ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 96/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea transmisă prin e-mail la data de 28 aprilie 2021, ora 19:59, și înregistrată la data de 29 aprilie 2021 sub nr. x/2021/a2, intervenientele A. S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii și B. S.R.L. (Asocierea) au solicitat recuzarea judecătorilor C., D. și E., membri ai completului de judecată C2 Achiziții contencios, învestiți cu soluționarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea nr. 58 din data de 29 aprilie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererile de recuzare ale judecătorilor C., D. și E., membri ai completului C2 achiziții, cereri formulate de A. S.R.L. în dosarul nr. x/2021, reținând că, în esență, cererile de recuzare comunicate după închiderea dezbaterilor sunt tardive și vor fi respinse ca atare.

Împotriva încheierii nr. 28 din data de 29 aprilie 2021 au declarat recurs A. S.R.L., în calitate de Lider al Asocierii și B. S.R.L. (Asocierea), criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea recursului intervenientele au susținut (în contextul evidențierii unui aspect esențial referitor la faptul că a formulat o singură cerere de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, motivată atât verbal în ședința publică cât și în scris în cursul aceleiași zile, împrejurare ce justifică achitarea unei singure taxe judiciare de timbru și cu privire la fiecare membru al completului de judecată), că încheierea nr. 58 din data de 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, recurată în cauză, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat au susținut recurentele că instanța a reținut în mod greșit că ar exista două cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, pornind în analiza cauzei deduse judecății de la premisa greșită că s-ar fi formulat o altă cerere de recuzare, diferită de cea formulată oral în ședința publică din 28 aprilie 2021, reținând însă în privința motivelor invocate că ar fi aceleași.

Au expus recurentele o succintă cronologie a situației de fapt și a împrejurărilor formulării cererii de recuzare obiect al prezentului demers judiciar și au arătat că în speță nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (2) din C. proc. civ., conform căreia: "Când motivele de incompatibilitat s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute", ci ipoteza în care există o cerere de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, formulată verbal și motivată în scris.

Ca urmare, recurentele au apreciat că instanța a interpretat greșit prevederile art. 44 din C. proc. civ., reținând eronat că ar fi tardiv formulată cererea de recuzare trimisă prin intermediul e-mailului, concluzionând astfel că ar exista două cereri de recuzare, deși a fost menționat în mod expres aspectul formulării orale a cererii de recuzare în ședința publică din data de 28 aprilie 2021, precum și în scris, la aceeași dată.

Recurentele au mai criticat încheierea atacată și din perspectiva obstrucționării accesului liber la instanță în vederea soluționării cererii de recuzare.

În acest sens au susținut că, urmare a conduitei instanței de judecată, dreptul reclamantului de a formula o cerere de recuzare s-a transformat într-un drept teoretic și iluzoriu, fiind în contradicție cu dispozițiile CEDO deoarece limitează dreptul părții la instanță la modul general, fără nicio circumstanțiere sau detaliere și fără a se justifica în vreun fel scopul acestei limitări.

În susținerea criticii de nelegalitate invocată din această a doua perspectivă a obstrucționării accesului liber la instanță, recurentele au făcut trimitere la jurisprudența CEDO în materie, evidențiind considerente relevante din cuprinsul hotărârilor pronunțate în mai multe cauze, respectiv: Cauza Faimblat împotriva României, cererea nr. x/02, Hotărârea din data de 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 141 din 06 martie 2009; Cauza Lungoci împotriva României, cererea nr. x/00, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 588/07.07.2006 și Cauza Lupaș și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/10.07.2007.

În drept, recurentele și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 52, art. 483 și urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din CEDO și au depus în dovedire, pe suport optic, înregistrarea ședinței de judecată din data de 28.04.2021, precum și transcripția înregistrării acestei ședințe în dosarul nr. x/2021.

Prin întâmpinarea formulată la data de 08.07.2021, intimata-reclamantă F. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a încheierii recurate, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, intimata a susținut că soluția instanței este corectă, deoarece din interpretarea normelor legale incidente în cauză rezultă că solicitările de recuzare se pot formula fie verbal, fie în scris, pentru motive de incompatibilitate cunoscute înainte de începerea dezbaterilor, precum și pentru motive cunoscute ulterior începerii dezbaterilor, însă imediat ce acestea au fost cunoscute, se timbrează potrivit dispozițiilor legale și se soluționează de îndată.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul contestatoarelor, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În esență, a arătat că instanța a reținut în mod corect faptul că motivele de recuzare invocate în cererea formulată în scris după închiderea dezbaterilor sunt identice cu cele invocate verbal anterior începerii dezbaterilor asupra contestației în anulare și vizează exclusiv motive ivite anterior începerii oricăror dezbateri.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile recurentelor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimata-reclamantă F. S.R.L. și intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin întâmpinările formulate în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce succed.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că potrivit motivului de nelegalitate invocat, casarea unei hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată, efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ., încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii si asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același act normativ, care reglementează atât nulitatea absolută, cât și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, statuând totodată asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

De asemenea, instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile,

(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (…)

(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință".

Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În speță, recurentele au criticat încheierea atacată pentru motivul că instanța a respins în mod greșit cererea de recuzare ca tardivă, reținând în mod eronat că ar exista două cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, pornind astfel în analiza cauzei deduse judecății de la premisa greșită că s-ar fi formulat o altă cerere de recuzare, diferită de cea formulată verbal în ședința publică din 28 aprilie 2021, iar în privința motivelor invocate a reținut că ar fi aceleași. Totodată, au susținut că acest comportament al instanței este în contradicție cu dispozițiile CEDO deoarece le-a fost obstrucționat accesul liber la justiție.

Analizând soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare și considerentele încheierii recurate, prin prisma susținerilor recurentelor, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și argumentat de către recurente, este incident în speță și urmează a fi primit ca atare.

Așadar, din considerentele hotărârii atacate rezultă că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, însă aceasta a omis să ia în considerare și să procedeze la o verificare efectivă a aspectului formulării a două cereri de recuzare distincte sau a unei singure cereri de recuzare cu privire la fiecare membru al completului de judecată, verbal în ședința publică din 28 aprilie 2021 și motivată în scris în cursul aceleiași zile.

Din această perspectivă este de observat că instanța învestită cu soluționarea incidentului procedural - obiect al cauzei pendinte, deși a reținut că prin încheierea pronunțată în dosarul asociat nr. x/2021, la data de 28.04.2021, a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare pentru motivul că petentei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cursul zilei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin procesul-verbal întocmit la aceeași dată, nu a analizat și verificat efectiv cererea de recuzare cu soluționarea căreia a fost învestită, prin raportare la procesul-verbal amintit, prin care petenta s-a obligat ca în cursul aceleiași zile să comunice la dosar și cererea de recuzare formulată în scris, împreună cu taxa judiciară de timbru aferentă.

De altfel, Înalta Curte observă că, deși s-a reținut aspectul comunicării cererilor de recuzare și în scris, prin e-mail la data de 28.04.2021, ora 19:59, completul învestit cu soluționarea acestora nu a verificat dacă în speță este vorba despre aceeași cerere de recuzare formulată verbal în ședința publică și în privința căreia partea și-a asumat obligația motivării în scris, limitându-se să constate că motivele de recuzare invocate în cererea formulată în scris după închiderea dezbaterilor sunt identice cu cele invocate verbal anterior începerii dezbaterilor asupra contestației în anulare și că vizează exclusiv motive ivite anterior începerii oricăror dezbateri, apreciindu-le, în consecință, ca fiind tardive.

Procedând în acest mod, instanța de control judiciar constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, împrejurare de natură a determina casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată prin raportare la aspectele evidențiate.

Pentru a pronunța această soluție Înalta Curte are în vedere și faptul că prin decizia nr. 5433 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2021, având ca obiect recursul formulat de aceleași părți împotriva încheierii din data de 28 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare, s-a admis recursul, a fost casată încheierea recurată și s-a trimis cererea de recuzare spre rejudecare aceleiași instanțe.

Ca urmare, având în vedere și soluția pronunțată în dosarul menționat supra, pentru a se asigura respectarea dreptului părții recurente la un proces echitabil, prin examinarea efectivă a fondului cererii sale, Înalta Curte va admite prezentul demers judiciar, va casa încheierea recurată și va trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța va verifica dacă au fost formulate două cereri de recuzare distincte sau susținerile părții privind formularea unei singure cereri de recuzare pentru fiecare judecător în parte, verbal în ședința publică din data de 28 aprilie 2021 și motivată în scris, în cursul aceleiași zile, se verifică în cauză, urmând să procedeze la soluționarea cererilor cu luarea în considerare a aspectelor reținute în prezenta decizie, precum și a prevederilor art. 107 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante F. S.R.L., de obligare a recurentelor-interveniente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 RON, Înalta Curte reține că rațiunea acordării acestora, conform prevederilor legale incidente în materie (art. 453 C. proc. civ.), rezidă în aprecierea culpei procesuale a părților, la momentul soluționării definitive a litigiului.

În speță, cum litigiul nu a fost încă definitiv tranșat, iar soluția instanței de control judiciar este aceea de admitere a recursului și de casare a încheierii atacate, cu consecința trimiterii cererii de recuzare spre rejudecare aceleiași instanțe, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile acordării cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate de către intimata-reclamantă.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte reține că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. astfel încât, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul formulat de intervenientele Asocierea A. S.R.L. (lider al Asocierii) și B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 58 din 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea recurată și va trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de intervenientele Asocierea A. S.R.L. (lider al Asocierii) și B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 58 din 29 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cererea de recuzare spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.