dreptul intern cerința imparțialității. Prioritatea transpunerii "imparțialității" a fost atât de stringentă, încât s-a ajuns la absolutizarea imparțialității. Dincolo de faptul că este inclusă sub titulatura "Alte cazuri de incompatibilitate absolută", imparțialitatea include toate celelalte cazuri de incompatibilitate în mod exhaustiv. In această situație, recuzarea/abținerea au ca unic temei imparțialitatea în sensul strict al termenului, de unde și titulatura de cazuri de incompatibilitate absolută. Se omit însă cazuri în care imparțialitatea poate să survină în combinație cu alte concepte esențiale, ca, de exemplu, echitatea, competența etc. În aceste cazuri, nefiind vorba de o imparțialitate în sens strict, se va ajunge din nou la o "zonă gri", în care cazuri de același tip vor fi calificate diferit, în funcție de arbitrarietatea persoanei care judecă. În al doilea rând, lipsa substratului teoretic de la baza C. proc. civ. se manifestă prin: - lipsa unei definiții a ceea ce înseamnă "îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea" judecătorului (carență sub aspect conceptual); - obligativitatea judecătorului de a se abține în același caz de "îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea sa". În acest caz, deși judecătorul nu avea acces propriu-zis la conștientizarea cazului de incompatibilitate, el ar fi avut obligația de a se abține, (carență sub aspect logico-juridic). Recurenta a enumerat și jurisprudența C.E.D.O. în materia imparțialității judecătorului și a instanței de judecată. Astfel, în Hotărârea De Cubber contra Belgiei, printre altele, se arată posibilitatea testării imparțialității în numeroase căi, fiind necesar a fi făcută o distincție între o abordare subiectivă, referitoare la părerea personală a judecătorului și o abordare obiectivă, în care să se aibă în vedere suficiența garanțiilor pe care le poate oferi acesta. În acest sens, C.E.D.O. a conceput un mecanism de analizare a imparțialității instanțelor, care cuprinde două analize distincte, pe baza a două criterii individuale, care necesită o abordare separată: criteriul subiectiv și criteriul obiectiv. A mai arătat recurenta că în cadrul testului subiectivității se va determina dacă, excluzând conduita personală a judecătorului, există anumite fapte certe din care să reiasă dubii asupra imparțialității. Ceea ce interesează este încrederea pe care o instanță într-o societate democratică trebuie să o inspire publicului. Conform principiilor generale enunțate în Hotărârea Micallef contra Maltei, imparțialitatea denotă absența prejudecății sau a părtinirii, existența sau inexistența acestora putând fi testată pe mai multe căi. Instanța este prezumată a fi imparțială, până la proba contrară. Ca probe contrarii, se pot avea în vedere, printre altele, ostilitatea sau reaua-intenție manifestată de către judecător, din motive personale, convingerile intime ale acestuia. Astfel, în Cauza Kiprianou contra Greciei, C.E.D.O. a constatat că din conduita procesuală a instanței, care a culminat cu motivarea hotărârilor interne, se putea desprinde lipsa unei imparțialități. Au fost avute în vedere inițierea unor proceduri sumare, dialogurile purtate între petent și judecători, cuvintele folosite în motivarea deciziei, toate acestea denotând eșecul detașării judecătorilor de situația existentă . În analizarea criteriului obiectiv "va trebui determinat, dacă în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia. În această privință, chiar și aparențele pot căpăta importanță." (Hauschildt contra Danemarcei) Conform celor expuse în Hotărârea Micallef, testul obiectiv va analiza, în cele mai multe cazuri, legăturile dintre judecători și alte persoane implicate în proces, rolul dual al judecătorului - fost procuror sau avocat, relațiile judecătorului cu avocații părții adverse, dar analiza nu se va rezuma la acestea. Cu adevărat importantă este percepția despre realizarea actului de justiție, fiind relevante statuările CEDO din Cauza Micallef: "Ceea ce este în discuție reprezintă încrederea pe care un tribunal al unei societăți democratice trebuie să o inspire publicului. De aceea, un judecător asupra căruia planează o frică legitimă de imparțialitate este necesar a fi retras." (Micallef, paragraf 98) În acest sens, recurenta a solicitat să se constate că bănuiala legitimă, respectiv faptul că imparțialitatea judecătorului cauzei ar putea fi afectată de calitatea părților și împrejurărilor pricinii rezultă din aceea că, în cauză similară, în care societatea reclamantă a avut calitatea de apelant, cu încălcarea puterii de lucru judecat, Curtea de Apel Alba a respins un apel apreciind că, deși Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a declarat apel, iar hotărârea apelată a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la chestiunea respectivă, nu este corect să se admită apelul legal și temeinic formulat. Astfel, în mod neîntemeiat s-a reținut de către Curtea de Apel Alba Iulia că entitatea reclamantă nu a indicat, nici dovedit existența unor împrejurări de natură a naște îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor care au fost recuzați. Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea cererii de recuzare a completului C2 - recurs contencios și judecarea cauzei de un complet care să respecte exigențele cerute de art. 6 C.E.D.O.

