ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5183/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.01.2020, reclamanții A., B., C. și D. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 22188/6.01.2020 (nr. înregistrare 167/7.01.2020) emisa pe numele D. și a deciziei nr. 22191/6.01.2020 (nr. înregistrare 160/7.01.2020) emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința nr. 816 din 22 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanții A., C., B., E. și D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții C., B., A., E. și D., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea de plată adresată pârâtului la data de 16.09.2019, s-a solicitat achitarea sumelor stabilite cu titlu de daune morale potrivit sentinței penale nr. 11/11.01.2016 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015 și deciziei nr. 296/25.03.2016 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin încheierea nr. 314/RC pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din motivarea sentinței penale menționate reiese faptul că recurenții au deschis dosar de daună la F. S.A. Suceava la data de 19.10.2015, fiind vorba, așadar, de un drept de creanță născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

De la data deschiderii acestui dosar de daună, dar și de la data sentinței penale, asigurătorul nu a efectuat nicio plată și niciun demers pentru a achita pretențiile stabilite de instanță, stând în pasivitate. Mai mult decât atât, după deschiderea dosarului de faliment, de care recurenții nu au avut cunoștință, lichidatorul avea obligația de a transmite Fondului de Garantare a Asiguraților dosarul de daune al acestora, însă atât lichidatorul cât și F.G.A. au stat în pasivitate și nu au emis vreo notificare.

Au mai invocat recurenții dispozițiile art. 13 din Legea rn . 213/2015, precum și art. 1394 C. civ., conform cărora "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiune în răspundere civilă ".

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziilor nr. 22188/6.01.2020 și nr. 22191/6.01.2020, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardive cererile de plată formulate de reclamanți, motivat de faptul că acestea au fost depuse după împlinirea termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență că, potrivit dispozițiilor legale, cererea pentru deschiderea dosarului de daună nu se confundă și nu produce efectele cererii de plată adresate FG.A.

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamanți împotriva soluției primei instanțe, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată nu este rezultatul aplicării și interpretării eronate a dispozițiilor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de lege, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 Înalta Curte reține că acesta este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripție, iar el începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

În cazul recurenților, având în vedere sentința penală nr. 11/11.01.2016 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 296/25.03.2016 a Curții de Apel Suceava, hotărâre anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului S.C. F. S.A. - 17.03.2017, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului, 17.03.2017 și s-a încheiat la data de 17.06.2017.

Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerile recurenților, referitoare la obligația lichidatorului asigurătorului și a F.G.A. de a-i notifica în vederea formulării cererii de plată, o astfel de obligație nefiind reglementată în cuprinsul Legii nr. 213/2015 și, în acord cu cele reținute de prima instanță, constată că cererile de plată înregistrate la F.G.A la data de 28.08.2019 - data poștei, au fost depuse cu depășirea termenului de 90 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, dispoziții de strictă interpretare.

Prin urmare, respingerea cererilor de plată ca tardive de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, iar hotărârea instanței de fond care a validat decizia F.G.A. este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții C., B., A., E. și D. împotriva sentinței nr. 816 din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.