Apărările formulate de intimată Intimata Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a încheierii curții de apel.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O., împotriva judecătorilor care compun completul de judecată C2 recurs contencios, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia. Prin încheierea nr. 45 din data de 21 martie 2022, completul competent să soluționeze cererea astfel formulată a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a judecătorilor B., C. și D., reținând în esență că reclamanta nici nu a indicat și nici nu a dovedit existența unor împrejurări de natură a naște îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor recuzați. Fiind învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deși motivele de recurs nu au fost încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din expunerea criticilor rezultă că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, recurenta a invocat aplicarea sau interpretarea greșită a prevederilor art. 6 și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O. Din cuprinsul dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, iar îndoiala părților cu privire la imparțialitatea judecătorilor desemnați să soluționeze cauza trebuie să rezulte, fie din fapte concrete care au drept consecință ruperea echilibrului impus de principiul egalității armelor, fie din existența unor circumstanțe care să justifice în mod rezonabil temerea cu privire la o prejudecată din partea magistratului. Cu alte cuvinte, pentru admiterea cererii de recuzare, nu este suficient ca partea să declare că îl recuză pe judecator, ci va trebui să arate, odată cu motivul de incompatibilitate invocat, probele de care întelege să se servească pentru a-și dovedi cererea, respectiv înscrisuri, începuturi de probă scrisă completate cu declarații de martori și, în lipsa unor asemenea mijloace de probă, prin declarații de martori. Așadar, partea are obligația de a dovedi acele împrejurări care îi justifică temerea privind atingerea adusă imparțialității instanței. În ceea ce privește cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 pct. (13) C. proc. civ. - "Când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea [instanței]", având în vedere dispozițiile art. 47 alin. (1) din același cod, conform cărora "motivele de incompatibilitate trebuie dovedite de partea procesuală care le invocă", Înalta Curte constată că ceea ce trebuie dovedit este existența unor elemente care ar putea naște îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței. Cu alte cuvinte, nu imparțialitatea instanței trebuie dovedită, ci existența unor elemente obiective (fapte ale instanței) care pot naște într-o parte procesuală sentimentul că instanța nu ar judeca cu imparțialitate. Aceste elemente obiective ar trebui să aibă legătură directă sau indirectă cu pricina dedusă judecății. Or, în cauza dedusă judecății, recurenta s-a limitat la a preciza că "într-o cauză similară, în care A. S.R.L. a avut calitatea de apelant (...) Curtea de Apel Alba a respins apelul apreciind că "chiar dacă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a declarat apel, iar hotărârea apelată a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la chestiunea respectivă, nu este corect să se admită apelul A. S.R.L., care era legal și temeinic formulat", fără indicarea numărului de dosar la care se referă, numele membrilor completului de judecată care a pronunțat hotărârea respectivă, sau dacă judecătorii recuzați în dosarul nr. x/2020 au pronunțat respectiva hotărâre, fără indicarea punctuală a unor elemente obiective care pot naște sentimentul că instanța nu ar judeca cu imparțialitate, astfel încât în mod corect a reținut Curtea de Apel Alba Iulia că nu s-a făcut dovada existenței unor îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor care compun completul C2 Recurs. În mod similar, curtea de apel a analizat imparțialitatea judecătorilor și din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O. și a constatat că evaluarea imparțialității implică un demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză, dar și unul obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa. Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Înalta Curte constată că printr-o completă analiză completă a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat în mod corect că nu există elemente care să fundamenteze bănuiala legitimă a unei eventuale lipse de obiectivitate a judecătorilor, astfel încât în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,